Isus este biruitor!

A.W. Tozer

Isus este biruitor!, de A.W. Tozer

Disponibil Domeniu: Data apariţiei: ISBN: Număr de pagini: Dimensiune: Preţ: Cantitate:

Diverse 31 Iulie 2008 978-973-88682-7-4 140 14,8x21 12 RON

Fragmente sugestive

Cuprins

• Cuvânt înainte
• Introducere
• 1. Tema în Apocalipsa: \"Isus este biruitor!\"
• 2. Profeţia în Apocalipsa: \"Eu vin curând!\"
• 3. Chemarea din Apocalipsa: \"Pocăieşte-te şi fii credincios!\"
• 4. Portretul din Apocalipsa: \"Hristos cel veşnic!\"
• 5. Chemarea la închinare din Apocalipsa: \"Sfânt, sfânt, sfânt!\"
• 6. Titlul doveditor din Apocalipsa: \"Vrednic este Mielul!\"
• 7. Începutul judecăţilor din Apocalipsa: \"Cei patru călăreţi\"
• 8. Biruitorii din Apocalipsa: \"Afară din marele necaz!\"
• 9. Faptele supranaturale din Apocalipsa: \"Sunaţi din trâmbiţe!\"
• 10. Decizia oamenilor din Apocalipsa: \"Nu ne vom pocăi!\"
• 11. Porunca din Apocalipsa: \"Nici o zăbavă!\"
• 12. Invitaţia din Apocalipsa: \"Mănâncă şi digeră Cuvântul lui Dumnezeu!\"

Doreşti împreună cu mine, în mod personal, ca Duhul Sfânt să-Şi înmoaie pensula şi să înceapă să picteze pe pânzele sufletelor noastre un portret viu al lui Isus Hristos, desăvârşit cu sânge şi foc? E un gând trist, dar cred că unii creştini vor fi dezamăgiţi când Îl vor vedea în realitate pe Isus. Ideea lor despre El a fost creată de picturile şi imaginile care-L înfăţişau pe Isus ca om. Isus cel strălucitor şi copleşitor prezentat în Apocalipsa este total în afara perspectivei lor.

Privim în jurul nostru şi vedem paharul de nelegiuri al lumii plin ochi. Într-o zi, când va atinge punctul revărsării, Dumnezeu va spune: „Destul! Rupeţi peceţile! Sunaţi din trâmbiţele de judecată!” Dreptatea lui Dumnezeu şi mânia lui Dumnezeu au fost ignorate şi încălcate de atâta vreme şi cu atâta aroganţă încât ziua socotelii trebuie să vină. Fulgerele divine, zgomotul tunetului şi bubuitul judecatei trebuie să iasă din scaunul de domnie.

Ca slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu, adaug avertismentul meu la toate avertismentele şi semnalele de alarmă pe care ni le-a dat Dumnezeu. Dacă ne irosim timpul, banii şi energia într-un joc nesăbuit, va fi tragic pentru noi în acel ceas înfiorător care va veni. Mă rog pentru mine însumi. Mă rog să fiu mereu mai detaşat de această lume, de relele şi sistemele ei egoiste. Mă rog să pot recunoaşte acea voce plăcută, mieroasă, înşelătoare care este opusă Domnului nostru Isus Hristos. Mă rog să pot sta în picioare împreună cu biruitorii, chiar dacă aceasta înseamnă ca toţi din jurul meu să-mi fie duşmani, chiar dacă înseamnă martiraj.

Cine va putea sta în picioare? Aceia care au renunţat la fleacurile lor pământeşti fără valoare, aceia care au renunţat să iubească această lume mai presus de orice altceva, aceia care şi-au părăsit speranţa că aici, pe pământ, există ceva trainic şi de valoare, aceia care au ajuns să-şi urască păcatul aşa cum îl urăşte Dumnezeu – ei vor putea sta în picioare!

Ceea ce am făcut pentru slava noastră va fi destăinuit spre ruşinea noastră. Presupusele noastre realizări dobândite fără călăuzirea Duhului Sfânt vor fi arse ca fân lipsit de valoare. În acea zi finală de revizuire şi examinare, numai ceea ce a fost făcut de Duhul lui Dumnezeu va rămâne ca o comoară veşnică.

Nu pot să ştiu când voi muri. Dar sper să nu trăiesc să văd ziua în care Dumnezeu Se va întoarce de la bărbaţii şi femeile care au auzit adevărul Lui sfânt şi s-au jucat cu el, au glumit cu el şi l-au egalat cu distracţie, amuzament şi absurditate religioasă. Nu putem nega faptul că această atitudine se găseşte în mare parte din creştinismul prezent. Ca rezultat, oamenii şi-au împietrit inimile până în punctul în care nu mai aud vocea lui Dumnezeu. Pocăindu-ne şi rugându-ne, ar trebui să strigăm: „Oh, Doamne, am auzit adevărul Tău din nou şi din nou, cu toate acestea, ne este ruşine că ţi-am dat atât de puţin dragostea şi ascultarea noastră!” Dumnezeu să aibă milă de noi!

Din ce în ce mai mulţi suferă de boli mentale mai degrabă decât de boli fizice grave. Suntem egoişti şi centraţi pe sine. Vrem prea multe plăceri şi prea puţine responsabilităţi. Cei care suntem credincioşi avem tendinţa să credem că vom auzi la timp trâmbiţele de nenorocire pentru a face ceva în privinţa aceasta. Dar atunci, va fi prea târziu!

Oamenii preferă logica lor şi puterea lor de raţiune. Chiar şi atunci când Dumnezeu vorbeşte, ei refuză să-I recunoască vocea. Nu vor să recunoască faptul că Dumnezeu a vorbit prin Isus Hristos, Fiul veşnic. Când Dumnezeu îi confruntă cu păcatul lor, oamenii consultă un psihiatru şi speră „să-şi pună la punct” personalitatea. Dar într-o zi viitoare, orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domn.

Cred că Ioan purta în inimă durerea rasei umane. De aceea Dumnezeu l-a ales pe el pentru a primi Revelaţia. Dumnezeu binecuvintează întotdeauna bărbaţii şi femeile care au în inimă suficientă grijă încât să aibă lacrimi de dragoste şi compasiune în ochi. Avem multe moduri de a preda Biblia şi teologia – şi cred în acestea. Însă trebuie să insist asupra faptului că Duhul Domnului va descoperi ceva din tainele lui Dumnezeu numai celor care ştiu ce înseamnă să ai o inimă zdrobită de dragul lui Isus şi pentru omenirea pierdută.

Nu cumva uităm, în generaţia noastră avansată, că toţi oamenii vor trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru deciziile pe care le-au luat în viaţă, fie că au primit, fie că au respins lumina spirituală pe care Dumnezeu le-a dat-o? Uităm cumva că judecata morală a lui Dumnezeu va cădea peste indivizi şi peste naţiuni potrivit cu lumina pe care aceştia au primit-o?

Ceea ce voi spune acum este o opinie personală, dar nu cred că moartea va schimba atitudinea şi dispoziţia noastră. Dacă în această viaţă, nu ne simţim în largul nostru să vorbim şi să cântăm despre cer, mă îndoiesc că moartea ne ve preschimba în entuziaşti. Dacă închinarea şi adorarea lui Dumnezeu sunt plictisitoare acum, vor fi plictisitoare şi după ceasul morţii. Nu cred că Dumnezeu ne va lua cu forţa în cerul Lui. Mă îndoiesc că va spune vreunuia dintre noi: „Cât timp ai fost pe pământ, nu ai fost niciodată interesat să te închini înaintea Mea, dar aici, în cer, voi face ca aceasta să fie ocupaţia ta necontenită şi interesul tău cel mai mare!”Controversat? Poate. Dar încerc să vă tulbur, să vă încurajez să vă găsiţi plăcerea într-o viaţă de laudă şi biruinţă spirituală!

Nu putem fi niciodată prea slabi ca Domnul să ne folosească – dar putem fi prea puternici, dacă este vorba de puterea noastră. Nu putem fi niciodată prea neştiutori ca Domnul să ne folosească – dar putem fi prea înţelepţi în îngâmfarea noastră. Nu suntem niciodată prea mici ca Domnul să ne folosească, dar, cu siguranţă, putem deveni prea mari şi putem sta în calea Lui.

O mare parte a teologiei creştine accentuează mai degrabă utilitatea crucii pe care a murit Isus, decât Persoana care a murit pe acea cruce pentru păcatele noastre.

Există o întrebare care ar trebui pusă în fiecare biserică creştină: Îl onorăm pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu? Adică, Îi dăm voie să facă ce vrea în mijlocul nostru astăzi?

Autorul

Despre A.W. Tozer



O viaţă în urmărirea lui Dumnezeu

Deşi A.W.Tozer a murit în 1963, atât viaţa lui, cât şi moşteniea spirituală pe care a lăsat-o, a continuat sa atragă pe mulţi la o cunoastere mai profundă a lui Dumnezeu. Tozer a păşit pe o cale în viaţa spirituală, pe care prea puţini au ales-o – căutarea necurmată, din dragoste, a lui Dumnezeu. El a tânjit după o cunoaştere mai adâncă a Mântuitorului – cum sa I se închine şi să-I slujească cu toata fiinţa sa.

Pe tot parcursul vieţii şi lucrării sale, Tozer a chemat biserica să se întoarcă la creştinismul autentic prin care se caracteriza biserica primară – sfinţenie şi o credinţă neclintită. James Snyder, în cartea sa, „Viaţa lui A.W.Tozer - în urmărirea lui Dumnezeu”, spune: „El aparţinea de biserica întreagă. Oriunde găsea creştinism adevărat, folosea cu bucurie prilejul de a şi-l însuşi”.

În tot timpul vieţii sale, Tozer a păstorit câteva biserici ale Alianţei Creştine şi Misionare, a scris mai mult de 40 de cărţi, a lucrat ca editor la Alliance life – publicaţia lunară denominaţională pentru C&MA. Cel puţin două din cărţile sale fac parte din categoria cărţilor clasice spirituale: „Urmărirea lui Dumnezeu” şi „Cunoaşterea Celui Preasfânt” – cărţi de o valoare imensă pentru omul care niciodată nu a primit o educaţie teologică abstractă. Locul de unde a învăţat a fost prezenţa lui Dumnezeu; caietele şi uneltele de lucru au fost rugaciunea, scrierile primilor creştini şi a teologilor – mistici şi puritani, oameni ai credinţei.

"I-am mulţumit deseori lui Dumnezeu", mărturiseşte Tozer, "pentru căile dulci şi atrăgătoare ale Duhului Sfânt pe care le-a folosit pentru a lucra în inima acestui puştan neînvăţat, atunci când aveam 17 ani. Aveam un vecin cu numele de Holman. Nu-i cunosc prenumele. Pentru mine era doar Domnul Holman; era vecinul nostru. Auzisem că era creştin, dar mie nu mi-a vorbit niciodată despre Cristos. Într-o zi, pe când mă plimbam pe stradă cu acest vecin prietenos dintr-o dată şi-a pus mâna pe umărul meu şi mi-a spus: 'Ştii, mă gândesc la tine... mă întreb dacă eşti creştin, dacă eşti convertit. Doream să am ocazia să stau de vorbă cu tine'. I-am răspuns: 'Nu Domnule Holman, nu sunt convertit. Dar mulţumesc că mi-aţi spus asta. Mă voi gândi serios la lucru acesta'. Puţin mai târziu, m-am oprit la un colţ de stradă pentru a asculta un om predicând. A citat invitaţia lui Isus: 'Veniţi la Mine!', şi rugăciunea păcătosului: 'Ai milă de mine!'. M-am dus acasă şi am urcat in masardă ca să nu fiu deranjat. Acolo, în rugăciune serioasă mi-am dat inima şi viaţa lui Isus Cristos. De atunci am fost mereu creştin. Picioarele mele m-au dus acasă şi m-au urcat la masardă, dar nu picioarele mele au fost cele care au mers la Isus, ci inima mea. În inima mea am acceptat să merg la Isus. Am luat hotărârea şi am mers. Acestea au fost cele două lucruri - remarca plină de grijă a vecinului nostru şi explicaţia predicatorului de stradă - care m-au împins Împărăţia lui Dumnezeu".

"Am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt la vârsta de 19 ani, pe când eram pe genunchi, stăruind în rugăciune în camera din casa soacrei mele. Doream voia lui Dumnezeu pentru mine şi mă opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor 'ism'-ice care veneau cu formele, teoriile şi îvăţăturile lor. Toate au încercat să mă doboare.Unii spuneau că am mers prea departe, alţii că ajunsesem suficient de departe. Dar eu ştiu sigur ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din exterior nu avea vreun înţeles important pentru mine. În disperare şi în credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă la ce era încărcat de o importanţă majoră - să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului celui viu. Fiecare lucrare mică pe care Dumnezeu a făcut-o vreodată prin mine şi prin slujirea mea pentru El datează din acel moment când am fost umplut de Duhul. De aceea pledez pentru viaţa spirituală a Trupului lui Cristos şi pentru lucrările veşnice ale Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale".

Locul în care se refugia să se roage şi să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu era subsolul din casa familiei sale. El a scris odată: „Mi-am dat seama că Dumnezeu este o mângâiere pentru mine, El este bun şi în orice circumstanţă îmi este uşor să trăiesc cu El.” Snyder scrie despre el: „Dragostea şi harul lui Isus Hristos erau pentru el o uimire, un motiv de adorare în orice împrejurare”.

Deşi nu a urmat nici un seminar sau colegiu biblic, Tozer a primit două diplome onorifice de doctorat. A acceptat propunerea de a fi pastor pentru prima dată în West Virginia, 1916. În decembrie 1921, el, împreună cu soţia sa, Ada, s-au mutat în Morgantown, unde s-a născut primul lor copil din cei şapte (şase băieţi şi o fată).

În primii ani de lucrare, banii erau extrem de puţini. Familia Tozer a făcut un legământ să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor, indiferent de circumstanţe. „Suntem ferm convinşi că Dumnezeu poate să trimită bani pentru copii Săi care cred în El – dar acest principiu îşi pierde valoare dacă ne bucurăm de bani şi nu îi dăm slavă Lui, Dătătorului, aşa cum se cuvine!” Tozer nu s-a abătut niciodată de la acest principiu. Lucrurile materiale nu au fost o problemă pentru el. Mulţi au spus că dacă el avea mâncarea necesară, îmbrăcămintea şi cărţile sale, era mulţumit. Familia sa nu a avut niciodată o maşină, în schimb au ales să călătorească cu autobuzul sau cu trenul. Chiar şi după ce a ajuns un autor creştin bine cunoscut, el a cedat în scris majoritatea drepturilor sale pentru cei care se aflau în nevoie. Mesajul pe care îl transmitea era în aceeaşi măsură înviorător şi pătrunzător, dur, care nu permitea compromisuri. Singura lui ţintă în viaţă era să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal şi a încurajat pe alţii să facă la fel. Imediat mai apoi a descoperit că o relaţie adâncă şi statornică cu Dumnezeu trebuie să fie cultivată.

În perioada în care păstorea o biserică din Indianapolis, Tozer a observat o schimbare în lucrarea sa. În acea vreme, el nu predica decât evanghelia – singurul subiect despre care vorbea înaintea oamenilor, dar Dumnezeu a început să-l conducă spre o nouă treaptă a lucrării sale. Mai întâi şi-a notat gândurile pe hârtie, dar în cele din urmă această schimbare a făcut din el un scriitor cu mult rod în lucrarea sa.

În 1928, Tozer a acceptat propunerea de a fi pastor în Chicago, la Southside Gospel Tabernacle, timp de 30 de ani. Mica parohie a ajuns să fie neîncăpătoare iar temelia acestei biserici era misiunea şi o viaţă mai profundă cu Isus Hristos. Snyder spunea despre Tozer: „Predicile sale nu erau niciodată superficiale. În spatele acestora era întotdeauna o gândire adâncă care obliga ascultătorii să se gândească la fel de profund la cuvintele pe care le auzeau. El avea această abilitate de a-şi face ascultătorii să se cerceteze pe ei înşişi în lumina a ceea ce Dumnezeu le vorbea. Oamenii neserioşi şi superficiali niciodată nu l-au plăcut pe Tozer; dar cei care vroiau cu adevărat să audă ce avea Dumnezeu să le spună, l-au iubit.”

Fundamentul tuturor predicilor şi învăţăturilor lui Tozer a fost întotdeauna timpul de părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune. Acolo, el închidea ochii la confuzia lumii, la tot ce este pământesc şi în schimb îşi concentra toată atenţia asupra lui Dumnezeu. „Activităţile noastre religioase ar trebui să fie ordonate în aşa fel încât să ne permită să avem suficient de mult timp pentru a cultiva liniştea şi solitudinea.”

Încă din prima parte a lucrării sale, Tozer şi-a dat seama că Hristos îl chema la o predare diferită şi specială care cerea o golire de sine şi o foame de a fi umplut din plin cu Duhul lui Dumnezeu. Acest fel de predare l-a mistuit întreaga viaţă.

