Big_febr
Romani 3:21-24; 4:4-6 
Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea și Prorocii – și anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. (3:21-24) ... Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. Tot astfel, și David numește fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. (4:4-6) 

    În aceste versete ni se arată în modul cel mai clar posibil vestea bună care a schimbat viețile oamenilor din orice timp din istorie, bogați și săraci, bărbați și femei, stăpâni și robi, religioși sau nereligioși, iudei sau păgâni, morali sau imorali. Și această veste bună este la fel de eficace și astăzi în dreptul tuturor celor care o cred. Am face bine să reflectăm din nou asupra ei și să o proclamăm cu îndrăzneală, la timp și ne la timp. 

    Înainte de aceste cuvinte „dar acum” apostolul a pus pe toți oamenii, din toate categoriile menționate mai sus, la un loc. Nouă ne place să fim împărțiți, să fim înconjurați doar de oamenii care au aceleași afinități ca noi, aceeași moralitate, aceeași religie. Însă apostolul Pavel, după ce descrie starea decăzută a umanității cu toate stricăciunile ei (1:21-32), îi aduce și pe cei care condamnă perversiunile despre care a vorbit, și îi obligă să se așeze între ei. Desigur moraliștii, religioșii, protestează, nu le place să fie puși în aceeași categorie. Ei spun: „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt!” (Isaia 65:5). Apoi îi aduce și pe iudei și-i pune tot aici împreună cu toți păgânii. Cât de ofensator a fost și este acest lucru pentru iudei, ne putem da seama după cum au reacționat la apărarea lui Pavel înaintea lor, în Fapte 22: „Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta.” (v. 22) Care cuvânt? „Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri.” Acesta este cuvântul: „Neamuri”. „Atunci și-au ridicat glasul, și au zis: Ia de pe pământ un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască! Și scoteau strigăte, își aruncau hainele, și azvârleau cu țărână în văzduh.” (v.22,23) Ei erau poporul ales, pus deoparte, separat; iar acum Pavel vine și spune că „nu este nicio deosebire” (Rom. 3:22). 

    O mică aplicație: Astăzi avem tot felul de „evanghelii”. Una pentru copii, una pentru tineri, una pentru femei, una pentru oamenii de afaceri, etc. Adevărata Evanghelia adună oamenii la un loc în aceeași stare de păcat și condamnare sub mânia lui Dumnezeu. Diferența între felul în care s-a manifestat păcatul în unii și alții este neesențială. Falsa evanghelie îi separă, îi împarte. 

    Deci, revenind, după ce apostolul în adună pe toți la un loc și îi face conștienți de faptul că sunt sub mânia lui Dumnezeu din cauza păcatului și total incapabili să facă ceva pentru a fi absolviți de ea, aduce această veste bună. Care este vestea bună? 

    1. Dumnezeu dă, oferă o neprihănire păcătosului. „Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu... neprihănirea dată de Dumnezeu” (3:21,22).  „...Evanghelia lui Hristos... este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire... deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu.... ” (1:16,17) Vestea bună este că Dumnezeu dă o neprihănire. Cui? Păcătosului. „Cel ce socotește pe păcătos neprihănit.” (4:5) Deci, nu este vorba că Dumnezeu cere păcătosului să se schimbe, să fie neprihănit, ci El vine să ofere o neprihănire, o dreptate celor care nu sunt drepți, care sunt păcătoși. Nu ar fi nicio veste bună dacă Dumnezeu ar spune păcătosului: „schimbă‑ți viața ca să fii neprihănit”. Vestea bună a Evangheliei este că Dumnezeu dă o neprihănire păcătoșilor!!! Cum? 

    2. Dumnezeu oferă această neprihănire păcătosului, prin credință. „Neprihănirea dată de Dumnezeu care vine prin credința în Isus Hristos”(3:22) „pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.”(4:5) Pentru a înțelege această modalitate prin care Dumnezeu dă o neprihănire păcătosului, – credința – apostolul Pavel contrastează credința cu faptele. În 3:21 spune că Dumnezeu dă neprihănirea „fără lege” , în 3:24 „fără plată”, în 4:6 „fără fapte” iar în 4:5 „celui ce nu lucrează”. Deci, Dumnezeu nu oferă această neprihănire celor ce lucrează, care vor să obțină o neprihănire prin ceea ce fac ei. Dumnezeu spune celor ce lucrează: „opriți-vă! Orice ați face e o scârbă înaintea Mea. Terminați cu agitația voastră. E zarvă fără nicio ispravă. În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră.” 

   Da, omul este dispus să facă multe ca să fie mântuit, dar Evanghelia nu vorbește despre o plată pe care o efectuează Dumnezeu în dreptul celor vrednici de mântuire, ci de o neprihănire dată celor nevrednici care au renunțat să mai lucreze, să se mai îmbunătățească ca să câștige favorul lui Dumnezeu. Credința este posibilă doar atunci când omul își pierde total încrederea în el și în posibilitatea ca să fie primit înaintea lui Dumnezeu prin efortul lui. După cum Avraam nu s-a uitat la trupul lui îmbătrânit, neputincios, tot așa omul credincios nu mai vede în el nicio posibilitate de schimbare prin faptele și puterea lui. O, cât de mulți oameni care s-au hotărât, s-au botezat, cântă în cor și sunt implicați în tot felul de activități nu au crezut niciodată cu adevărat! Aceste cuvinte lor li se par prea de tot. Ți se pare prea de tot sau te bucuri? Îți saltă inima de bucuire când citești aceste adevăruri? 

   3. Dumnezeu dă o neprihănire păcătosului, prin credința în Isus Hristos. Nu este vorba de o credință oarbă, ci de credință în Isus Hristos. Această neprihănire „vine prin credința în Isus Hristos”. Nu o credință în religia în care te-ai născut, nu o credință în faptul că te-ai născut într-o țară creștină, că te‑ai născut într-o familie de credincioși, nu o credință în preoți și pastori, în sfinți și proroci, ci o credință în și doar în Isus Hristos. 

   Cine este El? El este Isus din Nazaret, fiul lui David! El este Hristosul, Fiul Dumnezeului Cel viu! El este Cel care a trăit ca om în sfințenie desăvârșită. El este Mielul fără cusur și fără prihană peste care s-au pus păcatele noastre. El este Cel ce a fost făcut păcat pentru noi. El a fost zdrobit de Dumnezeu din pricina păcatelor noastre. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre. El este Cel ce a fost făcut blestem, fiind atârnat pe cruce sorbind mânia lui Dumnezeu. El este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Dar El este Cel pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. E viu! Moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. A fost mort, dar este viu în vecii vecilor. El este Cel pe care Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și a primit Numele care este mai presus de orice nume. El este Capul Bisericii. El este Domnul și Stăpânul tuturor. El este Cel care va veni. El este Judecătorul. El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților... „Să știți dar fraților că în El vi se vestește iertarea păcatelor; și oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile...” (Fapte 13:38, 39) Minunată veste! Minunat Salvator!