Editorial

În versetele dinainte vedem cum Asaf se uită la oameni și la lucrurile pe care aceștia le au și devine invidios pe ei. Dar, slavă Domnului, este trezit din această stare atunci când intră în Sfântul locaș al lui Dumnezeu și vede sfârșitul lor năprasnic. Apoi, realizează că era prost când vedea lucrurile în felul acela, că s-a comportat ca un dobitoc. Dar imediat după acest simțământ profund de prostie și dobitocie, face o afirmație care cu greu poate fi egalată în înțelepciune, experiență creștină, înălțime spirituală: „Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.” 

În treacăt fie spus, deși nu trebuie să privim în treacăt acest lucru, nimeni nu ajunge în versetul 25 dacă nu a trecut prin versetul 22. Numai simțământul nimicniciei și totalei tale ticăloșii te poate ridica pe aceste înălțimi spirituale. Dar, ceea ce vreau acum să subliniez acum, nu este versetul 22, ci 25. 

În primul rând, vedem aici o schimbare de perspectivă. Privirea lui nu mai este îndreptată spre oameni și lucruri, ci se uită spre cer. A fost o vreme când privea pe pământ și rugăciunea lui era făcută aici pe pământ. Se ruga ca Dumnezeu să schimbe circumstanțele, să-i dea lucruri, să se ocupe de anumiți oameni...etc. Ceea ce se vede... O, cât de mulți oameni nu s-au înalțat niciodată în rugăciunea lor de pe pământ la cer! Adevărata rugăciune trebuie să ne ridice de pe pământ la cer, în prezența lui Dumnezeu. „Iată, el se roagă!”, spunea Domnul Isus lui Anania despre Saul din Tars. Da, Saul spusese multe rugăciuni, dar nu ajunsese niciodată în rugăciunea lui în prezența lui Dumnezeu... Dar Asaf acum este în Sfântul Locaș al lui Dumnezeu. O, fraților, unde vă găsiți în acest moment? Este ființa ta acum prosternută înaintea Tronului? Dacă ești morocănos și bombăni, dacă cârtești și ești nemulțumit cel mai probabil, nu trăiești în realitatea locurilor cerești unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. 

Dar Asaf nu doar că ajunge în locurile cerești, ci el spune: „Pe cine altul am eu în cer afară de tine?” Nu mă interesează nimic în cer, decât Tu... Pentru el cerul e gol fără Dumnezeu. El nu găsește cerul un loc de dorit dacă Dumnezeu nu e acolo. Îngeri? Heruvimi? Serafimi? Arhengheli? Coruri? Sărbătoare? Aur? Diamante? Nimic. Îl vreau pe Dumnezeu. Atât. Tu arzi de această dorință după Dumnezeu? Tu spui: „nu sunt conștient de niciun păcat în viața mea”. Dragul meu, tu nu știi că nu este păcat mai mare decât să nu-L iubești, să nu-L dorești pe Dumnezeu cu toată ființa ta? Să preferi altceva mai mult decât pe Dumnezeu! Iată un păcat cumplit de care suntem cu toții vinovați; și acest singur păcat ar putea să ne facă să ne simțim proști, dobitoci, numai dacă am înțelege gravitatea lui. 

„Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.” 

Acum, din cer, privește pe pământ și face această afirmație măreață. „Nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine”. În nimeni. Nu e greu să ne gândim că nu-și găsește plăcerea în oamenii răi despre care ne-a vorbit. Dar el spune „în nimeni”. El a găsit o satisfacție, plăcere, împlinire atât de plenară în ființa lui Dumnezeu, încât nimeni nu mai putea să adauge la ea, și nici să ia ceva din ea. Soție? Copii? Familie? Prieteni? Frați? Relații? Probabil că a avut familie, prieteni, frați... dar nu se mai uita la ei ca la un mijloc prin care să găsească împlinire deplină. 

Tu poți spune asta? Dacă nu, ai nevoie urgentă de o întâlnire proaspătă cu Dumnezeu. Și El se va lăsa găsit de toți cei ce-L caută cu toată inima. 

Oprește-te din a te mai uita la oameni și lucruri cu acea dorință după împlinire și satisfacție. Ele sunt doar în Dumnezeu!