Urmărirea lui Dumnezeu

A.W. Tozer

Urmărirea lui Dumnezeu, de A.W. Tozer

Disponibil Domeniu: Data apariţiei: ISBN: Număr de pagini: Dimensiune: Preţ: Cantitate:

Diverse 23 Iulie 2009 978-606-8000-10-7 98 14,8 x 21 10 RON

Fragmente sugestive

Martyn Lloyd Jones : \"Orice carte care stimulează şi măreşte foamea şi setea cuiva după Dumnezeu este de nepreţuit. Această carte face acest lucru în modul cel mai profund. Eu spun că dintre toţi scriitorii contemporani, Dr. Tozer cercetează sufletul, îi arată toată ruşinea, şi îl conduce pe înălţimile adevăratei închinări spirituale într-un mod incomparabil. Sunt fericit să o recomand. Nu voi uita niciodată prima ei citire. Fie ca această carte să fie citită şi rumegată în întreaga lume.\"

David J. Fant: „Tozer a scris cartea Urmărirea lui Dumnezeu literal pe genunchi. Probabil lucrul acesta explică puterea şi binecuvântarea de care a fost însoţită.”

A.W. Tozer i-a mărturisit lui Leonard Ravenhill că l-a căutat pe Dumnezeu timp de 25 de ani fără să-şi ia concediu, iar această carte este rodul a ceea ce a descoperit inima lui.

A.W. Tozer în Prefaţă: În aceste vremuri de întuneric general apare o rază îmbucurătoare: în comunitatea creştinismului conservator se găsesc din ce în ce mai mulţi oameni ale căror vieţi religioase sunt marcate de o foame crescândă după Dumnezeu Însuşi. Ei tânjesc după realităţile spirituale şi nu pot fi înşelaţi cu simple cuvinte, nici nu pot fi mulţumiţi cu „interpretări” corecte ale adevărului. Sunt însetaţi după Dumnezeu şi nu vor fi satisfăcuţi până când nu vor bea din plin din Izvorul de Apă vie.

Acesta este singurul vestitor al trezirii spirituale pe care l-am putut identifica la orizontul religios. Poate că faptul acesta este norul de mărimea palmei unui om spre care priveau câţiva sfinţi de ici-colo. Această sete poate duce la învierea multor suflete şi la o redobândire a acelei uimiri radioase care ar trebui să însoţească credinţa în Hristos, acea uimire care a dispărut în totalitate din Biserica lui Dumnezeu din zilele noastre.

Însă foamea aceasta trebuie recunoscută de către liderii noştri religioşi. Evanghelismul actual a zidit altarul (ca să schimbăm figura de stil) şi a împărţit jertfa în bucăţi, dar acum pare satisfăcut să numere pietrele altarului şi să reaşeze bucăţile fără să le pese de faptul că nu este nici urmă de foc pe muntele Carmel. Dar să-I mulţumim lui Dumnezeu că mai sunt câţiva cărora le pasă. Ei sunt aceia care, deşi iubesc altarul şi se desfată în jertfa de pe el, totuşi nu se pot împăca cu absenţa continuă a focului. Ei Îl doresc pe Dumnezeu mai presus de orice altceva. Sunt nerăbdători să guste ei înşişi „dulceaţa pătrunzătoare” a dragostei lui Hristos despre care au scris toţi prorocii sfinţi şi pe care L-au cântat toţi psalmiştii.

Astăzi nu ducem lipsă de învăţători biblici care să prezinte corect principiile doctrinei lui Hristos, dar prea mulţi dintre aceştia par satisfăcuţi să dea învăţături despre bazele credinţei an după an, fiind ciudat de inconştienţi de faptul că în slujba lor nu este nici o Prezenţă vădită, şi că în vieţile lor nu este nimic neobişnuit. Ei slujesc în mod constant unor credincioşi care simt în piepturile lor un dor aprins pe care învăţătura primită pur şi simplu nu îl astâmpără.

