Tragedie în Biserică - lipsa darurilor A.W. Tozer

Vignette_tragedie_in_biserica

Disponibila

Categorii
ISBN
978-606-8000-69-5
Disponibilă din
15 Februarie 2008
Numar pagini
111
Dimensiuni
14,7 x 21
Preț
12.0 RON

Puteţi scrie pe o hârtie acest lucru ca fiind un adevăr general valabil: 
Nu contează ce face un om, nu contează cât de prosper pare să fie într-un anumit domeniu, dacă Duhul Sfânt nu este Vitalizatorul suprem al activităţii lui, atunci totul se va prăbuşi când va muri. 
Probabil că cel mai trist lucru în această privinţă este faptul că acest om poate fi cinstit la moartea sa pentru talentele şi abilităţile sale, însă, în acea zi măreaţă când Domnul nostru va judeca lucrarea fiecărui om în parte, el va afla adevărul. Tot ceea ce este lucrarea lui proprie, realizată prin talente proprii, nu va fi nimic altceva decât lemn, fân şi trestie.
1. Lucrarea veşnică a lui Dumnezeu: numai prin Duhul Lui
2. Darurile Duhului: o necesitate în biserică
3. Tragedie în biserică: lipsa darurilor
4. Fără creştini de mâna a doua: biserica este încă biserică
5. O adunare a sfinţilor: unitatea în Duh
6. Scopul veşnic al lui Dumnezeu: Cristos, centrul tuturor lucrurilor
7. Credinciosul falimentar: Dumnezeu are un remediu
8. Învierea lui Cristos: mai mult decât un festival
9. Uniformitatea creştină: un răspuns evanghelic
10. Prezenţa lui Cristos: înţelesul comuniunii
11. Nădejdea noastră făgăduită: vom fi schimbaţi
12. A doua venire: nădejdea noastră binecuvântată
Cei care mă cunosc, probabil nu mă consideră un om prea vesel. Dar, slavă lui Dumnezeu, cunosc ceva despre adevărata bucurie a Domnului şi cred că ar trebui ca noi să fim un popor vesel.

Cred cu adevărat că lumea tristă este atrasă de strălucirea spirituală – de adevărata strălucire. Unele biserici îi antrenează pe uşieri să zâmbească arâtându-şi cât mai mulţi dinţi posibil. Însă eu pot să simt acest fel de manifestare, iar atunci când sunt salutat de cineva care zâmbeşte pentru că a fost dresat să zâmbească, ştiu că dau mâna cu înotătoarea unei foci dresate. Când căldura şi bucuria Duhului Sfânt sunt prezente într-o adunare şi când oamenii sunt involuntar bucuroşi, rezultatul este că au o influenţă minunată asupra altora. Am spus lucrul acesta de o sută de ori: motivul pentru care suntem nevoiţi să căutăm atâtea lucruri care să ne înveselească este faptul că înlăuntrul nostru noi nu suntem bucuroşi cu adevărat şi nu suntem fericiţi într-un mod care să ne satisfacă. Recunosc faptul că trăim într-o lume tristă şi că problemele internaţionale, ameninţările nucleare, cutremurele şi revoltele îi fac pe oameni să dea din cap cu disperare şi să spună: „Ce rost are?”. Dar noi suntem creştini, iar creştinii au tot dreptul să fie cei mai fericiţi oameni din lume. Nu avem nevoie să privim spre alte surse. Noi privim în Cuvântul lui Dumnezeu şi descoperim cum Îl putem cunoaşte pe Dumnezeul credincios de deasupra şi cum putem lua tot ceea ce avem nevoie din resursele Lui.

Acestea sunt lucrurile care contează: manifestarea darurilor Duhului lui Dumnezeu prin energia Duhului. Acestea trebuie să fie importante în adunările noastre. Consecinţa acestora este că Duhul Sfânt Îl face pe Isus Cristos bucuria şi încântarea noastră supremă.

Nu-I recunoaşteţi Duhului locul în Trupul spiritual, şi Biserica va înceta să mai funcţioneze aşa cum a intenţionat Dumnezeu.

În acea zi, vom fi complet demascaţi, iar lucrurile pe care le-am făcut în puterea noastră şi pentru slava noastră vor fi nimicite cu repeziciune asemeni fânului şi trestiei care nu au nici o valoare şi vor fi despărţite pe vecie de faptele şi lucrările Duhului, descrise ca fiind comori veşnice în ochii lui Dumnezeu – aur, argint şi pietre scumpe pe care focul nu le poate vătăma. În acea zi, tot ce are legătură cu faptele firii va pieri, va trece şi doar ceea ce a fost făcut de Duhul lui Dumnezeu va rămâne.

