Acesta ar putea fi anul în care vine trezirea

Se pare că în străinătate există noţiunea că dacă vorbim suficient şi ne rugăm suficient, trezirea va veni ca un balon economic sau ca un şir de succese pe un teren de baseball. Se pare că noi aşteptăm o şaretă încântătoare care să vină jos şi să ne ducă în Marele Munte Stâncos şi Dulce [un cântec american care descrie ideea de paradis] al experienţei religioase. 

Ei bine, regula care spune că dacă toată lumea afirmă ceva, este foarte probabil ca acel ceva să nu fie adevărat, este destul de bună; sau, dacă are un adevăr la bază, acesta a fost atât de distorsionat de accentele greşite încât produce efectul erorii în rezultatele lui practice. Şi, cred eu, aşa stau lucrurile cu mare parte a vorbăriei despre trezire pe care o auzim astăzi. 

Motivul pentru care mă îndoiesc de veridicitatea ei este că noi părem să ne gândim la trezire ca la un fel de miracol benign, ca la o renaştere febrilă a activităţii religioase care va veni peste noi şi care ne va lăsa exact aşa cum suntem acum din punct de vedere moral, doar că vom fi mult mai fericiţi şi vor fi mult mai mulţi [creştini] printre noi. Este un argument bun ce are aura unei evlavii superioare în jurul ei, dar problema este că pur şi simplu nu este adevărată! 

Greşeala noastră este că vrem ca Dumnezeu să trimită trezirea cu condiţiile impuse de noi. Noi vrem să obţinem în mâinile noastre puterea lui Dumnezeu, să o putem folosi ca să lucreze pentru noi, la promovarea şi înaintarea felului nostru de creştinism. Noi vrem să fim în control, ghidând şareta pe cerul religios în direcţia în care vrem noi să meargă, strigând într-adevăr „slavă Domnului!”, dar luând cu modestie pentru noi înşine o parte a slavei într-un mod drăguţ şi inofensiv. Îi cerem lui Dumnezeu să trimită focul pe altarele noastre, ignorând cu desăvârşire faptul că ele sunt altarele noastre, şi nu ale lui Dumnezeu. Şi, precum profeţii lui Baal, ne inducem singuri o stare de frenezie, de parcă am putea porunci prin forţă braţului Celui Atotputernic. 

Toată această eroare este rezultatul unei noţiuni confuze a trezirii şi rezultatul eşecului de a recunoaşte legile morale care stau la baza Împărăţiei lui Dumnezeu. Dumnezeu nu Se mişcă niciodată în mod capricios; căile Sale nu sunt niciodată impulsive sau schimbătoare. El nu trimite niciodată judecata dacă mai înainte nu a avut loc o încălcare a legilor Lui, şi nici nu trimite binecuvântarea în lipsa ascultării de acele legi. Atât de precise sunt căile Lui atât în judecata Sa, cât şi în îndurarea Sa, încât un observator inteligent, care cunoaşte circumstanţele, ar putea prezice cu acurateţe totală orice vizită a judecăţii sau a harului pe care Dumnezeu ar putea-o trimite peste o naţiune, o biserică sau un individ. 

De asta putem fi siguri: nu putem continua să ignorăm voia lui Dumnezeu aşa cum este ea prezentată în Scriptură şi să ne aşteptăm să obţinem ajutorul Duhului lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat un plan complet pentru Biserică şi El ne cere să rămânem fideli acestuia 100%. Mesajul, principiile şi metodele sunt incluse acolo, iar noi avem obligaţia strictă să fim credincioşi acestor trei [elemente]. Astăzi, suntem martori la fenomenul ciudat al unui grup de creştini care declară solemn înaintea cerului şi a pământului puritatea crezului lor biblic şi, în acelaşi timp, calcă pe urmele lumii neregenerate în ceea ce priveşte metodele lor, şi reuşesc numai cu multă dificultate să-şi păzească standardele morale de scufundare. Răceala, caracterul lumesc, mândria, lăudăroşia, minciuna, denaturarea, iubirea de bani, lauda de sine – toate acestea sunt practicate de creştini orthodocşi profesanţi, nu în taină, ci la vedere, şi deseori, ca o parte necesară a întregului spectacol religios. 

Va fi nevoie de ceva mai mult decât vorbărie şi rugăciune pentru a aduce trezirea. Trebuie să aibă loc o întoarcere la Domnul în practică înainte ca rugăciunile noastre să fie auzite în ceruri. Să nu îndrăznim să continuăm să strâmbăm calea lui Dumnezeu dacă vrem ca El să binecuvânteze calea noastră! Iosua şi-a trimis armatele să cucerească cetatea Ai doar pentru a le vedea trimise înapoi cu pierderi sângeroase. S-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Chivotului şi s-a plâns înaintea Domnului. 

„Domnul a zis lui Iosua: «Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu… De aceea, copiii lui Israel nu pot să ţină piept vrăjmaşilor lor… căci sunt daţi spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciţi ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.»” (Iosua 7:10-12) 

Dacă suntem suficient de nesăbuiţi să o facem, ne putem petrece noul an implorându-L zadarnic pe Dumnezeu să trimită trezirea, în timp ce trecem cu vederea orbeşte cerinţele Lui şi continuăm să-I călcăm legile. Sau, putem începe acum să ascultăm şi să aflăm binecuvântarea ascultării. Cuvântul lui Dumnezeu este înaintea noastră. Nu trebuie decât să citim şi să facem ce este scris acolo, şi trezirea este asigurată. Va veni la fel de natural ca secerişul după arat şi sădit. 

Da, acesta ar putea fi anul în care vine trezirea. Depinde strict de noi.