Succesul şi creştinul A.W. Tozer

Vignette_coperta76

Disponibila

Categorii
ISBN
978-606-8000-51-0
Disponibilă din
17 Ianuarie 2012
Numar pagini
130
Dimensiuni
14,7 x 21
Preț
12.0 RON

Costul şi criteriile maturităţii spirituale
1. Desăvârşirea spirituală definită
2. El este un Iubit gelos
3. Formula pentru succesul spiritual
4. Ciuma, cuvântul terorii
5. Viaţa mai profundă
6. Unitatea care aduce trezire
7. Cinci reguli pentru o trăire sfântă
8. Comuniunea sfinţilor
9. Secretul biruinţei
Ceea ce predic eu, încercând să stârnesc în Biserica lui Isus Hristos, este o redescoperire a frumuseţii Mântuitorului, astfel încât să putem începe să-L iubim din nou cu intensitatea dragostei pe care părinţii noştri au experimentat-o.

Aş vrea să văd undeva sau să redescopăr încă o dată înainte de a muri slava frumuseţii lui Isus pe care au cunoscut-o acei oameni.

„Oh, Dumnezeule, noi nu vrem nimic din tot ce ai, Te vrem pe Tine.” Acesta este strigătul unui suflet care merge în sus.

Singurul fel de trezire de care sunt interesat câtuşi de puţin este acel fel de trezire care îi va face pe oameni să se cutremure cu extaz în prezenţa Domnului Isus Hristos.

Aceasta este învăţătura cu privire la viaţa mai profundă – „să dai deoparte toate creaturile pe care le-a făcut Dumnezeu” şi să încetezi a încerca să-ţi promovezi familia ta. Nu mai încerca să-ţi promovezi afacerea şi să-L foloseşti pe Dumnezeu în aceasta. Nu mai încerca să promovezi orice altceva şi să-L foloseşti pe Dumnezeu în acel lucru; dă totul la o parte, mai puţin pe Dumnezeu. „Căci El nu va lucra în inima ta, dacă nu poate fi singur acolo.” Scoate orice alt lucru afară.

Să ne deschidem inimile doar pentru un singur Iubit – Fiul lui Dumnezeu Însuşi – şi să ţinem toate celelalte lucruri la distanţă. Toate relaţiile noastre – soţ şi soţie, tată şi fiu, mamă şi fiică, om de afaceri şi partener – toate acestea să le avem în afara noastră. Pentru ca în adâncul inimilor noastre, să nu avem decât un singur Iubit. „El nu suportă niciun rival.”

Sunt unii care te vor necăji pentru că nu te poţi entuziasma de lucrurile materiale. Un prieten de-al meu chiar s-a enervat pentru că eu pur şi simplu nu mă pot entuziasma şi nu îmi pot stârni interesul pentru lucrurile pământeşti. Nu pot face asta sub nicio formă. Nu pot să stau deoparte şi să am o atitudine de uimire în faţa unui Buick, a unui Cadillac sau la orice altceva. Nu pot. Casele pe care le construiesc ei şi despre care se spune că sunt magnifice – nu pot fi entuziasmat de ele. După ce ai văzut casa sau cetatea a cărei temelii are ca ziditor şi meşter pe Dumnezeu (Evrei 11:10), nu poţi fi entuziasmat de nicio casă construită de vreun om în această lume. Nu poţi fi entuziasmat de aceasta.

Orice lucru de care te agăţi, te închini înaintea lui pentru că intervine între tine şi Dumnezeu, fie că este vorba de avuţii, de familie, reputaţie, siguranţă sau chiar de viaţa însăşi. Isus ne-a învăţat că nu putem să ne agăţăm nici măcar de viaţa însăşi. Dacă am făcut din trăirea noastră pe pământ ceva la care nu vrem să renunţăm şi ne ţinem de ea, atunci aceasta ne va sta în cale şi ne vom pierde pe noi înşine în ea.

Orice comoară exterioară care îţi atinge inima este un blestem.

Sunt sigur că dacă noi toţi L-am vedea pe Dumnezeu mai mare, am vedea oamenii mai mici. Aceasta este ziua măririi personalităţilor isteţe şi, pe măsură ce mărim oamenii, Îl micşorăm pe Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu nu este cel mai mare lucru din lume pentru tine, toate vorbele tale nu mă vor impresiona niciodată.

Nu ştiu de ce vă temeţi de sfinţire şi nici nu mă interesează. Dar vă spun lucrul acesta: mai bine ţi-ai da la moarte firea pământească, căci dacă nu, aceasta va face ceva îngrozitor cu tine. În aceste zile teribile în care trăim, noi nu doar am acceptat firea pământească în manifestarea ei bună din punct de vedere moral, considerând-o destul de adecvată, dar am mai inventat şi o teologie ruşinoasă a „circumstanţelor atenuante”, prin care o scuzăm.

În urmă cu câţiva ani, Dumnezeu mi-a dat o sulă ascuţită şi mi a spus: „Acum, fiule, printre celelalte îndatoririle ale tale, una va fi să înţepi toate eurile umflate pe care le vezi. Du-te şi înfinge o sulă în ele.” Şi de atunci au fost mai multe bubuituri şi sâsâituri în lucrarea mea în timp ce aerul a ieşit din euri. Oamenii mă urăsc din cauza aceasta, dar eu îi iubesc pentru privilegiul de a-i reduce la mărimea lor, pentru că, dacă este ceva ce noi ar trebui să punem în rânduială, atunci acest lucru ar fi să vedem cât de mici suntem.

Când mă rog cel mai elocvent, viaţa mea de rugăciune este cel mai puţin împlinită. Însă atunci când încetez să mai fiu elocvent şi Îi dau lui Dumnezeu mai puţină teologie, tac şi doar privesc îndelung în sus, aşteptând ca Dumnezeu să vorbească inimii mele, El vorbeşte cu aşa o putere încât trebuie să pun mâna pe un creion şi un carneţel şi să iau notiţe din ceea ce Dumnezeu spune inimii mele.

Amuzamentul religios a corupt atât de mult Biserica lui Hristos, încât milioane de oameni nu ştiu că acesta este o erezie. Milioane de evanghelici din toată lumea s-au devotat amuzamentului religios. Ei nu ştiu că acesta este în aceeaşi măsură o erezie precum numărarea mătăniilor, stropirea cu apă sfinţită sau altceva.

Resentimentul nu ar trebui să fie simţit niciodată de niciun copil al lui Dumnezeu.

Dacă ai ceva în această lume sau pe cineva pe care nu Îi permiţi lui Dumnezeu să ţi-l ia, atunci nu Îl iubeşti pe El aşa cum ar trebui, şi nu cunoşti nimic despre viaţa mai profundă, din experienţă.

Eu nu folosesc niciodată cuvântul „dorinţă”, niciodată! Am renunţat la el cu mulţi ani în urmă... Dacă Dumnezeu vrea ca eu să am ceva, atunci mă voi ruga pentru acel lucru. Iar dacă nu vrea să îl am, nu îl vreau.

Eliberarea de temerile pământeşti înseamnă că eu aleg voia lui Dumnezeu acum şi pentru totdeauna; este comoara mea, singura mea atitudine. Singura mea teamă este să nu ies din voia lui Dumnezeu. Nu este niciun lucru din afara voii lui Dumnezeu pe care să mi-l doresc, şi în voia lui Dumnezeu nu este nimic de temut, pentru că Dumnezeu a jurat să mă ţină în voia Lui. Dacă sunt în afara voii Lui, atunci aceasta este o altă problemă. Dar dacă sunt în voia Lui, El a jurat să mă ţină. Şi El poate să facă lucrul acesta, este destul de înţelept să ştie cum să o facă şi este destul de bun să vrea să o facă. Aşa că, chiar nu ai de ce să te temi.

Mi-e milă de predicatorul căruia îi este teamă de adunarea sa, sau de superiorii lui din denominaţia sa. Poate că sunt puţin anormal la acest capitol, dar nu am experimentat niciodată nici măcar un spasm de teamă faţă de superiorii mei; şi rareori sunt conştient de mine în faţa unei adunări.

Într-o biserică în care pastorului îi este frică să nu rănească pe cineva care are un carnet gros de cecuri, care este atent să nu spună nimic şi să nu ia nicio poziţie, toţi se adună în jurul lui. El este mort şi adună mulţi alţi morţi în jurul lui, iar ei numesc aceasta biserică. Nu este deloc o biserică; este doar o conglomerare de oameni morţi, cărora le este frică să aibă o opinie. Aceasta este frumoasa toleranţă a morţilor.

Dăi un centimetru diavolului, şi el va lua o milă. Lasă cămila diavolului să-şi bage nasul murdar în cort, şi toată cocoaşa ei va fi înăuntru în mai puţin de o oră. Aşadar, să-l ţii pe diavol afară. Să-l ţii departe de doctrina şi de amvonul tău. De aceea, timp de treizeci şi unu de ani cât am fost pastor în Chicago, am stat cu o bâtă în faţa amvonului. Nimeni nu predica de la acel amvon, dacă nu ştiam că era vrednic să predice, din punct de vedere moral şi doctrinar.

Nu cred că trebuie să atacăm caprele. Unii predicatori, Dumnezeu să-i binecuvânteze, sunt atât de grijulii să menţină credinţa părinţilor noştri, încât îşi aduc o bâtă la amvon şi încep să bată caprele de la amvon. Nu cred că aceasta este o idee bună.

„O, Dumnezeule, fii înălţat mai presus de toate. Împărăţia Ta să vină şi împărăţia mea să dispară.”

Cine câştigă când ai de ales între Dumnezeu şi bani, între Dumnezeu şi ambiţie?
Cine câştigă când ai de ales între o plăcere trupească şi a face voia lui Dumnezeu?
Cine câştigă când ai de ales între căsătorie şi voia lui Dumnezeu?
Şi cine câştigă când ai de ales între Dumnezeu şi prieteni?

Renunţă la prieteniile tale, la averile tale, la conforturile tale, la ambiţiile tale, la reputaţia ta, la sănătatea ta şi chiar la viaţa ta, şi vei vedea că Dumnezeu îţi va da totul înapoi, „o măsură bună, îndesată, clatinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38). Acest fel de învăţătură este foarte greu de primit, pentru că nu este cea pe care o auzi astăzi. Auzim cu totul altceva. Creştinii joviali, încrezători în ei înşişi ne spun cât de minunat este să-L acceptăm pe Hristos, şi apoi să ne simţim bine tot restul vieţii. Domnul nu va cere nimic de la tine, spun ei. Ba da, prietene, va cere! Domnul va cere tot de la tine. Şi când Îi vei da totul Lui, El va binecuvânta şi îţi va da înapoi, însă nu poate face lucrul acesta altfel.

Fii sigur de un lucru: înainte ca împărăţia Lui să vină, a ta trebui să dispară. Nu ştiu dacă aceasta este o escatologie bună sau nu. Dar ştiu că este o bună experienţă creştină – înainte ca împărăţia lui Hristos să poată veni înlăuntrul meu, împărăţia mea trebuie să dispară din mine. Trebuie să mă dau jos de pe acel tron şi să-l dau pe mâna Aceluia căruia I-a aparţinut în toate aceste secole – Isus Hristos, Domnul nostru.
Adauga recenzie