Big_antique-old-clock-golden „Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.” Efeseni 5:16 

Creștinii ar trebui să caute să profite de oportunitățile pe care le au, nu doar pentru beneficiul lor, ca cei ce vor să facă o afacere bună, dar și pentru a se strădui să recupereze pe alții de pe căile lor rele; pentru ca astfel Dumnezeu să amâne revărsarea mâniei Sale și timpul să poată fi răscumpărat de la acea nimicire cumplită care, atunci când va veni, va pune capăt timpului răbdării divine. Și probabil că de aceea este adăugat motivul acesta: „căci zilele sunt rele”. Ca și cum apostolul ar fi spus că stricăciunea vremurilor tinde să grăbească judecata prevestită; dar umblarea voastră sfântă și precaută va tinde să răscumpere vremea din ghearele devoratoare ale acestor calamități. Totuși, prin cuvintele acestea ni se transmite cu siguranță faptul că ar trebui să dăm o importanță foarte mare timpului și să fim extrem de atenți să nu se piardă nimic din acesta. Așadar suntem îndemnați să fim înțelepți și prudenți pentru a-l putea răscumpăra. De aici tragem concluzia că timpul este extrem de prețios. 

 PARTEA I - De ce este timpul prețios 

 TIMPUL este prețios din următoarele motive: 
1. Pentru că o veșnicie fericită sau nefericită depinde de utilizarea bună sau rea a acestuia. Lucrurile sunt prețioase proporțional cu importanța lor sau în măsura în care ele ne afectează bunăstarea. Oamenii s-au deprins să prețuiască cel mai mult lucrurile de care ei socotesc că depinde în cea mai mare măsură interesul lor. Timpul este extrem de prețios pentru că bunăstarea noastră veșnică depinde de valorificarea lui. Chiar și bunăstarea noastră din lumea aceasta depinde de felul în care îl folosim. Dacă nu îl valorificăm, vom fi în pericolul de a ajunge săraci și de a ne face de rușine. Dar, printr-o utilizare bună a acestuia, putem obține lucruri care ne sunt folositoare și bune. Însă timpul este mai presus de toate prețios datorită faptului că starea noastră din veșnicie depinde de acesta. Importanța valorificării timpului din alte motive se subordonează acestuia din urmă. 

 Aurul și argintul sunt considerate prețioase de către oameni, dar acestea nu au nici o valoare decât dacă, cu ajutorul lor, omul are oportunitatea de a evita sau de a îndepărta ceva rău sau de a obține pentru sine ceva bun. Și cu cât este mai mare răul de care omul are ocazia să scape printr un lucru pe care îl deține, cu atât este mai mare valoarea acelui lucru pentru el, oricare ar fi acesta. Astfel, dacă un om poate să își salveze viața printr-un lucru pe care îl are și care, dacă nu l ar avea și-ar pierde viața, el va considera acel lucru, prin care are oportunitatea de a scăpa de un rău atât de mare precum moartea, ca fiind foarte prețios. Așadar timpul este extrem de prețios deoarece prin el avem șansa de a scăpa de chinul veșnic și de a căpăta fericire veșnică și slavă. De el depinde scăparea noastră de un rău infinit și câștigarea unui bine infinit. 

2. Timpul este foarte scurt, ceea ce este un alt motiv care îl face să fie foarte prețios. Insuficiența unui bun îi determină pe oameni să pună un preț mai mare pe acel lucru, în special dacă acesta este necesar și oamenii nu pot fără el. Când Samaria a fost împresurată de către sirieni și proviziile erau extrem de puține, „un cap de măgar prețuia optzeci de sicli de argint și un sfert de cab de găinaț de porumbel, cinci sicli de argint”, 2 Împărați 6:25. Astfel timpul ar trebui prețuit cu atât mai mult de către oameni, pentru că o eternitate întreagă depinde de acesta; și totuși, nu avem decât puțin timp. „Căci numărul anilor mei se apropie de sfârșit, și mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.” Iov 16:22. „Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător; trec ca și corăbiile cele iuți, ca vulturul care se repede asupra prăzii.” Iov 9:25, 26. „Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere.” Iacov 4:14. Nu este decât o clipă în comparație cu veșnicia. Timpul este atât de scurt și lucrarea pe care o avem de făcut este atât de mare, încât nu ne mai rămâne nimic de pierdut. Ceea ce avem de făcut ca să ne pregătim pentru eternitate trebuie să fie făcut în timp, sau nu va putea fi făcut niciodată; și se pare că este o lucrare foarte dificilă, care necesită multă trudă și de aceea timpul este cu atât mai indispensabil. 

3. Ar trebui să considerăm timpul ca fiind foarte prețios, fiindcă suntem nesiguri de continuitatea acestuia. Știm că este foarte scurt, dar nu știm cât este de scurt. Nu știm cât de puțin ne mai rămâne, fie un an, fie câțiva ani, sau doar o lună, o săptămână ori o zi. În fiecare zi suntem nesiguri dacă acea zi va fi ultima sau dacă vom avea întreaga zi. Nimic altceva nu este mai bine adeverit de experiență. Dacă un om ar avea puține provizii adunate pentru o călătorie pe mare sau pe uscat și în același timp ar ști că, dacă proviziile lui s-ar termina, ar trebui să moară pe drum, el ar mânca cu grijă din ele. Cu cât mai mult și-ar prețui timpul mai mulți oameni, dacă ar ști că nu mai au decât câteva luni sau câteva zile de trăit! Și, cu siguranță, un om înțelept va prețui timpul mai mult, întrucât el știe că aceasta i se va întâmpla și lui. Acesta este cazul celor mai mulți oameni din lume, care acum se bucură de sănătate și nu văd nici un semn al apropierii morții. Fără îndoială, mulți din aceștia vor muri luna următoare, mulți vor muri săptămâna următoare și, într-adevăr, probabil că mulți vor muri mâine și unii chiar în noaptea aceasta; cu toate acestea, persoanele în cauză nu știu nimic din ce se va întâmpla și probabil că nici nu se gândesc la asta și nici ei, nici apropiații lor nu pot spune că există o probabilitate mai mare pentru ei să plece mai devreme din lume decât alții. Asta ne învață cum ar trebui să ne prețuim timpul și cât de atenți ar trebui să fim ca să nu pierdem nimic din el. 

4. Timpul este foarte prețios pentru că, după ce a trecut, nu mai poate fi recuperat. Sunt multe lucruri pe care le au oamenii și care, dacă le pierd, le pot obține din nou. Dacă cineva a pierdut un lucru pe care îl avea, necunoscând valoarea acestuia sau necesitatea lui, el îl poate de cele mai multe ori recăpăta, chiar dacă va fi nevoie de suferință ori de un preț de plătit. Dacă un om a participat la o negociere supravegheată și a renunțat la un lucru ușor sau a vândut ceva, iar apoi i a părut rău, el poate, de cele mai multe ori, să obțină o dispensă și să recupereze ceea ce a dat. Însă nu așa stau lucrurile cu privire la timp; când acesta trece, trece pentru totdeauna; nicio suferință, niciun preț nu îl va recupera. Chiar dacă ne pare foarte rău că l-am lăsat să treacă și nu l-am valorificat când l-am avut, nu va fi de niciun folos. Fiecare parte din el ne este oferită succesiv, pentru ca noi să putem alege dacă vom beneficia de el sau nu. Dar nu există întârzieri; nu ne va aștepta să vadă dacă noi vom accepta oferta sau nu; ci, dacă refuzăm, ne este luat imediat și niciodată nu ni se oferă mai mult. Iar în ceea ce privește acea parte a timpului care a trecut, indiferent de cât am neglijat-o sau am valorificat-o, ea nu ne mai este accesibilă și nici nu o mai putem avea. 

Dacă am trăit cincizeci, șaizeci sau șaptezeci de ani și nu am valorificat timpul acesta, acum nu mai putem face nimic; a plecat de la noi pentru veșnicie. Tot ceea ce putem face este să valorificăm puținul care ne mai rămâne. Cu adevărat, dacă un om nu și-a valorificat decât câteva clipe din toată viața sa, tot restul timpului care a trecut este pierdut și doar acele puține clipe care îi mai rămân pot să fie ale lui; iar dacă tot timpul trecut este pierdut, acesta este irecuperabil. Eternitatea depinde de valorificarea timpului. Dar odată ce timpul vieții se scurge, când vine moartea, nu mai avem de-a face cu timpul; nu există nicio posibilitate de a-l recupera și niciun alt spațiu în care să ne pregătim pentru eternitate. Dacă un om și-ar pierde tot ceea ce are aici pe pământ și ar ajunge un om ruinat, este posibil ca el să recâștige totul înapoi. Poate la fel de bine să facă din nou avere. Însă când timpul vieții s-a scurs, este imposibil să căpătăm vreodată o altă măsură de timp ca aceea care a trecut. Toate oportunitățile de a obține o bunăstare veșnică s-au dus complet și pentru totdeauna. 

 PARTEA II - Reflecții asupra timpului trecut 

Acum ați auzit despre valoarea timpului. Voi sunteți cei interesați de lucrul acesta, cărora Dumnezeu v-a dat acest har prețios. Aveți o veșnicie înaintea voastră. Când Dumnezeu v-a creat și v-a dat suflete înțelepte, El le-a făcut să trăiască veșnic. El v-a dat timp aici pentru a vă pregăti pentru eternitate, iar veșnicia voastră viitoare depinde de valorificarea timpului. Așadar, gândiți vă la ceea ce ați făcut cu timpul trecut. Voi nu sunteți la începutul timpului vostru, ci o mare parte din el deja a trecut și s-a dus; și toată înțelepciunea, puterea și comorile universului, nu îl pot recupera. Mulți dintre voi puteți deduce că mai mult de jumătate din viață a trecut. Chiar dacă ați trăi până la o vârstă obișnuită la care mor oamenii, nisipul din clepsidra voastră s-a scurs pe jumătate; și poate nu au mai rămas decât câteva fire de nisip. Soarele vostru a trecut de meridian și probabil tocmai apune sau intră într-o eclipsă veșnică. Prin urmare, gândește te, ce poți spune despre felul în care ți-ai valorificat timpul din trecut. Cum ți-ai lăsat să treacă prețiosul nisip de aur din clepsidra ta? 

 Fiecare zi de care v-ați bucurat a fost prețioasă; mai mult decât atât, clipele voastre au fost prețioase. Dar nu v-ați risipit voi clipele voastre prețioase, zilele voastre prețioase, ba mai mult, anii voștri prețioși? Dacă ați socoti câte zile ați trăit, ce sumă ar fi! Și cât de prețioasă a fost fiecare din acele zile! Așadar, gândiți-vă, ce ați făcut cu ele? Ce s-a ales din ele? Cum puteți dovedi că ați valorificat cumva tot timpul acesta pe care l-ați trăit sau că ați făcut vreun bine ori că ați câștigat ceva? Când vă uitați în urmă și căutați, nu vedeți că acest timp trecut din viețile voastre este în mare măsură gol, că nu a fost umplut cu nimic folositor? Și dacă Dumnezeu, care ți-a dat timpul, te ar chema acum să dai socoteală, ce I-ai spune? 

Cât de multe se pot face într-un an! Câte oportunități de a face bine sunt într-un interval așa de mare de timp! Cât de mult Îl pot sluji oamenii pe Dumnezeu și cât de mult ar putea face pentru sufletele lor, dacă îl valorifică la maxim! Cât de multe se pot face într-o zi! Dar voi ce ați făcut în așa multe zile și ani pe care i-ați trăit? Ce ați făcut cu toată tinerețea voastră, voi care ați trecut de vârsta aceasta? Ce s-a ales din toată această perioadă valoroasă a vieții? Nu a fost toată în zadar pentru voi? Nu ar fi fost la fel de bine sau chiar mai bine pentru voi dacă în tot timpul acesta ați fi dormit sau dacă ați fi fost într-o stare de inexistență? 

 Ați avut mult timp liber în care nu ați avut treburi de rezolvat; gândiți-vă cum l-ați petrecut. Nu ați avut doar timp obișnuit, ci destul de mult timp sfânt. Ce ați făcut cu toate zilele de sabat de care v-ați bucurat? Gândiți-vă la aceste lucruri într-un mod serios și lăsați conștiințele voastre să răspundă. 

