Big_lily Un cântec pe care l-am auzit recent spune cam aşa:

„Când alţii văd cu ochii cărnii, lucruri pe care vor să le vadă,
tu vei vedea lucrurile nemuritoare.
Vei vedea, ca şi copil al credinţei, adevărul de nepreţuit pe care alţii îl neagă.
Când alţii spun că minunile sunt doar un mit
şi că cei care cred în ele sunt doar nişte oameni cărora le place să-şi viseze visele,
tu ascultă veşnicia cum trece clipă de clipă.
Şi vei vedea cu ochii spirituali, ceea ce alţii pierd şi nu pot vedea.
Şi într-un simplu tâmplar poţi să-L vezi pe Fiul lui Dumnezeu.
Dacă alegi să pierzi atunci când poţi să câştigi,
dacă îţi vei pierde viaţa pentru a nu primi nimic în schimb,
atunci vei fi acolo unde va începe Împărăţia”.

Sunt două lucruri de care putem fi foarte mulţumitori. Unul dintre ele este că Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său. De fiecare dată când suntem tentaţi să mergem într-o direcţie greşită, Cuvântul este acolo să ne întoarcă pe calea cea bună, să ne corecteze atunci când suntem greşiţi şi să ne arate drumul pe care trebuie să mergem. Al doilea lucru de care putem fi foarte mulţumitori este suveranitatea lui Dumnezeu. Aceasta ne duce dincolo de locurile în care am vrea noi să mergem. Dumnezeu Îşi îndeplineşte voia Sa perfectă în ciuda tuturor greşelilor oamenilor. Putem să vedem acest lucru în Vechiul Testament. Oamenii eşuează mereu, începând cu căderea omului în păcat. Dar, cu toate acestea, Dumnezeu Îşi duce la îndeplinire planul. De asemenea, acest lucru este adevărat şi în ceea ce priveşte biserica de-a lungul anilor. În mod suveran, Dumnezeu Îşi duce la îndeplinire planul.

Să citim din Luca 24, primele 8 versete: „În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înlăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: “Pentruce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învieze.” Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus.” Cred că putem admite faptul că limitările cunoştinţelor noastre naturale sfârşesc totdeauna la mormânt.

Aceste femei au văzut că Isus a fost dat jos de pe cruce, au fost martore la răstignirea Lui şi au ştiut că a fost pus în acel mormânt, iar în faţa acestuia a fost pusă o piatră. Aşadar, bazate pe cunoştinţa lor, ele au venit la mormânt aşteptându-se să găsească trupul lui Isus, dar în final, lucrurile au fost total diferite de ceea ce se aşteptau ele.

Proverbe 14:12 spune: „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”. Nu mă îngrijorează calea care i se pare rea unui om, ci mă îngrijoreză cea care i se pare bună, pentru că acesta îl duce la nenorocire. Noi putem fi absolut convinşi de o anumită cale că este corectă, dar în final se vede că aceasta sfârşeşte la mormânt, în moarte.

Cunoaştem un om din Noul Testament care era bun cunoscător al Scripturilor, locuia în Ierusalim şi primise cea mai bună educaţie posibilă. Acest om simţea că făcea parte din cea mai mare lucrare pe care Dumnezeu o are pentru om; a reţinut pe dinafară pasaje mari din Scriptură, credea că fariseismul era cea mai înaltă chemare care o dădea Dumnezeu în acea vreme, i se părea că aceasta este calea cea dreaptă. Fapte 7:58 ne prezintă acest om – istorisirea în care Ştefan a fost omorât cu pietre – iar în versetul 58 ni se spune ce i s-a întâmplat acestuia: „L-au târât afară din cetate, şi l-au ucis cu pietre. Marturii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.” Iar primul verset din capitolul 8 spune că „Saul se învoise la moartea lui”. Saul a simţit că acţiona aşa cum trebuie, simţea că îl slujeşte pe Dumnezeu. Era absolut convins că acea cale era corectă. Bineînţeles, noi ştim adevărul pentru că noi ne putem uita înapoi în istorie (acesta este un avantaj foarte mare), noi ştim că el, de fapt, lupta împotriva lui Dumnezeu, că era tocmai împotriva lucrării pe care Dumnezeu o făcea pe pământ, era împotriva planului lui Dumnezeu. Desigur, pentru ca acest om să fie salvat şi pentru ca el să devină un ucenic al lui Hristos avea nevoie de o schimbare radicală. El mergea în direcţia opusă planului lui Dumnezeu, dar el credea că este în regulă din toate punctele de vedere. Cu toate că avea cunoştinţe vaste în ceea ce priveşte Scriptura, el încă gândea cu mintea sa firească, încă se ghida după principiile naturale.

