Big_wint „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1Ioan 3:8).

Nu este nicio îndoială în privinţa Celui la care s-a referit Ioan atunci când a spus: „Fiul lui Dumnezeu”. În toate scrierile lui Ioan este evident că EL şi-a aţintit ochii la omul Isus. Din când în când, nici măcar nu-L numeşte, nici măcar nu se referă la El folosind un pronume personal, ci arată spre El printr-un cuvânt pe care îl folosim atunci când ne uităm la un obiect sau o persoană. De exemplu: „Ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit, ce am pipăit cu mâinile noastre”. Cu altă ocazie, a spus: „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Acela*” (în Biblia Cornilescu: „cum a trăit Isus”). Aceasta este întotdeauna modalitatea de exprimare a unui om care se uită la o Persoană. Mai mult ca niciodată, Persoana reală a lui Cristos era prezentă în mintea lui Ioan în timp ce scria despre El.

Ştim cu toţii cât de apropiat a fost Ioan de El. Unul dintre lucrurile cele mai sensibile şi mai frumoase din toată viaţa lui Isus a fost dragostea umană curată a lui Ioan pentru El. Ceilalţi ucenici L-au iubit, dar dragostea lor avea o nuanţă şi o valoare diferită de cea a lui Ioan. Ioan s-a apropiat de El şi şi-a pus capul pe pieptul Lui. Chiar dacă nu aş mai fi spus altceva, nu ar fi fost doar jumătate din adevăr. Dacă Ioan, misticul, cel care iubea, şi-a pus capul pe pietpul uman al Omului din Nazaret, înseamnă că a auzit bătăile inimii lui Dumnezeu. Dacă l-a atins pe Isus atunci când El îi vorbea, înseamnă a ştiut că sub atingerea caldă a trupului omenesc, curgea puterea mistică a Dumnezeirii. „Ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii”. El era deplin conştient de trup, dar era conştient în cel mai înalt grad şi de Cuvântul mistic care era ascuns în trup şi care strălucea prin el. El este deplin conştient de om şi, prin aceasta, descoperă Dumnezeirea. Astfel că atunci când Ioan scrie despre Acesta, vorbeşte despre El ca fiind „Fiul lui Dumnezeu”.

Cuvântul „arătat” presupune o existenţă anterioară arătării. În Omul din Nazaret era arătarea Celui care existase cu mult timp înainte de Omul din Nazaret.

Aici, vrăjmaşul este descris ca fiind diavolul. Citim că el este ucigătorul, mincinosul şi trădătorul, fântâna de căpătâi a păcatului, cel nelegiut. Lucrarea ucigătorului este de a distruge viaţa. Lucrarea mincinosului este de a stinge lumina. Lucrarea trădătorului este de a încălca dragostea. Lucrarea păcătosului de frunte este de a încălca legea.

Este un criminal. Acest lucru constă în principal în distrugerea vieţii la nivelul ei cel mai înalt, care este cel spiritual. Înstrăinarea de Dumnezeu este lucrarea diavolului. Înseamnă de asemenea moarte la nivel mental. Viziunea care nu Îl include pe Dumnezeu este orbire. Pe plan fizic, toate bolile şi toată durerea sunt în ultimă înstanţă rezultate ale păcatului şi se numără printre lucrările diavolului. Toate aceste lucruri se găsesc pe tărâmul lucrării sale de ucigător, de distrugător al vieţii umane.

El este mai mult. Este mincinosul şi lui i se datorează stingerea luminii, astfel că oamenii bâjbâie pe cale. Toată neştiinţa, toată disperarea, toată rătăcirea prin deşerturile fără drum ale vieţii se datorează stingerii luminii spirituale din mintea omului. Toată neştiinţa este rezultatul înnourării viziunii omului cu privire la Dumnezeu.

„Aceasta este viaţa veşnică”, viaţa care rămâne peste veacuri, viaţa înaltă, viaţa profundă, viaţa largă, viaţa lungă, viaţa cuprinzătoare, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos pe care L-ai trimis Tu”. Măsura în care omul Îl cunoaşte pe Dumnezeu este măsura în care vede cu claritate în inima lucrurilor. Curând, când lucrarea de mântuire a lui Cristos va fi îndeplinită în om şi în lume, vom vedea că întreaga neştiinţă va fi alungată, iar omul îşi va găsi calea către lumină. Dar mincinosul, cel care aduce întuneric, şi-a răspândit lucrările peste toată faţa umanităţii; şi toată neştiinţa, toată disperarea rezultantă, toată rătăcirea fără ţintă din fiecare domeniu al vieţii, se datorează lucrării aceluia pe care Isus l-a numit mincinos încă de la început.

Din nou, încălcarea dragostei, ca lucrare a diavolului, este văzută în cel mai înalt grad în felul în care el a intrat în inima lui Iuda şi l-a făcut pe el trădătorul. Toată lăcomia pe care o găsim astăzi în lume, toată gelozia, toată cruzimea sunt lucrările diavolului.

În ultimul rând, el este păcătosul suprem. Păcatul este nelegiuire, ceea ce nu înseamnă să fii fără o lege, ci să fii împotriva legii, încălcând legea. Astfel că toate relele făcute lui Dumnezeu în lumea Sa, toate relele făcute de om omului, toate relele făcute de om sieşi sunt lucrările diavolului.

Pentru a rezuma: moartea, întunericul, ura, oriunde le găsim, sunt lucrări ale diavolului.

Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să distrugă lucrările diavolului. Dacă la început, L-am văzut ca pe un suflet în conflict cu toate aceste lucruri, aduceţi-vă aminte că aceasta era o indicaţie a programului şi o profeţie a scopului. Întruparea nu a fost doar naşterea unui copilaş prin care putem învăţa secretul copilăriei şi în care acum putem vedea gloriile naturii umane. Toate acestea sunt adevărate, dar întruparea a fost evenimentul din cursul istoriei umane prin care Dumnezeu este capabil să nimicească lucrările diavolului.

„Să nimicească.” Acest cuvânt înseamnă să desfiinţeze, să scoată afară. Acelaşi cuvânt este folosit în Apocalipsa când se vorbeşte despre scoaterea păcătoşilor afară, sau pentru a fi mai plastici, este acelaşi cuvânt folosit în Faptele Apsotolilor atunci când citim despre sfărâmarea corabiei: s-a desfăcut, s-a descompus ceea ce fusese un întreg, s-a sfărâmat, s-a împrăştiat şi a fost distrus. Cuvântul „distrus” poate fi foarte corect, dar haideţi să-l înţelegem. El S-a arătat pentru a face în istoria umană o lucrare al cărei rezultat era ca lucrările diavolului să-şi piardă consistenţa. El a venit să dezlege şi să desfiinţeze forţa coezivă care le face să pară stabile până în acest moment. El S-a arătat ca să nimicească moartea prin darul vieţii. S-a arătat ca să nimicească întunericul prin darul luminii. S-a arătat ca să nimicească ura prin darul dragostei. S-a arătat ca să nimicească nelegiuirea prin darul legii. El S-a arătat ca să scoată afară, să sfărâme, să distrugă negativul prin aducerea pozitivului care reface şi înalţă.

S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului legate de moarte, prin darul vieţii. Aceasta înseamnă în primul rând viaţă spirituală, care este părtăşia cu Dumnezeu. Înseamnă de asemenea viaţă mentală, viziunea secretului deschis. Încă nu înţelegem perfect, dar sufletul care se încrede, complet lipsit de educaţie, aude mai mult în vântul serii şi vede mai mult în îmbobocirea florilor decât poate vedea orice alt om de ştiinţă.

Acela care vede, are adevărata viziune intelectuală pe care Cristos a oferit-o în darul Lui de lumină. „Aceasta este viaţa veşnică, să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat.” Darul vieţii era de a nimici, iar omul care are darul Lui de viaţă râde în faţa morţii, râde triumfător. Cred că în tonul apostolului era un zâmbet atunci când a spus: „Unde îţi este boldul, moarte?” Este ca şi cum a spus: Ce ai făcut cu boldul tău, moarte? Ce ai făcut cu biruinţa ta? Odată, tremuram în prezenţa ta, o, călăreţule pe cal gălbui, dar acum îţi râd în faţă fiindcă gălbeneala ta a devenit albul strălucitor al unui îner al luminii. Astfel, El distruge lucrările diavolului prin acordarea darului vieţii care nimiceşte moartea.

În ceea ce priveşte întunericul, lucrurile sunt strâns legate de ceea ce am spus deja. Darul luminii vine întotdeauna din viaţă. Dacă există moarte, atunci, atunci nu este nici o viziune. Dacă undeva există viaţă, există lumină. Lumina înseamnă cunoaştere, nădejde şi călăuzire, astfel încât nu mai există hoinăreala fără de ţintă. Prin aducerea luminii în viaţa umană şi în lume, El a distrus lucrările diavolului.

În ceea ce priveşte ura, El o nimiceşte prin darul Lui de dragoste, de bunătate – şi nu folosesc acest cuvânt cu uşurătate aşa cum îl folosim noi de obicei. Îl folosesc cu înţelesul lui bogat, cuprinzător, îndurător – bunătate, bunăvoinţă, renunţare la sine, blândeţe. Conform apostolului care scrie galatenilor, bunătatea este enunţată ca una din calităţile dragostei – a face lucruri mărunte din dragoste curată. Toate acestea sunt lucruri prin care lucrările diavolului sunt nimicite. Ura, gelozia, lăcomia, egoismul sunt nimicite prin vărsarea dragostei peste ele, care este căldura vieţii, după cum lumina este iluminarea ei. Prin aceste lucruri, El nimiceşte lucrările diavolului.

În ceea ce priveşte nelegiuirea, El o distruge prin darul legii, prin pasiunea pentru drepturile lui Dumnezeu, prin faptul de a sluji semenilor noştri, prin găsirea sinelui în marea lepădare, prin găsirea sinelui în libertatea deplină fiindcă am devenit sclavul Domnului infinit al Dragostei.

Cu nouăsprezece secole în urmă, Fiul lui Dumnezeu S-a arătat şi, de-a lungul acestor veacuri, El a nimicit lucrările diavolului în vieţile a sute, a mii de oameni, a înfrânt moartea prin darul vieţii, a alungat întunericul prin lumină, a schimbat egoismul lăcomiei şi al geloziei în dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine. El a luat oamenii nelegiuiţi şi i-a transformat în slujitori de bună voie şi bucuroşi ai lui Dumnezeu. Astfel, a nimicit lucrările diavolului.

Nu uitaţi de sensul Întrupării din punct de vedere istoric. Întruparea a fost invadarea istoriei umane de către Unul care a smuls sceptrul din mâna uzurpatorului. A însemnat venirea puterilor care au desfiinţat lucrările diavolului în istoria umană, le-au făcut să se sfărâme şi să eşueze. „Până când, Doamne, până când?” este strigătul inimii sfântului de astăzi. Cu toate acestea, haideţi să prindem la inimă în timp ce privim înapoi şi suntem siguri de faptul că puterea biruitoare acţionează de nouăsprezece secole şi merge întotdeauna spre împlinire. Cu toate acestea, lucrările diavolului se manifestă. Dar, da, roada Duhului de viaţă care a venit prin apariţia lui Cristos se manifestă de asemenea. Astăzi, pretutindeni în lume, pe multe mlădiţe ale viţei din plantaţia Tatălui se găsesc ciorchine bogate de roadă. Toate, până acum, nu sunt decât pregătitoare. Este doar scăpătatul soarelui. Ziua încă nu a sosit; dar este seară şi ziua se apropie.

Mai departe, Întruparea a fost venirea Aceluia mai tare decât omul puternic înarmat, pentru a nimici lucrările diavolului din însăşi viaţa mea. Sunt lucrările diavolului – moartea, întunericul, ura şi răzvrătirea – forţele stăpânitoare din fiinţa ta? Atunci, îţi aduc Evanghelia. Vreau să-ţi spun despre Cel arătat ca să nimicească toate lucrările de acest fel. Vă spun acest lucru nu ca pe o simplă teorie, ci ca având mărturia istoriei care atestă adevărul vestirii acestui text.

Puterile acestui Cristos au acţionat şi acţionează, iar lucrurile care au fost stabilite înainte se slăbesc şi se îndreaptă spre declin. El S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Dacă eşti în strânsoarea forţelor răului, dacă îţi dai seama că în viaţa ta, lucrările Lui sunt lucrurile care au putere, atunci mă rog să te întorci cu toată inima la Cel care S-a arătat cu mult timp în urmă, la Cel care în toată puterea biruinţei Sale milostivitoare, va nimici în tine toate lucrările diavolului şi îţi va da libertate.