Vremea s-a scurtat

Un frate, cu care mă întâlnesc ocazional, nu poate niciodată să stea în compania mea măcar cinci minute, fără să mă atace cu privire la problema liberului arbitru și a predestinării. Ultima dată când l-am văzut, i-am spus că aș vrea să discut deschis cu el într-o zi despre aceasta, dar va trebui să amân discuția până după ziua judecății, pentru că eram prea ocupat să vorbesc despre asta acum. Părerea aceasta o am cu privire la multe alte probleme. Sunt frați care pot explica întreaga carte a Apocalipsei, deși mi-am dat seama că, în general, ei se exprimă zgomotos unul împotriva celuilalt, până când se atacă vehement pretutindeni (și se despart pe toată fața pământului). Însă eu prefer mai degrabă să pot proclama crucea lui Hristos și să explic Evangheliile după Matei, Marcu, Luca și Ioan, decât să descifrez imagistica din Ezechiel sau simbolistica din Apocalipsa. Ferice de cine poate expune misterele. Nu am nicio îndoială cu privire la binecuvântarea de care are el parte, dar eu sunt deplin satisfăcut cu o altă binecuvântare, și anume aceea că pot aduce păcătoși la Isus și pot învăța pe sfinți câteva adevăruri practice care să-i îndrume în viața de zi cu zi. Mi se pare că timpul este mult prea scurt ca să te înalți într-un balon de speculații sau să te pogori în minele gândirii profunde pentru a aduce la lumină niște mărunțișuri și fărâme de cunoștințe bizare. Noi vrem să salvăm suflete și să le conducem înspre cerul acela în care prezența lui Dumnezeu face ca ziua să fie eternă. Aceasta mi se pare mie că este treaba urgentă pe care o avem de făcut noi, acum că „vremea s-a scurtat” și „vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze”.