Închinarea: giuvaerul pierdut

Închinarea este giuvaerul pierdut în evanghelismul modern. Suntem organizaţi; lucrăm; avem propriile noastre agende. Avem aproape totul, dar există un lucru pe care bisericile, chiar şi bisericile evanghelice, nu îl au: acesta este abilitatea de a se închina. Nu cultivăm arta închinării. Este singura nestemată strălucitoare care s-a pierdut în biserica modernă, iar eu cred că trebuie să o căutăm până o vom găsi.

Acum, noi am fost făcuţi pentru a ne închina, dar Scripturile ne mai spun şi altceva. Ne spun că omul a căzut şi nu şi-a păstrat starea iniţială; că a pierdut slava originală a lui Dumnezeu şi a dat greş în împlinirea scopului creaţiei, astfel că acum, el nu se închină în felul în care Dumnezeu a intenţionat ca el să se închine. Toate celelalte îşi îndeplinesc menirea; florile încă sunt parfumate şi crinii sunt încă frumoşi; albinele caută încă nectar printre flori, păsările tot cântă în corul lor de mii de voci într-o zi de vară, iar soarele şi luna şi stelele se mişcă pe orbitele lor, înfăptuind voia lui Dumnezeu.

Şi din ceea ce aflăm din Scripturi, credem că serafimii şi heruvimii, puterile şi stăpânirile încă îşi îndeplinesc menirea – aceea de a se închina Dumnezeului care le-a creat şi care a suflat în ele suflare de viaţă. Numai omul stă îmbufnat în peştera lui. Numai omul, cu toată inteligenţa lui sclipitoare, cu tot echipamentul lui uimitor, de nedescris şi minunat, încă stă îmbufnat în peştera lui. El este fie tăcut, fie, dacă deschide gura vreun pic, se laudă, ameninţă şi blestemă; sau râde nervos, irascibil, sau umorul lui devine o mare afacere, sau cântă fără bucurie.

Omul a fost făcut să se închine lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat omului o harpă şi i a spus: „Uite, mai presus de toate creaturile pe care le-am făcut şi le-am creat, ţie ţi-am dat cea mai mare harpă. La instrumentul tău am pus mai multe coarde şi ţie ţi am dat o varietate de game, mai mare decât am dat oricărei alte creaturi. Tu te poţi închina înaintea Mea într-un fel în care nu o poate face nici o altă creatură.” Şi când a păcătuit, omul a luat acel instrument şi l-a aruncat jos în noroi şi a stat acolo timp de veacuri întregi, ruginit, stricat şi neacordat. Iar omul, în loc să cânte la harpă precum îngerii, şi în loc să caute să se închine lui Dumnezeu în toate activităţile sale, este egocentrist, se focalizează asupra lui însuşi, stă îmbufnat, înjură, râde şi cântă, dar toate acestea sunt fără bucurie şi fără închinare.