Căsnicia creştina Martyn Lloyd Jones

Vignette_casnicia_crestina

Disponibila

Categorii
ISBN
978-606-8000-63-3
Disponibilă din
14 Ianuarie 2013
Numar pagini
182
Dimensiuni
14,7 x 21
Preț
18.0 RON

De la principii de bază la relaţii transformate.

"Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului, căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat."
(Efeseni 5:22-33

Felul în care Dr. Lloyd-Jones, urmându-l pe apostolul Pavel, tratează relaţia de căsnicie este extrem de important. El insistă asupra faptului că aceste chestiuni practice nu pot fi înţelese aşa cum trebuie separat de adevărurile profunde ale credinţei creştine de care le leagă Pavel. Încercarea de a trata practica creştină izolat de doctrina creştină înseamnă să apuci pe o cărare periculoasă. În perspectiva lui Martyn Lloyd Jones, singurul creştinism suficient de puternic să penetreze şi să schimbe societatea este acela care rezultă din lucrarea Duhului lui Dumnezeu. 

Într-o vreme în care vedem un colaps aproape total al căsniciei, când, în multe locuri, cele mai multe căsnicii sfârşesc în divorţ cu copii crescuţi în "familii distruse", căsniciile creştine pot să depună înaintea lumii o mărturie puternică a realităţilor supranaturale care au intrat în viaţa lor prin Evanghelia lui Hristos. În felul acesta ei pot să îndrepte ochii oamenilor dincolo de aceste chestiuni practice spre adevărurile profunde ale existenţei umane. 

Deci, situaţia prezentă, poate fi văzută ca dându-le creştinilor, şi, în special familiilor creştine, o oportunitate imensă de a depune mărturie pentru adevărul Evangheliei. Aceste mesaje ne vor oferi un ajutor considerabil ca să fructificăm această oportunitate.
1. Principii de bază
2. Ordinea creaţiei
3. Analogia trupului
4. Adevărata dragoste
5. Mireasa lui Hristos
6. Purificarea Miresei
7. Nunta Mielului
8. Un singur trup
9. Privilegiile miresei
10.Îndatoririle soţului
11.Relaţii transformate
Probabil, niciodată noi ca şi creştini, nu am avut o oportunitate mai mare de a arăta ce înseamnă creştinismul cu adevărat ca acum, când viaţa lumii se manifestă tot mai mult în adevăratele ei culori. Viaţa ei devine din ce în ce mai haotică în această chestiune a relaţiei de căsnicie şi în toate celelalte aspecte. Iată o oportunitate măreaţă pentru noi să arătăm diferenţa pe care o face faptul de a fi creştin.

Să luăm în considerare un alt argument, un argument prostesc, care este adus atât de des. Cineva spune: „Ştii, lucrurile nu stau chiar aşa, eu ştiu multe cazuri în care soţia este o persoană mult mai abilă decât soţul, mult mai dăruită în orice privinţă. Vrei să spui că o asemenea femeie sclipitoare, dăruită trebuie să se supună soţului ei, unui bărbat cu totul inferior ei?” Există un singur răspuns la acest argument; persoana care îl susţine argumentează împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu ştie totul despre asemenea cazuri. Ceea ce spune Dumnezeu este că dacă acea femeie sclipitoare, dăruită nu se supune soţului ei, păcătuieşte. Indiferent care sunt darurile ei, ea trebuie să se supună partenerului ei în cadrul căsniciei. În punctul acesta, vreau să fac două comentarii. 
Nicio femeie, indiferent de darurile pe care le are, nu are dreptul nici măcar să se gândească să se căsătorească cu o anumită persoană dacă nu este pregătită să se supună în felul acesta. Este o supunere voluntară, este felul în care Hristos S-a supus şi S-a subordonat pe Sine Însuşi. Ea trebuie să se poarte în acelaşi fel şi până când nu este pregătită să facă aşa, până când nu este convinsă că poate să se supună acestui bărbat, ea nu trebuie să se căsătorească cu el. Dacă intră în căsnicie cu orice altă idee, este împotriva voii lui Dumnezeu şi comite un păcat.

Problema fundamentală din lume astăzi este problema autorităţii. Haosul din lume se datorează faptului că oamenii din fiecare ramură a vieţii au pierdut orice respect pentru autoritate, fie că este vorba de autoritatea dintre naţiuni, fie dintre părţi din aceeaşi naţiune, fie de autoritatea din industrie, fie din cămin, din şcoli sau din oricare altă ramură. Pierderea autorităţii! Şi din punctul meu de vedere, totul a început în cămin şi în relaţiile maritale. De aceea îndrăznesc să pun la îndoială dacă un om de stat a cărui căsnicie este ruptă are cu adevărat dreptul să vorbească despre problemele lumii. Dacă eşuează în sfera în care este cel mai competent, ce drept are să vorbească în alte domenii? El trebuie să se retragă din viaţa publică. Adevărata prăbuşire începe în casă şi în relaţia de căsnicie. Susţin că îngrozitoarea creştere a divorţului care a avut loc de la al Doilea Război Mondial (mi s-a spus că scade puţin la acest moment, dar sugerez că este doar ceva temporar şi poate fi explicat) se datorează unui singur lucru, şi anume faptului că bărbaţii şi femeile nu au înţeles învăţătura scripturală cu privire la căsnicie şi cu privire la soţi şi soţii.

Nu este o realitate faptul că, din ce în ce mai mult, bărbaţii şi-au abrogat poziţia şi s-au retras din ea şi nu-şi mai îndeplinesc îndatorirea lor ca soţi şi ca taţi din cauza purei lenevii şi a iubirii de sine? Din ce în ce mai mult soţii lasă disciplina căminului în seama soţiilor, a mamelor. Ei nu pot fi deranjaţi; vin acasă obosiţi de la muncă, şi le roagă pe soţii să nu-i lase pe copii să vină la ei şi să le pună întrebări. Nu este acest lucru în creştere? Soţul renunţă deliberat la poziţia în care Dumnezeu l-a pus. Se întâmplă printre creştini, dar se întâmplă chiar mai mult printre necreştini. Soţul îşi părăseşte poziţia şi în lenevia lui o lasă soţiei.

Întreb din nou: este ceva mai greşit decât să separi doctrina de practică? Cât de vinovaţi suntem cu toţii de acest lucru! Câţi dintre noi am realizat că trebuie să ne gândim întotdeauna la căsnicie în termenii doctrinei ispăşirii? Este acesta felul nostru obişnuit de a ne gândi la căsnicie – soţi, soţii, şi toţi ceilalţi? Este acesta felul în care ne gândim instinctiv la căsnicie – în termenii doctrinei ispăşirii? Unde găsim ceea ce spun cărţile despre căsnicie? La ce secţiune? La etică. Dar ea nu aparţine acestei secţiuni. Trebuie să luăm căsnicia în considerare în termenii doctrinei ispăşirii.

Creştini nebuni! Aţi obosit să auziţi despre cruce? Ştii atât de multe despre ea, o înţelegi atât de deplin încât nu te mai mişcă? „Ah”, spui tu, „eu vreau o învăţătură mai înaltă acum. Am nevoie de învăţătură mai detaliată despre cum trebuie să trăiesc o viaţă sfântă.” Nu vei trăi niciodată o viaţă sfântă dacă nu eşti întotdeauna lângă cruce, dacă ea nu îţi guvernează întreaga viaţă, şi dacă nu-ţi influenţează întreaga ta perspectivă şi fiecare activitate a ta. Suntem, aici, în aşa-numita secţiune practică a epistolei către Efeseni, în a doua jumătate a ei, unde Pavel ridică aceste întrebări obişnuite; da, dar tocmai în acest context, el ne aduce dintr-o dată faţă în faţă cu doctrina Bisericii şi doctrina ispăşirii. Nu poţi lăsa crucea în urmă. Nu eşti niciodată un creştin atât de avansat încât aceasta să fie doar un simplu început în ceea ce te priveşte. Acesta este felul în care să-ţi ruinezi căsnicia şi orice altceva. Nu! „Dragoste atât de uimitoare, atât de divină,/ Îmi cere sufletul, viaţa, totul” – întotdeauna! Încep aici, dar continui aici; şi vai de mine dacă nu mai sunt aici!

De ce suntem aşa cum suntem? De ce este atât de mult păcat şi eşec în vieţile noastre? Răspunsul este aici: noi pur şi simplu nu-L cunoaştem pe Dumnezeu! „Sfinte Tată”, a spus Domnul nostru, „lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut”. „Oh”, spune El, „dacă Te-ar cunoaşte, nu ar trăi aşa cum trăiesc, dar ei nu Te cunosc!” Ei vorbesc despre Dumnezeu şi argumentează, dar ei nu Te cunosc! „Sfinte Tată, lumea nu Te-a cunoscut!” Necazul chiar şi cu noi creştinii este că nu-L cunoaştem pe Dumnezeu. Uită de formulele tale, uită de tine însuţi şi de lucrul care te nelinişteşte, lucrul care te doboară. Nu aceasta este problema ta. Însăşi natura ta este poluată, şi dacă scapi de acea problemă particulară, vei avea alta cu care să te lupţi. Adevărata problemă este că noi nu Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Oamenii care L-au căutat pe Dumnezeu, care au căutat faţa lui Dumnezeu au fost cei mai sfinţi oameni. Ceea ce avem nevoie, nu vizează în primul rând anumite experienţe, ci această cunoaştere a lui Dumnezeu, a atributelor lui Dumnezeu – slava Lui, inefabilitatea Lui, sfinţenia Lui, atotputernicia Lui, eternitatea Lui, omniscienţa Lui, omniprezenţa Lui. Dacă tu şi cu mine am conştientiza că Dumnezeu se uită la noi oriunde am fi şi orice am face, acest lucru ar transforma vieţile noastre!        
Adauga recenzie