Dumnezeu în urmărirea omului A.W. Tozer

Vignette_coperta64

Disponibila

Categorii
ISBN
978-606-8000-37-4
Disponibilă din
11 Februarie 2011
Numar pagini
109
Dimensiuni
14,7 x 21
Preț
10.0 RON

Cu câţiva ani în urmă, am scris o carte care încă se vinde. Ideea principală din acea carte era că noi trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu, să-L căutăm cu stăruinţă şi hotărâre. I-am spus editorului că titlul cărţii va fi "Urmărirea lui Dumnezeu" (The Pursuit of God), însă cineva a încercat să mă facă să-l schimb spunând că "oamenii nu vor citi o carte despre urmărirea lui Dumnezeu. Dar tocmai acestea au fost cuvintele care au prins imaginaţia publicului cititor.

Povestea lui Iacov şi poveştile altor personaje similare din Biblie m-au determinat să cred că ar trebui să scriu o continuare a acestei cărţi cu titlul "Dumnezeu, în urmărirea omului" (God"s Pursuit of Man). Înainte ca cineva să înceapă să-L urmărească pe Dumnezeu cu adevărat, trebuie ca mai întâi Dumnezeu să-l urmărească pe el sau pe ea. Înainte ca cineva să poată începe să-L caute cu seriozitate pe Dumnezeu, trebuie ca mai întâi Dumnezeu să fi început să îl caute sau să o caute.

Priveliştea unei biserici slăbite ce se află în jurul meu şi lucrarea unei noi puteri spirituale în mine, au creat o presiune căreia îmi este imposibil să-i rezist. Indiferent dacă această carte va atinge sau nu vreodată un public larg, totuşi ea trebuie scrisă chiar şi pentru motivul de a elibera o povară insuportabilă de pe inima mea. 

Tuturor pelerinilor Eternităţii a căror neîncredere în pământ i-a constrâns să caute în Dumnezeu o realitate mai trainică, le dedic această mică lucrare în umilinţă. (A.W. Tozer)
1. Eterna continuitate
2. Cu vorbe sau cu putere
3. Misterul chemării
4. Biruinţă prin înfrângere
5. Cel uitat
6. Iluminarea Duhului
7. Duhul ca putere
8. Duhul Sfânt ca foc
9. De ce lumea nu poate primi?
10. Viaţa plină de Duhul
Este imposibil să călătoreşti către sud fără să întorci spatele nordului. Nu poţi să plantezi până când nu ai arat şi nu poţi merge înainte până când nu îndepărtezi obstacolele din faţa ta. Deci, este de aşteptat ca, ocazional, să găsim ceva critică blândă aici. Am simţit că este de datoria mea să mă opun oricărui lucru care se află în calea progresului spiritual, şi nu prea este posibil să te opui fără să răneşti sentimentele cuiva. Întotdeauna, cu cât este mai iubită greşeala, cu atât este mai periculos şi dificil ca să o corectezi.

Experienţa creştină adevărată trebuie să includă întotdeauna o întâlnire reală cu Dumnezeu. Fără aceasta, religia nu este altceva decât o umbră, o reflecţie a realităţii, o copie ieftină a unui original de care, odată, s-a bucurat cineva despre care am auzit vorbindu-se. Faptul de a trăi într-o biserică din copilărie până la bătrâneţe şi de a nu cunoşte nimic mai real decât un dumnezeu sintetic compus din teologie şi logică, dar care nu are ochi să vadă, urechi să audă sau inimă să iubească nu poate fi altceva decât o mare tragedie în viaţa oricărui om.

Schimbarea totală a sursei de plăcere este ceea ce i-a făcut invincibili pe oamenii credincioși.Când credința devine ascultare, atunci putem vorbi, într-adevăr, despre adevărata credință.

Acolo unde păcatului îi este permis să trăiască în viață și în comportament, nicio bucurie nu este justificată și nicio plăcere nu este legitimă. Nicio încălcare a neprihănirii pure nu îndrăznește să se dezvinovățească pe motivul unei experiențe religioase superioare. A căuta stări emoționale înalte în timp ce trăiești în păcat înseamnă a deschide ușa întregii noastre vieți pentru autoînşelare și pentru judecata lui Dumnezeu. „Fiți sfinți” nu este doar un moto care să fie înrămat și atârnat pe perete. Este o poruncă serioasă de la Domnul întregului pământ.

Cred că nu poate exista nicio îndoială asupra faptului că nevoia ce depășește toate celelalte nevoi din Biserica lui Dumnezeu din acest moment este cea după puterea Duhului Sfânt. Mai multă educație, o mai bună organizare, un echipament mai bun, metode mai avansate – toate sunt inutile. Este ca și cum ai aduce un aparat de respirat mai bun unui pacient care tocmai a murit. Oricât de bune ar fi ele, nu pot da viață niciodată. „Duhul este acela care dă viața” (Ioan 6:63). Oricât ar fi de bune, nu pot aduce niciodată putere. „Puterea este a lui Dumnezeu” (Psalmul 62:11). 

Protestantismul este pe drumul greșit atunci când încearcă să câștige doar printr-un „front comun”. Nu de unitate organizatorică avem nevoie cel mai mult; cea mai mare nevoie este puterea. Pietrele funerare dintrun cimitir prezintă un front comun, dar ele stau mute și neajutorate în timp ce lumea trece.

Presupun că sugestia mea nu va primi prea multă atenție serioasă, dar aș vrea, totuși, să propun ca noi, creștinii care credem în Biblie, să anunțăm o amânare a plății datoriilor față de activitatea religioasă și să ne punem casa în ordine pentru a ne pregăti pentru venirea unei invazii de sus. Atât de carnal este trupul creștinilor care alcătuiesc aripa conservatoare a Bisericii, atât de șocant de lipsite de reverență sunt serviciile noastre publice în unele locuri, atât de degradate sunt gusturile noastre religioase în alte părţi, încât este aproape imposibil ca nevoia de putere să fi fost mai mare în vreo altă perioadă din istorie. Cred că am beneficia enorm dacă am declara o perioadă de tăcere și de autoexaminare în timpul căreia fiecare dintre noi să își cerceteze propria inimă și să caute să îndeplinească fiecare condiție pentru un botez real cu putere de sus. 

Putem fi siguri de un lucru: pentru problema noastră gravă nu există nicio vindecare, decât o vizită, da, o invazie a puterii de sus. Doar Duhul Însuși ne poate arăta ce este greșit la noi și doar Duhul poate prescrie leacul. Doar Duhul poate să ne salveze de irealitatea paralizantă a creştinismului lipsit de Duhul. Doar Duhul ni-I poate arăta pe Tatăl şi pe Fiul. Doar lucrarea interioară a puterii Duhului ne poate descoperi maiestatea solemnă şi misterul care încântă inima ce se găsesc în Triunul Dumnezeu.

În ceea ce mă privește, mă tem de orice fel de îmboldire religioasă dintre creștini care nu conduce la pocăință și care nu rezultă într-o separare clară a creștinului față de lume. Sunt suspicios în privința oricărui efort organizat de trezire care este forțat să acorde puţină importanţă condițiilor drastice ale Împărăției. Oricât de atractivă ar părea mișcarea, dacă nu își are temelia pe neprihănire și dacă nu se hrănește cu smerenie, nu este de la Dumnezeu. Dacă exploatează firea, este o înşelătorie religioasă și nu trebuie să aibă sprijinul niciunui creștin care se teme de Dumnezeu.
Adauga recenzie