Într-una din predicile lui, a spus: "Mi se tot spune că am pierdut trenul, dar răspunsul meu este că nici nu am încercat să prind acel tren. Acel tren, ca şi multe altele asemenea lui pot pleca şi fără mine, iar eu voi fi foarte fericit. Dacă vrem, ne putem conforma religiei din zilele noastre. Cântăresc aproximativ 70 de kilograme când sunt ud leoarcă, dar stau aici în faţa voastră pentru a vă spune că sunt un nonconformist, născut de două ori, un rebel, şi nu mă voi conforma vremurilor. Până acum am fost în stare să am auditoriu, deşi am refuzat să mă conformez vremurilor. Dar dacă va veni o zi când a te conforma vremurilor va fi preţul pe care va trebui să-l plătesc pentru a fi ascultat de oameni, atunci voi ieşi şi o voi lua de acolo de unde am pornit la început: de la colţurile străzilor, şi voi predica acolo. Dar nu mă voi conforma vremurilor. Se spune că trebuie să faci asta. "Nu ştii că avem acelaşi mesaj, doar că trăim vremuri diferite?" Când aud asta, recunosc vocea şarpelui. Aud şuierătura şarpelui în asemenea vorbe. Aşadar, putem sau să ne conformăm, sau să ne retragem din toată afacerea. Iar Pavel spune: "Depărtează-te de astfel de oameni".

Leonard Ravenhill spunea despre Tozer: „Mă tem că nu vom mai vedea niciodată un Tozer. Oameni ca el nu au învăţat în băncile colegiilor, ci în şcoala Duhului.”

„Dumnezeu se revelează pe Sine 'copilaşilor', dar Îşi ascunde Faţa într-un întuneric gros de cei înţelepţi şi învăţaţi. Noi trebuie să fim simpli în apropierea personală de Dumnezeu; trebuie să ne dezbrăcăm de orice altceva şi să rămânem la lucrurile esenţiale care, aşa după cum ne vom da seama, sunt puţine şi mult dorite de suflet.”

Spre sfârşitul slujirii lui, A.W.Tozer a făcut observaţia că războiul e pierdut, referindu-se la invazia atroce a lumii în biserică. El a obiectat împotriva creştinismului anemic."În multe biserici", s-a plâns Tozer, "creştinismul a fost diluat până când soluţia a devenit aşa de slabă, încât, dacă ar fi otravă, nu ar face rău la nimeni, iar dacă ar fi medicament, nu ar vindeca pe nimeni!"

Singura speranţă pentru creştinismul modern, susţine Tozer, se află în creştinul individual. Din această perspectivă vorbeşte şi scrie el, fiind întotdeauna în căutare de oameni care să i se alăture în "Părtăşia inimii arzătoare". Dacă o persoană va ajunge la lumină prin predicarea sau scrierile lui, aceasta va fi o răsplată pentru dr. Tozer.

A.W.Tozer a murit luni, 12 mai 1963, după aproximativ o săptămână de la ultima sa predică. Căutarea sa a luat sfârşit – a ajuns la destinaţie. Mormântul său din Akron, Ohio, este gravat cu un simplu epitaf: A.W.Tozer – Un om al lui Dumnezeu.

Căutarea lui Dumnezeu este ceva mai mult decât o moştenire lăsată după moarte – este un mod de viaţă care ni se transmite pentru ca şi noi să putem experimenta o viaţă ca a lui Tozer. Tu ai început să-L cauţi pe Dumnezeu?

Cartile scrise de A.W. Tozer pe care la puteti cumpara de la editura noastra:

• Ce s-a întâmplat cu închinarea?
• Isus este biruitor!
• Isus, Căpetenia credinţei noastre
• Rutină, putreziciune sau trezire
• Tragedie în Biserică - lipsa darurilor
• Credinţa dincolo de raţiune
• Intorc vorba diavolului
• Oameni care s-au întâlnit cu Dumnezeu
• Isus, Omul nostru în slavă
• Rădăcina celor drepţi
• Urmărirea lui Dumnezeu
• Inchinarea: giuvaerul pierdut
• Atribute ale lui Dumnezeu Volumul 1
• Atribute ale lui Dumnezeu Volumul 2
• Mângâietorul
Recenzii

Nu există nici o recenzie pentru această carte.

Adaugă recenzie la această carte

Nume:
Comentariu: