Noi, care suntem credincioşi adevăraţi, suntem parte dintr-un mare trup care este compus, după cum a spus Pavel, din greci şi iudei, robi şi slobozi... La aceasta puteţi adăuga diferitele naţionalităţi, clase sociale şi grupuri de creştini sinceri la care vă gândiţi. După cum a spus A. W. Tozer: „Nu am fost niciodată un bun denominaţionalist. Mi-am iubit mereu toţi fraţii.” Nu putem exista singuri.

Dacă Îi permitem, Duhul Sfânt ne va conduce spre alţi oameni şi spre slujirile lor – tot ceea ce este necesar pentru creşterea şi sănătatea noastră spirituală. Noul credincios care are o întâlnire adevărată cu Dumnezeu, va fi condus la fel ca Saul şi Corneliu, spre aceia care îi vor fi de ajutor. Va fi cineva prin care Dumnezeu poate spune cuvinte de zidire sănătoasă. Şi aceasta este lucrarea Duhului.

Unii ignoră fapul că trupul include de asemenea „duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi” (Evrei 12:23), adică sfinţii care sunt deja în cer. Încă putem beneficia de slujirea fraţilor noştri, Pavel, Petru, Ioan şi Iacov, din moment ce avem cuvintele lor în formă scrisă. „Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre, şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:22-23). Cuvântul scris ne permite să beneficiem de slujirea şi învăţătura sănătoasă a altor oameni maturi în credinţă, pe care Dumnezeu ni i-a dat de-a lungul istoriei Bisericii. Desigur, nu le putem acorda acelaşi respect şi aceeaşi încredere ca scriitorilor care au primit o ungere specială pentru a scrie cuvântul infailibil, care este Biblia.

Chiar dacă ungerea ne învaţă toate lucrurile, iar Biblia este cea mai înaltă autoritate în vieţile noastre, nu putem ignora faptul că Biserica are de-a face cu un trup care are multe funcţii diferite. De aceea, nimeni nu se poate considera suficient pentru a înţelege toate tainele lui Dumnezeu sau pentru a crede că el îşi poate dezvolta viaţa spirituală fără ajutorul altora. Dacă cunoşti cu adevărat vocea lui Dumnezeu, El – şi nu vreo altă fiinţă omenească – te va învăţa cui să acorzi atenţie pentru creşterea ta spirituală. Aşa cum Dumnezeu a pus în calea mea oameni care să mă încurajeze, să mă mustre şi să mă zidească în credinţă, tot aşa El a pus în mâinile mele cărţi scrise de autori care sunt acum în cer. Sunt alţii astăzi pe care nu îi pot cunoaşte sau auzi personal, dar pot avea câştig din slujirea lor. Personal, sunt conştient de multe situaţii în care Dumnezeu mi-a vorbit exact la momentul potrivit, când aveam cea mai mare nevoie de un cuvânt, prin intermediul lucrării unor autori plini de Duhul Sfânt.

Îmi vin în minte două exemple de oameni bine cunoscuţi care au fost convertiţi citind o carte. Primul este unul dintre cei mai puternici evanghelişti din toată istoria, George Whitefield, care, deşi se disciplina bine în citirea Scripturii, nu a fost convertit până când nu a citit cartea lui William Law, intitulată O chemare serioasă la o viaţă devotată şi sfântă.

Exact acelaşi lucru i s-a întâmplat fondatorului uneia dintre cele mai puternice mişcări misionare care a existat vreodată, A. B. Simpson. El a fost crescut într-un cămin creştin, avea o mare teamă de Dumnezeu şi o dorinţă arzătoare de a-L sluji pe El, însă la vârsta de 17 ani, a intrat într-o depresie îngrozitoare până când Dumnezeu a pus în mâinile lui o carte intitulată Taina evanghelică a sfinţirii de Marshall. El a citit: „Prima faptă bună pe care o vei face este să crezi în Domnul Isus Hristos... În momentul în care vei face aceasta, vei păşi în viaţa veşnică, vei fi îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu şi iertat de toate păcatele tale, vei primi o inimă nouă şi toate lucrurile pe care Duhul Sfânt le-a pregătit pentru tine.” Imediat după ce a citit aceste cuvinte, el a crezut şi a primit mântuire şi pace în inima lui.

Cu câţiva ani în urmă, l-am vizitat pe prietenul meu indian navajo, Herman Williams, acasă la el, în Arizona. Din cauza bolii, Herman nu a avut niciodată ocazia să meargă la şcoală, dar când a fost născut din nou, dorinţa de a citi Cuvântul lui Dumnezeu l-a făcut să depună efortul de a învăţa să citească şi a reuşit aceasta. Într-o zi, m-a dus în biroul lui şi mi-a arătat rafturi pe fiecare perete – mi-a spus că erau aproape 1500 şi că le citise aproape pe toate. În acelaşi timp – şi spun aceasta fără să exagerez – nu am cunoscut vreodată pe cineva mai conştient de vocea Duhului şi mai călăuzit de El. Chiar dacă a continuat să fie un simplu om al credinţei, el cunoştea şi înţelegea Biblia ca un expert. (Herman s-a întâlnit faţă în faţă cu Isus pe 12 noiembrie 2009, din cauza mai multor probleme fizice).

Dr. A.W. Tozer a putut face doar şase clase de şcoală în copilăria lui şi deţinea două titluri onorifice, dar nu erau obţinute prin studiu într-un seminar. El L-a primit pe Hristos la vârsta de nouăsprezece ani şi, cu o foame nepotolită şi spre beneficiul lui, a început să studieze Biblia şi multe alte cărţi. Ascultând înregistrările mesajelor lui, poţi sesiza accentul de fermier simplu, care a fost ocupaţia sa înainte de convertire, dar în acelaşi timp, vei fi conştient de gândirea adâncă şi prezentarea atentă a unui profesor universitar. Astăzi, el este unul dintre autorii cei mai citiţi de către creştinii serioşi. Tatăl meu a avut privilegiul de a-l auzi cu mai multe ocazii, după ce L a cunoscut pe Hristos în 1935, la vârsta de 30 de ani. Tatăl meu, care avea doar şase clase de şcoală primară, a dedicat de asemenea mult timp citirii Bibliei, în primul rând, dar totodată a sute de cărţi.

Odată ce am accentuat nevoia de a profita cât mai mult posibil de slujirea altor mădulare din trupul lui Hristos, mă preocupă aceia care, în căutarea de a-şi satisface setea, se duc la izvoare murdare. Ei sunt atraşi de lucruri care nu sunt de folos. Ei resping ceea ce este temeinic şi umblă după lucruri ciudate, îndoielnice, radicale şi extreme. Îmi aduc aminte de un prieten care vorbea cu ani în urmă despre aceia pe care „îi gâdilă urechile” (2 Timotei 4:3). El spunea că gâdilatul este produs de o boală a urechii. Pentru că urechea nu este sănătoasă, persoana respectivă nu va suporta „învăţătura sănătoasă”, după cum spune versetul. Aceluia care nu are un auz deficient îi va fi de folos ceea ce a spus Isus celor şapte biserici: „Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul” (Apocalipsa 2:7, 11, 17, 29; 3:6, 13, 22). Pentru a vindeca mâncărimea de a asculta învăţătura falsă, trebuie să existe mai întâi o recunoaştere a acelei slăbiciuni spirituale, urmată de o pocăinţă smerită.

Vă rog daţi-mi voie să-mi exprim părerea că citirea personală este mai bună decât o înregistrare audio sau un film. Acestea pot fi foarte bune, dar nu ca substitut, luând locul momentelor în care eşti singur şi citeşti. În general o carte prezintă adevărul într-o formă mai completă şi mai corectă decât o face un film. Filmele tind să dramatizeze şi să exagereze, şi uneori conţinutul lor contrazice în totalitate faptele. Problema cu ascultarea unei înregistrări, chiar înregistrări ale Scripturii, este că cititorul va pune accentul potrivit cu interpretarea lui. Practic, atunci când citeşti, îţi vei fixa atenţia şi te vei concentra mai bine asupra fiecărui cuvânt, şi dacă eşti distras, este uşor să te întorci în punctul de unde nu ai mai fost atent. Sfatul meu este să înveţi şi să te obişnuieşti încet, încet cu cititul – dacă în trecut acesta nu a fost obiceiul tău – mai mult decât cu orice altă formă de comunicare.

Vorbind despre cărţi, recunosc, de asemenea, un adevăr neplăcut şi anume că astăzi există prea multe capcane, greşeli şi înşelăciune în ele. Este trist că marea majoritate a cărţilor creştine scrise de autori moderni sunt foarte sărace, la fel ca şi creştinismul prezentat cel mai adesea la televizor, radio, şi prin alte mijloace mass media. Personal nu mă obosesc să citesc cărţi care sunt la modă şi care câştigă o mare popularitate. Nu mă pot gândi la vreuna recentă care să nu fi făcut mai mult rău decât bine (recunoscând că aş putea fi foarte uşor în necunoştinţă de unele).

Totuşi, Dumnezeu nu ne-a abandonat necunoaşterii în vremurile acestea, ci ne-a dat nişte autori foarte buni. Pe lângă aceasta, putem găsi oricând o mină bogată de cărţi clasice care au fost citite de creştini timp de decenii, şi chiar secole. Vreau să recomand în special biografiile marilor creştini. Există puţine alte lucruri care te vor încuraja să trăieşti o viaţă vrednică de Numele lui Hristos, aşa cum o vor face aceste biografii. Prin intermediul lor, vieţile acestor oameni pot fi parte din vieţile noastre astăzi. De asemenea, prin învăţătura din cărţi putem trage folos şi putem fi zidiţi când buni autori creştini din vremurile noastre împărtăşesc secretele spirituale care le-au fost descoperite, dar chiar mai mult, putem fi ajutaţi de marii învăţători ai trecutului. Aşa trebuie să fie şi este lucrarea Aceluia care Se identifică cu Biserica lui Hristos şi care botează fiecare nou credincios în trupul Său, care este Biserica.