Nădăjduiesc că vorbesc cu dragoste, dar sărăcia amvoanelor noastre este reală. Observaţia teribilă a lui Milton se aplică şi astăzi la fel de bine ca în zilelor lui: „Oile flămânde privesc în sus şi nu sunt hrănite”. Este un lucru solemn, şi o mare ruşine în Împărăţie, să vezi copiii lui Dumnezeu flămânzind în timp ce stau la masa Tatălui. Adevărul cuvintelor lui Wesley ne este confirmat:

„Ortodoxia sau credinţa corectă este, în cel mai bun caz, o parte foarte mică a religiei. Deşi atitudinile corecte nu pot exista fără convingeri corecte, totuşi, convingerile corecte pot exista fără atitudini corecte. Este posibil ca cineva să aibă o opinie corectă despre Dumnezeu fără să aibă dragoste sau măcar o atitudine corectă faţă de El. Satan este o dovadă a acestui lucru.”

Graţie minunatelor noastre societăţi biblice şi altor agenţii eficiente pentru răspândirea Cuvântului, există astăzi, probabil mai mult ca niciodată în istoria Bisericii, milioane de oameni care au „convingeri corecte”. Cu toate acestea, mă întreb dacă a fost vreodată un timp când adevărata închinare duhovnicească să fie într un declin mai mare. O mare parte a Bisericii a uitat cu desăvârşire arta închinării şi, în locul ei, a adoptat acel lucru ciudat şi străin numit „program”. Cuvântul acesta a fost împrumutat din teatru şi atribuit cu o regretabilă înţelepciune serviciului divin public ce trece acum drept închinare.

Expunerea biblică sănătoasă este o necesitate imperativă în Biserica Dumnezeului celui viu. Fără ea, nici o biserică nu poate fi o biserică nou-testamentară, în sensul strict al termenului. Însă expunerea poate fi făcută într-un aşa fel încât să lase ascultătorii lipsiţi de orice fel de hrană spirituală adevărată. Pentru că sufletul nu poate fi hrănit cu simple cuvinte, ci cu Dumnezeu Însuşi, şi dacă, şi până când ascultătorii nu-L descoperă pe Dumnezeu în experienţă personală, ei nu au făcut altceva decât să audă adevărul. Biblia nu este un scop în sine, ci un mijloc prin care oamenii pot fi aduşi la o cunoaştere intimă şi satisfăcătoare a lui Dumnezeu, astfel încât să poată intra în relaţie cu El, să se poată desfăta în Prezenţa Lui, să poată gusta şi cunoaşte dulceaţa tainică a lui Dumnezeu Însuşi în străfundul inimilor lor.

Cartea aceasta este o încercare modestă de a ajuta copiii flămânzi ai lui Dumnezeu, să-L găsească. Nimic din ea nu este nou decât în sensul că toate acestea sunt descoperirea făcută de inima mea, a celor mai încântătoare şi mai minunate realităţi spirituale. Alţi oameni înaintea mea au mers mult mai departe în aceste mistere sfinte, dar, dacă focul meu nu este mare, el este totuşi real, şi poate că unii îşi vor putea aprinde candela de la flacăra lui.

Cuprins

• 1. Urmându-L îndeaproape pe Dumnezeu
• 2. Binecuvântarea de a nu poseda nimic
• 3. Înlăturarea perdelei
• 4. Percepându-L pe Dumnezeu
• 5. Prezenţa universală
• 6. Vocea care vorbeşte
• 7. Privirea aţintită a sufletului
• 8. Restaurarea relaţiei Creator-creatură
• 9. Blândeţe şi odihnă
• 10. Sacralitatea trăirii

Fragmente din carte

Astăzi, credinţa poate fi exercitată fără a zdruncina viaţa morală şi fără a jena eul adamic. Hristos poate fi „primit” fără ca în sufletul celui ce Îl primeşte să ia naştere o dragoste deosebită pentru El. Omul este „salvat”, dar el nu este nici flămând, nici însetat după Dumnezeu. De fapt, el este învăţat de către alţii într un mod specific să fie satisfăcut, şi este încurajat să fie mulţumit cu puţin.

Caut în mod deliberat să încurajez această sete puternică după Dumnezeu. Lipsa ei ne-a adus în actuala noastră stare josnică. Calitatea lemnoasă şi rigidă a vieţii noastre spirituale este rezultatul lipsei de dorinţă sfântă. Mulţumirea de sine este duşmanul mortal al oricărei creşteri spirituale. Trebuie să existe o dorinţă puternică, altfel, oamenii Lui nu vor avea parte de nici o manifestare a lui Hristos. El aşteaptă să fie dorit. Ce păcat că în privinţa multora dintre noi, El aşteaptă atât de mult, prea mult, în zadar.

Fiecare vreme îşi are caracteristicile proprii. Acum, trăim în vremea complexităţii religioase. Simplitatea din Hristos se găseşte rareori printre noi. În locul ei avem programe, metode, organizaţii şi o lume de activităţi caracterizate de agitaţie care ocupă timp şi care atrag atenţia, dar care nu pot satisface vreodată tânjirea inimii. Superficialitatea experienţei noastre lăuntrice, goliciunea închinării noastre şi imitarea slugarnică a lumii care marchează metodele noastre promoţionale, toate acestea depun mărturie pentru faptul că astăzi, noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu doar în mod imperfect, iar pacea lui Dumnezeu aproape deloc.

Dacă vrem să-L găsim pe Dumnezeu în mijlocul tuturor formelor religioase, trebuie să ne hotărâm să-L găsim pe El, iar apoi să pornim pe calea simplităţii. Ca întotdeauna, Dumnezeu Se descoperă „pruncilor” şi Se ascunde în întunericul gros de cei înţelepţi şi pricepuţi. Trebuie să simplificăm felul în care ne apropiem de El. Trebuie să îndepărtăm totul până ajungem la lucrurile esenţiale (şi vom vedea că acestea sunt binecuvântat de puţine). Trebuie să lăsăm deoparte orice efort de a impresiona şi să venim cu acea sinceritate inocentă a copilăriei. Dacă facem aceasta, fără îndoială, Dumnezeu va răspunde curând.

Înlăuntrul fiecăruia dintre noi există un vrăjmaş pe care îl tolerăm spre pierzarea noastră. Isus l-a numit viaţă sau sine, sau după cum am spune noi, viaţa sinelui. Caracteristica lui principală este setea de posesiune; cuvintele câştig şi profit sugerează acest lucru. Să permiţi acestui vrăjmaş să trăiască înseamnă, până la urmă, să pierzi totul. Să-l repudiezi şi să renunţi la totul de dragul lui Hristos înseamnă să nu pierzi nimic până la urmă, ci să păstrezi totul pentru viaţa veşnică.

Calea spre o cunoaştere mai profundă a lui Dumnezeu este prin văile singuratice ale sărăciei sufleteşti şi ale renunţării la toate lucrurile.

Promovarea sinelui sub pretextul promovării lui Hristos este atât de obişnuită astăzi încât trece neobservată.

Nu pretind că ştiu ce poate face Dumnezeu, în suveranitatea Lui, la nivel mondial. Dar cred că ştiu şi cred că pot spune altora ce va face El pentru bărbatul sau femeia simplă care caută Faţa Lui. Orice om să se întoarcă la Dumnezeu cu seriozitate, să înceapă să practice evlavia, să caute să-şi dezvolte puterile de receptivitate spirituală prin încredere, ascultare şi umilinţă, şi atunci, rezultatele vor depăşi toate speranţele pe care le-a avut în vremurile de secetă şi slăbiciune.

Autorul

Despre A.W. Tozer



O viaţă în urmărirea lui Dumnezeu

Deşi A.W.Tozer a murit în 1963, atât viaţa lui, cât şi moşteniea spirituală pe care a lăsat-o, a continuat sa atragă pe mulţi la o cunoastere mai profundă a lui Dumnezeu. Tozer a păşit pe o cale în viaţa spirituală, pe care prea puţini au ales-o – căutarea necurmată, din dragoste, a lui Dumnezeu. El a tânjit după o cunoaştere mai adâncă a Mântuitorului – cum sa I se închine şi să-I slujească cu toata fiinţa sa.

Pe tot parcursul vieţii şi lucrării sale, Tozer a chemat biserica să se întoarcă la creştinismul autentic prin care se caracteriza biserica primară – sfinţenie şi o credinţă neclintită. James Snyder, în cartea sa, „Viaţa lui A.W.Tozer - în urmărirea lui Dumnezeu”, spune: „El aparţinea de biserica întreagă. Oriunde găsea creştinism adevărat, folosea cu bucurie prilejul de a şi-l însuşi”.

În tot timpul vieţii sale, Tozer a păstorit câteva biserici ale Alianţei Creştine şi Misionare, a scris mai mult de 40 de cărţi, a lucrat ca editor la Alliance life – publicaţia lunară denominaţională pentru C&MA. Cel puţin două din cărţile sale fac parte din categoria cărţilor clasice spirituale: „Urmărirea lui Dumnezeu” şi „Cunoaşterea Celui Preasfânt” – cărţi de o valoare imensă pentru omul care niciodată nu a primit o educaţie teologică abstractă. Locul de unde a învăţat a fost prezenţa lui Dumnezeu; caietele şi uneltele de lucru au fost rugaciunea, scrierile primilor creştini şi a teologilor – mistici şi puritani, oameni ai credinţei.

"I-am mulţumit deseori lui Dumnezeu", mărturiseşte Tozer, "pentru căile dulci şi atrăgătoare ale Duhului Sfânt pe care le-a folosit pentru a lucra în inima acestui puştan neînvăţat, atunci când aveam 17 ani. Aveam un vecin cu numele de Holman. Nu-i cunosc prenumele. Pentru mine era doar Domnul Holman; era vecinul nostru. Auzisem că era creştin, dar mie nu mi-a vorbit niciodată despre Cristos. Într-o zi, pe când mă plimbam pe stradă cu acest vecin prietenos dintr-o dată şi-a pus mâna pe umărul meu şi mi-a spus: 'Ştii, mă gândesc la tine... mă întreb dacă eşti creştin, dacă eşti convertit. Doream să am ocazia să stau de vorbă cu tine'. I-am răspuns: 'Nu Domnule Holman, nu sunt convertit. Dar mulţumesc că mi-aţi spus asta. Mă voi gândi serios la lucru acesta'. Puţin mai târziu, m-am oprit la un colţ de stradă pentru a asculta un om predicând. A citat invitaţia lui Isus: 'Veniţi la Mine!', şi rugăciunea păcătosului: 'Ai milă de mine!'. M-am dus acasă şi am urcat in masardă ca să nu fiu deranjat. Acolo, în rugăciune serioasă mi-am dat inima şi viaţa lui Isus Cristos. De atunci am fost mereu creştin. Picioarele mele m-au dus acasă şi m-au urcat la masardă, dar nu picioarele mele au fost cele care au mers la Isus, ci inima mea. În inima mea am acceptat să merg la Isus. Am luat hotărârea şi am mers. Acestea au fost cele două lucruri - remarca plină de grijă a vecinului nostru şi explicaţia predicatorului de stradă - care m-au împins Împărăţia lui Dumnezeu".

"Am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt la vârsta de 19 ani, pe când eram pe genunchi, stăruind în rugăciune în camera din casa soacrei mele. Doream voia lui Dumnezeu pentru mine şi mă opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor 'ism'-ice care veneau cu formele, teoriile şi îvăţăturile lor. Toate au încercat să mă doboare.Unii spuneau că am mers prea departe, alţii că ajunsesem suficient de departe. Dar eu ştiu sigur ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din exterior nu avea vreun înţeles important pentru mine. În disperare şi în credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă la ce era încărcat de o importanţă majoră - să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului celui viu. Fiecare lucrare mică pe care Dumnezeu a făcut-o vreodată prin mine şi prin slujirea mea pentru El datează din acel moment când am fost umplut de Duhul. De aceea pledez pentru viaţa spirituală a Trupului lui Cristos şi pentru lucrările veşnice ale Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale".

Locul în care se refugia să se roage şi să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu era subsolul din casa familiei sale. El a scris odată: „Mi-am dat seama că Dumnezeu este o mângâiere pentru mine, El este bun şi în orice circumstanţă îmi este uşor să trăiesc cu El.” Snyder scrie despre el: „Dragostea şi harul lui Isus Hristos erau pentru el o uimire, un motiv de adorare în orice împrejurare”.

Deşi nu a urmat nici un seminar sau colegiu biblic, Tozer a primit două diplome onorifice de doctorat. A acceptat propunerea de a fi pastor pentru prima dată în West Virginia, 1916. În decembrie 1921, el, împreună cu soţia sa, Ada, s-au mutat în Morgantown, unde s-a născut primul lor copil din cei şapte (şase băieţi şi o fată).

În primii ani de lucrare, banii erau extrem de puţini. Familia Tozer a făcut un legământ să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor, indiferent de circumstanţe. „Suntem ferm convinşi că Dumnezeu poate să trimită bani pentru copii Săi care cred în El – dar acest principiu îşi pierde valoare dacă ne bucurăm de bani şi nu îi dăm slavă Lui, Dătătorului, aşa cum se cuvine!” Tozer nu s-a abătut niciodată de la acest principiu. Lucrurile materiale nu au fost o problemă pentru el. Mulţi au spus că dacă el avea mâncarea necesară, îmbrăcămintea şi cărţile sale, era mulţumit. Familia sa nu a avut niciodată o maşină, în schimb au ales să călătorească cu autobuzul sau cu trenul. Chiar şi după ce a ajuns un autor creştin bine cunoscut, el a cedat în scris majoritatea drepturilor sale pentru cei care se aflau în nevoie. Mesajul pe care îl transmitea era în aceeaşi măsură înviorător şi pătrunzător, dur, care nu permitea compromisuri. Singura lui ţintă în viaţă era să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal şi a încurajat pe alţii să facă la fel. Imediat mai apoi a descoperit că o relaţie adâncă şi statornică cu Dumnezeu trebuie să fie cultivată.

În perioada în care păstorea o biserică din Indianapolis, Tozer a observat o schimbare în lucrarea sa. În acea vreme, el nu predica decât evanghelia – singurul subiect despre care vorbea înaintea oamenilor, dar Dumnezeu a început să-l conducă spre o nouă treaptă a lucrării sale. Mai întâi şi-a notat gândurile pe hârtie, dar în cele din urmă această schimbare a făcut din el un scriitor cu mult rod în lucrarea sa.

În 1928, Tozer a acceptat propunerea de a fi pastor în Chicago, la Southside Gospel Tabernacle, timp de 30 de ani. Mica parohie a ajuns să fie neîncăpătoare iar temelia acestei biserici era misiunea şi o viaţă mai profundă cu Isus Hristos. Snyder spunea despre Tozer: „Predicile sale nu erau niciodată superficiale. În spatele acestora era întotdeauna o gândire adâncă care obliga ascultătorii să se gândească la fel de profund la cuvintele pe care le auzeau. El avea această abilitate de a-şi face ascultătorii să se cerceteze pe ei înşişi în lumina a ceea ce Dumnezeu le vorbea. Oamenii neserioşi şi superficiali niciodată nu l-au plăcut pe Tozer; dar cei care vroiau cu adevărat să audă ce avea Dumnezeu să le spună, l-au iubit.”

Fundamentul tuturor predicilor şi învăţăturilor lui Tozer a fost întotdeauna timpul de părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune. Acolo, el închidea ochii la confuzia lumii, la tot ce este pământesc şi în schimb îşi concentra toată atenţia asupra lui Dumnezeu. „Activităţile noastre religioase ar trebui să fie ordonate în aşa fel încât să ne permită să avem suficient de mult timp pentru a cultiva liniştea şi solitudinea.”

Încă din prima parte a lucrării sale, Tozer şi-a dat seama că Hristos îl chema la o predare diferită şi specială care cerea o golire de sine şi o foame de a fi umplut din plin cu Duhul lui Dumnezeu. Acest fel de predare l-a mistuit întreaga viaţă.