 PARTEA III - Cine are nevoie mai cu seamă de mustrare în ceea ce privește valoarea timpului 

 Cât de puțin este luată în considerare valoarea timpului și cât de puțin par să sesizeze lucrul acesta majoritatea oamenilor! Și ce eficiență mică în modul în care își petrec ei timpul! Nu este nimic mai prețios, și totuși nimic cu care oamenii să fie mai risipitori. Pentru mulți timpul este ca argintul din zilele lui Solomon, ca pietrele de pe drum, nu avea nicio trecere. Ei se comportă ca și cum timpul ar fi de prisos, așa cum era argintul pe atunci, ca și cum ar avea mult mai mult decât au nevoie și nu știu ce să facă cu el. Dacă oamenii ar fi la fel de cheltuitori cu banii lor cum sunt cu timpul lor; dacă ar fi la fel de normal pentru ei să își irosească banii, cum este să își irosească timpul, am spune despre ei că sunt depășiți și nu au mintea întreagă. Cu toate acestea, timpul este de o mie de ori mai prețios decât banii; iar când se duce, nu poate fi cumpărat cu bani, nu poate fi răscumpărat cu aur sau cu argint. Sunt câteva feluri de oameni care sunt osândiți de această doctrină și pe care îi voi aminti în mod particular. 

1. Cei care își petrec o mare parte din viață în lenevie, sau nefăcând ceva semnificativ fie pentru binele sufletelor lor, fie al trupurilor lor; nimic pentru folosul lor, al aproapelui lor, al familiei sau al țării din care fac parte. Sunt unii oameni în a căror mâini timpul pare să fie greu; în loc să fie preocupați să îl valorifice pe măsură ce trece și să aibă grijă să nu treacă fără a și-l însuși, aceștia se comportă ca și cum preocuparea lor ar fi cum să găsească moduri în care să îl irosească și să îl consume; de parcă timpul ar fi o povară pentru ei, nu ceva prețios. Mâinile lor refuză să muncească și, în loc să se apuce de lucru, vor suferi ei înșiși și își vor lăsa și familiile să sufere. „Sufletul molatic suferă de foame” (Prov. 19:15). „Ațipirea te face să porți zdrențe” (Prov. 23:21). 

Unii petrec mult timp la cârciumă cu paharele lor și umblând din casă în casă, irosindu-și ceasurile cu vorbării goale și nefolositoare, care nu au niciun rost. „Oriunde se muncește este și câștig, dar oriunde numai se vorbește este lipsă” (Prov. 14:23). Îndemnul apostolului din Efeseni 4:28 este că noi ar trebui să „lucrăm cu mâinile noastre la ceva bun, ca să avem ce să dăm celui lipsit.” Dar oamenii leneși, în loc să câștige ceva să dea celui lipsit, nu fac decât să risipească ceea ce au deja. „Cine se lenevește în lucrul lui este frate cu cel ce nimicește” (Prov. 18:9). 

2. Sunt osândiți de această doctrină cei care își petrec timpul făcând ceea ce este rău, care nu doar își petrec timpul nefăcând ceva folositor, ci făcând ceva rău. Asemenea oameni nu doar își pierd timpul, ci fac ceva mult mai rău – ei își provoacă singuri suferință, dar și altora. După cum am auzit, timpul este prețios deoarece eternitatea depinde de acesta. Valorificând timpul, avem oportunitatea de a scăpa de chinul veșnic și de a dobândi fericire veșnică. Însă cei care își petrec timpul făcând fapte rele, nu doar neglijează valorificarea timpului pentru a dobândi fericire veșnică sau să scape de osândă, ci își petrec timpul cu intenții total contrare, adică să-și mărească chinul veșnic sau să contribuie la greutatea osândei lor, ca aceasta să fie tot mai apăsătoare și mai intolerabilă. 

