Îndatoririle părinţilor

I. Îndrumaţi-i pe calea pe care trebuie să meargă, nu pe calea pe care o vor ei.
II. Creşte-ţi copilul cu toată blândeţea, afecţiunea şi răbdarea.
III. Creşte-ţi copiii cu o convingere stăruitoare în mintea ta că foarte mult depinde de tine.
IV. Creşte-i având gândul acesta în continuu înaintea ochilor tăi " că sufletul copilului tău este primul lucru care trebuie avut în vedere.
V. Deprinde-ţi copilul să cunoască Biblia.
VI. Deprinde-i cu obiceiul rugăciunii.
VII. Deprinde-i cu obiceiul sârguinţei şi regularităţii în privinţa mijloacelor publice ale harului.
VIII. Deprinde-i cu obiceiul credinţei
IX. Deprinde-i cu obiceiul ascultării.
X. Deprinde-i cu obiceiul de a spune întotdeauna adevărul.
XI. Deprinde-i cu obiceiul de a răscumpăra întotdeauna timpul.
XII. Creşte-i cu o teamă constantă de o prea mare indulgenţă.
XIII. Creşte-i amintindu-ţi continuu cum îşi creşte Dumnezeu copiii.
XIV. Creşte-i amintindu-ţi continuu influenţa propriului tău exemplu.
XV. Creşte-i amintindu-ţi continuu puterea păcatului.
XVI. Creşte-i amintindu-ţi continuu promisiunile Scripturii.
XVII. În ultimul rând, creşte-i cu rugăciune continuă pentru binecuvântare peste tot ce faci.

Iubirea pentru suflet este sufletul oricărei iubiri. A-ţi alinta şi răsfăţa şi a-i face pe plac copilului tău, ca şi cum doar la lumea aceasta ar trebui să privească, şi ca şi cum viaţa aceasta ar fi singura vreme pentru fericire – a face aceasta, nu înseamnă dragoste adevărată, ci cruzime. Înseamnă a-l trata ca pe o fiară a pământului, care nu are decât o lume la care să privească şi nimic altceva după moarte. Înseamnă a ascunde de el acel măreţ adevăr pe care copilul ar trebui determinat să îl înveţe chiar din copilăria lui – că scopul final al vieţii lui este mântuirea sufletului său.

Un adevărat creştin nu trebuie să fie robul modei, dacă vrea să îşi crească copilul pentru cer. El nu trebuie să fie mulţumit să facă lucruri doar pentru că ele reprezintă obiceiul lumii; să îi înveţe şi să îi instruiască în anumite feluri, numai pentru că aşa se obişnuieşte; să le permită să citească unele cărţi dubioase, doar pentru că toţi ceilalţi le citesc; să îi lase să îşi formeze obiceiuri îndoielnice doar pentru că sunt obiceiurile vremii. Trebuie să îi crească având un ochi îndreptat spre sufletele copiilor lui. Nu trebuie să îi fie ruşine să audă educaţia lui numită neobişnuită şi ciudată. Şi ce dacă este? Timpul este scurt, chipul acestei lumi trece. Cel care şi-a crescut copiii mai degrabă pentru cer decât pentru pământ, mai degrabă pentru Dumnezeu decât pentru oameni – acela este părintele care va fi numit înţelept în final.

Am auzit pe unii spunând că nu ar trebui să le ceri copiilor nici un lucru pe care ei nu îl pot înţelege; că ar trebui să explici şi să le dai un motiv pentru orice lucru pe care doreşti ca ei să îl facă. Vă avertizez în mod solemn împotriva unei astfel de idei. Vă spun sincer, eu cred că acesta este un principiu nesănătos şi stricat. Fără îndoială, este absurd să faci un mister din tot ce faci, şi există multe lucruri pe care e bine să le explici copiilor pentru ca ei să vadă că sunt rezonabile şi înţelepte. Dar a-i creşte cu ideea că nu trebuie să ia nimic prin credinţă, că ei, cu puterea lor de înţelegere slabă şi nedesăvârşită, trebuie să primească lămuriri la „de ce”-urile şi „pentru ce”-urile lor la fiecare pas pe care îl fac, este într adevăr o greşeală îngrozitoare şi este posibil să aibă cel mai rău efect asupra minţilor lor.

Argumentează copilului tău în anumite momente, dacă eşti dispus să faci aceasta, dar nu uita niciodată să îi aminteşti (dacă îl iubeşti cu adevărat) că până la urmă nu este decât un copil – că gândeşte ca un copil, înţelege ca un copil, şi de aceea nu trebuie să se aştepte să ştie imediat motivul fiecărui lucru.

Pune înaintea lui exemplul lui Isaac, în ziua când Avraam l-a luat ca să îl aducă jertfă pe muntele Moria (Genesa 22). El i-a pus tatălui său acea singură întrebare: „unde este mielul pentru arderea de tot?” şi nu a primit alt răspuns decât acesta: „Dumnezeu Însuşi va purta grijă de miel.” Cum, sau unde, sau de unde, sau în ce fel, sau prin ce mijloace – toate acestea nu i-au fost spuse lui Isaac; dar răspunsul a fost suficient. El a crezut că va fi bine pentru că tatăl lui a spus aşa, şi el era mulţumit.

Răsfăţul este un cuvânt foarte expresiv şi din nefericire plin de semnificaţie. Cea mai scurtă cale de a răsfăţa (strica) copiii este să îi laşi să facă ce vor – să le permiţi să facă răul şi să nu îi pedepseşti pentru aceasta. Credeţi-mă, nu trebuie să faceţi acest lucru, orice durere v-ar costa, decât dacă vreţi să distrugeţi sufletele copiilor voştri.

Adaugă o recenzie

Numele dumneavoastră*

Recenzia dumneavoastră*

Trimite recenzia