Intorc vorba diavolului

A.W. Tozer

Intorc vorba diavolului, de A.W. Tozer

Disponibil Domeniu: Data apariţiei: ISBN: Număr de pagini: Dimensiune: Preţ: Cantitate:

Diverse 13 Iunie 2008 978-973-88682-6-7 128 14,8 x 21 12 RON

Fragmente sugestive

Cuprins

• Prefaţă
• 1. Întorc vorba diavolului!
• 2. Creştinism - jocuri şi distracţie?
• 3. Întotdeauna frânăm brusc
• 4. Nu poţi fi un prunc toată viaţa
• 5. V-aţi oprit brusc din mers?
• 6. Şi denominaţiile pot decădea!
• 7. Noaptea întunecată, întunecată a sufletului!
• 8. Dumnezeu l-a auzit pe Ilie pentru că Ilie L-a auzit pe Dumnezeu!
• 9. Nu-ţi azvârli capul - vei avea nevoie de el!
• 10. Uită că ţi-au spus să-ţi ţii gura închisă
• 11. Atenţie: voinţa proprie te va scărpina pe spate
• 12. Cât de mult Îl mai poţi nesocoti pe Hristosul lui Dumnezeu?

Când a predicat cele douăsprezece predici publicate în cartea de faţă, pastorul Tozer a spus bisericii sale din Chicago: „N-am petrecut niciodată mai mult timp, n-am avut parte niciodată de mai multă durere şi niciodată nu am stat mai mult în rugăciune pentru oricare alte serii de predici din slujirea mea. Din cauza importanţei acestora, am simţit realmente cum Satan încerca să zădărnicească scopul lui Dumnezeu. Simţeam că sunt în contact direct cu iadul. În biserică sunt foarte mulţi orbi spiritual, iar lucrul acesta mă face să-I spun lui Dumnezeu că vreau să pot vedea – vreau să fiu un om care să vadă scrisul cu litere mici. Vreau să înţeleg, să pătrund adânc şi să am discernământ în ceea ce priveşte planul complet al lui Dumnezeu. Vreau să evaluez situaţia şi să o văd aşa cum o vede Dumnezeu – să ştiu rolul lui Dumnezeu în această vreme de confuzie religioasă. Acum, acest lucru face ca viaţa cu un astfel de om să nu fie tocmai uşoară. Nu-l face popular şi nici nu creează probleme poliţiei ca să ţină în frâu mulţimea simpatizanţilor. Această serie de predici m-au forţat deseori să merg pe urmele opoziţiei şi ispitei până în faţa duşmanului! Dar aş prefera mai degrabă să fie aşa, decât să fiu nevoit să recunosc – aşa cum alţii vor trebui să recunoască – faptul că o viaţă întreagă am predicat Cuvântul lui Dumnezeu şi totuşi nu m-am întâlnit niciodată cu diavolul în luptă deschisă! În timpul pregătirilor, am avut parte de lupte şi confruntări, de suspine şi dureri. Cred că aceasta înseamnă lupta lui Isus retrăită în oamenii Săi. Unii din cei prezenţi aţi simţit-o şi voi. Unii dintre voi aţi intrat într-o experienţă cu Dumnezeu mai nouă, mai binecuvântată, mai fericită, care abia începe pentru voi! Am primit scrisori referitoare la aceste predici. Cei mai curajoşi, s-au semnat. Cei laşi, au scris fără să-şi semneze numele. Sugestia lor pare să fie că eu sunt un ‚fanfaron’ pentru că predic despre desăvârşire şi că încerc să-mi fac o reputaţie de a fi ‚sfânt’. Dar vă voi spune ceva: e plăcut atunci când ştii că eşti destul de aproape de adversar, ca să-i poţi auzi răcnetul! Prea mulţi creştini nu au intrat deloc pe ‚teritoriul leului’!”

Fraţilor, Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca noi să fim loviţi ca o minge de fotbal. El vrea ca noi să fim smeriţi şi să-L lăsăm pe El să ne pedepsească atunci când este necesar. Dar când diavolul începe să se atingă de tine, îndrăzneşte să i te opui! Susţin credinţa în Dumnezeu şi sfidarea diavolului, iar Dumnezeului nostru Îi place să vadă un astfel de curaj în mijlocul poporului Său. Dacă încă eşti înfofolit în haine mortuare şi ai multe temeri, e timpul să îndrăzneşti să te ridici; şi, printr-o credinţă dulce în Isus Hristos cel înviat, să spui răspicat: „De acum încolo, nu voi mai purta toate acestea. Sunt un copil al lui Dumnezeu – de ce trebuie să umblu jelindu-mă toată ziua?”

Dacă este durere în cer, cred că aceasta este cauzată de faptul că noi vrem darurile lui Dumnezeu, dar nu vrem ca Însuşi Dumnezeu să fie mediul nostru în care să trăim.

Aţi contribuit şi voi la această devalorizare a Evangheliei, cosiderându-L pe Dumnezeu slujitorul vostru? Aţi lăsat ca sărăcia să vină în sufletul vostru pentru că v-aţi aşteptat ca Dumnezeu să vină cu un coş la voi şi să vă împartă cadouri?

A existat vreodată o cruce confortabilă? A existat vreodată o moarte uşoară? Eu nu am auzit de nici una şi nici judecata nu va fi ceva confortabil! Cu toate acestea, noi căutăm în jur comoditatea, gândindu-ne că putem ajunge în vârful muntelui uşor, fără să avem parte de necazuri şi pericole.

Unul din şiretlicurile vechi ale Satanei este să descurajeze sfinţii, făcându-i să se uite înapoi la ceea ce au fost. Nimeni nu va înainta cu Dumnezeu dacă nu-şi ridică ochii, încetând să se mai uite la sine. Noi nu trebuie să ne pierdem timpul uitându-ne înapoi şi înlăuntrul nostru; ni s-a spus să privim înainte! Domnul nostru este mai mult decât capabil să se îngrijească de trecutul nostru. El iartă pe loc şi şterge complet păcatele. Sângele Lui ne face vrednici; tot ce suntem şi tot ce avem e prin dragostea iertătoare a lui Dumnezeu! Bunătatea lui Dumnezeu este infinit mai minunată decât am putea noi vreodată să pricepem. Dacă rădăcina problemei se află în tine, iar tu eşti născut din nou, Dumnezeu este pregătit să înceapă cu tine din locul în care eşti şi El nu te va umili pentru anii tăi de creştinism obişnuit!

Dacă ai acceptat o poziţie mediocră în viaţa spirituală şi dacă nu ai nici dorinţă adâncă pentru El, nici un om nu ţi-o poate da. Până când nu vrei ca Dumnezeu să ia controlul şi să accepţi voia Sa, nu vei avea niciodată aventuri spirituale asemănătoare cu a celor care au fost exploratori în Împărăţia lui Dumnezeu.

„Priveşte la El şi lasă-L pe El să lucreze, lasă-L numai pe El”. Ţine-ţi mâinile pe lângă corp şi încetează să mai încerci să-I spui lui Dumnezeu unde să taie. Nu mai încerca să găseşti diagnosticul în locul lui Dumnezeu. Nu-I mai spune lui Dumnezeu ce să-ţi dea. EL este Medicul! Tu eşti pacientul.

Insist asupra faptului că e ceva foarte periculos să asociezi lucrarea lui Dumnezeu cu prosperitatea şi succesul nostru de pe pământ. Eu nu pot promite că dacă tu Îl vei urma pe Domnul, vei fi în curând prosper din punct de vedere financiar, pentru că El nu a promis lucrul acesta ucenicilor Lui.

Mulţi au cunoscut vremea întunericului şi a apăsării în timp ce căutau să umble cu Dumnezeu şi să fie umpluţi cu plinătatea Lui. L-aţi crezut pe Dumnezeu şi v-aţi încrezut în Hristos. Indiferent dacă aţi simţit sau nu, aţi mers înainte, aţi crezut şi aţi ascultat. V-aţi rugat, fie că aţi simţit să faceţi asta sau nu. Aţi îndreptat lucrurile şi v-aţi pus în ordine relaţiile acasă şi la muncă. Aţi renunţat la lucrurile rele – cele care vă împiedicau – fie că aţi simţit sau nu. Aceasta este credinţa: o dorinţă pură faţă de Dumnezeu; şi eu trebuie să vă spun ceva: din întunericul nostru şi din întristarea noastră de piatră, Dumnezeu va ridica un Betel. Din mormânt, te va ridica la cer. Din întuneric, te va ridica la lumină! Asta înseamnă să-L iubeşti pe Isus, să-L cunoşti pe El doar pentru ceea ce este El. Mă rog mult ca, în această vreme, să avem din nou parte de slava frumuseţii lui Isus pe care alţi oameni au cunoscut-o.

Da, există o noapte întunecată a sufletului. Puţini creştini vor să intre în acestă noapte întunecoasă şi de aceea sunt aşa puţini care intră în lumină. E imposibil pentru ei să cunoască vreodată dimineaţa pentru că ei nu vor să îndure noaptea.

Motivul pentru care mulţi oameni sunt încă tulburaţi, în căutare, făcând puţin progres spiritual este că aceştia nu au ajuns să moară. Noi încă mai dăm câteva ordine şi încă intervenim în lucrarea lui Dumnezeu din lăuntrul nostru.

Ne străduim să menţinem aparenţele, uitând faptul că Dumnezeu spune că cel mai important lucru pentru noi este să fim blânzi şi smeriţi, aşa după cum Hristos ne-a dat exemplu. Se pare că creştinii sunt obsedaţi să menţină aparenţele. Noi spunem că vrem să mergem în cer după moarte, să vedem râul Iordanului, dar noi petrecem majoritatea timpului nostru şi aproape toată energia noastră doar construind faţade. Se pare că mulţi dintre noi Îi spun lui Dumnezeu, ceea ce a spus apostatul rege Saul înaintea noastră: „Oh, Dumnezeule, onorează-mă acum înaintea acestor oameni!”

Vrem să avem şi noi puţină autoritate. Nu putem fi de acord cu faptul că ultima cheie din viaţa nostră trebuie să fie predată lui Isus Hristos. Fraţilor, noi vrem să avem control dublu: lasă-L pe Domnul să conducă, dar ţine şi o mână pe cârmă, în caz că Domnul va da greş!

Nimeni nu vrea să moară pe o cruce, până când nu ajunge în punctul în care să fie disperat după voia supremă a lui Dumnezeu în slujba lui Isus Hristos.

Sunt bărbaţi şi femei care-L imploră pe Dumnezeu şi-L roagă fierbinte să fie umpluţi cu El, pentru că ei ştiu că aceasta le-ar face bine, dar apoi ei se împotrivesc cu încăpăţânare, cum fac copiii noştri răsfăţaţi când nu se simt bine şi vor ca noi să-i ajutăm. Tu încerci să iei temperatura copilului, să-i dai medicamente sau să chemi un doctor, iar el se va împotrivi şi va ţipa în gura mare. În următoarea secundă, el va implora ajutor: „Mama, sunt bolnav!” Dar el nu va lua nimic, nu te va lăsa să-l ajuţi. Copilul e încăpăţânat şi răsfăţat.

Luăm noi în serios, în mod activ şi voluntar, poruncile lui Dumnezeu, făcând schimbări pozitive în vieţile noastre, după cum ne călăuzeşte Dumnezeu, pentru a aduce întreaga noastră viaţă în concordanţă cu Noul Testament? Aceasta este partea activă a voii lui Dumnezeu pe care aş recunoaşte-o drept reformare în biserică şi, cu siguranţă, ar avea ca urmare trezirea.

Cum putem avea şi cum putem cunoaşte intimitatea binecuvântată cu Domnul Isus, dacă noi nu vrem să mergem pe drumul pe care ni L-a arătat El? Nu o avem pentru că noi refuzăm să punem voia lui Dumnezeu în legătură cu crucea. Toţi sfinţii mari erau obişnuiţi cu crucea, chiar şi cei care au trăit înainte de Hristos. De fapt, ei erau familiarizaţi cu crucea deoarece ascultarea le-o adusese. Toţi creştinii care trăiesc în ascultare deplină, vor experimenta crucea şi vor vedea că sunt deseori încercaţi în duhul lor. Dacă-şi cunosc inimile, ei vor fi pregătiţi să-şi poarte crucea, atunci când timpul acesteia va veni.

Trebuie să evidenţiez aici greşeala de a crede că urmându-L pe Isus, noi putem foarte uşor să urcăm Calvarul şi să murim – pur şi simplu! Recunosc că atunci când Isus era aici pe pământ, cea mai uşoară şi cea mai ieftină cale de a ieşi basma curată, era să-L urmezi pe El în mod fizic. Oricine ar fi putut să renunţe la muncă şi să-şi ia rămas bun de la toţi, cu explicaţia: „Mă duc să-L urmez pe Isus”. Mulţimi de oameni au făcut lucrul acesta. Ei au mers trupeşte după El, dar din punct de vedere spiritual, nu înţelegeau nimic cu privire la Persoana Sa. Aşadar, în vremea aceea, cea mai uşoară şi cea mai ieftină cale de a scăpa de cruce, era să o porţi trupeşte. Dar, fraţilor, luarea crucii noastre nu va însemna actul fizic de a-L urma pe Isus pe un drum plin de praf. Nu vom urca dealul unde sunt deja două cruci, ca să fim răstigniţi între acestea. Crucea noastră va însemna orice durere, orice suferinţă şi orice necaz care va veni peste noi din pricina ascultării noastre faţă de voia lui Dumnezeu. Adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu au purtat totdeauna mărturie cu privire la faptul că ascultarea cu toată inima aduce crucea la lumină mai repede decât orice altceva.

Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie gata pentru tot ce aduce crucea sau, în caz contrar, vom pica testul cu siguranţă! Este dorinţa lui Dumnezeu să se ocupe astfel de noi în privinţa tuturor lucrurilor pe care lumea le admiră şi le înalţă, pentru ca noi să le putem vedea în lumina adevărată. El ne va trata fără milă pentru că vrea să ne ridice fără măsură, aşa cum a făcut cu Fiul Său pe cruce!

În urmă cu câţiva ani, înainte de a experimenta toate aceste lucruri, am scris câteva cuvinte, care mult timp au fost rugăciunea mea, fără încetare: „Oh, Dumnezeule, lasă-mă să mor corect, decât să mă laşi să trăiesc greşit. Păzeşte-mă, Doamne, să mă împietresc vreodată aşa mult, încât să ajung să fiu doar un alt creştin obişnuit. Doamne, aş vrea mai degrabă să ajung undeva sus şi apoi să mor, decât să trăiesc o viaţă săracă şi nefolositoare, la un nivel scăzut.” Fiecare în parte, spunem de multe ori că aşteptăm trezirea. Trezirea va veni la noi şi în noi când o vrem cu adevărat şi când plătim preţul. Aţi ajuns în locul cercetării inimii, în locul agoniei în Duhul, în locul necazului şi durerii binecuvântate, de dragul lui Isus? Fără această decizie şi fără această predare, te poţi ruga pentru trezire până în ziua morţii. Te poţi alătura unor grupuri, poţi sta treaz ca să te rogi pentru trezire toată noaptea, dar nu vei câştiga decât experienţă şi probabil singura pierdere va fi somnul! Noi trebuie să îndrăznim să ne rugăm: „Oh, Dumnezeule, răstigneşte-mă din cap până în picioare; aştern în ţărână slava vieţii ca fiind moartă!” Aceasta este reforma de care avem nevoie!

Oh, o inimă care plânge mereu după Cel pe care-L iubeşte, e mai bună decât inima care s-a mulţumit cu puţinul pe care-l ştie deja!

Fraţilor, Dumnezeu aşteaptă credinţa şi dragostea voastră şi nu vă întreabă ce interpretare a Scripturii aţi acceptat. Noul Testament vorbeşte despre credincioşi care se întâlneau şi se rugau împreună, cei mai tari luau poverile celor mai slabi şi toţi se rugau pentru cei care căzuseră. Locul unde erau adunaţi se cutremura şi toţi erau umpluţi cu Duhul Sfânt. „Interpreţii” ne-au spus: „Nu daţi atenţie acestui lucru. Nu este pentru voi”. Astfel, interpretarea a eliminat acest lucru, iar binecuvântatul Porumbel a fost forţat să-şi strângă aripile şi să tacă. Inimile noastre ne spun că aceşti cărturari moderni care sunt experţi în interpretare, sunt pe o cale greşită în duhul lor. Sufletele noastre flămânde ne spun că sfinţii din vechime, scriitorii de imnuri şi giganţii evlavioşi aveau dreptate!

Unii vor continua să se târască în uscăciune, ţinându-se strâns de interpretare! Dar unii dintre noi, vor binecuvântarea lui Dumnezeu, vor ca El să-i mişte şi-şi doresc tot ce are Dumnezeu mai bun pentru ei cu orice preţ! Noi avem Cuvântul Mântuitorului care spune că Duhul Sfânt a venit la noi în această lume. El este al meu şi al vostru, moştenirea noastră minunată! Nici un om nu poate stabili limita maximă a cât putem avea din Dumnezeu. Însuşi Domnul a promis că atât cât ţine de El, este gata să întreţină candelele sufletelor noastre ca să ardă cu putere!

Cât trebuie să dureze până când ne vom preda în totalitate şi fără rezerve, Acestuia care a fost făcut Domn şi Hristos şi care totuşi este în continuare acelaşi Isus care ne iubeşte cu o iubire veşnică?

De fiecare dată când faci un pas înainte pentru Dumnezeu, diavolul va avea câteva mijloace de a-ţi comunica faptul că Dumnezeu este mândru de tine şi că tu eşti minunat! În momentul în care el te-a corupt destul ca tu să poţi spune: „Da, cred că este adevărat”, ai încurcat-o, frate!

Pe parcursul lucrării mele, rareori am fost învinuit de răceală atunci când cu adevărat eram rece. Oamenii nu vin la pastor să-i spună: „Nu mai ai căldură în suflet; ce s-a întâmplat cu viaţa ta spirituală?” Am tras concluzia că poţi fi căzut şi nimeni din rândurile creştinilor evanghelici nu-şi va da seama. Nu va fi nici o mustrare. Pe de altă parte, ei vor sări la gâtul tău şi te vor acuza că faci pe grozavul de când ai început să-L cauţi pe Dumnezeu cu seriozitate şi de când ai început să ai biruinţă şi binecuvântare! Pare într-adevăr ciudat că noi putem fi în credinţa creştină şi totuşi, unghiile degetelor noastre să sângereze şi genunchii să ne fie răniţi la fiecare centimetru de pământ luat de la diavol!

Aceasta este descoperirea mea: nu există nimic din tot ce a făcut Isus pentru ucenicii Săi, pe care El să nu-l facă pentru oricare alt ucenic! De unde şi-au luat învăţătura lor „cei care fragmentează Cuvântul Adevărului” că toate darurile Duhului s-au sfârşit odată cu moartea ultimului apostol? Ei nu au nici o bază biblică pentru afirmaţia aceasta. Când unii oameni îşi ridică Bibliile ca să demonstreze că ei rămân credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu, ar trebui să li se amintească că ei rămân credincioşi interpretării pe care ei o dau Cuvântului. Eu nu găsesc nimic în Biblie care să spună că Isus S-a schimbat. El are aceeaşi dragoste, acelaşi har, aceeaşi milă, aceeaşi putere şi are aceleaşi dorinţe pentru a-Şi binecuvânta copiii. Va trebui să-mi demonstrezi, dacă spui că Isus Hristos nu vrea să facă pentru tine ceva ce a făcut pentru oricare altul din ucenicii Săi! El este exact acelaşi faţă de oricine şi orice.

E timpul să li se spună artiştilor moderni care pictează imagini cu Isus, că El nu era fiinţă plăpândă, cârlionţat şi drăguţ. Ar trebui să li se spună adevărul: că El este Hristosul lui Dumnezeu şi va veni călărind un cal alb pe norii cerului şi cu o sabie în mână. El va judeca lumea şi toţi se vor pleca înaintea Lui şi-L vor onora pentru maiestatea Sa, pentru puterea şi curăţia Sa şi pentru însăşi creaţia Sa.

Vă mărturisesc că am vorbit cu Dumnezeu mai mult decât am vorbit cu oricine altcineva, am discutat cu Dumnezeu şi am avut conferinţe mai lungi cu El decât cu oricine altcineva. Şi ce I-am spus? Printre alte lucruri, I-am spus: „Acum, Doamne, dacă voi face lucrurile care ştiu că trebuie să le fac şi dacă voi spune tot ce ştiu în inima mea că trebuie să spun, voi avea probleme cu oamenii şi cu adunările – altă cale nu există! Nu voi avea probleme doar pentru că îmi susţin punctul de vedere cu credinţă şi sinceritate, dar cu siguranţă voi ajunge în situaţia în care voi fi ispitit puternic de diavol!” Apoi, după ce m-am mai rugat Domnului şi am mai vorbit cu El, am spus: „Dumnezeule Atotputernic, accept lucrul acesta cu ochii deschişi! Ştiu cum stau lucrurile şi ştiu ce se poate întâmpla, dar accept. Nu voi fugi. Nu mă voi ascunde. Nu mă voi târî sub covor. Voi îndrăzni să rămân în picioare şi să lupt pentru că eu sunt de partea Ta  şi ştiu că atunci când sunt slab, sunt tare!” Aşa că nu voi lăsa pe nimeni să mă laude şi încerc să nu dau atenţie celor care acuză. Eu cred că acest lucru nu este ceva dificil pentru că eu sunt doar slujitorul celui mai sfânt om care a umblat vreodată pe străzile Ierusalimului şi ei L-au numit diavol! Aşa am învăţat eu să rămân tare pentru Hristos şi pentru tot ceea ce este El pentru ai Săi!

Autorul

Despre A.W. Tozer



O viaţă în urmărirea lui Dumnezeu

Deşi A.W.Tozer a murit în 1963, atât viaţa lui, cât şi moşteniea spirituală pe care a lăsat-o, a continuat sa atragă pe mulţi la o cunoastere mai profundă a lui Dumnezeu. Tozer a păşit pe o cale în viaţa spirituală, pe care prea puţini au ales-o – căutarea necurmată, din dragoste, a lui Dumnezeu. El a tânjit după o cunoaştere mai adâncă a Mântuitorului – cum sa I se închine şi să-I slujească cu toata fiinţa sa.

Pe tot parcursul vieţii şi lucrării sale, Tozer a chemat biserica să se întoarcă la creştinismul autentic prin care se caracteriza biserica primară – sfinţenie şi o credinţă neclintită. James Snyder, în cartea sa, „Viaţa lui A.W.Tozer - în urmărirea lui Dumnezeu”, spune: „El aparţinea de biserica întreagă. Oriunde găsea creştinism adevărat, folosea cu bucurie prilejul de a şi-l însuşi”.

În tot timpul vieţii sale, Tozer a păstorit câteva biserici ale Alianţei Creştine şi Misionare, a scris mai mult de 40 de cărţi, a lucrat ca editor la Alliance life – publicaţia lunară denominaţională pentru C&MA. Cel puţin două din cărţile sale fac parte din categoria cărţilor clasice spirituale: „Urmărirea lui Dumnezeu” şi „Cunoaşterea Celui Preasfânt” – cărţi de o valoare imensă pentru omul care niciodată nu a primit o educaţie teologică abstractă. Locul de unde a învăţat a fost prezenţa lui Dumnezeu; caietele şi uneltele de lucru au fost rugaciunea, scrierile primilor creştini şi a teologilor – mistici şi puritani, oameni ai credinţei.

"I-am mulţumit deseori lui Dumnezeu", mărturiseşte Tozer, "pentru căile dulci şi atrăgătoare ale Duhului Sfânt pe care le-a folosit pentru a lucra în inima acestui puştan neînvăţat, atunci când aveam 17 ani. Aveam un vecin cu numele de Holman. Nu-i cunosc prenumele. Pentru mine era doar Domnul Holman; era vecinul nostru. Auzisem că era creştin, dar mie nu mi-a vorbit niciodată despre Cristos. Într-o zi, pe când mă plimbam pe stradă cu acest vecin prietenos dintr-o dată şi-a pus mâna pe umărul meu şi mi-a spus: 'Ştii, mă gândesc la tine... mă întreb dacă eşti creştin, dacă eşti convertit. Doream să am ocazia să stau de vorbă cu tine'. I-am răspuns: 'Nu Domnule Holman, nu sunt convertit. Dar mulţumesc că mi-aţi spus asta. Mă voi gândi serios la lucru acesta'. Puţin mai târziu, m-am oprit la un colţ de stradă pentru a asculta un om predicând. A citat invitaţia lui Isus: 'Veniţi la Mine!', şi rugăciunea păcătosului: 'Ai milă de mine!'. M-am dus acasă şi am urcat in masardă ca să nu fiu deranjat. Acolo, în rugăciune serioasă mi-am dat inima şi viaţa lui Isus Cristos. De atunci am fost mereu creştin. Picioarele mele m-au dus acasă şi m-au urcat la masardă, dar nu picioarele mele au fost cele care au mers la Isus, ci inima mea. În inima mea am acceptat să merg la Isus. Am luat hotărârea şi am mers. Acestea au fost cele două lucruri - remarca plină de grijă a vecinului nostru şi explicaţia predicatorului de stradă - care m-au împins Împărăţia lui Dumnezeu".

"Am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt la vârsta de 19 ani, pe când eram pe genunchi, stăruind în rugăciune în camera din casa soacrei mele. Doream voia lui Dumnezeu pentru mine şi mă opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor 'ism'-ice care veneau cu formele, teoriile şi îvăţăturile lor. Toate au încercat să mă doboare.Unii spuneau că am mers prea departe, alţii că ajunsesem suficient de departe. Dar eu ştiu sigur ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din exterior nu avea vreun înţeles important pentru mine. În disperare şi în credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă la ce era încărcat de o importanţă majoră - să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului celui viu. Fiecare lucrare mică pe care Dumnezeu a făcut-o vreodată prin mine şi prin slujirea mea pentru El datează din acel moment când am fost umplut de Duhul. De aceea pledez pentru viaţa spirituală a Trupului lui Cristos şi pentru lucrările veşnice ale Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale".

Locul în care se refugia să se roage şi să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu era subsolul din casa familiei sale. El a scris odată: „Mi-am dat seama că Dumnezeu este o mângâiere pentru mine, El este bun şi în orice circumstanţă îmi este uşor să trăiesc cu El.” Snyder scrie despre el: „Dragostea şi harul lui Isus Hristos erau pentru el o uimire, un motiv de adorare în orice împrejurare”.

Deşi nu a urmat nici un seminar sau colegiu biblic, Tozer a primit două diplome onorifice de doctorat. A acceptat propunerea de a fi pastor pentru prima dată în West Virginia, 1916. În decembrie 1921, el, împreună cu soţia sa, Ada, s-au mutat în Morgantown, unde s-a născut primul lor copil din cei şapte (şase băieţi şi o fată).

În primii ani de lucrare, banii erau extrem de puţini. Familia Tozer a făcut un legământ să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor, indiferent de circumstanţe. „Suntem ferm convinşi că Dumnezeu poate să trimită bani pentru copii Săi care cred în El – dar acest principiu îşi pierde valoare dacă ne bucurăm de bani şi nu îi dăm slavă Lui, Dătătorului, aşa cum se cuvine!” Tozer nu s-a abătut niciodată de la acest principiu. Lucrurile materiale nu au fost o problemă pentru el. Mulţi au spus că dacă el avea mâncarea necesară, îmbrăcămintea şi cărţile sale, era mulţumit. Familia sa nu a avut niciodată o maşină, în schimb au ales să călătorească cu autobuzul sau cu trenul. Chiar şi după ce a ajuns un autor creştin bine cunoscut, el a cedat în scris majoritatea drepturilor sale pentru cei care se aflau în nevoie. Mesajul pe care îl transmitea era în aceeaşi măsură înviorător şi pătrunzător, dur, care nu permitea compromisuri. Singura lui ţintă în viaţă era să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal şi a încurajat pe alţii să facă la fel. Imediat mai apoi a descoperit că o relaţie adâncă şi statornică cu Dumnezeu trebuie să fie cultivată.

În perioada în care păstorea o biserică din Indianapolis, Tozer a observat o schimbare în lucrarea sa. În acea vreme, el nu predica decât evanghelia – singurul subiect despre care vorbea înaintea oamenilor, dar Dumnezeu a început să-l conducă spre o nouă treaptă a lucrării sale. Mai întâi şi-a notat gândurile pe hârtie, dar în cele din urmă această schimbare a făcut din el un scriitor cu mult rod în lucrarea sa.

În 1928, Tozer a acceptat propunerea de a fi pastor în Chicago, la Southside Gospel Tabernacle, timp de 30 de ani. Mica parohie a ajuns să fie neîncăpătoare iar temelia acestei biserici era misiunea şi o viaţă mai profundă cu Isus Hristos. Snyder spunea despre Tozer: „Predicile sale nu erau niciodată superficiale. În spatele acestora era întotdeauna o gândire adâncă care obliga ascultătorii să se gândească la fel de profund la cuvintele pe care le auzeau. El avea această abilitate de a-şi face ascultătorii să se cerceteze pe ei înşişi în lumina a ceea ce Dumnezeu le vorbea. Oamenii neserioşi şi superficiali niciodată nu l-au plăcut pe Tozer; dar cei care vroiau cu adevărat să audă ce avea Dumnezeu să le spună, l-au iubit.”

Fundamentul tuturor predicilor şi învăţăturilor lui Tozer a fost întotdeauna timpul de părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune. Acolo, el închidea ochii la confuzia lumii, la tot ce este pământesc şi în schimb îşi concentra toată atenţia asupra lui Dumnezeu. „Activităţile noastre religioase ar trebui să fie ordonate în aşa fel încât să ne permită să avem suficient de mult timp pentru a cultiva liniştea şi solitudinea.”

Încă din prima parte a lucrării sale, Tozer şi-a dat seama că Hristos îl chema la o predare diferită şi specială care cerea o golire de sine şi o foame de a fi umplut din plin cu Duhul lui Dumnezeu. Acest fel de predare l-a mistuit întreaga viaţă.

Într-una din predicile lui, a spus: "Mi se tot spune că am pierdut trenul, dar răspunsul meu este că nici nu am încercat să prind acel tren. Acel tren, ca şi multe altele asemenea lui pot pleca şi fără mine, iar eu voi fi foarte fericit. Dacă vrem, ne putem conforma religiei din zilele noastre. Cântăresc aproximativ 70 de kilograme când sunt ud leoarcă, dar stau aici în faţa voastră pentru a vă spune că sunt un nonconformist, născut de două ori, un rebel, şi nu mă voi conforma vremurilor. Până acum am fost în stare să am auditoriu, deşi am refuzat să mă conformez vremurilor. Dar dacă va veni o zi când a te conforma vremurilor va fi preţul pe care va trebui să-l plătesc pentru a fi ascultat de oameni, atunci voi ieşi şi o voi lua de acolo de unde am pornit la început: de la colţurile străzilor, şi voi predica acolo. Dar nu mă voi conforma vremurilor. Se spune că trebuie să faci asta. "Nu ştii că avem acelaşi mesaj, doar că trăim vremuri diferite?" Când aud asta, recunosc vocea şarpelui. Aud şuierătura şarpelui în asemenea vorbe. Aşadar, putem sau să ne conformăm, sau să ne retragem din toată afacerea. Iar Pavel spune: "Depărtează-te de astfel de oameni".

Leonard Ravenhill spunea despre Tozer: „Mă tem că nu vom mai vedea niciodată un Tozer. Oameni ca el nu au învăţat în băncile colegiilor, ci în şcoala Duhului.”

„Dumnezeu se revelează pe Sine 'copilaşilor', dar Îşi ascunde Faţa într-un întuneric gros de cei înţelepţi şi învăţaţi. Noi trebuie să fim simpli în apropierea personală de Dumnezeu; trebuie să ne dezbrăcăm de orice altceva şi să rămânem la lucrurile esenţiale care, aşa după cum ne vom da seama, sunt puţine şi mult dorite de suflet.”

Spre sfârşitul slujirii lui, A.W.Tozer a făcut observaţia că războiul e pierdut, referindu-se la invazia atroce a lumii în biserică. El a obiectat împotriva creştinismului anemic."În multe biserici", s-a plâns Tozer, "creştinismul a fost diluat până când soluţia a devenit aşa de slabă, încât, dacă ar fi otravă, nu ar face rău la nimeni, iar dacă ar fi medicament, nu ar vindeca pe nimeni!"

Singura speranţă pentru creştinismul modern, susţine Tozer, se află în creştinul individual. Din această perspectivă vorbeşte şi scrie el, fiind întotdeauna în căutare de oameni care să i se alăture în "Părtăşia inimii arzătoare". Dacă o persoană va ajunge la lumină prin predicarea sau scrierile lui, aceasta va fi o răsplată pentru dr. Tozer.

A.W.Tozer a murit luni, 12 mai 1963, după aproximativ o săptămână de la ultima sa predică. Căutarea sa a luat sfârşit – a ajuns la destinaţie. Mormântul său din Akron, Ohio, este gravat cu un simplu epitaf: A.W.Tozer – Un om al lui Dumnezeu.

Căutarea lui Dumnezeu este ceva mai mult decât o moştenire lăsată după moarte – este un mod de viaţă care ni se transmite pentru ca şi noi să putem experimenta o viaţă ca a lui Tozer. Tu ai început să-L cauţi pe Dumnezeu?

Cartile scrise de A.W. Tozer pe care la puteti cumpara de la editura noastra:

• Ce s-a întâmplat cu închinarea?
• Isus este biruitor!
• Isus, Căpetenia credinţei noastre
• Rutină, putreziciune sau trezire
• Tragedie în Biserică - lipsa darurilor
• Credinţa dincolo de raţiune
• Intorc vorba diavolului
• Oameni care s-au întâlnit cu Dumnezeu
• Isus, Omul nostru în slavă
• Rădăcina celor drepţi
• Urmărirea lui Dumnezeu
• Inchinarea: giuvaerul pierdut
• Atributele lui Dumnezeu Volumul 1
• Atributele lui Dumnezeu Volumul 2
• Sfetnicul
• Cum să testăm duhurile
• Născut după miezul nopţii
• Dumnezeu în urmărirea omului
• Omul: locuinţa lui Dumnezeu
Recenzii

potoroaca_madalin a scris:
de la prima carte pe care am citit-o de la Tozer si pana acum nu a incetat sa ma uimeasca omul asta. E dur dar exact duritatea de care eu am nevoie. Pacat ca nu mai sunt oameni ca el si pacat ca nu mai sunt oameni ca aceia la care le predica el. pacat ca biserica tot mai mult uita care e chemarea ei si pacat ca si eu uit de ce am fost creat. nu am citit aceasta carte dar am sa o cumpar si la fel ca orice alta carte de Tozer o voi devora, o voi ura pt ca imi va arata ce inima neagra am, o voi iubi pt ca voi vedea speranta in ea, o voi respecta pt ca a fost o noua treapta in viata mea. ma intreb daca urc treptele astea sau le cobor ca habar nu mai am

---

Joseph a scris:
Sunt putine persoanele care m-au marcat in viata, prin scrierile lor. Una dintre ele este si Tozer. Cand citesti scrierile lui, iti doresti sa traiesti ceea ce a trait el si sa devii un crestin asemenea lui. Nu este un teolog care sa despice firul in patru, dar pune degetul exact pe rana si este uimitor de simplu, de concis si de patrunzator in ceea ce spune. Doamne ajuta-ne sa calcam pe urmele acestor oameni simpli si sfinti ai Tai!

---

ANETA a scris:
Tozer se afla printre autorii preferati de mine. scrie in putera Duhului sf.de aceea este profund,este direct traieste Cuvantul si ceea ce doreste de la crestini este o viata plina de putere o viata sfanta o viata traita in prezena LUI. Acesti oameni minunati si sfinti sunt tot mai putini de aceea sa invatam din ceea ce ne-au lasat si sa le urmam credinta.

---

Nutu a scris:
Citindu-l pe Tozer cu voce tare,greu ma abtin sa nu plang,nu stiu de ce,dar plang,Il vad pe Domnul si ma vad pe mine si..plang.Minunata sursa de mangaiere si incurajare sunt cartile lui pentru mine...Excelente carti publicati,Domnul sa va rasplateasca!

---

Adaugă recenzie la această carte

Nume:
Comentariu: