Sfetnicul

A.W. Tozer

Sfetnicul, de A.W. Tozer

Disponibil Domeniu: Data apariţiei: ISBN: Număr de pagini: Dimensiune: Preţ: Cantitate:

Trezire 23 Iunie 2010 978-606-8000-30-5 133 14,7 x 21 12 RON

Fragmente sugestive

Duhul caută un loc de odihnă pentru picioarele Lui. El îl caută şi eu aud fâlfâitul aripilor Sale sfinte, şi aud glasul tânguitor al Lui, care este întristat şi stins. Îl văd căutând semne de pocăinţă, semne de durere în inimă şi îl văd căutând să ridice judecata lui Dumnezeu de peste biserică. Când Dumnezeu va judeca lumea, va fi foc şi teroare, însă Dumnezeu vrea să judece Biserica acum. El vrea să te judece pe tine şi pe mine – pe copiii Lui. El vrea să înceapă de la Casa Domnului, şi vrea să înceapă să ne judece, iar absenţa puterii depline a Duhului Sfânt este o condamnare continuă.

Cuprins

• 1. Ori de câte ori Isus Hristos este glorificat, Duhul Sfânt vine
• 2. Duhul Sfânt nu este cunoscut prin intelect
• 3. Prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt: Tot ceea ce ar fi Isus
• 4. Cincizecimea: perpetuare, nu repetare
• 5. Promisiunea umplerii cu Duhul Sfânt: Instantanee, nu graduală
• 6. Ai tot ceea ce Dumnezeu vrea pentru tine?
• 7. Darurile spirituale: Abilitatea de a face
• 8. Cultivând părtăşia Duhului Sfânt
• 9. Duhul Sfânt face diferenţa!
• 10. Porumbelul ceresc: respins de stricăciune

Mă preocupă orice lucru care este o piedică pentru oamenii lui Dumnezeu şi care îi ţine departe de privilegiile lor depline din viaţa creştină. Uneori trebuie să atac cu violenţă lucruri pe care nu le cred corecte şi care simt că au devenit o piedică pentru oamenii lui Dumnezeu. Unii au spus că nu este treaba mea, însă este. Am fost uns de Dumnezeu să fac ca această preocupare să fie treaba mea.

Acolo unde Isus este glorificat, Duhul Sfânt vine. El nu trebuie să fie implorat – Duhul Sfânt vine când Mântuitorul este glorificat. Când Hristos este onorat cu adevărat, Duhul vine.

Acum vreau să spun un cuvânt clar despre Biserica creştină care încearcă să se descurce prin propria putere: Acest fel de creştinism îl face pe Dumnezeu să verse, pentru că încearcă să conducă o instituţie cerească într-un mod pământesc. În ce mă priveşte, dacă n-aş fi putut obţine puterea divină a lui Dumnezeu, aş fi abandonat întreaga lucrare. Biserica ce doreşte puterea lui Dumnezeu va avea de oferit ceva mai mult decât cluburi sociale, societăţi de tricotat, echipe de cercetaşi şi toate celelalte lucruri asemănătoare.

Eu prefer să fiu un membru al unui grup care se întâlneşte într-o cameră mică de pe o străduţă lăturalnică, decât să fiu parte a unei mari activităţi care merge bine şi nu este nou-testamentară în doctrina ei, în duhul ei, în trăirea ei, în sfinţenia ei, în toată structura şi conţinutul ei.

Oamenii vor beneficiile crucii, dar cu toate acestea, nu vor să se supună controlului crucii. Ei vor să ia tot ceea ce poate oferi crucea, dar nu vor să fie sub domnia lui Isus.

Există mai multă bucurie tămăduitoare în cinci minute de închinare decât în cinci nopţi de chefuire.

Duhul Sfânt poate fi absent şi pastorul poate să tot pună lucrurile în mişcare‚ şi nimeni nu-şi dă seama de asta ani de zile. Ce tragedie‚ fraţilor‚ ce tragedie că lucrul acesta se poate întâmpla într-o biserică creştină! Nu trebuie să fie aşa! Cine are urechi‚ să asculte ce zice Bisericilor Duhul.

Eu vreau prezenţa lui Dumnezeu Însuşi‚ altfel nu vreau să am nici o legătură cu religia. Îl vreau pe Dumnezeu Însuşi‚ altfel voi pleca şi voi fi altceva‚ dar nu creştin.

Cred că ar fi bine pentru noi ca să ne oprim pur şi simplu din toate activităţile noastre, să ne liniştim, să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu şi să-L aşteptăm. Nu mă face popular faptul că vă reamintesc că suntem o adunătură de oameni fireşti, dar, oricum, este adevărat că majoritatea creştinilor sunt fireşti. Poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie un popor sfinit, pur, curat, însă noi suntem o mulţime firească. Suntem fireşti în atitudinile noastre, în tendinţele noastre, suntem fireşti în multe lucruri. Tinerii adesea nu au reverenţă în serviciile noastre creştine. Ne-am degradat atât de mult înclinaţiile religioase, încât serviciul nostru creştin este, în mare parte, exhibiţionism. Avem nevoie disperată de o vizitare divină, pentru că situaţia noastră nu va fi niciodată îndreptată prin predici! Nu va fi niciodată îndreptată până când Biserica lui Hristos nu va fi confruntată deodată cu ceea ce cineva a numit mysterium tremendium – misterul înfricoşat care este Dumnezeu, maiestatea înfricoşată care este Dumnezeu. Aceasta face Duhul Sfânt. El aduce misterul minunat, care este Dumnezeu, la noi, şi Îl prezintă duhului omenesc.

Nu vom cunoaşte niciodată mai mult despre Dumnezeu decât atât cât ne învaţă Duhul. Nu vom cunoaşte niciodată ceva mai mult despre Isus decât atât cât ne învaţă Duhul, pentru că numai Duhul dă învăţătură. Oh, Duhule Sfânt, cât de mult Te am întristat! Cum Te-am ofensat! Cum Te-am respins! El este Învăţătorul nostru, şi dacă El nu ne învaţă, noi nu putem cunoaşte niciodată. El este Cel ce ne luminează, şi dacă El nu aprinde lumina, noi nu putem vedea vreodată. El este Vindecătorul urechilor noastre surde, şi dacă El nu ne atinge urechile, noi nu putem auzi niciodată. Bisericile îşi pot continua activitatea săptămâni, luni, ani fără să ştie nimic despre aceasta sau să cunoască pogorârea Duhului Dumnezeului Celui viu peste ei. Oh, inimă, stai liniştită înaintea Lui, prosternează-te, adoră-L înlăuntrul tău!

Oh, ce ruşine că ignorăm prezenţa regească. Avem aici o Regalitate mai înaltă decât cea pământească – Îl avem pe Domnul domnilor şi pe Împăratul împăraţilor – Duhul Sfânt este prezent şi noi Îl tratăm ca şi cum nu ar fi deloc aici. Noi ne împotrivim Lui, nu-L ascultăm, Îl stingem şi ne compromitem inimile. Auzim o predică despre El şi ne hotărâm să învăţăm mai mult şi să facem ceva în privinţa aceasta. Convingerea noastră se ofileşte şi, nu după mult timp, ne întoarcem în aceeaşi stare lipsită de viaţă de dinainte. Ne împotrivim Sfetnicului binecuvântat. El a venit să mângâie. A venit să dea învăţătură. El este Duhul învăţăturii. A venit să aducă lumină, pentru că este Duhul luminii. El vine să aducă puritate, pentru că este Duhul sfinţeniei. Vine să aducă putere, pentru că este Duhul puterii. El vine să aducă aceste binecuvântări în inimile noastre şi doreşte să avem acest fel de experienţă. Dumnezeu va face lucrul acesta pentru oameni. El nu ne întreabă care este contextul nostru denominaţional. Nu ne întreabă dacă suntem arminieni sau calvinişti. Nu ne întreabă nimic altceva decât dacă vrem să ascultăm şi să încetăm cu neascultarea. Vrei să încetezi să mai stingi Duhul? Vrei să încetezi să te mai împotriveşti Duhului?

Tot ce doreşte El este ca noi să ne supunem, să ascultăm, să ne deschidem inimile, şi El va da năvală, iar vieţile noastre vor fi transformate şi schimbate!

Dacă există ceva în viaţa ta mai mare decât dorinţa de a fi un creştin plin de Duhul, atunci tu nu vei fi niciodată un creştin plin de Duhul, până când acel lucru nu este îndepărtat. Dacă există ceva în viaţa ta mai solicitant decât tânjirea ta după Dumnezeu, atunci nu vei fi niciodată un creştin plin de Duhul. Am întâlnit creştini care au tot vrut să fie umpluţi, într-un mod vag, mulţi ani de zile. Motivul pentru care nu au fost umpluţi de Duhul este că sunt alte lucruri pe care le doresc mai mult. Dumnezeu nu dă busna într-o inimă omenească, până când nu ştie că El este răspunsul şi împlinirea celei mai mari şi mai copleşitoare dorinţe ale acelei vieţi.

Eu cred că noi suntem cea mai ocupată adunătură de activişti înflăcăraţi care s-au pomenit vreodată în lumea religioasă. Ideea pare să fie că, dacă nu alergăm într-un cerc cu limba de-un cot, nu Îi suntem pe plac lui Dumnezeu.

De unde avem conceptul acesta că, deoarece ucenicii au fost umpluţi cu Duhul atunci, în primul secol, nu este necesar pentru noi să fim umpluţi cu Duhul acum?

Acum, în vremea nostră, avem învăţători atât de naivi, încât să ne spună că nu trebuie să facem altceva decât să mergem tot aşa liniştiţi înainte, până când va veni Domnul şi ne va da în stăpânire multe cetăţi. Nu vă cer decât să cercetaţi Scripturile şi să vedeţi dacă aceste lucruri sunt adevărate. Rugaţi-vă, supuneţi-vă, credeţi, ascultaţi şi vedeţi ce va face Dumnezeu pentru voi!

Cred că va trebui să studiem din nou toată acastă învăţătură cu privire la locul Duhului Sfânt în Biserică, astfel încât Trupul să poată funcţiona din nou.

Autorul

Despre A.W. Tozer



O viaţă în urmărirea lui Dumnezeu

Deşi A.W.Tozer a murit în 1963, atât viaţa lui, cât şi moşteniea spirituală pe care a lăsat-o, a continuat sa atragă pe mulţi la o cunoastere mai profundă a lui Dumnezeu. Tozer a păşit pe o cale în viaţa spirituală, pe care prea puţini au ales-o – căutarea necurmată, din dragoste, a lui Dumnezeu. El a tânjit după o cunoaştere mai adâncă a Mântuitorului – cum sa I se închine şi să-I slujească cu toata fiinţa sa.

Pe tot parcursul vieţii şi lucrării sale, Tozer a chemat biserica să se întoarcă la creştinismul autentic prin care se caracteriza biserica primară – sfinţenie şi o credinţă neclintită. James Snyder, în cartea sa, „Viaţa lui A.W.Tozer - în urmărirea lui Dumnezeu”, spune: „El aparţinea de biserica întreagă. Oriunde găsea creştinism adevărat, folosea cu bucurie prilejul de a şi-l însuşi”.

În tot timpul vieţii sale, Tozer a păstorit câteva biserici ale Alianţei Creştine şi Misionare, a scris mai mult de 40 de cărţi, a lucrat ca editor la Alliance life – publicaţia lunară denominaţională pentru C&MA. Cel puţin două din cărţile sale fac parte din categoria cărţilor clasice spirituale: „Urmărirea lui Dumnezeu” şi „Cunoaşterea Celui Preasfânt” – cărţi de o valoare imensă pentru omul care niciodată nu a primit o educaţie teologică abstractă. Locul de unde a învăţat a fost prezenţa lui Dumnezeu; caietele şi uneltele de lucru au fost rugaciunea, scrierile primilor creştini şi a teologilor – mistici şi puritani, oameni ai credinţei.

"I-am mulţumit deseori lui Dumnezeu", mărturiseşte Tozer, "pentru căile dulci şi atrăgătoare ale Duhului Sfânt pe care le-a folosit pentru a lucra în inima acestui puştan neînvăţat, atunci când aveam 17 ani. Aveam un vecin cu numele de Holman. Nu-i cunosc prenumele. Pentru mine era doar Domnul Holman; era vecinul nostru. Auzisem că era creştin, dar mie nu mi-a vorbit niciodată despre Cristos. Într-o zi, pe când mă plimbam pe stradă cu acest vecin prietenos dintr-o dată şi-a pus mâna pe umărul meu şi mi-a spus: 'Ştii, mă gândesc la tine... mă întreb dacă eşti creştin, dacă eşti convertit. Doream să am ocazia să stau de vorbă cu tine'. I-am răspuns: 'Nu Domnule Holman, nu sunt convertit. Dar mulţumesc că mi-aţi spus asta. Mă voi gândi serios la lucru acesta'. Puţin mai târziu, m-am oprit la un colţ de stradă pentru a asculta un om predicând. A citat invitaţia lui Isus: 'Veniţi la Mine!', şi rugăciunea păcătosului: 'Ai milă de mine!'. M-am dus acasă şi am urcat in masardă ca să nu fiu deranjat. Acolo, în rugăciune serioasă mi-am dat inima şi viaţa lui Isus Cristos. De atunci am fost mereu creştin. Picioarele mele m-au dus acasă şi m-au urcat la masardă, dar nu picioarele mele au fost cele care au mers la Isus, ci inima mea. În inima mea am acceptat să merg la Isus. Am luat hotărârea şi am mers. Acestea au fost cele două lucruri - remarca plină de grijă a vecinului nostru şi explicaţia predicatorului de stradă - care m-au împins Împărăţia lui Dumnezeu".

"Am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt la vârsta de 19 ani, pe când eram pe genunchi, stăruind în rugăciune în camera din casa soacrei mele. Doream voia lui Dumnezeu pentru mine şi mă opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor 'ism'-ice care veneau cu formele, teoriile şi îvăţăturile lor. Toate au încercat să mă doboare.Unii spuneau că am mers prea departe, alţii că ajunsesem suficient de departe. Dar eu ştiu sigur ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din exterior nu avea vreun înţeles important pentru mine. În disperare şi în credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă la ce era încărcat de o importanţă majoră - să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului celui viu. Fiecare lucrare mică pe care Dumnezeu a făcut-o vreodată prin mine şi prin slujirea mea pentru El datează din acel moment când am fost umplut de Duhul. De aceea pledez pentru viaţa spirituală a Trupului lui Cristos şi pentru lucrările veşnice ale Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale".

Locul în care se refugia să se roage şi să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu era subsolul din casa familiei sale. El a scris odată: „Mi-am dat seama că Dumnezeu este o mângâiere pentru mine, El este bun şi în orice circumstanţă îmi este uşor să trăiesc cu El.” Snyder scrie despre el: „Dragostea şi harul lui Isus Hristos erau pentru el o uimire, un motiv de adorare în orice împrejurare”.

Deşi nu a urmat nici un seminar sau colegiu biblic, Tozer a primit două diplome onorifice de doctorat. A acceptat propunerea de a fi pastor pentru prima dată în West Virginia, 1916. În decembrie 1921, el, împreună cu soţia sa, Ada, s-au mutat în Morgantown, unde s-a născut primul lor copil din cei şapte (şase băieţi şi o fată).

În primii ani de lucrare, banii erau extrem de puţini. Familia Tozer a făcut un legământ să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor, indiferent de circumstanţe. „Suntem ferm convinşi că Dumnezeu poate să trimită bani pentru copii Săi care cred în El – dar acest principiu îşi pierde valoare dacă ne bucurăm de bani şi nu îi dăm slavă Lui, Dătătorului, aşa cum se cuvine!” Tozer nu s-a abătut niciodată de la acest principiu. Lucrurile materiale nu au fost o problemă pentru el. Mulţi au spus că dacă el avea mâncarea necesară, îmbrăcămintea şi cărţile sale, era mulţumit. Familia sa nu a avut niciodată o maşină, în schimb au ales să călătorească cu autobuzul sau cu trenul. Chiar şi după ce a ajuns un autor creştin bine cunoscut, el a cedat în scris majoritatea drepturilor sale pentru cei care se aflau în nevoie. Mesajul pe care îl transmitea era în aceeaşi măsură înviorător şi pătrunzător, dur, care nu permitea compromisuri. Singura lui ţintă în viaţă era să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal şi a încurajat pe alţii să facă la fel. Imediat mai apoi a descoperit că o relaţie adâncă şi statornică cu Dumnezeu trebuie să fie cultivată.

În perioada în care păstorea o biserică din Indianapolis, Tozer a observat o schimbare în lucrarea sa. În acea vreme, el nu predica decât evanghelia – singurul subiect despre care vorbea înaintea oamenilor, dar Dumnezeu a început să-l conducă spre o nouă treaptă a lucrării sale. Mai întâi şi-a notat gândurile pe hârtie, dar în cele din urmă această schimbare a făcut din el un scriitor cu mult rod în lucrarea sa.

În 1928, Tozer a acceptat propunerea de a fi pastor în Chicago, la Southside Gospel Tabernacle, timp de 30 de ani. Mica parohie a ajuns să fie neîncăpătoare iar temelia acestei biserici era misiunea şi o viaţă mai profundă cu Isus Hristos. Snyder spunea despre Tozer: „Predicile sale nu erau niciodată superficiale. În spatele acestora era întotdeauna o gândire adâncă care obliga ascultătorii să se gândească la fel de profund la cuvintele pe care le auzeau. El avea această abilitate de a-şi face ascultătorii să se cerceteze pe ei înşişi în lumina a ceea ce Dumnezeu le vorbea. Oamenii neserioşi şi superficiali niciodată nu l-au plăcut pe Tozer; dar cei care vroiau cu adevărat să audă ce avea Dumnezeu să le spună, l-au iubit.”

Fundamentul tuturor predicilor şi învăţăturilor lui Tozer a fost întotdeauna timpul de părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune. Acolo, el închidea ochii la confuzia lumii, la tot ce este pământesc şi în schimb îşi concentra toată atenţia asupra lui Dumnezeu. „Activităţile noastre religioase ar trebui să fie ordonate în aşa fel încât să ne permită să avem suficient de mult timp pentru a cultiva liniştea şi solitudinea.”

Încă din prima parte a lucrării sale, Tozer şi-a dat seama că Hristos îl chema la o predare diferită şi specială care cerea o golire de sine şi o foame de a fi umplut din plin cu Duhul lui Dumnezeu. Acest fel de predare l-a mistuit întreaga viaţă.

Într-una din predicile lui, a spus: "Mi se tot spune că am pierdut trenul, dar răspunsul meu este că nici nu am încercat să prind acel tren. Acel tren, ca şi multe altele asemenea lui pot pleca şi fără mine, iar eu voi fi foarte fericit. Dacă vrem, ne putem conforma religiei din zilele noastre. Cântăresc aproximativ 70 de kilograme când sunt ud leoarcă, dar stau aici în faţa voastră pentru a vă spune că sunt un nonconformist, născut de două ori, un rebel, şi nu mă voi conforma vremurilor. Până acum am fost în stare să am auditoriu, deşi am refuzat să mă conformez vremurilor. Dar dacă va veni o zi când a te conforma vremurilor va fi preţul pe care va trebui să-l plătesc pentru a fi ascultat de oameni, atunci voi ieşi şi o voi lua de acolo de unde am pornit la început: de la colţurile străzilor, şi voi predica acolo. Dar nu mă voi conforma vremurilor. Se spune că trebuie să faci asta. "Nu ştii că avem acelaşi mesaj, doar că trăim vremuri diferite?" Când aud asta, recunosc vocea şarpelui. Aud şuierătura şarpelui în asemenea vorbe. Aşadar, putem sau să ne conformăm, sau să ne retragem din toată afacerea. Iar Pavel spune: "Depărtează-te de astfel de oameni".

Leonard Ravenhill spunea despre Tozer: „Mă tem că nu vom mai vedea niciodată un Tozer. Oameni ca el nu au învăţat în băncile colegiilor, ci în şcoala Duhului.”

„Dumnezeu se revelează pe Sine 'copilaşilor', dar Îşi ascunde Faţa într-un întuneric gros de cei înţelepţi şi învăţaţi. Noi trebuie să fim simpli în apropierea personală de Dumnezeu; trebuie să ne dezbrăcăm de orice altceva şi să rămânem la lucrurile esenţiale care, aşa după cum ne vom da seama, sunt puţine şi mult dorite de suflet.”

Spre sfârşitul slujirii lui, A.W.Tozer a făcut observaţia că războiul e pierdut, referindu-se la invazia atroce a lumii în biserică. El a obiectat împotriva creştinismului anemic."În multe biserici", s-a plâns Tozer, "creştinismul a fost diluat până când soluţia a devenit aşa de slabă, încât, dacă ar fi otravă, nu ar face rău la nimeni, iar dacă ar fi medicament, nu ar vindeca pe nimeni!"

Singura speranţă pentru creştinismul modern, susţine Tozer, se află în creştinul individual. Din această perspectivă vorbeşte şi scrie el, fiind întotdeauna în căutare de oameni care să i se alăture în "Părtăşia inimii arzătoare". Dacă o persoană va ajunge la lumină prin predicarea sau scrierile lui, aceasta va fi o răsplată pentru dr. Tozer.

A.W.Tozer a murit luni, 12 mai 1963, după aproximativ o săptămână de la ultima sa predică. Căutarea sa a luat sfârşit – a ajuns la destinaţie. Mormântul său din Akron, Ohio, este gravat cu un simplu epitaf: A.W.Tozer – Un om al lui Dumnezeu.

Căutarea lui Dumnezeu este ceva mai mult decât o moştenire lăsată după moarte – este un mod de viaţă care ni se transmite pentru ca şi noi să putem experimenta o viaţă ca a lui Tozer. Tu ai început să-L cauţi pe Dumnezeu?

Cartile scrise de A.W. Tozer pe care la puteti cumpara de la editura noastra:

• Ce s-a întâmplat cu închinarea?
• Isus este biruitor!
• Isus, Căpetenia credinţei noastre
• Rutină, putreziciune sau trezire
• Tragedie în Biserică - lipsa darurilor
• Credinţa dincolo de raţiune
• Intorc vorba diavolului
• Oameni care s-au întâlnit cu Dumnezeu
• Isus, Omul nostru în slavă
• Rădăcina celor drepţi
• Urmărirea lui Dumnezeu
• Inchinarea: giuvaerul pierdut
• Atributele lui Dumnezeu Volumul 1
• Atributele lui Dumnezeu Volumul 2
• Sfetnicul
• Cum să testăm duhurile
• Născut după miezul nopţii
• Dumnezeu în urmărirea omului
• Omul: locuinţa lui Dumnezeu
Recenzii

tiron mircea a scris:
Cred ca prima carte la aceasta editura care trebuia sa apara este"SFETNICUL"este o carte de care aduce lumna printr-o transpunere simpla si usor de inteles a doctrinei Duhului Sfant. Cred si o recomand tuturor acelor care nu au o lumina clara asupra acestului lucru indiferent de cult,aceasta nu tine de nici un cult ci de viata si umblarea cu Dumnezeu!!

---

Adaugă recenzie la această carte

Nume:
Comentariu: