Rutină, putreziciune sau trezire

1. Cel mai mare vrăjmaş al creştinului
2. Greşeli în gândire
3. Deşteptat din somn
4. Biserica în rutină
5. Ieşind din rutină
6. Ocupându-ne de problemele spirituale
7. Trei legi spirituale
8. Spărgând statu-quoul
9. Vocea lui Dumnezeu care vorbeşte
10. O Carte care nu se schimbă, într-o lume mereu în schimbare
11. Două portrete ale bisericii
12. Un concept biblic al Bisericii
13. O biserică model
14. Vocea credinţei
15. Marele test: modificând adevărul

Avem la dispoziţie o oră ca să ne pregătim pentru eternitate. Să eşuezi în a te pregăti este un act de nebunie morală. Dacă ţi se dă o zi în care să te pregăteşti, iar tu permiţi ca orice să împiedice pregătirea, aceasta este o nebunie de neiertat pentru oricine. Dacă suntem în rutină spirituală, nimic din această lume nu ar trebui să ne împiedice. Nimic din această lume nu e vrednic să facă aceasta. Dacă credem în veşnicie, dacă credem în Dumnezeu, dacă credem în viaţa veşnică a sufletului, atunci nimic nu este suficient de important ca să ne facă să comitem un asemenea act de nebunie morală.

Unde sunt sfinţii model? Noi ar trebui să creştem printre noi sfinţi model, felul de creştini care să fie luaţi ca exemplu şi despre care să se spună: „Vreau să-i urmez pe aceşti bărbaţi şi pe aceste femei şi să fiu ca ei, aşa cum şi ei sunt ca Domnul lor.” Dar noi, pur şi simplu nu „producem” sfinţi în această generaţie. Majoritatea sunt exemple proaste pentru alţi creştini. Muncim din greu ca oamenii să se convertească şi avem pretenţia că facem lucrarea lui Dumnezeu. Apoi, după ce oamenii se convertesc şi ajung să ne cunoască, le suntem exemple proaste. Cred că acesta este un abuz în biserica lui Cristos.

Continuăm să trecem prin acea perioadă în care Ioan 3:16 este singurul verset folosit de cineva. Domnul îi iubeşte pe toţi. Veniţi, veniţi, veniţi; toată lumea să se convertească. Aşa că oamenii vin, însă convertirile rămân ceva de dorit. În loc ca oamenii să se convertească la Împărăţia lui Dumnezeu, biserica s-a convertit la obiceiurile şi căile acelor oameni. Nu există nici o separare de lume. Părerile şi obiceiurile lumii intră în biserică.

Deoarece Duhului Sfânt nu I se dă nici o ocazie să lucreze în slujbele noastre de la biserică, nimeni nu se pocăieşte, nimeni nu-L caută pe Dumnezeu, nimeni nu-şi peterece o zi aşteptându-L în tăcere pe Dumnezeu cu Biblia deschisă, căutând să-şi pună în ordine viaţa. Nimeni nu face aceste lucruri – noi vrem doar mai mulţi oameni. Dar mai mulţi oameni pentru ce? Mai mulţi oameni care să vină şi să repete slujbele noastre moarte, fără sentiment, fără sens, fără uimire, fără mirare? Mai mulţi oameni care să ni se alăture în sclavia faţă de automatism? În cea mai mare parte, rigiditatea spirituală care nu se poate apleca este prea slabă ca să ştie exact cât de slabă este.

Dorinţa noastră de a fi decenţi, de a nu ieşi din tipar şi de a nu se întâmpla nimic fanatic va continua până când absolut nimic nu se va întâmpla. Nu avem nici o manifestare divină, dar avem absenţa sfinţeniei. Cu toate acestea, Dumnezeu doreşte ca noi să cunoaştem prezenţa Lui şi să manifestăm sfinţenie.

V-aţi gândit vreodată la situaţia nebiblică şi fără speranţă în care ne aflăm acum, ca biserici evanghelice?

Noi râdem de cei ce sunt de partea cealaltă a gardului eclesiastic pentru că ei se pleacă, se curăţă şi se ploconesc de faţă cu biserica. Dar nouă ne lipseşte reverenţa – nu pentru că suntem slobozi în evanghelie, ci pentru că Dumnezeu lipseşte iar noi nu avem nici un sentiment al prezenţei Lui.

Biserica obişnuită este pur şi simplu o grămadă de frunze moarte, fireşti, fără nici un pic de viaţă. O organizăm, o sprijinim financiar şi o menţinem. Cu toate acestea, nu avem nimic altceva decât frunze fireşti care vor arde în iad în zilele care ne stau înainte, când Domnul se va întoarce.

Biserica este formată din oameni reali, iar atunci când aceştia se unesc, avem biserica. Cum sunt oamenii care formează biserica, aşa este şi biserica – nu mai rea, nu mai bună, nu mai înţeleaptă, nu mai sfântă, nu mai arzătoare şi nu mai închinătoare. Ca să îmbunătăţeşti sau să schimbi biserica trebuie să începi cu oamenii, în mod individual.

Mă întreb dacă nu cumva ne păcălim singuri. Mă întreb dacă nu cumva mare parte a tuturor lucrurilor pe care le facem nu este autoînşelare. Aud vocea lui Isus spunându-ne: „Ai stat destulă vreme acolo unde eşti. Ridică-ţi tabăra şi mergi înspre zona de deal a ţării.” Aceasta va fi o nouă experienţă spirituală pe care Dumnezeu o are pregătită pentru noi. Tot ce a făcut Isus Cristos pentru noi putem avea astăzi. Viaţa triumfătoare, viaţa plină de bucurie, trăirea sfântă, trăirea roditoare, cunoştinţa plină de uimire şi de încântare a Triunului Dumnezeu – toate acestea sunt ale noastre. Putere pe care să n-o fi cunoscut înainte, răspunsuri nevisate la rugăciuni – sunt ale noastre. „Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara…” (Deutoronom 1:8). Domnul ţi-a dat-o printr-un legământ. Du-te s-o iei – e a ta. A fost dată lui Avraam, Isaac, Iacov şi întregii seminţii ce a urmat după ei. Isus S-a rugat: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor” (Ioan 17:20). Aceasta îi acoperă pe toţi aceia care fac parte din Biserica lui Isus Cristos. Dacă-L numim Domn, cum să îndrăznim să mai rămânem un moment în rutină?! Domnul ne-a chemat să mergem mai departe. Însă atunci când oamenii trăiesc în rutină, nici chiar îngerul Gavril nu-i poate ajuta dacă ei nu ies afară din ea. Aceasta nu este o acuzaţie, dar este o sugestie. Dacă tu nu eşti în rutină, nu te supăra – altcineva este. Dar dacă eşti în rutină, trebuie să ieşi din ea. Diferenţa dintre un picior de lemn şi un picior bun este că dacă înţepi piciorul de lemn, persoana în cauză nu-şi dă seama. Diferenţa dintre o biserică ce este într-o putrefacţie seacă şi o biserică vie este, că dacă înţepi biserica în viaţă, aceasta va reacţiona. Dacă o înţepi pe cealaltă, ea e deja moartă. Copacul viu are frunze verzi, bogate şi sănătoase. Ia un cuţit, taie adânc scoarţa şi copacul va sângera. E viu. Copacul bătrân, mort stă pur şi simplu, aşa cum stă un turn de veghe pentru ciorile bătrâne pe post de santinele. Ia-ţi cuţitul, sapă cât de adânc vrei şi nu se va întâmpla nimic, deoarece copacul e mort. Dacă în urma predicii mele, tu nici nu te vei supăra, nici nu te vei bucura, nici nu te vei întrista, atunci ştiu că nimic nu mai poate fi făcut. Dar există unii oameni care sunt vii şi cred că majoritatea este aşa.

Exact aici ne aflăm şi noi în biserică. Trebuie să te ocupi de oameni săptămâni întregi ca să-i faci să-şi dea seama că sunt în rutină. Dacă n-ar fi existat nici un remediu, ar fi fost nemilos să faci aşa ceva. Dar dreptatea lui Dumnezeu este de partea păcătosului care mărturiseşte. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1Ioan 1:9). Pentru că Isus Cristos a murit, pentru că El a fost Dumnezeu şi pentru că El a fost om, ispăşirea este completă şi deplin eficace. Toate atributele lui Dumnezeu sunt de partea celui care îşi mărturiseşte păcatele, se întoarce de la ele şi aleargă la picioarele lui Isus.

Nu vi se cere să urmaţi liderii de biserică. Nu vi se cere, ca unui mic măcăleandru care stă în cuib, să vă deschideţi guriţa nevinovată şi să luaţi orice vă pun ei înăuntru. Dacă ceea ce pun eu înăuntru nu este hrană biblică, vărsaţi-o şi nu vă fie teamă să o faceţi! Sunaţi-mă, veniţi să mă vizitaţi sau scrieţi-mi o scrisoare anonimă. Dar faceţi ceva în privinţa aceasta! Sub nici o formă nu înghiţiţi ceea ce vă dau liderii voştri. Aici este Cartea, Biblia: mergeţi la Ea.

În multe biserici evanghelice, temperatura este atât de scăzută încât nici unul dintre ei nu-şi imaginează că sunt reci în inimile lor. Cântăm cântece care au fost scrise de inimi fierbinţi precum focul – le cântăm cu răceală într-un ritm lent. Acesta este evanghelismul pe care-l avem pe tot continentul. Jucăriile de cauciuc ale sfinţilor ne costă o grămadă, căci le ies dinţii copiilor Celui Prea Înalt.

Cred că există speranţă, ba chiar multă speranţă. Dar va fi nevoie de ceva tărie de caracter, de hotărâre, de multă rugăciune şi de purtarea crucii. Însă Îl vom avea pe Dumnezeu de partea noastră, iar eu prefer să-L am pe Dumnezeu de partea mea decât să am toate armatele din lume.

Israel era în rutină şi nu vroia ca cineva să îi deranjeze liniştea. Le plăcea muzica, mâncarea, paturile de fildeş şi se ungeau cu cel mai bun undelemn. Aveau tot ceea ce noi am numi o viaţă luxoasă. Dar nu erau îndureraţi de starea nenorocită în care se afla Israelul. Nu le păsa. Haideţi să nu ne odihnim în paturi de fildeş. Prin harul lui Dumnezeu, haideţi să începem să simţim puţină întristare pentru nenorocirea lui Iosif, să fim îngrijoraţi şi neliniştiţi în Duhul Sfânt de starea în care se află Biserica.

Ai curajul creştin de a-ţi schimba casa în aşa fel încât să se potrivească cu voia lui Dumnezeu? Ai curajul creştin să-ţi pui afacerea în ordine conform voii lui Dumnezeu? Ai curajul creştin să-ţi aduci viaţa personală pe linia voii lui Dumnezeu şi să dai afară orice nu este din Dumnezeu? Noi încă nu ştim ce nevoie disperată avem ca Dumnezeu să facă ceva în această vreme în care trăim, o vreme a deşertăciunii lumeşti, a carnalităţii, a competiţiei şi a orgoliului. Câtă nevoie avem de Dumnezeu! Câtă nevoie avem de Cristos! Câtă nevoie avem de Duhul Sfânt! Avem nevoie de o trăire curată, de sfinţire şi curăţie de inimă. Atunci Duhul Dumnezeului celui viu va veni peste noi.

Am o limbă ascuţită şi un fel de a fi puţin cam aspru, iar uneori spun lucruri care rănesc sentimentele unora. Nu vreau să te rănesc, dar iartă un seamăn de-al tău care e prea tâmpit ca să ştie să spună mai bine. Poate că nu sunt un creştin bun, dar creştin tot sunt. Sunt membru al Trupului lui Cristos. Sunt în arcă împreună cu puţinii binecuvântaţi care au fost cinstiţi de Dumnezeu cu har şi, de aceea, mie nu-mi este ruşine şi nu vreau să-mi fie.

Trebuie să ne întoarcem la credinţa că protestanţii există ca să protesteze, că ereticii există ca să fie eretici şi nonconformiştii trebuie să refuze să se conformeze.

Îl avem pe Dumnezeu. Îl avem pe Cristos. Avem adevărul. Avem o lume care are nevoie de ajutor. Îi avem pe sfinţi, avem puterea rugăciunii. Avem bucuria ascultării şi avem uimirea dulce a Prezenţei Sale. Avem bucuria cântecului creştin. Avem toate acestea, şi nu avem nevoie de gunoi. Îl avem pe Dumnezeu. Tot ceea ce trebuie să facem este să credem în Fiul Lui, Isus Cristos, să ne supunem adevărului şi Domnul Se va descoperi pe Sine, Se va arăta printre zăbrele.

Cum ieşi din rutina spirituală? Ieşi dându-I lui Dumnezeu tot ce ai, lăsându-L pe Dumnezeu să te stăpânească în mod total. Concentrează-ţi întreaga viaţă asupra lui Dumnezeu şi a Fiului Său, Isus Cristos. Apoi, caută să cunoşti dulcea fascinare de a-L iubi pe Dumnezeu. Nu poţi să dormi prea mult când frumuseţea Domnului Isus este înaintea ochilor tăi. Unii au dormit destul. O!, numai dacă ai putea să te trezeşti la vocea Prea iubitului tău! Numai dacă ai putea să te trezeşti şi să-L auzi vorbind! – aceasta ar fi mai dulce decât cântecul pitpalacului, mai dulce decât sunetul harpei. Vocea Fiului lui Dumnezeu – ea te-ar scoate din rutină şi te-ar trezi din somn. Isus Cristos este muzica lui Dumnezeu, poezia lui Dumnezeu, arta lui Dumnezeu, frumuseţea lui Dumnezeu, este tot ce are Dumnezeu.

Unii spun: „Tu predici lucruri triste.”… Nu vă predic o religie tristă. Vă spun doar că trebuie să stabilim o direcţie nouă. Trebuie să-L căutăm pe Domnul. O scurtă privire asupra Feţei Lui va zdrobi toate dorinţele fireşti pentru orice înseamnă mai puţin decât aceasta.

Dacă în urma predicii mele, tu nici nu te vei supăra, nici nu te vei bucura, nici nu te vei întrista, atunci ştiu că nimic nu mai poate fi făcut. Dar există unii oameni care sunt vii şi cred că majoritatea este aşa.

Adaugă o recenzie

Numele dumneavoastră*

Recenzia dumneavoastră*

Trimite recenzia