Întuneric și Lumină

Așadar, iată întrebarea: de ce ne abatem în felul acesta? Ce anume ne determină să o facem? De ce ne păcălim singuri în felul acesta? Părem să fim buni; căutăm culmile mai înalte; suntem în căutare; suntem oameni minunați, dar greșim în totalitate! De ce aceasta? Aici ni se spune exact de ce greșim. Răspunsul este că problema cu fiecare dintre noi, în privința acestor chestiuni, nu este niciodată intelectuală, ci este totdeauna morală. Iată problema. Aici e punctul în care ne păcălim singuri. Aici este punctul în care eșuăm să conștientizăm natura esențială a problemei noastre. Credem că este intelectuală, că nu înțelegem. 

Nu există cazuri speciale pe tărâmul spiritual, dar nouă ne place să credem că există, nu-i așa? Cu toții încercăm să ne facem pe noi înșine un caz special. Nicodim făcea acest lucru, și cu toții l-am făcut. Spunem: „Desigur, eu sunt o persoană intelectuală, și am niște dificultăți speciale.” Există un singur răspuns la aceasta. Prostii! Ipocritule! Nu aceasta e problema ta! Nimeni nu are o problemă specială. Cu toții credem că avem. Adeseori vin la mine oameni care încearcă să-mi arate că din cauza unui lucru sau al altuia, din cauza eredității lor sau a altui lucru, ei au o problemă specială. Din nou, aici există un singur răspuns la aceasta. Nu există așa ceva. Fiecare om are ceva special cu care se luptă. Cu toții avem un secret șocant și rușinos. Cu toții avem probleme speciale, însă toate se reduc la același lucru; toate provin din acest lucru afirmat aici pentru noi într-un mod așa de clar și de limpede, și prin urmare, acesta e punctul din care începem. 

Dragul meu prieten, forma păcatului nu contează absolut deloc. Realitatea păcatului este ceea ce contează, și aceasta e ceva adevărat despre fiecare dintre noi. 

Iată problema noastră. Nu este deloc intelectuală. Problema noastră este că iubim întunericul. Aici trebuie să începem! Trebuie să realizăm că esența problemei noastre, a fiecăruia dintre noi, este că iubim întunericul. Tu spui: „Îmi doresc să primesc plinătatea Lui. Numai dacă...” Dragul meu prieten, întrebarea este: o vrei tu cu adevărat? Motivul principal pentru care nu o ai este că iubești altceva în locul ei. 

Dar iată un om care nu vrea acest lucru deoarece faptele sale sunt rele, deoarece le iubește; acum el se protejează pe sine. El nu vine la lumină. Vorbește despre ea. Lasă impresia, și se convinge atât pe sine, cât și pe alții, că o vrea cu adevărat, însă dovedește că nu o vrea deoarece nu vine la lumină. Și acesta este doar un alt mod care denotă auto-protejare. Ce experți suntem cu toții la acest lucru! Ce escroci groaznici suntem, ce ipocriți suntem! Putem să ne păcălim chiar și pe noi înșine în felul acesta. Spunem: „Acum, vreau cu adevărat să cunosc adevărul. Citesc aceste cărți, dar nu primesc plinătatea. De ce nu?” Ei bine, adevărata problemă este că tu nu te expui cu adevărat luminii. Te aperi pe tine însuți; te protejezi tot timpul. Dumnezeu știe că toți trebuie să pledăm vinovați din cauza aceasta. 

O metodă este ceea ce numim raționalizarea păcatelor noastre. Aceasta înseamnă că putem întotdeauna să le explicăm. Desigur, dacă vedem pe altcineva făcând același lucru, este greșit și vedem asta imediat, și îl denunțăm. Dar când vine vorba de greșelile proprii, „ei bine, mă aflam în niște circumstanțe speciale...” Întotdeauna există un motiv pentru ele și întotdeauna le putem explica în dreptul nostru. „Nu e nevoie să vin la lumină în ce privește acest lucru pentru că, ei bine, nu este păcat; este ceva anume ce pot să explic.” 

Există oameni care vorbesc cu o indignare justificată despre lucrurile care se întâmplă în lume. Acesta e modul lor de a se apăra de acuzațiile propriei conștiințe. Este o formă veche de a face asta, și este una foarte subtilă. Dar asta nu înseamnă să vii la lumină. Nu îți permiți să vii tu însuți la lumină deoarece tu faci mereu lucrul acesta prin prisma altcuiva. 

Un alt mod prin care facem acest lucru este prin contrabalansarea faptelor noastre rele cu fapte bune. Spunem: „Atâta vreme cât simt că sunt generos și atâta vreme cât fac donații mari pentru cauze nobile, nu se poate să fiu cu totul greșit, cu siguranță!” Și în felul acesta noi răspundem la acuzațiile luminii. Încercăm să ne mângâiem propriile conștiințe; încercăm să reducem la tăcere lumina pictând întunericul nostru și încercând să-l facem lumină. 

Ce trebuie să facem în privința acestui lucru? Domnul nostru o spune destul de clar. Primul lucru este că trebuie să fim onești în ce privește intenția noastră. Nu are niciun rost să spunem că vrem lumina dacă nu o vrem cu adevărat, și noi știm foarte bine dacă o vrem sau nu. Intenția noastră trebuie să fie în primul rând clară, și corectă, și onestă, și bună; apoi, acțiunile vor urma. Întreb iarăși, vrei cu adevărat să primești „plinătatea Lui”? Aceasta este întrebarea fundamentală. Dacă nu ești clar în privința aceasta, nu este nevoie să mergi mai departe. Ești complet greșit; și nu vei obține nimic. „Tu dorești ca adevărul să fie în adâncul inimii” (Psalmul 51:6). Dumnezeu cunoaște totul; nu Îl poți păcăli. Nu are niciun rost să te joci cu Dumnezeu. 

De ce ești așa de sărac din punct de vedere spiritual? Este din cauză că te protejezi, nu ești onest; există ceva ce preferi mai mult. Și atâta vreme cât te afli în starea aceasta, nu este de niciun folos; trebuie să dai drumul. Trebuie să te supui luminii; trebuie să vii la El și să stai înaintea Lui, și să-L lași să facă ce vrea cu tine. 

Oamenii fac anumite lucruri în întuneric pe care n-ar visa vreodată să le facă în lumină, și dacă se gândesc că s-ar putea să-i vadă cineva, nu ar mai face acel lucru. „Întuneric!” „Lucrurile ascunse în întuneric” (1 Cor. 4:5). Lucrurile necinstite ale întunericului. Acestea sunt lucrurile de care se țin oamenii! Examinează-te! Uită-te la lucrul de care te ții! Dă-l cu adevărat la lumină! Uită-te la el, și vei vedea că ține de tărâmul „întunericului”. Este pe moarte, putrezește chiar acum, și foarte curând va dispărea cu totul.