Big_bird În fiecare an, Elcana se suia din cetatea lui la Silo ca să se închine înaintea Domnului. Era pe vremea lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai Domnului. Despre ei și despre felul lor de viață citim mai încolo, dar acum aș vrea să remarcăm ce se întâmplă în adunare în vremea unor astfel de preoți. 

„Potrivnica ei o înțepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. Și în toți anii era așa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înțepa la fel.” 

Ana știa că era stearpă și acest lucru era suficient ca să fie îndurerată. Și vine în această stare la Casa Domnului. Poate va găsi pe cineva cu care să poată împărtăși durerea ei. Poate cineva se va ruga pentru ea sau cu ea. Poate cineva îi va da o mângâiere, o va încuraja. Poate cineva are un cuvânt din partea Domnului pentru ea. O făgăduință. O descoperire. Nu era drept să se gândească așa? Nu sunt niște așteptări normale? Ea nu s-a dus pe înălțimi, și nici să se închine lui Baal, ci la Casa Domnului. 

Caută pe cineva cu care să se împărtășească..., dar nu se poate deschide față de nimeni. Atunci se retrage și vrea să se roage singură, când se apropie cineva de ea... „E cineva de aproape. Poate vrea să se roage cu mine”, gândește Ana. Dar Penina e mânată de un alt duh: „Înainte de a te ruga, adu-ți aminte că Domnul te-a făcut stearpă, și nu degeaba te-a făcut așa. El știe toate lucrurile. Îți cunoaște și inima ta, de aceea te-a și făcut stearpă. Uită-te la mine. Ce binecuvântată sunt de Domnul! Uite câți copii mi-a dat El... și încă ceva: toți sunt aici cu mine în adunare; sunt credincioși și Îl urmează pe Domnul...” 

A venit la Casa Domnului cu durere, a vrut să o împărtășească cu cineva, dar nu a găsit pe nimeni cu inima deschisă și când a vrut să-și verse sufletul singură, cei mai apropiați înfig cu putere cuțitul în rana ei ca să-i mărească durerea. A vrut balsam peste rană... nu era îndreptățită în așteptarea ei? Dar rana i s-a făcut mai mare. 

Și astăzi Ana cu durerea și suferința ei, nu an de an, ci săptămână de săptămână vine la Casa Domnului pentru a împărtăși cuiva... dar preoții sunt ocupați cu jertfele, slujbele, programările și programele, iar Penina are grijă să nu o lase pe Ana să plece cum a venit... 

Totuși, în disperarea ei, Ana își aduce aminte de Cineva care a zis: 
„Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite, și să îmbărbătez inimile zdrobite. Nu vreu să cert în veci, nici să țin o mânie necurmată...” Isaia 57: 15,16 
„Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu.” Isaia 66:2 
„Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.” Psalmul 34:18 
„Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită.” Psalmul 51:17 

Da, oamenii disprețuiesc inima zdrobită, dar nu și Dumnezeu. Și Omul durerii, obișnuit cu suferința, este la dreapta măririi în ceruri ca să mijlocească pentru cei în nevoi. 

Atenție! Ana este printre noi! Cu ce duh te apropii de ea? 

Ana, fii tare și îmbărbătează-ți inima. Așa se nasc Samuelii. Avem nevoie urgentă de ei!