Într-una din predicile lui, a spus: "Mi se tot spune că am pierdut trenul, dar răspunsul meu este că nici nu am încercat să prind acel tren. Acel tren, ca şi multe altele asemenea lui pot pleca şi fără mine, iar eu voi fi foarte fericit. Dacă vrem, ne putem conforma religiei din zilele noastre. Cântăresc aproximativ 70 de kilograme când sunt ud leoarcă, dar stau aici în faţa voastră pentru a vă spune că sunt un nonconformist, născut de două ori, un rebel, şi nu mă voi conforma vremurilor. Până acum am fost în stare să am auditoriu, deşi am refuzat să mă conformez vremurilor. Dar dacă va veni o zi când a te conforma vremurilor va fi preţul pe care va trebui să-l plătesc pentru a fi ascultat de oameni, atunci voi ieşi şi o voi lua de acolo de unde am pornit la început: de la colţurile străzilor, şi voi predica acolo. Dar nu mă voi conforma vremurilor. Se spune că trebuie să faci asta. "Nu ştii că avem acelaşi mesaj, doar că trăim vremuri diferite?" Când aud asta, recunosc vocea şarpelui. Aud şuierătura şarpelui în asemenea vorbe. Aşadar, putem sau să ne conformăm, sau să ne retragem din toată afacerea. Iar Pavel spune: "Depărtează-te de astfel de oameni".

Leonard Ravenhill spunea despre Tozer: „Mă tem că nu vom mai vedea niciodată un Tozer. Oameni ca el nu au învăţat în băncile colegiilor, ci în şcoala Duhului.”

„Dumnezeu se revelează pe Sine 'copilaşilor', dar Îşi ascunde Faţa într-un întuneric gros de cei înţelepţi şi învăţaţi. Noi trebuie să fim simpli în apropierea personală de Dumnezeu; trebuie să ne dezbrăcăm de orice altceva şi să rămânem la lucrurile esenţiale care, aşa după cum ne vom da seama, sunt puţine şi mult dorite de suflet.”

Spre sfârşitul slujirii lui, A.W.Tozer a făcut observaţia că războiul e pierdut, referindu-se la invazia atroce a lumii în biserică. El a obiectat împotriva creştinismului anemic."În multe biserici", s-a plâns Tozer, "creştinismul a fost diluat până când soluţia a devenit aşa de slabă, încât, dacă ar fi otravă, nu ar face rău la nimeni, iar dacă ar fi medicament, nu ar vindeca pe nimeni!"

Singura speranţă pentru creştinismul modern, susţine Tozer, se află în creştinul individual. Din această perspectivă vorbeşte şi scrie el, fiind întotdeauna în căutare de oameni care să i se alăture în "Părtăşia inimii arzătoare". Dacă o persoană va ajunge la lumină prin predicarea sau scrierile lui, aceasta va fi o răsplată pentru dr. Tozer.

A.W.Tozer a murit luni, 12 mai 1963, după aproximativ o săptămână de la ultima sa predică. Căutarea sa a luat sfârşit – a ajuns la destinaţie. Mormântul său din Akron, Ohio, este gravat cu un simplu epitaf: A.W.Tozer – Un om al lui Dumnezeu.

Căutarea lui Dumnezeu este ceva mai mult decât o moştenire lăsată după moarte – este un mod de viaţă care ni se transmite pentru ca şi noi să putem experimenta o viaţă ca a lui Tozer. Tu ai început să-L cauţi pe Dumnezeu?

Cartile scrise de A.W. Tozer pe care la puteti cumpara de la editura noastra:

• Ce s-a întâmplat cu închinarea?
• Isus este biruitor!
• Isus, Căpetenia credinţei noastre
• Rutină, putreziciune sau trezire
• Tragedie în Biserică - lipsa darurilor
• Credinţa dincolo de raţiune
• Intorc vorba diavolului
• Oameni care s-au întâlnit cu Dumnezeu
• Isus, Omul nostru în slavă
• Rădăcina celor drepţi
• Urmărirea lui Dumnezeu
• Inchinarea: giuvaerul pierdut
• Atributele lui Dumnezeu Volumul 1
• Atributele lui Dumnezeu Volumul 2
• Sfetnicul
• Cum să testăm duhurile
• Născut după miezul nopţii
• Dumnezeu în urmărirea omului
• Omul: locuinţa lui Dumnezeu
Recenzii

Nu există nici o recenzie pentru această carte.

Adaugă recenzie la această carte

Nume:
Comentariu: