Predici despre trezire

II. Mijlociri solemne pentru trezire

Lucrul cel mai important pentru un creștin nu este soarta imperiilor pământești, ci starea Împărăției cerești. Oare ce avem a face eu și cu voi cu privire la ce se va întâmpla cu principatul acesta ori cu imperiul acesta? Noi suntem slujitorii unui Împărat spiritual, a cărui Împărăție nu este din lumea aceasta. Lasă ca cioburile să se certe cu cioburile pământului și să se ciobească unele pe altele cât doresc; sarcina noastră este legată de Împăratul Isus și de tronul Său. 

Lasă ca națiunile să se cufunde în confuzie cât doresc, Dumnezeu domnește peste toate și-Și conduce Biserica în biruință prin toate conflictele de pe pământ. 

Lumea se teme de entuziasm, de entuziasmul sacru pe care îl aprinde dragostea pentru Hristos, entuziasmul care este aprins de gândul la nenorocirea oamenilor și de dorința de a smulge tăciunii din foc, entuziasmul care crede în Duhul Sfânt, care crede că Dumnezeu este încă prezent în Biserica Sa pentru a face minuni; iată de ce se îngrozește lumea, și tocmai acest lucru îi lipsește Bisericii. Rugați-vă pentru ea, rugați-vă să fie botezată cu Duhul Sfânt și cu foc. O, Doamne, trimite-ne Duhul Tău de neînvins! O, Doamne, însuflețește-Ți lucrarea! 

 Adeseori suntem ca o aramă dură care nu vrea să lase să se imprime pe ea pecetea, dar, dacă am fi ceea ce ar trebui să fim, am fi precum ceara topită, care primește imediat imprimarea peceții puse asupra ei. O, dacă am avea o inimă care să fie întru totul tăcută față de orice dorință ori voință, ori opinie, ori judecată a noastră, astfel încât mintea lui Dumnezeu să fie mintea noastră, voința lui Dumnezeu să fie voința noastră! Biserica ar fi vindecată curând de suferințele ei și scăpată din diviziunile ei, dacă ar învăța să păstreze tăcere pentru un timp; dar glasul unui învățător favorit este auzit de unii, iar glasul unui alt învățător din Israel este ascultat de alții, așa că glasul lui Dumnezeu se pierde în mijlocul gălăgiei sectelor și al zarvei partidelor! O, dacă Biserica ar ședea la picioarele lui Isus, dacă ar lăsa deoparte prejudecățile sale și dacă ar primi Cuvântul în toată simplitatea și integritatea lui, și dacă ar accepta ceea ce Domnul Dumnezeu, și numai El, declară că este adevărul! 

Cuvinte, cuvinte, cuvinte; avem atât de multe cuvinte, și ele sunt doar pleavă, dar unde este CUVÂNTUL care era Dumnezeu la început și care era cu Dumnezeu? Acel Cuvânt reprezintă sămânța vie și nestricăcioasă: „Pentru ce să amesteci paiele cu grâul?, zice Domnul”. Vrem mai puțin din cuvintele oamenilor și mai mult din El, care este Însuși Cuvântul lui Dumnezeu. Păstrează tăcerea, păstrează tăcerea, și lasă-L pe Isus să vorbească. Lasă să-ți vorbească rănile Lui; lasă să-ți vorbească moartea Lui; lasă să-ți vorbească învierea Lui; lasă să-ți vorbească înălțarea Sa la cer și slava care I-a urmat; și lasă ca trâmbița celei de-a doua veniri să răsune în urechile tale! Nu poți auzi muzica acestor lucruri slăvite din cauza zgomotului roților îngrijorării și din cauza zgomotului discordant al zadarnicelor controverse iscate de propria înțelepciune. Păstrează tăcerea, pentru ca să poți auzi glasul lui Isus, căci atunci când vorbește El, tu îți vei reînnoi puterea. 

Sursa celei mai mari slăbiciuni a noastre este tăria noastră înnăscută, și sursa celei mai mari nebunii a noastre este înțelepciunea noastră personală. 

Dumnezeul care conduce de sus 

Și care tună atunci când dorește, 

Care călărește pe cerul furtunos 

Și care stăpânește mările, 

Acest Dumnezeu înfricoșător este al nostru, 

Tatăl nostru și iubirea noastră. 

Dacă simți că nu te poți ruga, atunci ești omul care ar trebui să se roage de două ori mai mult ca oricine altcineva! 

 Noi suntem aici o mare armată, și, dacă ați fi cu toții oameni apți, care să poată mărșălui înspre bătălie, am putea vedea mari biruințe; dar trebuie să-i cărăm și pe cei bolnavi în brancarde, și jumătate din timpul păstorului și al slujitorilor bisericii este ocupat de îngrijirea soldaților ineficienți, care sunt potriviți numai pentru spital. „La cine te referi?”, spune cineva. La tine, prietene – mai mult ca sigur că la tine! Propria ta conștiință va decide la cine mă refer! 

 Poate că alții dintre voi cred că nu e nevoie de nicio trezire, că propriile voastre inimi sunt îndeajuns de bune; nădăjduiesc că doar puțini dintre voi gândesc așa. Dar, dacă așa gândești, ascultătorul meu, te avertizez! Tu îți închipui că ești bine și tocmai prin lucrul acesta demonstrezi că ești greșit. Cel care spune în sine însuși: „Sunt bogat, m-am îmbogățit”, să știe că este „sărac, orb și gol”. Cel care spune că nu are nevoie de nicio trezire nu știe ce spune. 

 Cel care privește înspre păcat își are spatele întors către Dumnezeu – cel care privește la Dumnezeu își are spatele întors către păcat. 

Cineva a întrebat: „Dacă păgânii nu sunt evanghelizați, ce se va alege de ei?”. Eu voi pune o altă întrebare, de un caracter mult mai practic. Dacă tu nu încerci să-i evanghelizezi pe păgâni, ce se va alege de tine? Nu te întreba atât de mult cu privire la destinul lor, ci gândește-te la al tău, dacă oricum nu-ți pasă de mântuirea lor. Cel care nu caută niciodată convertirea altuia se află în pericolul iminent de a fi damnat el însuși. Nu cred în mântuirea niciunui om care este atât de centrat pe sine: cu siguranță că el nu este mântuit de egoism. Nu pot crede că un om poate poseda Duhul lui Dumnezeu, dacă este indiferent față de starea altora, căci una dintre primele roade ale Duhului este dragostea. 

 Am auzit uneori remarca batjocoritoare că noi știm foarte bine că avem nevoie de Duhul Sfânt, și că nu e nevoie să vorbim veșnic despre lucrul acesta. Dar, fraților, avem nevoie să recunoaștem în mod frecvent adevărul acesta; și tocmai datorită Duhului Sfânt trebuie să facem asta. Dacă nu-L onorăm pe Duhul Sfânt, nu ne putem aștepta ca El să lucreze împreună cu noi; El va fi întristat și ne va părăsi, pentru ca să ne vedem neajutorarea. Mai mult, mă tem că, chiar dacă ar fi crezută, în general, în mod teoretic, doctrina despre necesitatea lucrării Duhului, se poate să nu acționăm pe baza ei; și lucrul care nu este crezut în practică nu este, de fapt, crezut deloc! Sunt foarte suspicios cu privire la un om care se obosește de un adevăr de o importanță atât de vitală, încât ajunge să-l socotească o banalitate. Nu vom ezita să repetăm doctrina din nou și din nou, și suntem convinși că poporul lui Dumnezeu nu va obosi auzind-o. Fără Duhul lui Dumnezeu nu putem face nimic; suntem ca niște corăbii fără vânt, ori ca niște care fără cai; ca niște ramuri fără sevă, ne uscăm; ca niște cărbuni fără foc, suntem nefolositori; ca o jertfă fără focul aprins, nu putem fi acceptați. 

 Această binecuvântare din legământ este, în textul nostru, promisă în mod specific unei clase de persoane care ne sunt în mod special dragi nouă. „Voi turna Duhul Meu peste sămânța ta, și binecuvântarea Mea peste sămânța ta”. Părinți, prindeți-vă cu tărie de acest punct al promisiunii! Mă tem că nu ne gândim îndeajuns cu privire la promisiunea pe care a făcut-o Domnul copiilor noștri. Harul nu curge prin sânge; noi nu am căzut niciodată în eroarea grosolană a membralității prin dreptul nașterii fizice ori în presupunerea că copilul unor părinți evlavioși ar avea vreun drept la rânduielile creștine. Noi știm că religia reprezintă o problemă personală ce nu se transmite prin sânge ori prin naștere; de asemenea, știm că copiii sunt moștenitorii mâniei până ce nu-i regenerează harul lui Dumnezeu; dar, cu toate acestea, există o semnificație în acea zicere plină de har: „Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri [...] în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru”. Pavel cu siguranță că nu a fost greșit, ci a avut mare dreptate, atunci când i-a spus temnicerului ca răspuns la întrebarea sa: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”: „Crede în Domnul Isus, și vei fi mântuit tu și casa ta”. Prindeți-vă de cuvintele acestea, părinți creștini, și nu vă mulțumiți cu jumătate de promisiune. Rugați-vă lui Dumnezeu să o împlinească în întregime. Duceți-vă înaintea Lui chiar în ziua aceasta, voi, mame și tați, și implorați-L să aibă milă de sămânța voastră. Strigați înaintea Lui și spuneți: „Tu ai spus: «Voi turna Duhul Meu peste sămânța ta, și binecuvântarea Mea peste sămânța ta». Fă-o, Doamne, de dragul lui Isus Hristos!”. 

 Lăsați ca sclavii Legii să-și îndeplinească sarcinile când sunt biciuiți pe spate; dar aleșii lui Dumnezeu Îl vor sluji cu plăcere, și vor face de zece ori mai mult din dragoste decât alții din nădejdea unei plăți. Nimeni nu poate face să răsune laudele lui Dumnezeu ca aceia care au gustat dragostea Sa specială și care cunosc dulceața ei de nedescris! 

Trăirea sfântă reprezintă un amvon înalt. Un caracter evlavios are în el un glas mai puternic decât limba caracterizată de cea mai mare elocvență. 

 O, dacă ar găsi chiar acum câteva suflete sărmane odihna în Hristos, în timp ce vorbim despre Duhul divin care devine un Mângâietor pentru toți cei cărora prima dată le-a devenit un Aducător de viață! Fie ca El să vină și să-i aducă pe oameni la viață, iar apoi să-i facă plini de bucurie! Este lucrarea Sa binecuvântată de a da prima dată viața, iar apoi de a da lumină! A fi viu față de Dumnezeu reprezintă prima experiență a celor răscumpărați; după aceea vine bucuria în Dumnezeu prin Duhul Sfânt. 

 Au fost unii fanatici în Biserica primară care au părăsit totul pentru ca să se poată ruga continuu; noi știm ce le-ar fi spus apostolul, căci nu a zis el oare: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce”? Sunt unii oameni leneși, cărora le place mai mult să se roage decât să muncească; fie ca ei să învețe că Domnul nu acceptă lucrul acesta din mâinile lor! Oare Stăpânul nostru când a fost pe pământ, după ce a ținut o predică în corăbioara lui Simon Petru, nu a spus El imediat lui Petru, așa cum a spus întotdeauna: „Depărteaz-o la adânc, și aruncați-vă mrejele pentru pescuire”? Și aceasta ca să arate că munca, munca grea, munca cea mai grea, se potrivește foarte bine cu auzirea și predicarea Cuvântului; și că niciun om nu are dreptul să-și părăsească slujba la care l-a chemat Dumnezeu în providența Sa, sub pretenția că Îl caută pe Domnul. Nu pătați niciodată o îndatorire cu sângele alteia! 

 Să nu credeți că sunteți buni la ceva până ce lumea nu găsește greșeli în voi; niciodată să nu credeți că ați dobândit vreun succes până nu încep să strige mulți împotriva voastră. 

 Lui Isus I se aduc foarte multe complimente în ziua de azi; dar oamenii nu I se supun Lui ca unui Domn absolut. 

Lumea Îl urăște pe Hristos și trebuie să-L urască; dacă L-ar denunța cu curaj pe Hristos, aceasta ar reprezenta pentru noi un semn mai dătător de speranță decât sărutul ei la fel de înșelător ca al lui Iuda. 

 Orice vrabie poate ciripi în timpul zilei; dar numai privighetoarea poate cânta în întuneric. Copii ai lui Dumnezeu, ori de câte ori dușmanii par să biruiască asupra voastră, ori de câte ori rândurile aliniate ale vrăjmașilor par să fie sigure de victorie, începeți să cântați! 

 Preaiubiților, dacă Duhul lui Dumnezeu ar ilumina Biserica în întregime, s-ar pune capăt tuturor diviziunilor. Schismele sunt ocazionate în general de ignoranță și de către duhul mândru care nu suportă corectarea. Pe de altă parte, unitatea reală, durabilă, practică, va exista proporțional cu unitatea minților oamenilor în adevărul lui Dumnezeu.