Unii își petrec mult timp în chefuri și în obiceiuri și convorbiri păcătoase, fiind o companie rea pentru alții, stricând și ademenind mințile altora, fiind exemple negative și făcându-i pe alții să păcătuiască, ruinându-și astfel nu doar propriile suflete, ci și sufletele altora. Unii își petrec mult din timpul lor prețios în defăimări și bârfe; vorbind împotriva altora; în dispute, nu doar prin faptul că ei înșiși se ceartă, ci prin faptul că ațâță și instigă la ceartă și controverse. Ar fi fost bine pentru unii oameni, dar și pentru apropiații lor dacă nu ar fi făcut niciodată nimic; pentru că astfel nu ar fi făcut nici bine, nici rău. Dar acum ei au făcut mult mai mult rău decât au făcut bine sau vor face vreodată. Sunt unele persoane față de care ar fi mai bine ca orașele în care locuiesc să aibă această însărcinare de a-i susține, astfel încât ei să nu facă nimic, dacă acest lucru i-ar putea ține într-o stare de inactivitate. 

Cei care și-au petrecut mult din timpul lor făcând fapte rele, dacă își vor îndrepta vreodată purtarea și vor începe un stil diferit de viață, vor afla nu doar că și-au irosit trecutul, ci și faptul că și-au făcut de lucru pentru timpul care le-a rămas, ca să repare ceea ce au făcut. Cât de mulți oameni, când vor ajunge la sfârșitul timpului lor și se vor uita în urmă la trecut, își vor dori să nu li se fi dat timp deloc! Timpul pe care ei l-au petrecut pe pământ va avea consecințe mai rele pentru ei, decât dacă ar fi petrecut tot atâta timp în iad; pentru că roada timpului lor de pe pământ, potrivit cu felul în care îl folosesc, va fi o eternitate de mai mult chin groaznic. 

3. Sunt osândiți de această doctrină cei ce își petrec timpul numai în preocupări lumești, neglijându-și sufletele lor. Asemenea oameni își pierd timpul, chiar dacă sunt așa de harnici în treburile lor de pe pământ; și chiar dacă poate că sunt atenți să nu lase timpul să treacă fără să le aducă vreun profit pământesc într-un fel sau altul. Cei care își valorifică timpul doar pentru beneficiile din viața aceasta, îl pierd; fiindcă timpul nu a fost dat pentru perioada cât ține el, ci pentru veșnicia care îl succede. Așadar, cei care își petrec timpul frământându-se și muncind doar pentru lumea aceasta, gândindu-se la ce vor mânca sau la ce vor bea sau cu ce se vor îmbrăca; făcându-și planuri cum să adune comori pe pământ, cum să se îmbogățească, cum să ajungă mari în lumea aceasta sau cum să trăiască în circumstanțe plăcute și confortabile aici pe pământ, care își preocupă mințile și își folosesc puterea doar cu aceste lucruri și a cărui flux de afecțiuni sunt îndreptate înspre astfel de lucruri - aceștia își pierd timpul prețios. 

 Așadar, fie ca cei care se fac vinovați că petrec astfel timpul să se gândească la lucrurile acestea. Ați petrecut o mare parte a timpului vostru, o mare parte din energia voastră ca să câștigați puțin din lumea aceasta și puținul pe care vi-l poate oferi, acum îl aveți! Ce fericire sau satisfacție puteți avea din acesta? Vă va da pace în cugetele voastre sau orice altă liniște sau odihnă lăuntrică? Cu ce este mai bun bietul tău suflet lipsit, supus pieirii? Și ce perspective mai bune ți-a dat cu privire la apropiata eternitate? Și la ce îți va folosi tot ceea ce ai câștigat când timpul nu va mai fi? 

 PARTEA IV - Un îndemn de a valorifica timpul 

 Gândiți-vă la tot ceea ce s-a spus despre valoarea timpului, cât de multe depind de el, cât de scurt și nesigur este, cât de irecuperabil va fi când va trece. Dacă veți avea o perspectivă corectă asupra acestor lucruri, veți fi mai atenți cu timpul vostru decât cu cel mai scump aur. Fiecare ceas și fiecare clipă vi se va părea prețioasă. Dar, pe lângă aceste observații care v-au fost deja prezentate, gândiți-vă de asemenea și la următoarele. 

1. Că sunteți răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru timpul vostru. Timpul este un talant pe care ni l-a dat Dumnezeu nouă; El ne-a pregătit ziua nu ca să stăm degeaba, ci El a rânduit ca noi să lucrăm în timpul zilei. Prin urmare, la sfârșitul zilei, El ne va trage la răspundere. Trebuie să Îi dăm socoteală de felul în care am valorificat tot timpul nostru. Noi suntem slujitorii lui Dumnezeu; așa cum un rob este responsabil față de stăpânul său de felul în care își petrece timpul când este trimis să muncească, așa suntem și noi responsabili față de Dumnezeu. Dacă oamenii ar lua în considerare așa cum trebuie lucrul acesta și l-ar păstra în minte, oare nu și-ar petrece altfel timpul lor? Oare nu v-ați comporta altfel decât de obicei, dacă v-ați gândi în fiecare dimineață că trebuie să dați socoteală lui Dumnezeu de felul în care vă veți petrece ziua? Și dacă v-ați gândi la începutul fiecărei seri, că va trebui să răspundeți înaintea lui Dumnezeu cu privire la felul în care vă veți petrece seara respectivă? Hristos ne-a spus că „în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care l vor fi rostit” (Mat. 12:36). Cât de ușor putem trage concluzia că va trebui să dăm socoteală de tot timpul irosit! 

 2. Gândiți-vă la cât de mult timp ați pierdut deja. Fiindcă ați irosit atât de mult timp, cu atât mai mare este nevoia de a valorifica cu sârguință ceea ce mai rămâne. Ar trebui să regretați și să plângeți pentru timpul vostru pierdut; dar nu doar atât, ci și să vă focalizați pe a pune în valoare cu mai multă râvnă ceea ce vă rămâne, ca să puteți răscumpăra timpul pierdut. Cei ce sunteți foarte în vârstă și până acum v-ați petrecut timpul cu preocupări deșarte și grijuri lumești și ați trăit în mare parte, neglijând binele sufletelor voastre, aveți toate motivele să fiți îngroziți și uimiți, când vă gândiți la cât de mult timp ați irosit. Sunt trei motive pentru care cei ce ați pierdut așa de mult timp trebuie, cu atât mai mult, să fiți plini de râvnă în a-l răscumpăra: 

(1) Deoarece oportunitatea voastră este mult mai scurtă. Timpul vostru, la lungimea lui completă, este scurt. Dar dați deoparte ceea ce ați pierdut deja și veți vedea cu cât este mai scurt! În ceea ce privește acea parte a timpului vostru pe care ați pierdut-o deja nu se consideră a fi oportunitate, deoarece aceasta nu se va mai întoarce niciodată; și nu este mai bine pentru voi, ci mai rău decât dacă nu ar fi fost niciodată. 

(2) Aveți aceeași slujbă de făcut ca la început, dar cu mai mari dificultăți. Până acum nu ați făcut nimic din sarcinile voastre și toate v-au rămas de făcut și asta cu greutăți și piedici mult mai mari, decât ar fi fost dacă v-ați fi apucat la timp. Așadar, pe lângă faptul că timpul de lucru vi s-a scurtat, sarcinile voastre vi s-au mărit. Nu aveți doar aceeași muncă de făcut, ci mai multă muncă; fiindcă atunci când v-ați pierdut timpul, nu doar l-ați scurtat, ci v-ați făcut singuri de lucru. Cât de bine vă pot trezi aceste argumente la o grijă mai mare de a nu lăsa lucrurile așa și vă pot însufleți să vă apucați imediat de treabă cu toată puterea! 

(3) Ați pierdut cel mai bun timp al vostru. Prima parte a timpului unui om, când începe să își folosească rațiunea din plin și este capabil de a-și îndeplini slujba, este cel mai bun timp. Voi, cei care ați trăit în păcat perioada de după tinerețe, ați pierdut ce era mai bun. Astfel, iată toate lucrurile care trebuie luate în considerare împreună: că întreaga durată a timpului tău este scurtă, nu rămâne nimic de pierdut; o mare parte din el a trecut, așa că s-a scurtat și mai mult; timpul care a trecut este cel mai bun; cu toate acestea, munca ta rămâne aceeași și nu doar atât, ci cu mai mari greutăți decât dacă ai fi făcut-o înainte; și cu cât este timpul tău mai scurt, cu atât mai multă muncă vei avea de făcut. 

Ce te va conștientiza de necesitatea valorificării sârguincioase a timpului rămas, dacă toate acestea nu o vor face? Uneori asemenea observații au un alt efect și anume, să descurajeze oamenii și să îi facă să creadă că, deoarece au pierdut așa de mult timp, nu se mai merită să încerce să mai facă ceva acum. Diavolul își bate joc de ei, pentru că atunci când sunt tineri le spune că este suficient timp după, că nu trebuie să se grăbească, că este mai bine să caute mântuirea mai târziu; și ei îl cred. După aceea, când tinerețea lor a trecut, el le spune că acum au pierdut atât de mult și încă cel mai bun timp, încât nu se mai merită să încerce să mai facă ceva; iar ei îl cred și de data aceasta. Prin urmare, nici un timp nu este potrivit pentru ei. Perioada tinereții nu este un timp bun, pentru că aceasta este mai potrivită pentru petreceri și plăceri și va fi suficient timp după; iar după aceea nu este un timp bun, fiindcă cea mai bună parte a timpului a trecut deja. Astfel le sunt sucite mințile oamenilor și sunt ruinați. 

 Dar ce nebunie este ca oamenii să se lase cuprinși de descurajare în așa fel încât să își neglijeze lucrarea deoarece timpul lor este scurt! Câtă nevoie au ca mai degrabă să se trezească din somn, să se ridice cu totul de jos, să ia în serios lucrurile ca, dacă este posibil, să dobândească totuși viața veșnică. Poate că Dumnezeu le va da pocăința ca să ajungă la cunoștința adevărului și să fie mântuiți. Chiar dacă ceasul este târziu în zi, totuși Dumnezeu vă cheamă să vă sculați și să vă apucați de treabă; nu vreți să ascultați îndemnul Lui în această chestiune extrem de importantă, mai degrabă decât sfatul vrăjmașului vostru de moarte? 

3. Gândiți-vă cum este prețuit uneori timpul de către aceia care au ajuns aproape la sfârșitul vieții lor. Ce simț al valorii acestuia au bieții păcătoși câteodată, când se află pe paturilor lor de moarte! Unii au strigat: „O, o mie de lumi pentru o bucățică de timp!” Atunci timpul este pentru ei cu adevărat prețios. Puțin timp nu le poate face mai mult bine decât înainte, când erau sănătoși, presupunând că au un imbold de a-l valorifica, și nici mai mult; pentru că timpul unui om pe un pat de moarte este însoțit de mult mai multe dezavantaje în a l valorifica pentru binele sufletului lui, decât atunci când este sănătos. Însă apropierea morții îi face pe oameni sensibili față de inestimabila valoare a timpului. Probabil că, pe când erau sănătoși, erau la fel de insensibili față de valoarea lui așa cum sunteți și voi astăzi și la fel de neglijenți cu acesta. Dar cât de schimbate sunt gândurile lor acum! Nu pentru că sunt înșelați cred ei că timpul are așa o valoare, ci deoarece ochii lor sunt deschiși; și voi nu gândiți ca ei, fiindcă sunteți înșelați și orbi. 

4. În concluzie, gândiți-vă cât de prețios este timpul pentru cei care nu îl mai au. Ce gândesc despre valoarea acestuia cei care și-au pierdut toate șansele de a căpăta viața veșnică și sunt în iad? Chiar dacă au fost foarte risipitori cu timpul lor cât au trăit și nu au dat mare importanță valorii acestuia, totuși cum și-au schimbat ei gândirea acum! Cum ar prețui oportunitatea pe care o aveți voi, numai dacă li s-ar da lor! Ce nu ar da ei pentru una din zilele voastre sub mijloacele harului! Astfel veți fi voi, cei dintâi sau cei de pe urmă, convinși. Însă, dacă nu veți fi convinși decât în felul în care sunt ei acum, va fi prea târziu. 

Există două moduri de a-i face pe oameni să conștientizeze valoarea timpului. Unul este de a le arăta motivul pentru care trebuie să fie prețios, spunându-le cât de mult depinde de el, cât de scurt este, cât de nesigur, etc. Celălalt este experiența, prin care oamenii sunt convinși de cât de multe atârnă de valorificarea timpului. Cel din urmă este cel mai eficient, pentru că acesta convinge întotdeauna, dacă nimic altceva nu o va face. Însă dacă oamenii nu sunt convinși prin cea dintâi modalitate, cea din urmă nu le va fi de niciun folos. Dacă prima este ineficientă, ultima, chiar dacă e sigură, este întotdeauna prea târziu. Experiența reușește întotdeauna să deschidă ochii oamenilor, chiar dacă niciodată nu au fost deschiși. Dar dacă aceștia sunt deschiși pentru prima dată de experiență, nu poate fi spre folosul lor. Așadar, fie ca toți să se convingă că trebuie să își valorifice la maxim timpul lor. 

 PARTEA V - Sfaturi referitoare la valorificarea timpului 

 Voi concluziona dând câteva sfaturi cu privire la trei lucruri în special. 

1. Valorifică timpul prezent fără întârziere. Dacă amâni și întârzii valorificarea acestuia, vei pierde și mai mult timp; și va fi o dovadă că nu ești conștient de valoarea acestuia. Nu vorbi despre vremuri viitoare mai convenabile, ci folosește-ți timpul pe care îl ai, după exemplul psalmistului: „Mă grăbesc și nu preget să păzesc poruncile Tale” (Psalmul 119:60). 

2. Fii atent în special să valorifici acele părți de timp care sunt cele mai prețioase. Deși tot timpul este foarte prețios, totuși unele părți sunt mai prețioase decât altele; în mod deosebit, timpul sfânt este mai prețios decât timpul obișnuit. Un astfel de timp este un avantaj extraordinar pentru binele nostru veșnic; prin urmare, mai presus de toate, valorificați sabatele voastre și în special timpul de închinare în public, care este partea cea mai prețioasă. Nu o pierdeți dormind, în indiferență sau nepăsare și în gânduri rătăcitoare. Cât de buimaci sunt cei care își risipesc nu doar timpul lor obișnuit, ci și cel sfânt, da, tocmai partea aceea din zi în care participă la rânduielile sfinte ale lui Dumnezeu! 

 Perioada tinereții este prețioasă din multe motive. Așadar, dacă ești în perioada aceasta, ai grijă să o valorifici. Nu lăsa ca anii și zilele scumpe ale tinereții tale să se scurgă fără folos. Un timp în care Duhul lui Dumnezeu mișcă într-un mod deosebit este mult mai prețios decât orice alt timp. Atunci Dumnezeu este aproape; și noi suntem îndemnați în Isaia 55:6: „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape.” Aceasta este în mod special o vreme potrivită și o zi a mântuirii: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii” (2 Cor. 6:2). 

3. Valorificați bine timpul liber pe care îl aveți. Mulți oameni au destul de mult timp de felul acesta și toți au măcar puțin. Numai dacă oamenii ar vrea, un astfel de timp ar putea aduce multe beneficii. Când suntem cei mai liberi de grijile trupești și de treburile de altă natură pe care le avem, sufletului i se dă un prilej minunat. Astfel dar, nu folosiți asemenea oportunități într-un mod nefolositor sau în așa fel încât să nu puteți da o socoteală bună de el înaintea lui Dumnezeu. Nu le risipiți de tot cu vizite inutile sau cu distracții și plăceri nefolositoare. Plăcerea ar trebui să fie îmbinată doar cu munca pe care o avem de făcut. Atât ar trebui să o întrebuințăm, cât corespunde minții și trupului pentru lucrarea noastră generală și particulară și nu mai mult de atât. 

 Trebuie să valorificați fiecare talent, beneficiu și oportunitate la maxim, atât cât mai ține timpul, căci în curând se va spune despre voi, potrivit cu jurământul îngerului din Apocalipsa 10:5, 6: „Și îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare și pe pământ și-a ridicat mâna dreaptă spre cer și a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul și lucrurile din el, pământul și lucrurile de pe el, marea și lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă.”