O chemare la rugăciune

Nu există un cuprins al acestei cărți

Prietene care nu te rogi, nu pot decât să te avertizez; dar te voi avertiza în modul cel mai solemn. Te avertizez că eşti într-o poziţie îngrozitor de periculoasă. Dacă mori în condiţia ta prezentă eşti un suflet pierdut. Vei învia doar pentru a fi nenorocit pentru toată veşnicia.

Oh, om nerugativ, cine şi ce eşti tu de nu ceri nimic de la Dumnezeu? Ai făcut un legământ cu moartea şi iadul? Ai făcut pace cu viermele şi focul? Nu ai păcate care să fie iertate? Nu ai teamă de chinurile veşnice? Nu ai dorinţă după cer? Oh, dacă te-ai trezi din nebunia ta actuală! Oh, dacă ai lua în considerare sfârşitul tău! Oh, dacă te-ai ridica şi l-ai chema pe Dumnezeu! Vai! Se apropie o zi în care toţi oamenii se vor ruga cu glas tare: „Doamne, Doamne, deschide-ne”, dar va fi prea târziu; – când mulţi vor striga la stânci să cadă peste ei, şi la dealuri ca să-i acopere, dar care nu au strigat niciodată la Dumnezeu în timpul vieţii lor. Cu toată dragostea te avertizez. Ai grijă ca nu cumva acesta să fie sfârşitul sufletului tău. Mântuirea este foarte aproape de tine. Vei pierde cerul pentru că nu ai vrut să ceri?

Să fii lipsit de rugăciune înseamnă să fii fără Dumnezeu, fără Hristos, fără har, fără speranţă, şi fără cer. Înseamnă să fii în drum spre iad.

A nu te ruga este o dovadă clară a faptului că un om încă nu este un creştin adevărat.

Nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu în Hristos dacă nu vorbim cu El în rugăciune. Dacă vrem să fim cu El în cer, trebuie să fim prietenii Lui pe pământ. Dacă vrem să fim prietenii Lui pe pământ, trebuie să ne rugăm.

Nu pot numi pe nimeni „justificat” până când nu crede. Nu îndrăznesc să spun că cineva crede până nu se roagă. Nu pot să înţeleg o credinţă mută. Primul act al credinţei va fi să Îi vorbeşti lui Dumnezeu. Credinţa este pentru suflet ceea ce este viaţa pentru trup. Rugăciunea este pentru credinţă ceea ce este respiraţia pentru viaţă. Cum ar putea un om să trăiască fără să respire, depăşeşte înţelegerea mea; şi cum ar putea un om să creadă fără să se roage, depăşeşte de asemenea înţelegerea mea.

Eu sunt convins că rugăciunea este unul dintre acele lucruri care sunt considerate a fi un „lucru de la sine înţeles” şi, ca multe lucruri de la sine înţeles, este ruşinos de neglijată. Este „treaba tuturor”; şi, după cum se întâmplă adesea în asemenea cazuri, este o treabă înfăptuită de foarte puţini. Este una dintre acele lucrări personale dintre Dumnezeu şi sufletele noastre pe care nici un ochi nu o poate vedea şi de aceea, e unul dintre lucrurile pentru care există tot felul de ispite ca să le treci cu vederea şi să le laşi nefăcute.

Mii de oameni mănâncă, beau, dorm, se trezesc, se duc la lucrul lor, se întorc acasă, respiră aerul lui Dumnezeu, privesc soarele lui Dumnezeu, umblă pe pământul lui Dumnezeu, se bucură de îndurările lui Dumnezeu, au trupuri muritoare şi judecata şi eternitatea stau înaintea lor. Dar niciodată nu Îi vorbesc lui Dumnezeu! Trăiesc ca animalele care pier; se comportă ca nişte creaturi fără suflet; nu au să-I adreseze nici un cuvânt Celui din a Cărui gură vor primi într-o zi sentinţa veşnică.

Mulţi îşi murmură rugăciunile după ce s-au întins în pat sau trec rapid prin ele în timp ce se spală sau se îmbracă dimineaţa. Oamenii pot să creadă ce vor, însă pot fi siguri că înaintea lui Dumnezeu aceasta nu este rugăciune.

Rugăciunea şi păcatul nu vor trăi niciodată împreună în aceeaşi inimă. Rugăciunea va mistui păcatul, sau păcatul va sugruma rugăciunea.

Rugăciunea este cel mai sigur remediu împotriva diavolului şi a păcatelor chinuitoare. Păcatul împotriva căruia ne-am rugat din inimă niciodată nu va putea rămâne ferm în viaţa noastră; acel diavol nu va mai avea stăpânire asupra noastră niciodată dacă Îl implorăm pe Domnul să-l scoată afară.

Nimic nu pare a fi prea mare, prea greu, sau prea dificil pentru rugăciune. A obţinut lucruri care păreau imposibile şi inaccesibile.

Există un prieten care aşteaptă mereu să ne ajute, numai dacă noi vrem să-I împărtăşim durerile noastre – un prieten care a avut milă de cel sărac, şi bolnav, şi îndurerat, când a fost pe pământ – un prieten care cunoaşte inima omului, căci a trăit treizeci şi trei de ani ca un om printre noi, – un prieten care poate plânge cu cei ce plâng, căci El a fost un om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, – un prieten care este capabil să ne ajute, căci nu a fost vreodată o durere pământească pe care să nu o poată alina. Prietenul este Isus Hristos.

Rugăciunea poate uşura crucile noastre, oricât de grele ar fi ele. Poate să-L aducă jos de partea noastră pe Unul care ne va ajuta să le purtăm. Rugăciunea poate deschide o uşă pentru noi când drumul pe care mergem pare a fi blocat. Poate să-L aducă jos pe Unul care ne va spune: „Aceasta este calea, mergi pe ea”. Rugăciunea poate să aducă o rază de speranţă când toate planurile noastre par întunecate. Poate să-L aducă jos pe Unul care ne va spune: „Nu te voi lăsa niciodată, nici nu te voi părăsi”. Rugăciunea poate obţine alinare pentru noi când aceia pe care îi iubim cel mai mult sunt luaţi de aici şi simţim că lumea este goală. Poate să-L aducă pe Unul care poate umple golul din inimile noastre cu Sine Însuşi, şi să spună valurilor din lăuntru: „Pace, liniştiţi-vă!”. Oh, fie ca oamenii să nu fie ca Agar în pustie – să nu vadă izvorul apelor vii de lângă ei!

Adaugă o recenzie

Numele dumneavoastră*

Recenzia dumneavoastră*

Trimite recenzia