Predici de trezire

1. Luând cu năvală Împărăţia
2. Legământul de milă
3. Limita stabilită
4. Eu sunt dator
5. Locul secret
6. Ajunul destrămării
7. Domnul trece pe lângă
8. Adevărata râvnă
9. Uza lovit
10.Întoarcerea chivotului
11.Încercatea îndulcită
12.Cel ce face spărtura
13.Cuvinte de avertizare
14.Valea vedeniilor
15.Cele zece fecioare
16.Păcatul osândit
17.O scrisoare către locuitorii din munţii Perthshire-ului

Renunţi cu bucurie la toate pentru Hristos, pentru a-L avea doar pe El? Dacă pentru tine a-L avea pe El înseamnă să te lipseşti de toate avuţiile şi de toate speranţele tale, îţi vei lua oare adio de la toate – iar pentru un creştin, toate înseamnă puţin – şi vei spune: „Vino Doamne Isuse, a Ta să fie împărăţia”? Dacă nu, înseamnă că nu cunoşti nimic din Hristos, din caracterul Lui, din Persoana Lui sau din dragostea Lui. El nu înseamnă nimic pentru tine. Credinciosul care a început să înveţe valoarea lui Hristos nu consideră un lucru greu să se hotărască dacă să renunţe la un singur lucru, la două sau la mai multe pentru El şi dacă ar trebui să fie recompensat pentru aceasta.

Tânărule credincios! Acea mare nu este întotdeauna liniştită; cerul se înnorează şi chiar dacă drumul poate duce un timp prin apele reci liniştite, încercările tot vor veni. Multe sacrificii trebuiesc făcute şi multe încercări trebuiesc îndurate. Uneori sunt chinuri mari de suferit, pentru că, dacă mâna ta te face să cazi în păcat, tai-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâini şi să mergi în gheenă: unde viermele nu moare şi focul nu se stinge. Dacă mâna ta dreaptă te face să cazi în păcat, atunci aceasta trebuie sacrificată, oricât de mult ar însemna. Aici este punctul în care religia multora ia sfârşit. Aceştia nu merg niciodată mai departe. Mulţi L-ar accepta pe Hristos doar dacă L-ar putea avea fără crucea Sa. Unii spun: „L-aş primi pe Hristos, dar afacerea mea nu este legală, aşa că, în cazul meu nu se poate.” Afacerea acelui om este mâna dreaptă pe care trebuie s-o taie, dar el nu vrea. Un altul spune: „Aş da năvală în împărăţie, dar dacă devin creştin, îmi voi pierde toţi angajaţii şi toţi clienţii.” „Dacă aş începe să fiu religios, aş deveni falit”, mi-a spus odată cineva. Nici un om care a crezut în Hristos nu a devenit falit. Aceste persoane, au o mână dreaptă, un picior drept pe care nu-l pot tăia. Altcineva spune: „M-am căsătorit, iar soţia mea nu va veni cu mine, iar eu nu voi merge fără ea.” Şi cât de multe soţii mi-au spus: „L-aş accepta pe Hristos, dar soţul meu nu; trebuie să-l aştept!”

Creştinilor, când veţi începe să trăiţi ca înaintea marelui tron alb, vă veţi bucura. De ce să trăiţi la un nivel atât de jos faţă de privilegiile care vi s-au dat, fiind deprimaţi şi îngrijoraţi la orice vi se întâmplă aici pe pământ? Anticipaţi cerul! Priviţi departe, departe. Mergeţi câţiva ani înainte prin credinţă, săriţi peste ei şi vă veţi găsi deasupra acestei sfere a mortalităţii, unde pământul este deja trecut. Înălţaţi-vă dincolo de negură şi umbre, deasupra întunericului şi norilor şi intraţi în cerul albastru eteric al dragostei veşnice a lui Dumnezeu. Oare această experienţă nu vă va face mai sfinţi? Ah! Nici un om care locuieşte mult în cer nu poate să privească păcatul decât cu dezgust.

Niciun om străin de fântâna care-l poate spăla de păcat nu poate fi creştin. Nici un om străin de o viaţă religioasă în taină nu poate fi creştin. Nici un om care nu are părtăşie cu Dumnezeu, nu poate fi creştin. Nici un om care nu se leapădă de fiecare păcat conştientizat, nu poate fi creştin. Nici un om care refuză să numească păcat ceea ce Duhul lui Dumnzeu, prin Cuvântul Său, arată clar că necinsteşte pe Hristos, nu poate fi creştin. Nu! Păcatul nu poate locui în odăiţele oamenilor lui Dumnezeu, nu poate fi dus la adăpostul Feţei Sale, nu poate fi tolerat în Locul Preasfânt.

Nu unirea cu o biserică, nici o mărturisire de evlavie, nici o formă de evlavie, nici rugăciunea sau postul, nici lucrările bune, nici lacrimile, nici pocăinţa, nu ne va salva sufletul în ziua când pământul îşi va da morţii pe faţă şi nu va mai acoperi uciderile. Nimic altceva nu va putea acoperi păcătosul atunci, decât adăpostul sângelui lui Hristos, locul tainic al lui Iehova, coliba Celui care este atotputernic. Dar, binecuvântat să fie Dumnezeu că, deşi judecata ne poate surprinde într-un adăpost înşelător şi într-o credinţă imaginară cu o speranţă ipocrită, totuşi acestea nu ne pot urma sau nu ne pot surprinde în coliba lui Dumnezeu. Ah! Leul ce răcneşte nu poate intra sub acest acoperiş; nu te poate găsi acolo, credinciosule slab! Săgeţile morţii şi ale iadului nu pot trece de peretele acesta. Legea nu-şi poate aduce poruncile în Locul Preasfânt, nici răzbunătorul sângelui nu poate intra. De ce? Pentru că locul a fost stropit cu sângele lui Isus.

Să nu te surprindă piedicile în calea credinţei. Le vei găsi la fiecare pas. Nu există dureri uşoare şi neînsemnate care trebuie îndurate pentru Împărăţia Cerurilor, astfel încât un om să fie în siguranţă în mijlocul mizeriei şi ruinei unei lumi care piere. Credeţi-mă, nu vom intra în Împărăţie dacă vom sta cu mâinile încrucişate, având conştiinţele adormite şi inimile pline de grijile acestei vieţi, ci doar dacă vom renunţa la noi înşine, luând crucea în spate, purtând ocara şi mergând pe urmele Mielului, oriunde va merge El.

Oamenii sunt mântuiţi numai prin adevăr; şi o inimă nouă care să iubească, să îmbrăţişeze şi să ţină strâns adevărul este singura apărare împotriva oricărui fel de amăgire. Nu o minte înţeleaptă va salva un om de la cele mai groaznice înşelăciuni şi de la cele mai adânci şi viclene amăgiri pe care Satan le-a născocit vreodată, ci o inimă sfinţită. Cercetaţi-vă să vedeţi dacă iubiţi adevărul doar de dragul adevărului, pentru că pericolul de a fi purtat de amăgire nu este niciodată mai mare decât acolo unde lucrarea lui Dumnezeu s-a extins în mod considerabil. Atunci când Duhul încetează să mai lucreze în acel loc, oamenii care nu au o dragoste autentică faţă de adevăr, îşi pierd total apetitul pentru învăţătura clară. Aceştia sunt purtaţi încolo şi încoace, aşa cum pleava este purtată de vânt, iar apoi, când vine ceasul şi puterea întunericului, când ispitele dau năvală, ei sunt luaţi imediat de şiretlicurile Satanei şi de minunile mincinoase pe care le face pe pământ cu puterea pe care a primit-o. Puterea diavolului a fost, este şi va fi aşa de mare, iar manifestările acesteia aşa de noi şi de variate, încât se pare că suntem foarte aproape de vremea în care toate acestea vor înşela, dacă e posibil, chiar şi pe cei aleşi.

Treziţi-vă! Sau dacă nu, Satan vă va jefui de ziua harului şi vă va nimici sufletele preţioase.

Credinţa voastră este aici, în această Biblie. Viaţa voastră este în această carte şi în mod special, în acele pasaje care vă cercetează cel mai profund inima şi care pătrund mai adânc decât putreziciunile voastre. Cu cât vei sta mai aproape de Scriptură, cu atât te vei îndepărta mai mult de amăgiri.

Fraţilor! Să nu fiţi păcăliţi în privinţa mântuirii voastre, crezând că aţi găsit o cale mai uşoară şi mai bună către cer, decât cea veche care este calea Regelui. Nu există nici o cale mai uşoară către cer decât aceea care încă poartă urmele Omului durerilor. Nu s-a inventat nici o poartă mai largă de când a predicat Domnul despre aceasta, în ţinutul Iudeii. Este aceeaşi poartă strâmtă, aceeaşi cale îngustă şi pe ea toţi trebuie să meargă desculţi, pentru a fi urmată în totul. Trebuie să agonizăm ca să putem intra pe ea; trebuie să fie trecute multe dificultăţi înainte ca această poartă să cedeze, pentru că este strâmtă; şi sunt multe lupte împotriva păcatului pe care trebuie să le câştigăm cu bucurie. Ţi se pare că această cale este grea? Oh! Nu renunţaţi la slava veşnică din cauza drumului greu care duce spre ea. Însuş Domnul vă va pune pe cale şi tot El vă va da mângâieri veşnice. Nu vă gândiţi să vă faceţi un pat moale pe calea care a fost presărată de Emanuel cu gemete, suspine, rugăciuni şi lacrimi! Să vă fie de ajuns dacă vă puteţi întâlni cu Triunul Dumnezeu pe acest drum şi nu căutaţi nimic altceva pe lângă, ci fiţi mulţumitori întotdeauna când vă întâlniţi cu un alt călător obosit ca şi voi, care, dintr-un suflet adânc umilit şi învăţat, vă poate vorbi despre bunătatea şi dragostea Dumnezeului credincios.

Aşadar, aşteptaţi-L pe Domnul în această vreme de moarte şi delăsare, pentru că, deşi mulţimile pier şi lumea doarme, tot mai sunt câţiva, nu mulţi – câteva suflete preţioase – care încet şi în tăcere se strecoară în Împărăţia lui Dumnezeu pe poarta strâmtă. Şi chiar dacă experţii religioşi fac abuz de situaţia actuală a bisericii, spre ruinarea lor, şi chiar dacă mulţimea oamenilor lumeşti se îneacă mai adânc în neglijarea lui Dumnezeu, voi să vă folosiţi de această perioadă păzind Legea, şi să nu faceţi din binecuvântarea lui Dumnezeu un blestem; ascundeţi-vă o clipă sub aripile Lui, de teama răului. Căutaţi neprihănirea şi blândeţea, ca să puteţi fi la adăpost în ziua mâniei Domnului.

Foarte des, creştinii obişnuiţi cred că oamenii sunt bolnavi şi au nevoie de tratament, că nu sunt bine, însă cazul lor e mult mai grav. Slujitorul adevărat al lui Hristos vede că ei sunt morţi, că situaţia lor e disperată, că ei nu sunt doar bolnavi şi răniţi, ci sunt în decădere şi putrefacţie, sunt morţi şi doar oasele le-au mai rămas ca dovadă a faptului că sunt oameni. Pentru un astfel de om, aceasta este o imagine întunecoasă, deprimantă. Oriunde se uită în lume, nu vede nimic altceva decât o vale plină cu oase împrăştiate şi putrezite, plânge pentru ele şi, fie că dezvăluie celor din jur lucrul acesta sau nu, are înlăuntrul său o fântână de lacrimi ce curge mereu. El plânge pentru sufletele oamenilor.

Uneori, măsura pe care o primim deodată este mare, dar curând trebuie reînoită. Când mergi să te odihneşti peste noapte, după ce ai avut un timp în care te-ai apropiat mult de Dumnezeu în rugăciune simţind că, în mod sigur ai suficient până dimineaţă, totuşi a doua zi, care vine cu deşertăciunile şi cu grijile ei, simţi nevoia să-ţi aduci înapoi vasul gol la fântâna apei vii, ca să-l umpli din nou. Cât de dulce e atunci când un suflet gol se aşează la picioarele Mântuitorului, care-L umple pe deplin!

Oameni buni şi fraţi în Domnul, fiţi treji şi lucraţi; „strâmtă este poarta şi îngustă este calea” sunt cuvintele care par să fie uitate în aceste zile de nepăsare, de lenevie, de superficialitate şi păcat. Acestea nu sunt scoase din Biblie. Nu, poarta este la fel de strâmtă şi calea este la fel de îngustă ca şi în ziua când Isus a spus oamenilor necredincioşi din Ierusalim că puţini sunt cei ce o află.

Dragul meu păcătos, păcatul nu e un nimic. Vina lui nu e un fleac. Puterea lui este atât de mare, încât nimeni altcineva decât Duhul lui Iehova o poate distruge şi poate elibera sufletul. Hotărârile şi fermitatea voastră nu vor putea nimici puterea păcatului, nici prietenii, nici voinţa voastră, nici cunoştinţa; aşa că, refugiul vostru este în Mielul răstignit! Nu există nici un alt adăpost – nici unul!

Dragi urmaşi ai lui Emanuel Cel dispreţuit, căutaţi să obţineţi licăriri din slava şi harul Său divin, prin puterea Duhului care locuieşte în voi; acestea vă vor face capabili să vedeţi o asemenea glorie şi frumuseţe copleşitoare, neasemuită în Isus, încât veţi socoti toate lucrurile ca un gunoi pentru a-L putea câştiga pe El, şi pentru a putea să fiţi găsiţi în El.

Adaugă o recenzie

Numele dumneavoastră*

Recenzia dumneavoastră*

Trimite recenzia