Calea care i se pare bună omului este mult mai periculoasă decât cea care i se pare rea. Pavel a fost cel care a scris mulţi ani mai târziu: „Slova ucide dar Duhul dă viaţă”. El era foarte devotat pentru religia lui şi vroia să fie conducător, aşa că a început să se pregătească pentru acest lucru. A mers la Ierusalim din cetatea lui natală şi a început să înveţe la picioarele lui Gamaliel – acesta avea o reputaţie foarte bună ca rabin – iar Pavel avea învăţătura necesară să devină un conducător pentru poporul său. Nici unul din lucrurile acestea nu se potriveau în planul lui Dumnezeu. Aici putem să fim din nou mulţumitori că Dumnezeu este suveran pentru că El a intervenit în planurile lui Pavel. Acesta a căzut la pământ şi a strigat: „Doamne, ce vrei să fac?” Şi răspunsul i-a venit din cer: „Du-te în Damasc şi ţi se va spune ce trebuie să faci”. Dumnezeu a intervenit în mod suveran pentru că Saul avea de jucat un rol în planul Său, iar noi trebuie să fim foarte mulţumitori pentru suveranitatea lui Dumnezeu.

Atunci El va începe să lucreze în vieţile noastre, cu fiecare în parte. „Nimeni nu poate să vină la Mine dacă Tatăl nu îl atrage”. Dumnezeu vine în vieţile noastre în mod suveran şi începe să ne conducă pe calea cea dreaptă. Este singura speranţă pentru noi. Nu există nici o posibilitate să venim la Dumnezeu prin ceea ce suntem noi. Pavel a spus că nici un om nu Îl caută pe Dumnezeu. El este suveran şi intervine pentru că El are de îndeplinit un scop cu vieţile noastre.

Până când nu avem ochi spirituali, aşa cum spunea şi cântecul şi până când nu începem să vedem lucrurile aşa cum le vede Dumnezeu, toată experienţa noastră de creştin se va sfârşi la un mormânt gol. Până aici putem merge cu gândirea noastră firească! Aici vedem cum Dumnezeu îşi duce planul la îndeplinire în ciuda tuturor lucrurilor. Proverbul pe care l-am citit se împlineşte acum în aceste femei şi în aceşti ucenici ai lui Isus. Era o cale care lor li se părea bună. Li se părea un lucru bun să ia cu ele miresme, să coboare în mormânt şi să ungă trupul lui Isus. Ele aveau inimi extraordinare, aveau intenţii bune, dar erau în necunoştinţă totală cu privire la ceea ce făcea Dumnezeu atunci. Intenţiile bune nu sunt suficient de bune! Noi trebuie să fim pe calea cea bună. Trebuie să vedem lucrurile aşa cum Dumnezeu le vede.

Aşadar, calea aceasta li se părea bună, dar era calea morţii, ele mergeau la mormânt, dar realitatea era total diferită de ceea ce gândeau ele. Acesta este un lucru bun de reţinut şi aş vrea să spun mai multe despre aceasta. Dumnezeu trece peste toate acestea şi este un lucru bun că face aşa pentru că El ne atrage spre El. Ele erau convinse că El era într-un mormânt, că vor găsi trupul Lui mort acolo, dar Dumnezeu făcea cu totul altceva şi adevărul era că El înviase şi era viu! În ciuda cunoştinţelor lor limitate, Dumnezeu îşi ducea la îndeplinire scopurile. Isus înviase din morţi fie că urma să creadă cineva sau nu. El a înviat! Iar El este viu în aceste momente. Dumnezeu nu este limitat de nimic. Nu este mărginit de noi sau de lipsa noastră de cunoştinţă. El nu este limitat de faptul că noi refuzăm să credem ce spune El, nu este limitat de necredinţa noastră. El Îşi va îndeplini planul şi toţi demonii din iad nu sunt în stare să Îl oprească şi nici toate strădaniile omului nu pot încetini scopurile Lui. Vedem acest lucru în viaţa lui Iacov. M-am referit la acest lucru de multe ori pentru că şi eu pot să mă asemăn cu Iacov. El ne arată cum suntem noi din natura firească. De ce de fiecare dată când deschizi televizorul la ştiri, toate ştirile sunt rele? V-aţi gândit vreodată la acest lucru? Prezentatorii încep cu ştirile internaţionale – nici o veste bună: „un război s-a declanşat aici, această ţară vine împotriva alteia, a explodat o bombă, au murit 22 de oameni...”, apoi continuă cu ştirile naţionale şi se prezintă toate problemele economice din ţară şi neînţelegerile dintre partidele politice, apoi urmează ştirile locale care relatează despre 2 oameni care au fost ucişi în apartamentul lor şi că au avut loc 10 accidente în timpul weekend-ului în care oamenii au murit – nici o veste bună. Oamenilor nu le plac veştile bune. Nu este interesant? Ei vor să ştie tot ceea ce nu merge bine. Doi oameni se întâlnesc pe stradă şi vorbesc. Despre ce vorbesc? „Oh, nora mea este îngrozitoare! Iar vecinul meu....nu pot să-l mai suport!” Noi vorbim despre veştile proaste. Şi în această privinţă, chiar putem să ne asemănăm cu Iacov. El a spus: „Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi acum vreţi să-l luaţi şi pe Beniamin”. El s-a gândit: „Iosif a murit, l-au lăsat pe Simeon în Egipt şi cred că deja l-au omorât, iar acum vor să-l ia şi pe Beniamin de lângă mine ca să-l nimicească şi pe el”. Şi concluzionează plângerea lui spunând că toate lucrurile erau împotriva lui. Însă în tot ceea ce a spus nu a fost nici o boabă de adevăr. Iosif era viu şi domnea peste Egipt, Simeon era în mâinile sale beneficiând de o mare grijă. Când Beniamin s-a dus în Egipt, a primit de cinci ori mai mult decât fraţii săi.

Dumnezeu făcea în aşa fel încât toate lucrurile să lucreze spre binele lor, spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi sunt chemaţi după planul Său. Observaţi cele două condiţii: cei care-L iubesc – Împărăţia lui Dumnezeu lucrează în dragoste şi tot ceea ce are de-a face cu Dumnezeu, are de-a face şi cu relaţia noastră cu El care este o relaţie a dragostei. Iar al doilea lucru: ei sunt chemaţi după planul Său – planul Său veşnic, este voia suverană a lui Dumnezeu, cea de la care nimeni nu-L poate opri să nu o împlinească. Tot negativismul lui Iacov nu L-a oprit pe Dumnezeu din a-Şi face voia. Toate lucrau spre binele lui pentru că Dumnezeu avea un plan pentru Iacov, pentru fii acestuia, iar aceasta era ceva veşnic şi nu putea fi schimbat; acest plan înainta. Tot ceea ce a gândit Iacov era greşit, însă Dumnezeu Îşi îndeplinea planurile. Acelaşi lucru îl vedem la acest mormânt. Ele credeau că era mort şi se întrebau cum va fi viaţa lor în viitor. Ce le mai rămânea lor pentru viitor? Învăţătorul lor era mort... dar adevărul era că El înviase şi trăia. Observăm acelaşi lucru în Exod. Israeliţii se plângeau lui Moise pentru că el a mers la Faraon şi a cerut libertatea lor, iar de atunci lucrurile au început să meargă împotriva lor. Aşadar, au început să se plângă şi să-i spună lui Moise să-i lase în pace, să-i lase în scalvie. Dar ei nu vedeau lucrurile aşa cum erau, nu vroiau schimbare în vieţile lor. Noi suntem mulţumiţi cu lucrurile aşa cu sunt. Ei nu vroiau să plece. Iar când Dumnezeu a vorbit lui Moise, acesta i-a spus să găsească pe altcineva. El nu a vrut să-i conducă şi, bineînţeles, atunci când cazul a fost expus înaintea lui Faraon, acesta nu avea nici un fel de intenţie să-i lase să plece. Dar planul veşnic al lui Dumnezeu includea plecarea lor din Egipt aşa că ei au plecat de acolo. Dumnezeu îşi va duce planul Său la îndeplinire. Trebuie să fim mulţumitori lui Dumnezeu pentru că este suveran. În Romani 7:18 învăţăm una dintre cele mai importante lecţii de viaţă. Dumnezeu ne va trece prin multe lucruri ca să ne aducă în acest loc. Noi avem nevoie să ajungem aici şi până când nu ajungem aici, viaţa noastră de creştin se va încheia la un mormânt gol. Aici întâlnim una din cele două mari lecţii de viaţă: „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentrucă, cei drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” Aceasta este mărturia noastră personală. Pavel spune că a devenit convins de faptul că în carnea sa nu locuia nimic bun. Am intenţii bune, dar nu ştiu cum să le duc la îndeplinire. Nu este nimic în mine care să poată îndeplini aceste lucruri.

Apoi, în versetul 24 el spune: „Oh, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Din nou, calea care i se pare bună omului se sfârşeşte prin moarte. Cum ne vom elibera de acest lucru? Iar în versetul următor, Pavel dă răspunsul: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu prin Isus Hristos Domnul nostru”. Fiecare pas înainte pe care îl facem începe cu credinţa în Isus Hristos. Noi înaintăm prin credinţă. Nu credinţa în ceea ce suntem noi în stare să facem, ci în faptul că Dumnezeu Îşi va îndeplini planul cu privire la vieţile noastre prin Isus Hristos. Păcatul este biruit prin credinţă, la fel şi obiceiurile proaste din viaţa noastră. „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimes El.” Întotdeauna este prin Hristos. El, lucrând în vieţile noastre şi trăind viaţa Sa prin noi. Acesta este răspunsul: „Cristos în voi, nădejdea slavei”. Dacă noi realizăm că mergem pe acelaşi teren din nou şi din nou – încercăm şi eşuăm, ne ridicăm, încercăm din nou şi greşim, ne ridicăm, încercăm din nou şi falimentăm – abia atunci ne vom da seama că noi încă nu am ajuns la această convingere: că nici un lucru bun nu există în carnea noastră. Vei eşua de fiecare dată când vei încerca, vei încerca de 100 de ori şi vei da greş de 100 de ori. Sunt 100% şanse de faliment. Nu putem înainta prin eforturile proprii. Speranţa noastră este această viaţă a lui Hristos, iar noi trebuie să avem încredere în El. Noi trebuie să ne lăsăm în mâinile Sale, să cooperăm cu El, dar având o înţelegere clară că noi nu putem face nimic prin puterea noastră.

Să citim şi 1 Ioan, capitolul 4, versetul 10. Într-adevăr, Dumnezeu ne va ajuta: „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre”. Observaţi, noi nu ştim cum să-L iubim pe Dumnezeu. Dar El, în mod suveran, ne ajută. Ne-a iubit înainte de a-L iubi noi. Aceasta este dragostea. Nu se întâmplă niciodată ca o persoană să vină la Dumnezeu pentru că Îl iubeşte. Dar Dumnezeu ne-a iubit. Iar Romani 5 ne spune când ne-a iubit El: pe când Îi eram duşmani, când eram păcătoşi, fără putere, când nu puteam să ridicăm nici un deget. Ce poate face un om mort? Ştiţi ce spune Pavel? „Eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre”. Ce poate face mortul pentru Dumnezeu? Dumnezeu trebuie să-L ajute şi El a făcut aceasta. De aceea avem nevoie de El. Corelaţi acest lucru cu evanghelizarea. Vreţi să vedeţi oameni câştigaţi pentru Domnul? Ce veţi face? Le veţi da un exemplu bun? Imaginaţi-vă un trup mort în sicriu, iar tu îi spui: ,,ştiu nevoia ta. Tu ai nevoie de un exemplu bun, aşa că îţi voi arăta cum trebuie să trăieşti: Urmăreşte-mă, mortule! Uite cum se respiră! Uite cum se merge!” Sau, poate că nu are nevoie de un exemplu. Poate are nevoie de încurajare: „Haide mortule! Haide, ridică-te! Poţi s-o faci!” ... Degeaba, nu se poate ridica. Pentru acel om nu este decât o şansă: Dumnezeu, în mod suveran, să lucreze în viaţa lui. „Eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre”. Dumnezeu ne-a iubit mai întâi pentru ca acea dragoste să vină în vieţile noastre şi este ca un fel de oglindă pentru că această dragoste este reflectată înapoi spre El. Iar noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. În continuare vă voi arăta ceva care este mult mai de preţ decât a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Ce ar putea să fie mai de preţ decât să-L cunoşti pe Dumnezeu?

Totuşi, este ceva. Galateni 4:9: „Dar acum după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoate, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?” Aş vrea să aveţi în vedere prima parte a versetului. Pavel spune că „acum după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu” sau mai bine zis, Dumnezeu vă cunoaşte pe voi. Este bazat pe cunoaşterea noastră de către Dumnezeu, nu pe cunoaşterea noastră de Dumnezeu. Ce le spune El celor condamnaţi care vor veni înaintea Lui în acea zi? Le va spune: „Nu mă cunoaşteţi?” Nu. Le va spune: „Nu vă cunosc”. Ceea ce ne dă siguranţă în vieţile noastre şi stabilitate este să ştim atitudinea lui Dumnezeu faţă de noi. Viaţa noastră de creştin este bazată pe ceea ce simte El pentru noi. Este un lucru minunat să-L cunoşti pe Dumnezeu, dar un lucru mult mai mare este că El ne-a cunoscut înainte ca noi să-L cunoaştem. Isus, referindu-se la faptul că este Păstorul ce Bun, spune: „El îşi chemă oile pe nume,... şi oile merg după El, pentrucă Îi cunosc glasul” iar noi vedem acest lucru în viaţa Sa. Odată, El mergea înspre Ierihon cu o mare mulţime în jurul Său şi era acolo un om pe nume Zacheu care avea o dorinţă puternică de a-L vedea pe Isus. Noi nu cunoaştem ce s-a întâmplat înainte, cum a apărut această dorinţă în viaţa lui dar, evident, Dumnezeu lucra ceva acolo. El era un om scund, dar nu îi era ruşine să se urce într-un copac ca un copil mic pentru a ajunge undeva sus să-L poată vedea pe Isus. Aşadar, era o mare mulţime acolo, iar Isus era printre ei. La un moment dat, ajunge sub acest smochin şi se opreşte. Se uită în sus şi primul cuvânt care îl spune este „Zachee”. El îşi cheamă oile pe nume şi ele Îl urmează. Trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a chemat. Sper că toţi care citiţi aceste rânduri aveţi o dorinţă să primiţi ceva de la Dumnezeu.

Vreau să vă asigur că Dumnezeu a pus această dorinţă în inimile voastre. Dumnezeu a lucrat în mod suveran în viaţa ta pentru a auzi acest mesaj. Prin urmare, El are un plan şi ceva se poate întâmpla în vieţile voastre. Nu pentru că noi L-am cunoscut pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a cunoscut pe noi. Lucrarea începe întotdeauna cu Dumnezeu. Fiecare pas înainte pe care îl facem este iniţiat de Dumnezeu. Este singura modalitate de a ne mişca. El trebuie să iniţieze fiecare pas pe care îl facem. „Ori în ce ne osândeşte inima noastră, căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile”. Noi nu suntem desăvârşiţi în cunoştinţa noastră, în sentimentele noastre, în gândurile noastre. În aceste momente poţi să te simţi jos duhovniceşte. Poţi să simţi că, în loc să fii ridicat, duhul tău este la pământ, dar spun din nou: ne bazăm pe Dumnezeu. El cunoaşte fiecare detaliu al situaţiilor noastre. Dacă inima noastră ne condamnă, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră. El ştie adevărul. Când noi credem că Isus este mort, adevărul este că El trăieşte. Atunci când noi mergem la un mormânt, El ne conduce să-L întâlnim pe Hristosul înviat. Aşadar, nu contează cum ne simţim sau ce credem despre noi. El ştie şi cunoaşte perfect. El ne înţelege şi El ştie de ce suntem în locul în care suntem; ştie ce are de gând sa facă. Înţelegând aceste lucruri primiţi putere pentru că veţi vedea că umblarea voastră ca şi creştini, depinde de Cineva care este mai mare decât voi, Cineva care este atotputernic şi Cineva care nu poate da greş. El este Acela care ne-a ales. El este autorul şi împlinitorul credinţei tale. El îţi conduce fiecare pas. El întotdeauna face primul pas şi ne conduce înainte.

Dar avem un alt mare avantaj pe lângă suveranitatea lui Dumnezeu: Cuvântul scris. Atunci când femeile au ajuns la mormânt, îngerul le-a vorbit: „Pentruce căutaţi pe Cel ce este viu între cei morţi? De ce nu sunteţi pe aceeaşi lungime de undă cu Dumnezeu? De ce nu vedeţi lucrurile aşa cum le vede Dumnezeu? De ce nu înţelegeţi ce face El aici? De ce sunteţi atât de neştiutoare? Ce s-a întâmplat?” Bună întrebare. Dacă îngerii nu ne întreabă, haideţi să ne întrebăm noi: „De ce căutăm pe Cel ce este viu printre cei morţi? Când Dumnezeu are aşa de multe lucruri minunate, de ce nu zburăm ca vulturii? De ce scormonim în pământ?” Iar apoi ei spun: „Amintiţi-vă de ceea ce v-a spus El”. Isus le-a spus foarte clar ce se va întâmpla. Ele aveau Cuvântul Său, dar nu au profiat de Acesta. Ele au respins Cuvântul. Sunt multe lucruri pe care noi nu le înţelegem, iar motivul pentru care nu le înţelegem, este că nu vrem să le înţelegem deoarece se interferază cu lucrurile pe care am vrea noi să se întâmple. Când Isus a vorbit despre moartea Lui, Petru a spus că nu se va întâmpla aşa ceva. „Doamne fereşte să Ţi se întâmple aşa ceva” iar Isus i-a răspuns: „Înapoia Mea, Satano! Tu gândeşti lucrurile lumii, nu ale lui Dumnezeu”. Respingi lucrurile lui Dumnezeu pentru că le vezi pe toate dintr-un punct de vedere omenesc şi din această perspectivă, lucrurile lui Dumnezeu nu sunt atractive, le vei respinge. Tu trebuie să ai gândirea duhovnicească pentru a aprecia lucrurile lui Dumnezeu şi atunci când vei avea aceasta, vei vedea că lucrurile lui Dumnezeu sunt cu mult mai măreţe decât lucrurile oamenilor şi ale acestei lumi, dar tu trebuie să fii capabil de a le vedea printr-un mod supranatural. Haideţi să ne întoarcem în istorie, să vedem ce le-a spus Isus ucenicilor despre aceste lucruri: Marcu 8:31: „Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni şi de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi după trei zile să învieze.” El a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să sufere multe lucruri şi în acest moment, ei şi-au închis minţile. „Nu vorbi despre suferinţă!” Isus va fi respins. „Nu vorbi despre respingere!” şi va fi omorât. Nu este nimic atractiv aici, dar pentru că ei şi-au închis minţile, nu s-au putut bucura de ultima parte „Iar după trei zile va învia”. Aici începe să-i înveţe – prima dată – dar urmează şi capitolul 9:9,10: „Pe când se pogorau de pe munte Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut până va învia Fiul omului dintre cei morţi. Ei au păstrat în ei lucrurile acestea şi se întrebau între ei ce să însemne învierea aceea dintre cei morţi” – a doua oară – le vorbeşte despre învierea din morţi. Să mergem la versetul 31: „Căci învăţa pe ucenicii Săi şi zicea: Fiul omului va fi dat în mâinile omenilor; ei Îl vor omorî şi a treia zi dupăce Îl vor omorî, va învia”. Iar următorul verset spune că ei nu au înţeles ce a spus El, dar le era frică să-L întrebe. Noi nu înţelegem acest lucru şi nici nu vrem. Observaţi, ei au respins mesajul. Nu poţi să înţelegi ceva dacă respingi. Era un mesaj destul de simplu, dar chiar şi cele mai simple lucruri nu pot fi înţlelese dacă le respingem. Apoi, cap.10:32-34: „Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim; şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburaţi, şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăşi la El pe cei doisprezece, şi a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple. „Iată”, a zis El, „ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte, şi-L vor da în mâinile Neamurilor, care îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi-L vor omorî; dar, după trei zile, va învia” – a patra oară – ar fi trebuit să fie de ajuns...

