Big_editorial9 Aceste fragmente fac parte din "Flămând după Dumnezeu" de John Piper.

Autorul îl citeză în această carte pe JONATHAN EDWARDS care spune: "Starea actuală a vremurilor cere în mod extrem plinătatea Duhului Sfânt în lucrare şi nu trebuie să ne oprim până nu o găsim. Pentru realizarea ei, cred că pastorii, mai presus de alte persoane, trebuie să ţină post şi rugăciune atât într-un mod personal, cât şi unii cu alţii. Multe lucruri s-ar îmbunătăţi în împrejurările actuale dacă pastorii dintr-o comunitate s-ar întâlni petrecând timpul în post şi rugăciune arzătoare, căutând în mod sincer darurile extraordinare ale Duhului Sfânt, de care avem nevoie în prezent."

Un alt citat de JOHN CHRYSOSTOM : "Atât cât ne stă în putinţă, postul este o imitare a îngerilor, un dispreţ faţă de lucrurile prezente, o şcoală a rugăciunii, o hrană a sufletului, un frâu pus la gură, o abatere de la senzualitate; potoleşte mânia, domoleşte supărarea, linişteşte furtunile firii, stimulează raţiunea, limpezeşte mintea, despovărează trupul, alungă poluţiile, durerile de cap. Prin post se ajunge la domolirea comportamentului, la o exprimare liberă, la păreri juste."

Autorul:
Lipsa postului este un indiciu al faptului că ne simţim confortabil în starea actuală. Nimeni nu posteşte ca să exprime mulţumirea pe care o simte. Oamenii postesc doar atunci când sunt nemulţumiţi. „Se pot jeli nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile, când mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti”. Absenţa postului arată cât de mulţumiţi suntem de absenţa lui Hristos.

Să tânjim şi să Îl aşteptăm cu mai multă intensitate decât Simeon şi Ana! Să avem noi mai puţină dedicare decât aceşti sfinţi predecesori creştinilor? Noi I-am văzut gloria. Gloria, ca singurul Fiu al lui Dumnezeu şi totuşi să fim mai puţin flămânzi după venirea Sa? Nu cumva suntem atât de legaţi de confortul acestei lumi încât gândul de a posti pentru sfârşitul ei pare de neconceput? Ce spuneţi voi, cei mai în vârstă decât noi? Puteţi gusta mai bine din gloria prezenţei Regelui pentru că este mai aproape? Transformaţi acest sentiment în post pentru venirea Regelui? Dar voi tinerilor? Îl iubiţi pe Isus atât de mult încât venirea Sa să reprezinte cel mai măreţ lucru la care vă puteţi gândi? Sau El este subiectul unei discuţii religioase de sfârşit de săptămână, care îţi ajută câteodată conştiinţa încărcată, dar nu este persoana pe care ţi-ai dori-o să îţi întrerupă viaţa? Dar cei de vârstă mijlocie? Ce simţiţi atunci când vi se spune că postul pentru revenirea Regelui poate reflecta intensitatea dorinţei voastre ca Mirele să vină? Nu cumva planurile voastre pentru mult aşteptata pensionare vă umplu cu dorinţe mai puternice decât perspectiva venirii lui Hristos? Pasiunea Anei pentru Mesia trezeşte ceva în noi? Dorim venirea lui Hristos mai mult decât încheierea carierei sau îndeplinirea planurilor familiale? Sau terminarea următoarei cine? Să nu postim noi pentru întoarcerea Regelui? Nu este o practică devoţională nouă sau străină. Este pur şi simplu o exprimare a cât de mult suntem flămânzi după Dumnezeu: Doamne, atât de mult dorim ca lucrarea Ta să fie terminată şi ca Împărăţia Ta să vină! Atât de mult dorim, Doamne, să te întorci!

Vă chem să-L căutăm împreună pe Dumnezeu în privinţa postului şi a rugăciunii pentru a pătrunde în gândirea întunecată ce înghite lumea modernă în privinţa avortului şi a multor altor boli. Nu este o chemare la o revoltă colectivă care strigă la oamenii răi: „Daţi-ne ţara înapoi”. Este o chemare pentru cei ce sunt străini şi călători pe pământ, a căror ţară este în ceruri, care aşteaptă apariţia Regelui lor, pentru a continua lucrarea până la venirea Sa (Luca 19:13). Cea mai mare lucrare a creştinilor este „să facă totul pentru slava lui Dumnezeu” (1Corinteni 13:31), să se roage ca numele Domnului să fie sfinţit, ca Împărăţia Sa să vină şi ca voia Sa să se facă pe pământ (Matei 6:9-10). Să tânjim, să postim şi să ne rugăm nu numai pentru apariţia finală a Fiului Omului, dar şi pentru manifestarea – între timp – Duhului Lui şi a puterii Sale de a atinge orice om, de a-i salva pe cei care pier, de a curăţi biserica şi de a îndrepta lucrurile greşite – atâtea câte va voi Dumnezeu.

CHARLES SPURGEON : "Unii, sub pretenţia că sunt învăţaţi de Duhul Sfânt, refuză să fie îndrumaţi de cărţi sau de oameni. Ei nu onorează Duhul lui Dumnezeu. Este o neascultare faţă de El, pentru că dacă El dă mai multă lumină unora dintre slujitorii Săi – şi este clar că o face – aceştia trebuie să dea lumina altora şi să o folosească pentru binele bisericii. Dar dacă cealaltă parte a bisericii refuză să primească lumina, până unde va răspândi Duhul această lumină? Ar însemna că este o greşeală în administrarea darurilor şi harului lui Dumnezeu, date de Duhul Sfânt."