Editorial

Faptul că multe persoane dau greş în ce priveşte măsura de recunoştinţă pe care ar trebui să o aibă, ştim cu toţii prea bine. Probabil că toţi am cunoscut remuşcarea pentru faptul că nu ne-am exprimat recunoştinţa faţă de tată sau de mamă sau de un prieten decât atunci când a fost prea târziu. Şi majoritatea am simţit răceala care vine peste cei care fac fapte de bunătate pentru oameni care le primesc ca pe ceva de la sine înţeles, fără niciun cuvânt de mulţumire. Se pare că până şi Hristos a suferit de pe urma unui asemenea comportament, căci după ce a vindecat zece leproşi şi numai unul s-a întors ca să-I mulţumească, El i-a întrebat oarecum întristat: „Ceilalţi nouă unde sunt?” (Luca 17:17). Nu îndrăznim să dăm prea multe interpretări acestei întrebări, însă e normal să presupunem că El dorea ca leproşii curăţiţi să-I mulţumească, şi că a fost dezamăgit când ei nu au făcut-o. Dar aici nu trebuie să tragem concluzia că aceşti oameni au fost total nerecunoscători. S-ar putea să fi fost recunoscători faţă de prieteni şi rude, sau chiar faţă de nişte străini care poate că i-au ajutat în trecut, însă ei nu şi-au exprimat mulţumirile faţă de Cel care le merita cel mai mult. 

Obiceiul acesta de a mulţumi oricui, dar nu lui Dumnezeu, nu se limitează doar la cei nouă leproşi. Urcă-te într-un avion, într-un tren, intră într-un restaurant sau în orice alt loc în care se întâlnesc oameni civilizaţi şi vei vedea evidenţe ale aceluiaşi spirit. Vei auzi mulţumiri exprimate în dreapta şi în stânga fără nicio pomenire a numelui lui Dumnezeu. Am citit undeva de băiatul creştin de la fermă care s-a dus la colegiu şi care totdeauna, înainte de a începe să mănânce în sala de mese, îşi pleca fruntea ca să-I mulţumească lui Dumnezeu. Când unii dintre colegii lui au râs de el din pricina aceasta, el a zâmbit şi a spus: „Nici porcii nu mulţumesc nimănui când îşi mănâncă lăturile.” Poate că a fost puţin prea direct, dar sunt sigur că toată lumea a înţeles ce a spus. 

Este important să vedem de unde vin beneficiile noastre şi să ne exprimăm mulţumirile faţă de Acela „de la care provin toate binecuvântările”, decât să simţim o vagă emoţie de recunoştinţă care nu se concretizează în niciun fel. Odată am locuit împreună cu un cuplu în vârstă, deosebit, care nu era creştin, şi am fost impresionat de sentimentul profund de recunoştinţă pe care ei îl simţeau pentru tot ceea ce aveau. Când vânturile de iarnă şuierau printre copacii de afară şi făceau ca vechea casă să trepideze, bătrânul zâmbea şi spunea: „Ah! Ce bine este să ai un loc călduros în care să dormi într-o noapte ca asta!” Iar mama vorbea adesea despre copiii ei numeroşi, acum adulţi şi răspândiţi prin multe părţi: „Cât de recunoscătoare sunt că toţi sunt sănătoşi din punct de vedere fizic şi mintal. Sunt atât de recunoscătoare!” Recunoştinţa lor era autentică. În privinţa asta nu există nici urmă de îndoială, însă m-am întrebat adesea cine o primea! Cui mulţumeau ei? Nu spuneau niciodată. 

Lumea nereligioasă îşi are propriul mod de a reacţiona. Când lucrurile îi „ies” bine unui afacerist, unui atlet sau unui politician, el bate din palme şi strigă: „Foarte bine! Minunat!”, el mulţumeşte cuiva; dar cui? 

Poate că acel cuplu în vârstă de care am pomenit vroia de fapt să-şi exprime recunoştinţa faţă de Dumnezeu, şi poate că omul modern care strigă de satisfacţie datorită sorţii lui îşi simte în taină datoria faţă de Dumnezeu; problema este că le-a fost şi le este ruşine să-şi îndrepte recunoştinţa către Cel cu care nu sunt familiarizaţi. Ei mai degrabă fug ca Adam şi se ascund printre copacii din grădină, decât să stea înaintea Dumnezeului pe care ştiu că L-au ofensat. Teama de a fi considerat ciudat îi determină uneori pe oameni să-şi exprime ideile religioase sub formă de generalităţi în loc să o facă în termeni concreţi. 

Este mult mai uşor să spui „Sunt mulţumitor” decât să spui aşa cum a spus Pavel: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 7:25). Prima expresie nu obligă omul la nimic. Este suficient de largă ca să-i ofere spaţiu să se retragă în caz că îl provoacă cineva. Cea de-a doua arde podurile şi îşi ia crucea. 

În aceste ultime zile însorite de toamnă ruginie, ni se va aminti de o sută de ori că avem o grămadă de binecuvântări pentru care să aducem  mulţumiri. Haideţi să nu ne reţinem recunoştinţa! Mulţumirea exprimată în cuvinte are un efect vindecător asupra sufletului şi o influenţă bună asupra celor care o aud. Dar haideţi să evităm ambiguitatea păgână! Totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi prin El şi noi” (1 Corinteni 8:6).