Isus, Omul nostru în slavă

A.W. Tozer

Isus, Omul nostru în slavă, de A.W. Tozer

Disponibil Domeniu: Data apariţiei: ISBN: Număr de pagini: Dimensiune: Preţ: Cantitate:

Diverse 15 Martie 2009 978-606-8000-03-9 110 14,8 x 21 10 RON

Fragmente sugestive

Mesaje din epistola cărte Evrei

Cuprins

• 1. Isus, Omul nostru în slavă
• 2. Isus, Revelaţia finală a lui Dumnezeu
• 3. Isus, Moştenitor al tuturor lucrurilor
• 4. Isus, Chipul leit a lui Dumnezeu
• 5. Isus, Domnul îngerilor
• 6. Isus, Standardul neprihănirii
• 7. Isus, Cuvântul etern
• 8. Isus, Păzitorul promisiunilor lui Dumnezeu
• 9. Isus, asemenea lui Melhisedec
• 10.Isus, O faţă a Unui singur Dumnezeu
• 11.Isus, Mijlocitorul unui nou legământ
• 12.Isus, Împlinirea umbrei
,/p>

Aţi auzit în ultima vreme predici asupra adevărului biblic că Mântuitorul şi Domnul nostru înviat este acum Omul şi Mijlocitorul nostru glorificat? Că El stă la dreapta Maiestăţii în locurile cereşti?

Învăţătura este clară: Isus este acolo, înviat şi glorificat la dreapta Maiestăţii în locurile preaînalte reprezentând copiii credincioşi ai lui Dumnezeu, Biserica Sa de pe pământ.

Aceasta trebuie să fie cheia plictiselii noastre din creştinism: nu am păstrat o legătură foarte strânsă cu Omul nostru din slavă. În bisericile noastre, am tot făcut toate lucrurile acelea bisericeşti pe care le facem. Le-am făcut cu priceperea şi cu energia noastră. Însă fără o confirmare strălucitoare şi conştientă a prezenţei lui Dumnezeu, un serviciu bisericesc poate fi foarte plictisitor şi mortal. Ne ducem la biserică şi arătăm plictisiţi – chiar şi atunci când se presupune că noi cântăm laudele lui Dumnezeu. Arătăm plictisiţi pentru că suntem plictisiţi. Dacă s-ar face cunoscut adevărul, suntem plictisiţi de Dumnezeu, dar suntem prea pioşi ca să recunoaştem asta. Cred că lui Dumnezeu I-ar plăcea dacă un suflet onest şi-ar începe rugăciunea recunoscând: „Doamne, mă rog pentru că ştiu că trebuie să o fac, dar adevărul e că nu vreau să mă rog. Sunt plictisit de toată treaba asta!” Mă îndoiesc că Dumnezeu Se va mânia în faţa unei asemenea sincerităţi. Mai degrabă, cred că va spune: „Ei bine, există speranţă pentru omul acesta! Omul acesta e onest cu Mine. Majoritatea oamenilor sunt plictisiţi de Mine şi nu vor s-o recunoască.”

În vremea noastră întunecată, Dumnezeu ni L-a dat pe Isus ca Lumină a lumii. Aceia care Îl refuză, se lasă pradă întunericului de afară care va domina de-a lungul veacurilor eterne. Poate că nu ne place ceea ce ne spune Marele Medic despre noi înşine şi despre păcatul nostru. Dar unde altundeva ne putem duce? Petru a dat răspunsul la această întrebare. „Doamne”, a spus el, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” Acesta este Salvatorul pe care Îl oferă Dumnezeu. El este Fiul etern, egal cu Tatăl în Divinitatea Lui, coetern şi de aceeaşi esenţă cu Tatăl. El vorbeşte. Noi trebuie să ascultăm!

Faptul că nu suntem persecutaţi este din cauză că am ales calea uşoară, populară. Dacă am iubi neprihănirea până când ar deveni o pasiune copleşitoare, dacă am renunţa la tot ce este rău, vremea noastră de popularitate şi afabilitate s-ar sfârşi rapid. Lumea s-ar întoarce împotriva noastră. Suntem prea drăguţi! Suntem prea toleranţi! Suntem prea nerăbdători să fim populari! Suntem prea rapizi când e vorba să ne scuzăm păcatul în multele lui forme! Dacă aş putea înflăcăra creştinii din jurul meu să-L iubească pe Dumnezeu şi să urască păcatul, chiar şi cu riscul de a fi puţin enervant, m-aş bucura. Dacă unii creştini m-ar vizita pentru a-mi cere sfatul spunând că sunt persecutaţi de dragul lui Isus, aş spune cu emoţie: „Slavă Domnului!”

Seamăn creştin, nu mai avem decât puţin timp. Nu vom sta aici foarte mult timp. Dumnezeul nostru Triun ne cere să ne implicăm numai în acele lucruri care vor rămâne când lumea va fi arsă, pentru că focul determină valoarea şi calitatea lucrării fiecărei persoane.

Dar ce să spunem despre noi, cei care suntem de convingere evanghelică, cu abordarea noastră biblică a adevărului şi învăţăturii fundamentale nou-testamentare? Trebuie să ne întrebăm de ce untdelemnul lui Dumnezeu nu curge foarte vizibil printre noi. Avem adevărul. Credem în ungere şi în miruire. De ce nu curge untdelemnul?

Cred că motivul este că tolerăm răul. Îngăduim ceea ce Dumnezeu urăşte pentru că vrem să fim cunoscuţi lumii ca nişte creştini prietenoşi, plăcuţi. Atitudinea noastră indică faptul că ultimul lucru pe care l-am dori este ca cineva să spună despre noi că suntem înguşti.

Calea spre putere spirituală şi spre favoarea lui Dumnezeu este prin faptul de a fi dispuşi să lepădăm compromisurile slabe şi relele ispititoare de care avem tendinţa să ne agăţăm. Nu există biruinţă sau binecuvântare creştină dacă noi refuzăm să întoarcem spatele lucrurilor pe care Dumnezeu le urăşte.

Chiar dacă soţia ta iubeşte acel lucru, tu întoarce-i spatele. Chiar dacă soţul tău iubeşte acel lucru, tu întoarce-i spatele. Chiar dacă este acceptat în întreaga clasă socială şi în sistemul din care faci parte, întoarce-i spatele. Chiar dacă este ceva ce a ajuns să fie acceptat de întreaga generaţie, întoarce-i spatele dacă este un lucru rău, greşit şi o ofensă la adresa Salvatorului nostru sfânt şi neprihănit.

Sunt atât de sincer şi de pătrunzător pe cât pot fi. Ştiu că ne lipseşte curajul şi bucuria care ar trebui să distingă oamenii predaţi ai lui Dumnezeu. Şi lucrul acesta mă preocupă. Foarte adânc în voinţa umană cu care Dumnezeu ne-a înzestrat, fiecare creştin deţine cheia realizărilor sale spirituale. Dacă el sau ea nu va plăti preţul de a fi condus cu bucurie de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, dacă el sau ea refuză să urască păcatul, răul şi greşeala, bisericile noastre ar putea fi foarte bine transformate în culcuşuri sau cluburi.

Oh, frate, soră! Dumnezeu nu a renunţat să ne iubească. Duhul Sfânt este încă Duhul credincios al lui Dumnezeu. Domnul nostru Isus Hristos este la dreapta Maiestăţii în cer, reprezentându-ne acolo, mijlocind pentru noi. Dumnezeu ne cere să luăm poziţie în dragoste şi consacrare faţă de El. Vine ziua când focul judecăţii va încerca lucrarea fiecărui om. Fânul, lemnul şi trestia realizărilor lumeşti va arde. Dumnezeu vrea ca noi să cunoaştem răsplata aurului, argintului şi a pietrelor scumpe.

A-L urma pe Isus Hristos este un lucru serios. Haideţi să ne oprim din a mai fi uşuratici faţă de cer, iad şi faţă de judecata ce vine!

Isus Hristos este de ajuns pentru toate nevoile noastre. El este Marele nostru Preot şi Mijlocitorul nostru în ceruri. El este Mielul vrednic al lui Dumnezeu, junghiat de la întemeierea lumii. Prin sângele Său, El a sfinţit pentru totdeauna calea în prezenţa lui Dumnezeu. El este Omul nostru în slavă. Haideţi să ne ascundem cu recunoştinţă în El şi să fim în siguranţă!

Autorul

Despre A.W. Tozer



O viaţă în urmărirea lui Dumnezeu

Deşi A.W.Tozer a murit în 1963, atât viaţa lui, cât şi moşteniea spirituală pe care a lăsat-o, a continuat sa atragă pe mulţi la o cunoastere mai profundă a lui Dumnezeu. Tozer a păşit pe o cale în viaţa spirituală, pe care prea puţini au ales-o – căutarea necurmată, din dragoste, a lui Dumnezeu. El a tânjit după o cunoaştere mai adâncă a Mântuitorului – cum sa I se închine şi să-I slujească cu toata fiinţa sa.

Pe tot parcursul vieţii şi lucrării sale, Tozer a chemat biserica să se întoarcă la creştinismul autentic prin care se caracteriza biserica primară – sfinţenie şi o credinţă neclintită. James Snyder, în cartea sa, „Viaţa lui A.W.Tozer - în urmărirea lui Dumnezeu”, spune: „El aparţinea de biserica întreagă. Oriunde găsea creştinism adevărat, folosea cu bucurie prilejul de a şi-l însuşi”.

În tot timpul vieţii sale, Tozer a păstorit câteva biserici ale Alianţei Creştine şi Misionare, a scris mai mult de 40 de cărţi, a lucrat ca editor la Alliance life – publicaţia lunară denominaţională pentru C&MA. Cel puţin două din cărţile sale fac parte din categoria cărţilor clasice spirituale: „Urmărirea lui Dumnezeu” şi „Cunoaşterea Celui Preasfânt” – cărţi de o valoare imensă pentru omul care niciodată nu a primit o educaţie teologică abstractă. Locul de unde a învăţat a fost prezenţa lui Dumnezeu; caietele şi uneltele de lucru au fost rugaciunea, scrierile primilor creştini şi a teologilor – mistici şi puritani, oameni ai credinţei.

"I-am mulţumit deseori lui Dumnezeu", mărturiseşte Tozer, "pentru căile dulci şi atrăgătoare ale Duhului Sfânt pe care le-a folosit pentru a lucra în inima acestui puştan neînvăţat, atunci când aveam 17 ani. Aveam un vecin cu numele de Holman. Nu-i cunosc prenumele. Pentru mine era doar Domnul Holman; era vecinul nostru. Auzisem că era creştin, dar mie nu mi-a vorbit niciodată despre Cristos. Într-o zi, pe când mă plimbam pe stradă cu acest vecin prietenos dintr-o dată şi-a pus mâna pe umărul meu şi mi-a spus: 'Ştii, mă gândesc la tine... mă întreb dacă eşti creştin, dacă eşti convertit. Doream să am ocazia să stau de vorbă cu tine'. I-am răspuns: 'Nu Domnule Holman, nu sunt convertit. Dar mulţumesc că mi-aţi spus asta. Mă voi gândi serios la lucru acesta'. Puţin mai târziu, m-am oprit la un colţ de stradă pentru a asculta un om predicând. A citat invitaţia lui Isus: 'Veniţi la Mine!', şi rugăciunea păcătosului: 'Ai milă de mine!'. M-am dus acasă şi am urcat in masardă ca să nu fiu deranjat. Acolo, în rugăciune serioasă mi-am dat inima şi viaţa lui Isus Cristos. De atunci am fost mereu creştin. Picioarele mele m-au dus acasă şi m-au urcat la masardă, dar nu picioarele mele au fost cele care au mers la Isus, ci inima mea. În inima mea am acceptat să merg la Isus. Am luat hotărârea şi am mers. Acestea au fost cele două lucruri - remarca plină de grijă a vecinului nostru şi explicaţia predicatorului de stradă - care m-au împins Împărăţia lui Dumnezeu".

"Am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt la vârsta de 19 ani, pe când eram pe genunchi, stăruind în rugăciune în camera din casa soacrei mele. Doream voia lui Dumnezeu pentru mine şi mă opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor 'ism'-ice care veneau cu formele, teoriile şi îvăţăturile lor. Toate au încercat să mă doboare.Unii spuneau că am mers prea departe, alţii că ajunsesem suficient de departe. Dar eu ştiu sigur ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din exterior nu avea vreun înţeles important pentru mine. În disperare şi în credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă la ce era încărcat de o importanţă majoră - să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului celui viu. Fiecare lucrare mică pe care Dumnezeu a făcut-o vreodată prin mine şi prin slujirea mea pentru El datează din acel moment când am fost umplut de Duhul. De aceea pledez pentru viaţa spirituală a Trupului lui Cristos şi pentru lucrările veşnice ale Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale".

Locul în care se refugia să se roage şi să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu era subsolul din casa familiei sale. El a scris odată: „Mi-am dat seama că Dumnezeu este o mângâiere pentru mine, El este bun şi în orice circumstanţă îmi este uşor să trăiesc cu El.” Snyder scrie despre el: „Dragostea şi harul lui Isus Hristos erau pentru el o uimire, un motiv de adorare în orice împrejurare”.

Deşi nu a urmat nici un seminar sau colegiu biblic, Tozer a primit două diplome onorifice de doctorat. A acceptat propunerea de a fi pastor pentru prima dată în West Virginia, 1916. În decembrie 1921, el, împreună cu soţia sa, Ada, s-au mutat în Morgantown, unde s-a născut primul lor copil din cei şapte (şase băieţi şi o fată).

În primii ani de lucrare, banii erau extrem de puţini. Familia Tozer a făcut un legământ să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor, indiferent de circumstanţe. „Suntem ferm convinşi că Dumnezeu poate să trimită bani pentru copii Săi care cred în El – dar acest principiu îşi pierde valoare dacă ne bucurăm de bani şi nu îi dăm slavă Lui, Dătătorului, aşa cum se cuvine!” Tozer nu s-a abătut niciodată de la acest principiu. Lucrurile materiale nu au fost o problemă pentru el. Mulţi au spus că dacă el avea mâncarea necesară, îmbrăcămintea şi cărţile sale, era mulţumit. Familia sa nu a avut niciodată o maşină, în schimb au ales să călătorească cu autobuzul sau cu trenul. Chiar şi după ce a ajuns un autor creştin bine cunoscut, el a cedat în scris majoritatea drepturilor sale pentru cei care se aflau în nevoie. Mesajul pe care îl transmitea era în aceeaşi măsură înviorător şi pătrunzător, dur, care nu permitea compromisuri. Singura lui ţintă în viaţă era să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal şi a încurajat pe alţii să facă la fel. Imediat mai apoi a descoperit că o relaţie adâncă şi statornică cu Dumnezeu trebuie să fie cultivată.

În perioada în care păstorea o biserică din Indianapolis, Tozer a observat o schimbare în lucrarea sa. În acea vreme, el nu predica decât evanghelia – singurul subiect despre care vorbea înaintea oamenilor, dar Dumnezeu a început să-l conducă spre o nouă treaptă a lucrării sale. Mai întâi şi-a notat gândurile pe hârtie, dar în cele din urmă această schimbare a făcut din el un scriitor cu mult rod în lucrarea sa.

În 1928, Tozer a acceptat propunerea de a fi pastor în Chicago, la Southside Gospel Tabernacle, timp de 30 de ani. Mica parohie a ajuns să fie neîncăpătoare iar temelia acestei biserici era misiunea şi o viaţă mai profundă cu Isus Hristos. Snyder spunea despre Tozer: „Predicile sale nu erau niciodată superficiale. În spatele acestora era întotdeauna o gândire adâncă care obliga ascultătorii să se gândească la fel de profund la cuvintele pe care le auzeau. El avea această abilitate de a-şi face ascultătorii să se cerceteze pe ei înşişi în lumina a ceea ce Dumnezeu le vorbea. Oamenii neserioşi şi superficiali niciodată nu l-au plăcut pe Tozer; dar cei care vroiau cu adevărat să audă ce avea Dumnezeu să le spună, l-au iubit.”

Fundamentul tuturor predicilor şi învăţăturilor lui Tozer a fost întotdeauna timpul de părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune. Acolo, el închidea ochii la confuzia lumii, la tot ce este pământesc şi în schimb îşi concentra toată atenţia asupra lui Dumnezeu. „Activităţile noastre religioase ar trebui să fie ordonate în aşa fel încât să ne permită să avem suficient de mult timp pentru a cultiva liniştea şi solitudinea.”

Încă din prima parte a lucrării sale, Tozer şi-a dat seama că Hristos îl chema la o predare diferită şi specială care cerea o golire de sine şi o foame de a fi umplut din plin cu Duhul lui Dumnezeu. Acest fel de predare l-a mistuit întreaga viaţă.

Într-una din predicile lui, a spus: "Mi se tot spune că am pierdut trenul, dar răspunsul meu este că nici nu am încercat să prind acel tren. Acel tren, ca şi multe altele asemenea lui pot pleca şi fără mine, iar eu voi fi foarte fericit. Dacă vrem, ne putem conforma religiei din zilele noastre. Cântăresc aproximativ 70 de kilograme când sunt ud leoarcă, dar stau aici în faţa voastră pentru a vă spune că sunt un nonconformist, născut de două ori, un rebel, şi nu mă voi conforma vremurilor. Până acum am fost în stare să am auditoriu, deşi am refuzat să mă conformez vremurilor. Dar dacă va veni o zi când a te conforma vremurilor va fi preţul pe care va trebui să-l plătesc pentru a fi ascultat de oameni, atunci voi ieşi şi o voi lua de acolo de unde am pornit la început: de la colţurile străzilor, şi voi predica acolo. Dar nu mă voi conforma vremurilor. Se spune că trebuie să faci asta. "Nu ştii că avem acelaşi mesaj, doar că trăim vremuri diferite?" Când aud asta, recunosc vocea şarpelui. Aud şuierătura şarpelui în asemenea vorbe. Aşadar, putem sau să ne conformăm, sau să ne retragem din toată afacerea. Iar Pavel spune: "Depărtează-te de astfel de oameni".

Leonard Ravenhill spunea despre Tozer: „Mă tem că nu vom mai vedea niciodată un Tozer. Oameni ca el nu au învăţat în băncile colegiilor, ci în şcoala Duhului.”

„Dumnezeu se revelează pe Sine 'copilaşilor', dar Îşi ascunde Faţa într-un întuneric gros de cei înţelepţi şi învăţaţi. Noi trebuie să fim simpli în apropierea personală de Dumnezeu; trebuie să ne dezbrăcăm de orice altceva şi să rămânem la lucrurile esenţiale care, aşa după cum ne vom da seama, sunt puţine şi mult dorite de suflet.”

Spre sfârşitul slujirii lui, A.W.Tozer a făcut observaţia că războiul e pierdut, referindu-se la invazia atroce a lumii în biserică. El a obiectat împotriva creştinismului anemic."În multe biserici", s-a plâns Tozer, "creştinismul a fost diluat până când soluţia a devenit aşa de slabă, încât, dacă ar fi otravă, nu ar face rău la nimeni, iar dacă ar fi medicament, nu ar vindeca pe nimeni!"

Singura speranţă pentru creştinismul modern, susţine Tozer, se află în creştinul individual. Din această perspectivă vorbeşte şi scrie el, fiind întotdeauna în căutare de oameni care să i se alăture în "Părtăşia inimii arzătoare". Dacă o persoană va ajunge la lumină prin predicarea sau scrierile lui, aceasta va fi o răsplată pentru dr. Tozer.

A.W.Tozer a murit luni, 12 mai 1963, după aproximativ o săptămână de la ultima sa predică. Căutarea sa a luat sfârşit – a ajuns la destinaţie. Mormântul său din Akron, Ohio, este gravat cu un simplu epitaf: A.W.Tozer – Un om al lui Dumnezeu.

Căutarea lui Dumnezeu este ceva mai mult decât o moştenire lăsată după moarte – este un mod de viaţă care ni se transmite pentru ca şi noi să putem experimenta o viaţă ca a lui Tozer. Tu ai început să-L cauţi pe Dumnezeu?

Cartile scrise de A.W. Tozer pe care la puteti cumpara de la editura noastra:

• Ce s-a întâmplat cu închinarea?
• Isus este biruitor!
• Isus, Căpetenia credinţei noastre
• Rutină, putreziciune sau trezire
• Tragedie în Biserică - lipsa darurilor
• Credinţa dincolo de raţiune
• Intorc vorba diavolului
• Oameni care s-au întâlnit cu Dumnezeu
• Isus, Omul nostru în slavă
• Rădăcina celor drepţi
• Urmărirea lui Dumnezeu
• Inchinarea: giuvaerul pierdut
• Atributele lui Dumnezeu Volumul 1
• Atributele lui Dumnezeu Volumul 2
• Sfetnicul
• Cum să testăm duhurile
• Născut după miezul nopţii
• Dumnezeu în urmărirea omului
• Omul: locuinţa lui Dumnezeu
Recenzii

Nu există nici o recenzie pentru această carte.

Adaugă recenzie la această carte

Nume:
Comentariu: