
Credința în căutarea siguranței
-
Categorii
-
ISBN978-630-6643-25-7
-
Disponibilă din25 februarie 2025
-
Număr pagini228
-
Dimensiuni13 x 20
-
Tip copertăBroșată
Cărți din aceleași categorii
„Cercetaţi-vă pe voi înșivă, dacă sunteți în credință; încercați-vă pe voi înșivă!” (2 Corinteni 13:5)
„Anthony Burgess se tânguia, spunând: «În vremurile trecute, creștinii se străduiau mult pentru a obține această cunoaștere experiențială, în timp ce astăzi ei sunt mulțumiți doar cu o simplă cunoaștere intelectuală.» Cu o înțelepciune biblică, practică și centrată pe Hristos, ce este caracteristică puritanilor în general, Burgess ne ajută să evaluăm realitatea propriei noastre condiții spirituale. El ne conduce întâi prin Scriptură, ca în final să ne ducă la Hristos Însuși, pentru că a-L cunoaște pe El înseamnă a avea siguranța vieții veșnice. Joel Beeke a făcut un mare serviciu bisericii din secolul al XXI-lea, făcând accesibil acest cuvânt, ce provine din secolul al XVII-lea, tuturor celor care refuză să se mulțumească doar cu o «simplă cunoaștere intelectuală» a Mântuitorului.”
Nu este ceva neobișnuit pentru creștinii practicanți să se îndoiască de autenticitatea credinței lor. În astfel de vremuri, ei ajung să se întrebe dacă este cu putință să știe cu certitudine dacă se află într-o stare de har mântuitor, sau nu. În această carte, Anthony Burgess demonstrează că cei ce sunt într-adevăr credincioși, nu doar că pot ajunge să aibă o siguranță a mânturii lor, ci ei sunt îndemnați să o caute. Burgess oferă mai multe sfaturi de mare folos pentru a evita acel duh prezumțios, cultivând în același timp o încredere umilă în har. Iată o carte care te va ajuta să înțelegi semnele harului și să eviți anumite abuzuri comune ce sunt asociate în mod eronat cu cercetarea de sine. Citește-o cu Biblia deschisă alături și cu o inimă îmbibată în rugăciune, privind fără încetare la Duhul Sfânt pe măsură ce credința ta caută siguranța.
Stephen J. Casselli, slujitor senior, Holy Trinity Presbyterian Church, Tampa, Florida.
1. Necesitatea și beneficiul siguranței
2. Beneficiile adiționale ale siguranței
3. Pot ipocriții să dobândească o cunoaștere practică despre religie?
4. Siguranța poate fi experimentată
5. Ajutoarele siguranței
6. Diferența dintre adevărata siguranță și prezumție
7. Remedii pentru încrederea firească și direcții pentru cei evlavioși care nu au o siguranță
8. Semnele harului și ale siguranței
9. Folosind semnele pentru siguranță și demonstrând că acestea dovedesc îndreptățirea
10. Legitimitatea și obligația de a folosi semne și răspunsuri la îndoieli
11. Cum greșesc oamenii în privința cercetării de sine prin semne
12. Datoria și particularitățile siguranței
13. Siguranța chemării noastre demonstrată și răspunsuri la obiecții
14. Siguranța vs. prezumția, cu indicații pentru cei evlavioși
În Hristos întreaga viață este o desfătare. Până când nu te bucuri și nu experimentezi această savoare a lucrurilor sfinte, limba ta ar putea să bolborosească despre multe lucruri bune, dar inima ta să nu fie în ele. Dragostea față de lume poate coexista cu primul tip de cunoaștere, dar nu cu al doilea. Aristotel a observat despre câini faptul că ei nu pot vâna acolo unde predomină parfumul florilor dulci, pentru că acel miros le distrage simțul mirosului. Tot astfel, nu este posibil ca noi să alergăm după Hristos savurând mireasma cea plăcută a mirodeniilor Sale atunci când suntem împiedicați de mirosul desfătărilor lumești și al plăcerilor pământești.
Creștinul adevărat, cel ce deține o experiență autentică, se bucură de dulceața și beneficiile ce decurg din folosirea rânduielilor, spre deosebire de cei care, cu toate că sunt oameni capabili și talentați, au doar o cunoaștere intelectuală. Mulți oameni în cadrul slujbelor bisericii sunt precum bătrânul Barzilai, care și-a pierdut gustul și auzul, și astfel nu i-a mai păsat de ospețele și muzica lui David (2 Samuel 19:35). În Psalmul 19:10 David spune că preferă Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă este mai dulce „decât mierea, decât picurul din faguri”. În Psalmul 84 el admiră ordinea și frumusețea rânduielilor lui Dumnezeu. Din păcate, un om căruia îi lipsește această lucrare experiențială a harului asupra sufletului său nu poate fi mișcat de acestea mai mult decât un orb ar putea aprecia culoarea. Cântarea Cântărilor 1:3 spune: „Mirodeniile tale au un miros plăcut. Numele tău este ca o mireasmă vărsată. De aceea te iubesc pe tine fetele.” Precum Maria atunci când sparge un vas de mir, Hristos răspândește prin rânduielile Sale o mireasmă spirituală plăcută peste cei evlavioși în adunările bisericii. Doar creștinul autentic simte acest lucru.
Așa-zișii creștini pot simți uneori ajutorul ce vine din partea lui Dumnezeu pentru anumite slujiri. Matei 7:22 spune: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»” Ipocriții au făcut toate aceste lucrări prin puterea lui Hristos și în virtutea Lui. Deși am arătat deja că scopul apostolului nu a fost doar să arate că Hristos era în ei prin virtutea miracolelor și lucrărilor minunate ce se înfăptuiau, totuși aceasta era o parte din cele cuprinse. Saul a avut un alt duh, însă nu în scopul sfințirii, ci în scopul cârmuirii politice, prin care a avut o cunoaștere experiențială a puterii și asistenței lui Dumnezeu în propria lui chemare. În același fel, mulți creștini pot simți ajutorul lui Dumnezeu în darurile, abilitățile și îndatoririle pe care le au. Ei pot simți că puterea lui Dumnezeu îi însoțește. Totuși, acest lucru poate să nu aibă nimic de-a face cu sfințirea.
Este de temut că, în aceste vremuri, aceasta este cea mai avansată experiență practică a ajutorului lui Dumnezeu pe care o au cei mai mulți. Dacă nu ar fi așa, atunci de ce opiniile și disputele oamenilor sunt atât de numeroase, dar când vine vorba despre lepădarea de păcat și înnoirea vieții, sunt atât de puțin preocupați? Ei răsar cu vlăstare și frunze, dar fără rod. Corintenii arată că oamenii sunt mai predispuși să dorească darurile pentru administrarea publică decât pentru sfințirea personală. Dar, vai, a fi un bun predicator, priceput la dezbateri, a fi capabil să rostești rugăciuni lungi și frumoase, toate acestea arată doar Duhul care mișcă (lat. Spiritus movens), nu neapărat Duhul care locuiește (lat. Spiritus inhabitans), arată Duhul lui Dumnezeu suflând asupra ta, dar nu sălășluind în tine; și nici nu îți oferă Dumnezeu acest beneficiu neapărat din dragoste pentru sufletul tău, ci mai degrabă pentru Biserica Sa, așa cum doicile copiilor de împărați se hrănesc cu mâncăruri alese, nu pentru ele însele, ci de dragul copiilor pe care îi alăptează. Astfel de oameni predică altora acea Evanghelie, acea credință și pe acel Hristos care mântuie, dar ei înșiși nu se împărtășesc din toate acestea și sunt astfel ca acele indicatoare de pe străzi, care oferă direcții către diferite locuri, dar care nu se mișcă vreodată din locul în care se află. O, dacă slujitorii lui Dumnezeu ar fi mai mult ca fiii tunetului în această privință! Poate că ai experimentat deja cum Dumnezeu îți dă putere, îți lărgește și îți sporește darurile obișnuite ale Duhului Său, dar ai simțit vreodată că Dumnezeu te înnoiește, că te sfințește și că te vindecă de poftele tale?
Puneți deoparte toate gândurile, dezbaterile și meditațiile despre alte lucruri și gândiți-vă la acest singur lucru necesar. Puteți să vă certați cu privire la ceea ce poate fi o biserică adevărată, o slujire autentică și cum trebuie practicate rânduielile în mod corect, dar oh, gândiți-vă mai întâi dacă în inima voastră există har. Fariseii țineau sărbătorile de purificare și curățau templul, dar în sufletele lor erau murdari și necurați cu totul. Dumnezeu și-a declarat atributele Sale invizibile de înțelepciune, putere și bunătate în lucrările vizibile pe care le-a înfăptuit în crearea lumii. Noi trebuie la fel să manifestăm acea eficacitate secretă și ascunsă a lui Hristos în noi printr-o viață puternică și robustă de evlavie. O astfel de viață va confirma că ești de la Dumnezeu.