Omule, unde eşti?

Mesaj de evanghelizare

Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” – Geneza 3:9

Adam ar fi trebuit să-L caute pe Făcătorul lui. Ar fi trebuit să alerge prin grădină după Dumnezeul lui şi să strige: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, am păcătuit împotriva Ta. Unde eşti Tu? Jos, la picioarele Tale cade creatura Ta şi cere milă din mâinile Tale. Mărturisesc dreptatea Ta şi cer mila Ta, dacă se poate arăta milă faţă de un păcătos ca mine.”

Dar în loc să facă acest lucru, Adam fuge de Dumnezeu. Păcătosul nu vine la Dumnezeu. Dumnezeu vine la el. Primul strigăt nu este: „Dumnezeul meu, unde eşti Tu?”, ci primul strigăt este vocea harului: „Păcătosule, unde eşti tu?” Dumnezeu vine la om; omul nu Îl caută pe Dumnezeul lui. Din zilele lui Adam până acum nu s-a găsit niciodată niciun singur caz în care păcătosul să-L caute mai întâi pe Dumnezeul lui. Dumnezeu trebuie să-l caute mai întâi. Oaia rătăceşte de una singură, dar nu se întoarce niciodată la turma ei până când nu o caută Marele Păstor. Este uman să greşeşti, este divin să te pocăieşti. Omul poate comite fărădelege, dar chiar şi faptul de a recunoaşte fărădelegea şi de a simţi vina ei este darul şi harul lui Dumnezeu.

Întrebarea pe care Domnul i-o pune lui Adam poate fi folosită în cinci feluri diferite, căci în declaraţia Celui Divin este întotdeauna o mare adâncime. Dacă vorbele noastre dau un singur sens, este ceva; dar Domnul ştie cum să vorbească astfel încât să ne înveţe multe adevăruri în câteva cuvinte. Noi dăm puţin în mult; Dumnezeu dă mult în puţin.

I. Credem că întrebarea lui Dumnezeu a fost menită să trezească – „Adame, unde eşti?” Păcatul toceşte conştiinţa, droghează mintea, aşa încât, după ce a păcătuit, omul nu mai este capabil să înţeleagă pericolul în care se află şi se comportă ca şi cum nu a păcătuit. Păcatul este o otravă care omoară conştiinţa fără durere, prin mortificare. Oamenii mor din cauza păcatului, aşa cum mor de frig în Alpi – mor în somn; dorm, şi dorm, şi dorm, şi continuă să doarmă până când vine moartea şi apoi se trezesc în iad în chinuri. Una dintre primele lucrări ale harului dintr-un om este să-l scoată din acest somn, să-l trezească din letargia lui, să-i deschidă ochii şi să descopere pericolul în care se află. Una dintre primele acţiuni ale Medicului cel Bun este să pună sensibilitate în carnea noastră. Aceasta a devenit rece, moartă şi mortificată; El pune viaţă în ea şi apoi apare durerea; dar chiar această durere are un efect binefăcător asupra noastră.

Adam a devenit conştient într-o anumită măsură de starea în care îl adusese păcatul lui, dar această întrebare a avut menirea să-l mişte în adâncul duhului său, să-l trezească la o asemenea conştientizare a pericolului încât să se trudească să scape de mânia viitoare. „Adame, unde eşti?” – uită-te la tine însuţi acum, gol, străin de Dumnezeul tău, temându-te de prezenţa Făcătorului tău, mizerabil, stricat. „Adame, unde eşti?” – cu o inimă împietrită, cu o voinţă rebelă, căzută, căzută, căzută din starea ta înaltă. „Adame, unde eşti?” Pierdut! Pierdut de Dumnezeul tău, pierdut de fericire, pierdut de pace, pierdut în timp, pierdut în eternitate. Păcătosule, „unde eşti?”

„UNDE EŞTI?” Viaţa ta este fragilă; nimic nu poate fi mai firav. Un fir dintr-o pânză de păianjen este un cablu în comparaţie cu firul vieţii tale. Visele sunt o construcţie solidă pe lângă viaţa ta a cărei structură e ca un balon de săpun. Acum eşti aici, şi-acum nu mai eşti. Astăzi stai aici; o săptămână mai târziu poţi fi pierdut în altă lume. Oh, unde eşti, omule? Neiertat, şi totuşi, un om pe moarte! Condamnat, şi totuşi, mergând nepăsător către distrugere!

Dacă ne temem că averile noastre personale sunt câtuşi de puţin în pericol, avem nopţi neliniştite şi zile grele; dar oh, sufletele noastre – sărmanele, sărmanele noastre suflete – ne jucăm cu ele de parcă ar fi nişte piese fără valoare, sau nişte cioburi de farfurie pe care le ia un copil de pe stradă şi-apoi le aruncă! Păcătosule! Este sufletul tău o tinichea atât de neînsemnată încât să-ţi permiţi să-l pierzi, pentru că nu vrei să te trezeşti din somn şi să-ţi întrerupi visele plăcute? Oh, dacă inima unui frate de-al tău poate să-ţi mişte inima şi dacă vocea unui frate de-al tău poate să-ţi deschidă ochii adormiţi, atunci îţi spun: „Oh, tu cel ce dormi, ce te doare? Scoală-te şi cheamă-L pe Dumnezeul tău! Trezeşte-te! De ce dormi? Trezeşte-te şi răspunde întrebării: «Unde eşti?» − Pierdut, ruinat şi stricat! Oh, păcătosule, unde eşti?”

II. Întrebarea era menită să convingă de păcat, şi să conducă la o mărturisire. Dacă inima lui Adam era într-o stare bună, el ar fi făcut o mărturisire deplină a stării lui păcătoase. „Unde eşti?” Haideţi să auzim glasul lui Dumnezeu spunându-ne acest lucru nouă, dacă astăzi suntem fără Dumnezeu şi fără Hristos. „Unde eşti, Adame? Te-am făcut după chipul meu, te-am făcut cu puţin mai prejos decât îngerii; ţi-am dat stăpânire peste lucrarea mâinilor mele; ţi-am pus toate lucrurile la picioare – pasărea din văzduh, şi peştele din mare, şi tot ceea ce este în adâncul mării. Ţi-am dat toată această grădină a desfătării ca să fie casa ta. Te-am onorat cu prezenţa Mea, M-am gândit la bunăstarea ta, am anticipat toate dorinţele tale. Luna nu ţi-a făcut niciun rău pe timpul nopţii, soarele nu te-a ars în timpul zilei. Am potolit vânturile pentru tine; am îmbrăcat pomii cu fructe pentru hrana ta. Am făcut ca toate lucrurile să slujească fericirii tale. Unde eşti? Nu ţi-am cerut decât un lucru mic: să nu atingi un pom pe care l-am păstrat pentru Mine. Unde eşti? Eşti un tâlhar, un rebel, un trădător? Ai păcătuit? Oh, Adame, unde eşti?”

Şi acum, păcătosule, ascultă-mă: „unde eşti?” Multora dintre voi Domnul ar putea să le spună: „Ţi-am dat o mamă evlavioasă care a plâns pentru tine în copilăria ta; ţi-am dat un tată sfânt care a tânjit după convertirea ta; ţi-am dat darul Providenţei – nu ai dus lipsă de hrană niciodată. Te-am îmbrăcat. Te-am pus într-o poziţie confortabilă în viaţă. Te-am ridicat de pe patul de boală. Am trecut cu vederea zeci de mii de nebunii de-ale tale. Îndurările Mele au curs către tine ca un râu. Ţi-am deschis ochii dimineaţa ca să te uiţi la bunătatea Mea; şi până la ultima clipă din noapte am fost ajutorul tău, şi am tras perdeaua peste capul tău lipsit de apărare. Te-am acoperit cu penele Mele, ai fost ocrotit sub aripile Mele, şi acum, unde eşti? Nu ai uitat tu poruncile Mele, nu ai urât tu Persoana Mea, nu ai călcat tu legile Mele, nu L-ai respins tu pe Fiul Meu? Nu eşti tu şi până astăzi un necredincios, mulţumit mai degrabă să te încrezi în faptele tale, decât să primeşti neprihănirea desăvârşită a Fiului Meu preaiubit, Mântuitorul lumii? Ce ai făcut pentru Acela care a făcut atât de mult pentru tine? Unde eşti? Nu eşti tu astăzi în tabăra vrăjmaşului Meu? Nu eşti tu de partea lui Satan, sfidându-Mă, ridicându-ţi braţul firav al rebeliunii tale împotriva Domnului care te-a făcut şi care îţi păstrează suflarea în nări – în a cărui mână este viaţa ta şi toate căile tale? Păcătosule, unde eşti? După toată bunătatea lui Dumnezeu – tu încă eşti un păcătos!”

III. Al treilea mod în care putem privi această întrebare: Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a spus: „Unde eşti?” Putem privi acest text ca fiind glasul lui Dumnezeu plângând starea pierdută a omului.

Este ca şi cum Dumnezeu a rostit cuvintele profetului: „Cum să te dau? Cum să te distrug în întregime? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Unde eşti, bietul Meu Adam? Ai vorbit cu Mine, dar acum fugi de Mine. Odată ai fost fericit, cum eşti acum? Gol, şi sărac, şi mizerabil. Odată purtai chipul Meu glorios, binecuvântat, dar acum unde eşti? Bietule Adame, unde eşti?

Este vreun suflet care a fost mişcat de prima parte a textului? Te simţi pierdut, şi îţi dai seama că această pierzare este rezultatul propriei tale nebunii voite? Plângi pentru tine? Ah, atunci şi Dumnezeu plânge pentru tine. El îţi spune ţie, celui care plângi pentru păcatul tău: „Ah, biet copil, ce durere ai suferit din cauza propriei tale nebunii voite!” Inima unui tată este mişcată; El tânjeşte să-l strângă pe Efraimul Său la sânul Lui. Să nu crezi, păcătosule, că Dumnezeu are o inimă de piatră. Tu ai o inimă de piatră, nu Dumnezeu. Să nu crezi că El este insensibil; tu eşti insensibil – El nu este.

Suflete, nu-l lăsa pe Satan să te înşele spunându-ţi că Dumnezeu este dur, nemilos şi nedispus să ierte! Pune-L la încercare! Aşa cum eşti – negru, murdar, autocondamnat; şi dacă ai nevoie de ceva care să te determine să-L pui la încercare, ascultă din nou strigătul plângător al Domnului, în timp ce răsună printre pomii din Eden: „Adame, creatura Mea, unde eşti?”

IV. Dar acum trebuie să mă întorc la al patrulea mod în care, fără nicio îndoială, trebuie privit acest verset. Este un glas care trezeşte, o voce care convinge, o voce care plânge; dar, în al patrulea rând, este un glas care caută.

„Adame, unde eşti?” Am venit să te găsesc oriunde ai fi. Te voi căuta până când ochii Mei îndurători te vor vedea. Voi merge pe urmele tale până când mâna milei Mele te va apuca; şi voi continua să te ţin până când te voi aduce la Mine Însumi şi te voi reconcilia cu inima Mea.

Dacă ai fost capabil să mă urmăreşti în cele trei părţi ale discursului, pot să-ţi vorbesc cu încredere. Voi, cei care sunteţi pierduţi, păcătoşi în drum spre pierzare, ascultaţi glasul lui Dumnezeu, căci vouă vă vorbeşte: „Unde eşti?” Căci am venit să te caut. „Doamne, sunt într-o asemenea stare încât nu pot să fac nimic pentru mine.” „Atunci am venit să te caut şi să fac totul pentru tine.” „Doamne, sunt într-o asemenea stare încât Legea mă ameninţă şi dreptatea se încruntă la mine.” „Eu am venit să răspund ameninţărilor legii şi să port toată mânia dreptăţii.” „Oh, dar eu am păcătuit atât de mult încât nu mai am nicio speranţă.” „Da, dar Eu am venit să dau speranţă păcătoşilor lipsiţi de speranţă.” „Vai, dar eu merit să fiu pierdut.” „Da, dar Eu am venit să preamăresc Legea şi să o fac demnă de cinste, să îţi dau merite în Persoana lui Hristos, şi apoi să-ţi dau îndurarea Mea din pricina meritelor Lui.” Nu există niciun păcătos care să fie conştient de starea lui pierdută şi, în acelaşi timp, să fie într-o poziţie din care să nu poată fi scos. Să vină cei mai răi dintre cei răi, cei mai stricaţi dintre toţi stricaţii; să vină toţi aceia care au luat note mari în sinagoga diavolului şi au devenit maeştri ai nelegiuirii; dacă ei privesc cu ochi înlăcrimaţi numai la rănile Celui care Şi-a vărsat sângele pentru păcătoşi, El poate să i mântuiască în chip desăvârşit pe toţi cei care vin la Dumnezeu prin El.

V. În ultimul rând, ştim sigur că acest text poate fi folosit şi trebuie folosit într-un alt sens. Pentru aceia care resping acest text ca fiind un glas de deşteptare şi convingere, pentru aceia care dispreţuiesc glasul îndurării care plânge după ei sau vocea bunătăţii care îi caută, acest text îi întâmpină în alt mod; este vocea dreptăţii care îi somează.

Adam a fugit, dar el trebuie să vină înaintea lui Dumnezeu la judecata Lui. „Unde eşti, Adame? Vino încoace, omule, vino încoace; Eu trebuie să te judec, păcatul nu poate scăpa nepedepsit. Vino, şi ia-ţi şi soţia vinovată cu tine; vino încoace; trebuie să-ţi pun nişte întrebări; trebuie să aud argumentele tale şi, de vreme ce ele vor fi goale şi zadarnice, trebuie să îţi rostesc sentinţa.” Căci chiar dacă a fost multă milă în această întrebare, a fost de asemenea şi multă severitate. „Adame, Adame, unde eşti? Vino încoace să fii judecat.”

Astăzi nu auzi acest strigăt; este amânat cu îndurare. Dar îl vei auzi curând; îl vei auzi pentru prima dată ca bubuitul tunetului când începe furtuna, când boala te pune la pat, şi moartea se uită la tine prin ochii ei osoşi şi te atinge cu mâna ei înfricoşătoare spunându-ţi: „Pregăteşte-te să te întâlneşti cu Dumnezeul tău.” Poate că astăzi dai la o parte întrebarea aceasta, dar va trebui să o înfrunţi atunci când Dumnezeu Însuşi va veni într-un contact mai apropiat cu natura ta, mult mai apropiat decât este astăzi. Te vei lupta cu durerile bolii sau ale neputinţei, dar atunci va fi o durere mai groaznică decât acestea. Va trebui să priveşti moartea; dar moartea nu va fi cea mai îngrozitoare dintre toate spaimele tale, fiindcă dincolo de moarte vei vedea judecata şi blestemul. Atunci vei auzi, când în cameră este linişte şi vocea soţiei şi a copilului sunt reduse la tăcere; când vei auzi numai ceasul cum bate, vei auzi zgomotul paşilor lui Dumnezeu venind la tine în seara vieţii tale şi spunându-ţi: „Unde eşti? Acum trebuie să te întâlneşti cu Mine. Încinge-ţi coapsele! Nu mai este nicio invitaţie a milei pentru tine; ziua îndurării a trecut pentru tine. Acum Mă vei întâlni faţă în faţă.” „Unde eşti?”

Poţi să te mai lauzi şi să te făleşti acum când nervii tăi au devenit drumuri pe care călătoresc picioarele încinse ale durerii şi când tăria ta s-a dus şi a dispărut, şi eşti ca o lumânare gata să se stingă? Unde sunt înjurăturile tale acum? Unde sunt acum veselia ta şi glumele tale? Unde eşti acum? Poţi să te frămânţi şi să te tot întorci; dar nu vei putea să scapi de întrebare; vei încerca să te uiţi înapoi la viaţa aceasta, dar vei fi forţat să te uiţi la viaţa sau la moartea dinaintea ta; şi Domnul va continua să şoptească în urechile tale: „Unde eşti?”

Atunci va veni ultima bătălie, când omul tare va fi îngenuncheat, când ochiul strălucitor şi sclipitor va fi acoperit de ceaţă şi limba se va lipi de cerul gurii, iar mâna va sta întinsă pe pat lipsită de putere, iar picioarele nu vor mai fi capabile să-ţi poarte trupul; când pulsul se va opri, când sudoarea rece şi umedă a morţii va curge pe sprâncene; şi în acele ultime clipe încă se va auzi acea voce înfiorătoare ridicându-se odată cu furtuna, până când ajunge la forţa deplină a vijeliei înfiorătoare – „Unde eşti?” În Iordan, fără Dumnezeu; apropiindu-te de mormânt fără speranţă, murind, dar fără Hristos care să te ajute; intrând în eternitate, dar fără nădejdea mântuirii veşnice.

...Totul a trecut; ultimele chinuri au trecut, şi firul care lega duhul de trup este tăiat şi ajungi în altă lume. Dar întrebarea te urmează – „Unde eşti?” Duhul tău este acum trezit; nu mai doarme; este eliberat de trupul greoi care îl ţinea posac, nepăsător, prost, mort. Acum aude glasul, cu adevărat, şi face ca duhul să tresară din nou şi din nou, fiindcă sufletul este adus înaintea lui Dumnezeu. „Unde eşti?” „Unde eşti?”, strigă conştiinţa trezită. Şi Dumnezeu îi răspunde: „Depărtează-te, blestemato!” Duhul se îndepărtează de Dumnezeu nu să se ascundă printre copacii din grădină, ci să se scufunde în valurile agoniei.

...Şi acum, au trecut mulţi ani de atunci şi trupul – chiar dacă sufletul a fost viu şi a suferit – a dormit în mormânt şi viermii l-au devorat. Dar ascultă! Ziua judecăţii, ziua tunetului a sosit; sunetul înfiorător al trâmbiţei este mai presus de toate bubuiturile tunetelor; şi după trâmbiţă se aude glasul: „Treziţi-vă, morţilor, şi veniţi la judecată!” În mijlocul acestui tumult înfiorător se aude strigătul: „Unde eşti?” Mesagerul angelic a găsit trupul tău, şi trupul tău iese din mormânt, de sub iarba verde. Tresare ca răspuns la întrebarea „Unde eşti?” şi, spre groaza lui, duhul său înfiorător se întoarce; sufletul lui care a suferit mult se întoarce în trupul înviat şi amândoi, camarazi de păcat, sunt acum tovarăşi de judecată. Strigătul răsună cu putere şi aceeaşi ureche care mă ascultă pe mine acum, îl va auzi atunci spunând – „Unde eşti?”

Apoi la marele tron alb, toţi ochii care se uită acum la mine Îl vor vedea; şi apoi, va începe judecata înfiorătoare – şi inima care acum rămâne nemişcată va tremura atunci. Atunci va veni judecata ta personală; şi, oh! păcătosule, păcătosule, nu sunt capabil să descriu spaima pe care o vei avea. Nu pot să îţi dau nici cea mai slabă imagine a acelui sunet de moarte şi a morţii duhului tău nemuritor când vei auzi: „Am fost flămând şi nu Mi-ai dat să mănânc; Mi-a fost sete şi nu Mi-ai dat să beau; atunci când nu ai făcut aceste lucruri unuia dintre cei mai neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-ai făcut; şi tu vei merge în pedeapsa veşnică, dar cei neprihăniţi în viaţa veşnică.”

„Oh, pământule! Pământule! Pământule! Ascultă cuvântul Domnului.” Mă rog ca fiecare dintre voi să auziţi pentru voi înşivă. Nu ţi-am vorbit despre visuri. Tu ştii că sunt realităţi; şi dacă nu ştii acum, vei şti curând. Te implor prin sângele Celui care a murit pentru păcătoşi – şi ce argument mai puternic aş putea folosi – gândeşte te la această întrebare: „Unde eşti?” Fie ca Dumnezeu să-ţi arate unde eşti. Ascultă glasul plângător al lui Dumnezeu în timp ce plânge cu milă pentru tine. Caută faţa Lui, căci El te caută pe tine; şi atunci nu va mai trebui să te înfiori când îl vei auzi la sfârşit spunând: „Unde eşti?”, ci vei fi capabil să spui: „Sunt aici, eu şi copiii pe care mi i-ai dat. Ne-am spălat hainele şi le-am albit în sângele Mielului; şi, Tată, aici suntem, nădăjduind să locuim în prezenţa Ta pentru totdeauna.”

Oh, dacă aş putea să stărui de voi aşa cum un om stăruie pentru viaţa lui! Oh, dacă aceste buze de pământ ar fi buze de foc şi dacă această limbă nu ar mai fi de carne, ci un cărbune aprins, luat cu cleştele de pe altar! Oh! de-aş avea cuvinte care să ajungă în sufletele voastre şi să ardă! Oh, păcătosule, păcătosule, de ce vrei să mori? De ce vrei să mori? Omule, eternitatea este un lucru înfricoşător şi să te întâlneşti cu un Dumnezeu mânios este înspăimântător; şi ce limbă ar putea descrie groaza de a fi judecat şi condamnat? Scapă-ţi viaţa; nu te uita înapoi; nu sta în câmpie; scapă la Muntele Calvarului ca să nu fii mistuit. „Crede în Domnul Isus Hristos”; încrede-te în El cu sufletul tău; încrede-te în El cu sufletul tău chiar acum, „şi vei fi mântuit.”

Adaugă o recenzie

Numele dumneavoastră*

Recenzia dumneavoastră*

Trimite recenzia