Nu am niciun nume atrăgător pentru ea, dar singurul lucru necesar între oamenii lui Dumnezeu este o experimentare nou-nouţă a Lui. Nu mă interesează care este denumirea ta favorită pentru aceasta. Am denumit-o destul, dar majoritatea dintre noi nu a cunoscut-o niciodată. Umplere cu Duhul, predare totală, consacrare, viaţă de biruinţă, dragoste desăvârşită, trezire – indiferent cum vrei să-i spui, majoritatea dintre noi nu o are!

Prea mare parte din ortodoxia noastră este corectă şi sănătoasă, dar e asemenea cuvintelor fără melodie. Nu tulbură izvoarele inimii. Şi-a pierdut strigătul „aleluia”, seamănă prea mult cu un catehism şi nu suficient cu o întrunire ţinută în aer liber de metodişti. Putem zâmbi la strămoşii noştri spirituali şi îi putem numi pe unii dintre ei primitivi şi învechiţi, însă ei au avut o însufleţire şi o vitalitate, o râvnă şi un foc care ne fac pe noi să părem nişte licurici pe lângă făcliile lor arzânde.

Avem nevoie de o încălzire a inimii ca cea pe care a trăit-o Wesley în acea seară pe strada Aldersgate. Avem nevoie să găsim ceea ce a găsit John Fletcher când, după ce a petrecut ceasurile nopţii căutând pacea, ochii i-au căzut pe versetul care spune: „Aruncă-ţi povara asupra Domnului” (trad. D. Cornilescu: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului”) (Ps. 55:22). Putem avea acest verset ca moto pe perete, dar Cuvântul atârnat pe perete este un lucru – Cuvântul ascuns în inimă este un altul.

Avem nevoie să aflăm împreună cu Frances Ridley Havergal, care fiind istovită de cercetarea inimii şi de lupta cu păcatul, a aflat că sângele lui Isus Hristos care curăţeşte de orice păcat este cheia care descuie poarta robiei şi pune duhul în libertate.

Nu vreau să spun că trebuie să copiem experienţele altora. Pentru unul, experienţa poate fi la fel de vijelioasă sau de asemănătoare cu un ciclon precum dramatica întâlnire cu Domnul a lui Finney. Pentru altul, poate fi la fel de liniştită precum apusul de toamnă, aşa cum a fost în cazul lui A.B. Earle când o pace dulce şi cerească i-a umplut sufletul şi o încredere calmă, ca de copil a luat în stăpânire întreaga lui fiinţă.

Ne putem ridica de pe genunchi fie cântând „Înainte, Ostaşi creştini!”, asemenea unui metodist dintr-o întrunire ţinută în aer liber, sau ne putem simţi atât de cuceriţi încât putem şopti doar „Rămâi cu mine”. Dar indiferent de forma pe care o ia, cu toţii avem nevoie de o întâlnire proaspătă cu Dumnezeu.

Pentru cineva, poate însemna nopţi de rugăciune, nu din cauză că Dumnezeu este lent, ci din cauză că noi suntem încăpăţânaţi. Poate însemna lacrimi de pocăinţă deoarece vederea noastră spirituală este foarte slabă în aceste zile şi vedem mai bine după ce ochii ne sunt curăţiţi de sarea întristării sfinte. Poate însemna să renunţi la ceva ce nu este pe placul lui Dumnezeu sau să începi să faci ceva ce Îi face plăcere lui Dumnezeu. Însă indiferent de ce este necesar, o adevărată experienţă strălucitoare cu Dumnezeu valorează cât o bibliotecă plină de argumente.

Suntem martorii lui Dumnezeu, nu avocaţii Lui, dar noi am fost apologeţi în loc să fim apostolici. În general oamenii nu Îl găsesc pe Dumnezeu la sfârşitul unei argumentări. În general, Simon Petru vine la Isus pentru că există un Andrei care merge după el plin de compasiune cerească şi de constrângere sfântă.

Spuneţi-i cum vreţi, dar avem nevoie de o întâlnire nou-nouţă cu Dumnezeu.

„Nu poţi determina un om bogat să cerşească precum un om sărac; nu poţi determina un om sătul să ceară de mâncare precum unul flămând; şi un om care are o părere bună despre el însuşi nu poate striga după îndurare ca unul care simte că este sărac şi nevoiaş.” (Edward Payson)