O congregaţie creştină poate supravieţui şi, adesea, dă impresia că prosperă în comunitatea în mijlocul căreia se află, prin exercitarea talentelor omeneşti şi fără nici o atingere din partea Duhului Sfânt. Însă nu este nimic altceva decât o activitate religioasă şi dragii oameni nu vor şti altceva mai bun până în ziua cea mare şi înfricoşată, când talentele folosite de noi vor arde în foc şi numai ceea ce a fost făcut de Duhul lui Dumnezeu va rămâne.

Din ceea ce văd şi simt în cercurile evanghelice, trebuie să spun că 90% din lucrarea religioasă ce se desfăşoară în biserici este realizată de membri fără daruri. Vorbesc despre bărbaţi şi femei care ştiu să facă multe lucruri, dar care eşuează în a manifesta darurile spirituale promise prin Duhul Sfânt. Acesta este unul dintre modurile prin care am încetinit adevărata lucrare a lui Dumnezeu în Biserica Sa şi în inimile oamenilor credincioşi din jurul nostru. Am permis unor membri ai trupului care nu au nici un dar autentic al Duhului să facă lucrarea religioasă.

Duhul lui Dumnezeu, prezenţa şi darurile Lui, nu sunt doar dezirabile în adunările noastre creştine; sunt absolut imperative!

În lumea noastră de astăzi, mortalitatea şi temporalitatea sunt scrise pretutindeni în Biserica lui Cristos. Motivul? Atâţia oameni încearcă să realizeze cu inteligenţă omenească şi cu puterea firii ceea ce numai Dumnezeu poate face prin puterea Duhului Său Sfânt.

Pe când aveam 19 ani şi stăteam cu toată seriozitatea pe genunchi în rugăciune, în camera din faţă a casei soacrei mele, am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt. Doream voia lui Dumnezeu şi mă opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor „ism”-ice care veneau cu formele, teoriile şi învăţăturile lor. Toate au încercat să mă culce la pământ. Unii spuneau că mersesem prea departe; alţii că nu ajunsesem suficient de departe. Dar daţi-mi voie să vă asigur de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din afară nu mai avea vreo semnificaţie care să conteze pentru mine. În disperare şi credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă la ce era încărcat de o importanţă majoră: să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului Celui Viu. Orice lucrare cât de mică pe care a făcut-o Dumnezeu vreodată prin mine şi prin slujirea mea datează din acea oră în care am fost umplut cu Duhul. De aceea pledez pentru viaţa spirituală a Trupului lui Cristos şi pentru lucrările veşnice ale Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale. În vieţile oamenilor de astăzi, Duhul Sfânt face acelaşi lucru pe care l-a făcut şi în vieţile apostolilor şi ale credincioşilor din primul secol.

Da, susţin faptul că astăzi, Dumnezeu poate face pentru noi tot ce a făcut în zilele apostolilor. Oh, puterea care ne aparţine – potenţialul pe care îl avem datorită faptului că El este aici! Drepturile noastre cetăţeneşti sunt încă valabile. Statutul nostru nu a fost revocat.

Spunem că avem toate privilegiile şi responsabilităţile pe care le-au avut odată credincioşii de la Rusalii. Planul şi promisiunile lui Dumnezeu pentru copiii Lui credincioşi nu s-au diminuat nici măcar puţin. Nicăieri în Cuvântul lui Dumnezeu nu există vreun pasaj care să poată fi răstălmăcit în aşa fel încât să însemne că Biserica vie, unitară a lui Isus Cristos de dinaintea venirii Sale, nu va avea aceleaşi drepturi, aceeaşi putere şi aceleaşi obligaţii pe care le-a avut şi în Ziua Cincizecimii. Eu unul, sunt hotărât să nu capitulez în faţa vremurilor în care trăim! Putem deveni de neclintit în această hotărâre. În puterea Duhului, trebuie să spunem: „Nu cedez şi nu voi ceda în faţa vremurilor în care trăiesc!” Putem spune aceast lucru Domnului nostru, nouă înşine şi, din când în când, putem s-o spunem peste umăr diavolului.

Nu este suficient ca o biserică locală să aibă doar o etichetă de ortodoxie. Toţi cei care Îl iubim pe Domnul nostru Isus Cristos ne confruntăm cu schimbări majore în perioada de dinaintea venirii Lui. Trebuie să reexperimentăm acel fel de trezire spirituală care să sfârşească într-o nouă putere morală, într-o nouă dorinţă de separare de lume, o nouă curăţie de inimă, o nouă revărsare a darurilor Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. 

Am făcut tot ce am putut pentru a ţine „actorii” departe de amvonul meu. Eu nu am fost chemat să promovez „actori”. Sunt sigur că Domnul nostru nu a intenţionat niciodată ca biserica creştină se servească drept scenă religioasă unde actorii să-şi primească plecăciunile cu mândrie, căutând recunoaştere personală. 

Mulţi oameni predică şi dau învăţături. Mulţi participă la programul muzical. Unii încearcă să cârmuiască lucrarea lui Dumnezeu. Dar dacă puterea Duhului lui Dumnezeu nu are libertatea să energizeze tot ceea ce fac ei, atunci ar fi mai bine ca lucrătorii aceştia să stea acasă. 

Prefer să fiu printre cei necunoscuţi, nelăudaţi şi netrâmbiţaţi făcând prin Duhul lui Dumnezeu ceva ce va conta chiar şi puţin în Împărăţia lui Dumnezeu decât să fiu implicat în vreo formă faimoasă de activitate religioasă peste care Dumnezeu va scrie în final judecata: „Şi aceasta va pieri!” 

De ce credincioşii nu experimentează tot ceea ce Dumnezeu doreşte pentru ei? De ce a devenit frecventarea bisericii o chestiune socială? De ce biserica şi creştinismul devin o simplă formă şi un ritual? 
Din cauză că suntem greşit instruiţi. Am fost greşit învăţaţi. Ni s-a spus că acum, noi suntem diferiţi şi că am tot fost diferiţi de la apostoli încoace. Ni se spune: „Acum, trăim într-o vreme diferită a bisericii. Diavolul e ocupat, iar noi nu putem avea sau trăi ceea ce biserica apostolică a avut şi a trăit.” 
Reacţionez vehement la acest fel de învăţătură. Oricine îndrăzneşte să spună asemenea lucruri se află în aceeaşi postură ca şi omul care refuză să-ţi lase copiii să deschidă uşa cămării tale pentru a sta la masa ta să mănânce. Orice fel de aşa-numită învăţătură sau expunere care te privează de privilegiile şi făgăduinţele Noului Testament este greşită, iar cel care încearcă să te priveze de acestea e un învăţător fals! 
Ai dat vreodată cuiva dreptul de a sta la masa ta la prânz şi de a nu-ţi lăsa copiii să aibă parte la mâncare? Cine are dreptul, în numele învăţăturii greşite, să-ţi împiedice copiii să ia parte la masă? Copiii sunt ai tăi, iar tu eşti responsabil pentru ei. Ai un legământ nescris cu ei, iar masa este întinsă pentru ei. Îţi poţi rezerva dreptul de a le spune cum să se comporte, dar nu ai dreptul să îi privezi de vreun lucru. 
Ce drept are cineva să-mi spună că eu aparţin unei biserici diferite de biserica apostolică a primului secol? Cine este autorizat să-mi spună că focul s-a stins în glorie şi că braţul puternic al Cristosului lui Dumnezeu are acum o putere scăzută? Când citesc Noul Testament... cine a fost trimis să-mi spună: „Dar partea asta nu este pentru tine. Pasajul ăla nu este pentru tine. Promisiunea aia nu este pentru tine”? Cui i-a fost dat dreptul să stea astfel la poarta Împărăţiei lui Dumnezeu? Nimănui!

Orice fel de învăţătură sau de expunere biblică ce mă privează de privilegiile şi făgăduinţele Noului Testament, este greşită. Cel care încearcă să mă lipsească de acestea este un învăţător fals.

Nu există niciun grup religios sau organizare bisericească din lume pe care Dumnezeu să nu o părăsească dacă încetează să împlinească voia Sa divină.
Andrei C., 07 Decembrie 2012, 09:37
Încă o carte care tratează într-un mod atât de serios, acest aspect important al darurilor în Biserică. Dumnezeu să binecuvinteze lucrarea pe care o faceţi şi mulţumim pentru preţurile încă accesibile nouă.
David Regus, 07 Decembrie 2012, 09:41
In stilu-i caracteristic Tozer nu se dezminte nici in aceasta carte ce este un manifest impotriva crestinismului second hand. Prezinta remedii viabile pentru un crestin falimentar ce considera invierea lui Cristos doar un festival. Pentru Tozer lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi conceputa separata de Duhul si argumenteaza necesitatea darurilor Duhului in Biserica. O Biserica fara daruri este un non-sens, o tragedie. Face afirmatii indraznete "...trebuie sa spun ca 90% din lucrarea religioasa ce se desfasoara in biserici este realizata de membrii fara daruri". Daca luam in considerare ca a scris astfel acum 23 de ani, ma intreb ce procent ar considera astazi reprezentativ pentru aceasta perioada pos-modernista. Este o "carte medicament" ce pentru inceput produce durere pentru ca apoi sa conduca spre asteptata vindecare, data de CARTEA inspirata de Insusi Dumnezeu.
Adauga recenzie