Editorial

Dumnezeul nostru este fericitul Dumnezeu. V-aţi gândit vreodată la sursa fericirii Lui? Dacă v-aţi gândit, probabil aţi descoperit că sursa fericirii Lui nu este una exterioară dată de galaxii sau de unele întâmplări din univers; ci este interioară, adică se găseşte chiar în El, în Dumnezeul trinitar. Mai exact, se găseşte în Isus Hristos, în Fiul.

Când Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, El nu a părăsit sânul Tatălui, ci a continuat să rămână în sânul Tatălui (Ioan 1:18) pentru a-L face cunoscut pe Dumnezeul nevăzut. El a trăit în această părtăşie strânsă cu Tatăl, privindu-L neîncetat, auzindu-L mereu, înfăptuind tot ceea ce vedea pe Tatăl făcând şi spunând tot ceea ce auzea pe Tatăl spunând. El nu vorbea nimic de la El şi nici nu făcea nimic de la Sine. Oamenii din jurul Lui, vedeau lucrările Lui care mărturiseau despre Tatăl, dar nu-L vedeau pe Tatăl care făcea aceste lucrări. Ei auzeau cuvintele pline de har şi de putere care ieşeau din gura Lui, dar nu-L auzeau pe Tatăl care Îi dădea aceste cuvinte. Putem spune că oamenii din jurul Domnului Isus seamănă cu oamenii din jurul lui Pavel de pe drumul Damascului: „au văzut bine lumina, şi s-au înfricoşat; dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea”(Fapte 22:9).

În Ioan 12:28 se întâmplă un lucru mai puţin obişnuit. Domnul Isus vorbea cu Tatăl despre tulburarea sufletului Lui şi despre ceasul care urma să vină. Continuând, Fiul spune: „Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi!” Tatăl nu numai de data aceasta i-a răspuns, ci întotdeauna aşa după cum Isus Însuşi mărturiseşte la mormântul lui Lazăr: „Ştiam că totdeauna Mă asculţi”. Această afirmaţie este precedată cu siguranţă de o cerere a Fiului şi de un răspuns al Tatălui pe care noi nu le ştim. Dar de data aceasta Tatăl a răspuns cu voce tare şi norodul nu ştia ce să creadă: A fost un tunet? Un înger??? Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi”. Domnul Isus ar fi auzit chiar dacă Tatăl I-ar fi răspuns în şoaptă, dar El spune: nu pentru Mine s-a auzit, ci pentru voi. Când Tatăl vorbeşte cu glas tare, omenirea trebuie să ia bine seama.

Dar acesta nu este singurul loc unde s-a auzit acest glas din cer. S-a mai auzit odată la botezul Domnului Isus şi altă dată pe muntele schimbării la faţă.

„Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”(Luca 3:22)

„Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”(Matei 17:5)

Aici Tatăl Îşi descoperă sursa fericirii Lui, a plăcerii şi a desfătării Lui. Fericitul Dumnezeu îndreaptă degetul spre Fiul şi spune: „Iată ce Mă face fericit!” El spune: în El Îmi găsesc toată plăcerea. Nu o parte, nu cea mai mare plăcere (ca şi cum ar mai avea altele mai mici făcând referire la galaxii, stele, etc.), ci toată plăcerea. Dacă ar fi posibil să Il iei Tatălui pe Fiul, Dumnezeu n-ar mai fi fericitul Dumnezeu şi n-ar mai avea nici o plăcere. Dar acest lucru este imposibil pentru că cerurile şi pământul vor pieri, dar El rămâne acelaşi, toate se vor învechi ca o haină, vor fi făcute sul ca o manta şi vor fi schimbate, dar anii Lui nu se vor sfârşi, de aceea Dumnezeu a fost, este şi va fi pentru veşnicii fericitul Dumnezeu. Isus Hristos este desfătarea lui Dumnezeu, El joacă neîncetat înaintea Lui. El este Piatra vie aleasă şi scumpă înaintea Lui. El este muzica lui Dumnezeu. Este sărbătoarea lui Dumnezeu.

Timp de veacuri omenirea a căutat secretul fericirii aşa cum a căutat Dalila secretul puterii lui Samson, iar aici Tatăl dă în vileag taina ascunsă de veacuri: „Tu eşti!” „El este!”

Secretul este secret atâta timp cât este tăinuit. Taina este taină atâta vreme cât stă ascunsă; dar acum secretul şi taina sunt înghiţite de lumina care le-a dat la iveală. Descoperirea a luat locul tainei. Lucrul acesta a fost propovăduit de proroci, a fost dovedit în Isus Hristos, a fost strigat de pe acoperişul caselor de apostolii Lui şi a fost văzut şi experimentat de ei toţi şi de-a lungul veacurilor de sfinţii Lui. Acum ştim.

Acum credeţi? a întrebat Domnul Isus pe ucenici într-o împrejurare. Oare chiar ştim? Ce-i cu goana asta între creştinii evanghelici după plăcerile cărnii? La teorie poate că luăm o notă de trecere dacă ne ascultă vreun înger duminica, dar practica ne omoară; practica ne arată de fapt ceea ce ştim cu adevărat, ea ne spune de fapt ceea ce suntem în realitate, ea strigă atât de tare încât nimeni nu mai vrea să audă ceea ce spunem. Dar să revenim la teorie: Cine ne-a învăţat pe noi că Isus Hristos poate fi una din plăcerile tale? Că te poţi bucura de El şi apoi de lucrurile lumii sau de plăcerile cărnii (evident nu ne referim la acelea care nu sunt demne de o societate morală)? Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta. Cum aşa? Prorocii falşi şi învăţătorii mincinoşi sunt în mijlocul nostru! Păziţi-vă! Îi veţi cunoaşte după aceasta, spune apostolul Pavel: sunt cei care nu au o inimă curată, nu păstrează un cuget curat şi o credinţă neprefăcută. Au o formă de evlavie dar îi tăgăduiesc puterea. Depărtaţi-vă de ei! Ieşiţi din mijlocul lor şi căutaţi pe Domnul împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Căci trăim vremea când oamenii nu mai pot să sufere învăţătura sănătoasă, vor să audă lucruri plăcute şi îşi caută învăţători după poftele lor. Dar noi trebuie să fim treji în toate lucrurile şi să ne lipim de acei oameni pentru care Hristos e totul. Ar fi bine să ascultăm sfatul lui A.W. Tozer: „Nu ascultaţi pe omul care nu-L ascultă pe Dumnezeu … învăţătorii tăi trebuie să-L iubească din toată inima pe Isus şi El să fie totul pentru ei”.

David a spus: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!”

Pavel: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig”.

Zinzendorf: „Am o singură pasiune: El şi numai El”.

Inima împărţită: Iată ce urăşte Dumnezeu cel mai mult!

Starea de căldicel: Iată ce aduce greaţă Domnului Bisericii!

Cum e inima ta? Cum e starea ta? Israelul din vechime n-a renunţat niciodată complet la Dumnezeu; dar a vrut ca El să fie Unul pe lângă alţii. De aceea Dumnezeu a zis: „M-am dezgustat de neamul acesta, ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!” Poate nici tu n-ai renunţat de tot la Dumnezeu. Încă îţi spui rugăciunile, încă mergi la biserică, încă te păzeşti de minciună, de curvie, dar este El totul pentru tine? Cineva a zis: „Dumnezeu este atât de mic că poate să încapă în inima ta, şi atât de mare că nu mai încape nimeni pe lângă El”.

„Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare: Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.” (Iacov 4:8-10)

O numai dacă L-am vedea pe Fiul lui Dumnezeu! O numai dacă ne-am întoarce privirile de la noi înşine, de la lume, şi am privi la El! O dacă am avea o revelaţie proaspătă a Mielului care a fost junghiat pe care îngerii Îl adoră! O dacă numai ni s-ar lumina ochii inimii şi L-am privi!... Nu trebuie să fii un mare proroc să spui că dacă s-ar întâmpla aşa ceva nimeni n-ar mai dori să-şi audă numele lui, nimeni nu ar mai dori nimic din această lume, nimeni nu ar dori înaintea Lui să i se aprecieze marea lucrare pe care a făcut-o; ci îşi va arunca fiinţa şi cununa înaintea Aceluia care este singur vrednic să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda! Din câte văd eu se pare că Dumnezeu îşi cercetează poporul Lui, dar nu poate face prea mult din pricină că vasele vor să fie recunoscute ca vase de cinste şi Dumnezeu nu-Şi va împărţi slava cu nimeni. Iar această stare va continua până când se va găsi un om care nu va dori să fure din slava lui Dumnezeu.

Ştii tu ce vrea Tatăl să-ţi dea când te cheamă să renunţi la tot? El vrea să te conecteze şi pe tine la sursa desfătării, a plăcerii şi a fericirii Lui Însuşi. Ceea ce-L face pe El fericit, este singurul lucru care te poate face şi pe tine fericit pentru că eşti creat după chipul Lui. Când Isus l-a privit ţintă pe tânărul bogat, Biblia spune că l-a iubit şi ia zis: „vinde tot ce ai şi dă la săraci”. Aceasta a fost o declaraţie de dragoste. El, Isus a fost, după cum a zis Ioan, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii pentru ca prin spălarea naşterii din nou să poată fi Cel ce botează cu Duhul Sfânt şi să aducă în sufletul curăţit de păcat prin sângele Mielului, bucuria negrăită şi strălucită din sânul Tatălui. Nu le-a fost greu celor trei mii de suflete să-şi vândă averile, ba li s-a părut cel mai potrivit lucru, când au văzut ceea ce au primit aceşti urmaşi ai lui Isus, şi ceea ce li s-a făgăduit şi lor că vor primi. Despre alţii ni se spune în epistola către Evrei că au primit cu bucurie răpirea averilor lor. Cunoşti tu această bucurie? Iată la ce v-a chemat El prin Isus Hristos! Dar oare cine s-ar întrista dacă ar veni cineva şi i-ar fura tot gunoiul din casă? Numai că perspectiva noastră este complet diferită de a lor. Ei socoteau toate lucrurile ca un gunoi faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos; în timp ce noi numim toate lucrurile „mari binecuvântări”, plătim un preţ costisitor (de dimineaţă devreme până seara târziu) ca să le avem şi suntem indiferenţi şi nepăsători faţă de cunoaşterea lui Hristos; iar când un suflet mai răzleţ însetează după Hristos îl socotim imediat fanatic.

„Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adăpi din şivoiul desfătărilor Tale. Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina. Întinde-Ţi şi mai departe bunătatea peste cei ce Te cunosc, şi dreptatea peste cei cu inima neprihănită!” (Psalmul 36: 7-10)

Cunoşti tu ceva din şuvoiul desfătărilor de care se bucură Dumnezeu? A curs el şi peste tine? Dacă încă n-ai cunoscut, atunci lasă gunoaiele acestei lumi trecătoare, părăseşte buncărul diavolului, lasă mamă şi tată, lasă soră şi frate, lasă vecin şi prieten, lasă maşină şi casă, serviciu şi şcoală, răstigneşte-ţi firea şi nu da odihnă ochilor tăi până nu-L vei cunoaşte pentru tine însuţi pe Cel ce a murit pentru tine, a înviat pentru tine, s-a înălţat pentru tine şi şade la dreapta lui Dumnezeu pentru tine chemându-te la părtăşia cu Tatăl, Fiul şi cu Duhul Sfânt, la părtăşia cu apostolii şi cu sfinţii Lui. Toate sunt şi pentru tine în Isus Hristos! „Dacă însetează cineva să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.”

Doamne Isuse, alţi stăpâni au stăpânit peste mine. Mi-au promis mult, dar m-au lăsat gol … Şi cu toate că îmi simt goliciunea mă văd fără putere ca să pot lupta împotriva lor şi inima mea s-a lipit de ei. Recunosc că cel mai mare duşman nu este în afara mea, ci e înlăuntrul meu. E sinele meu pe care l-am protejat atâta vreme. Am auzit de la alţii că eu trebuie să mă pun pe cruce. Doamne, cum se poate face lucrul acesta? Ia pavăza şi scutul, şi scoală-Te să-mi ajuţi. Învârte suliţa şi săgeata împotriva prigonitorilor mei! Zi sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta!” Amin. Amin.

Doresc a Tale daruri scump Isuse,
Doresc a harului Tău bucurii;
Dar mult mai mult ca darurile-aduse,
Pe Tine Te doresc al meu să fii.

Căci fără Tine darurile Tale
Sunt seci şi moarte fără nici un preţ.
Cu Tine ceru-i plin de osanale,
Prin Tine el devin-un cer măreţ.

Acolo unde este-a Ta fiinţă
Chiar iadul se preface-n loc divin;
Din întuneric gros din nefiinţă,
Tu faci lumină, viaţă, cer senin.

Un cer şi-o mântuire fără Tine
Eu niciodată Doamne nu doresc;
Căci nu e cer acela pentru mine
Când ochii mei cu-ai Tăi nu se-ntâlnesc.

În Tine am pe veci deplin Isuse
Şi cer şi-a mântuirii bucurii,
Chiar azi când trec prin suferinţi nespuse,
Îţi simt dulceaţa sfintei părtăşii.
(Această cântare este scrisă de Nicolae Moldoveanu)