Luaţi fiecare lucru în parte şi întrebaţi-vă care din aceste lucruri este greu de înţeles? Care din lucrurile acestea sunt cu adevărat misterioase, profunde? Care din lucrurile de aici sunt adevăruri adânci, foarte greu de înţeles? „va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi în mâinile cărturarilor”. Oh, da! Mă întreb ce poate însemna acest lucru. „Ei Îl vor osândi la moarte”. Uau, oare ce mai înseamnă şi aceasta? „şi Îl vor da în mâinile neamurilor”, Îl vor da în mâinile lui Pilat. Mă întreb...ce vrea să spună? „Îşi vor bate joc de El”. Să vedem... ce înseamnă „a-ţi bate joc de cineva”? Trebuiau să-şi ia dicţionarul pe munte ca să-L poată înţelege. „Îl vor bate cu nuiele”. Oare ce înseamnă a bate cu nuiele? „Îl vor scuipa”. Ei făceau acest lucru în fiecare zi în timp ce mergeu pe drumurile Galileii aşa că ucenicii ştiau cum să scuipe, dar acum ei nu mai ştiau ce înseamnă acest cuvânt. Exact aşa suntem şi noi. „Şi-L vor omorî”. Mă întreb ce înseamnă să omori pe cineva? Este un cuvânt grecesc foarte tainic. Dar „în a treia zi va învia”. Oare ce înseamnă 3 zile? „Înviere!” Ce poate să însemne? Ce poate fi acel fenomen de înviere? Nimic nu este profund în toate acestea. Doar se afirmă nişte fapte, iar ei pierd această oportunitate. Iar atunci când se petrec lucrurile, ei nu îşi dau seama de ce se întâmplă. El Le-a dat Cuvântul Său, a făcut-o de patru ori şi ei tot nu L-au înţeles. Apoi, după înviere, capitolul 16:11: „ Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea n-au crezut-o” şi versetul 14: „În sfârşit S-a arătat celor unsprezece când şedeau la masă şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor pentru că nu crezuseră pe cei ce Îl văzuseră înviat”. Aceste lucruri se întâmplă după înviere şi după ce martorii oculari au venit şi le-au spus. Ei nu credeau, aşa că Isus a început să-i mustre pentru acest lucru, pentru necredinţă. Ei şi-au împietrit inima. Vedeţi, aceasta este carnea. Nu este nimic bun în ea. Nu poate să primească lucrurile Duhului lui Dumnezeu, nu poate să ajungă la o înţelegere cu Dumnezeu.

Există lucruri care sunt realitate pentru noi, acum, şi în care încă nu am intrat. Noi am ajuns la un mormânt gol, dar Domnul este viu! Multe lucruri nu sunt reale pentru noi şi Dumnezeu vrea să devină realitate. El vrea ca lucrurile Lui să devină modul nostru de viaţă. El vrea ca noi să umblăm în această viaţă înviată a lui Isus Hristos. Un vechi imn spune: „El vrea ca noi să trăim deasupra acestei lumi, nu limitaţi de căile omeneşti”. Acest mesaj este special pentru tineri; să umble în Duhul, să umble prin credinţă. Aceasta este descrierea vieţii de creştin – o umblare prin credinţă. Nu potrivit cu ceea ce ştii – că ei I-au pus trupul într-un mormânt – nu potrivit cu ceea ce vezi – că I-au luat trupul mort de pe cruce – nu potrivit cu ceea ce ai auzit – că Iosif din Arimateea L-a pus în mormântul lui – ci prin credinţa în Cuvântul Său! „Fiul omului va fi dat în mâinile păcătoşilor, ei Îl vor omorî dar El va învia din morţi după trei zile”. Aceasta este realitatea şi aşa s-a întâmplat. Iar Dumnezeu vrea ca noi să intrăm în această realitate. Este prin credinţă şi prin înţelegerea pe care Duhul Sfânt ne-o dă, şi nu potrivit cu înţelegerea noastră. Nici un om nu ne poate învăţa lucrurile acestea. Ele sunt învăţătura Duhului Sfânt pentru noi. Iar atunci când ne pierdem încrederea în noi înşine şi înţelegem că în noi nu locuieşte nimic bun, atunci devenim vizaţii care vor beneficia de mişcările Duhului Sfânt şi de o viaţă de credinţă. Aici vrea să ne aducă Dumnezeu pe fiecare dintre noi. Iar dacă noi suntem acei oameni, vom vedea că lucrurile se vor mişca în aceste zile. Dacă vei lua această învăţătură şi vei hotărî în inima ta: „Aşa vreau să trăiesc oricare va fi preţul. Vreau să trăiesc în aceste zile din urmă această viaţă a lui Hristos din plin.” Atunci vei putea realiza că în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii şi tu eşti împlinit pe deplin în El. Toate nevoile îţi vor fi împlinite.