Cristosul din Apocalipsa

Cuvânt înainte - Leonard Ravenhill
1. O tranziţie personală surprinzătoare
2. O evanghelie strâmbă
3. Martorul credincios
4. Cel întâi născut dintre cei morţi
5. Domnul împăraţilor pământului
6. Cel care ne-a iubit şi care ne-a spălat
7. El ne-a făcut preoţi pentru Dumnezeul Lui
8. El vine
9. Haina Lui
10.Brâul Lui
11.Capul şi părul Lui
12.Ochii Lui
13.Picioarele Lui
14.Gura şi glasul Lui
15.Mâna Lui dreaptă
16.Faţa Lui
17.Leul
18.Mielul
19.Mirele
20.Templul
21.Eu sunt

Ochii de foc ai lui Cristos mistuiesc şi acum profesiunea superficială a creştinismului şi merg direct la gândurile, scopurile şi sentimentele fiecărui individ. Ori vom da atenţie privirii Lui arzătoare acum, ori o vom vedea la scaunul de judecată. Nu lăsa ca vreun demon să se apropie de tine, să te privească prietenos, şi să-ţi scuze păcatul, răzvrătirea sau egoismul! Dragul meu, vei plăti pentru asta, mai curând sau mai târziu.

Este convingerea mea personală că există o deficienţă serioasă în predicarea şi învăţarea cărţii Apocalipsa. Cu siguranţă că deficienţa nu se situează în zona interpretărilor profetice ale cărţii, ci în ceea ce priveşte persoana Domnului nostru. Din punctul de vedere al cunoaşterii lui Cristos, noi progresăm trecând de la cele patru Evanghelii la Apocalipsa. Observaţi, eu spun că noi progresăm din acel punct de vedere. Nu-L ignorăm, nu-L dăm la o parte pe Cristos din Evanghelii şi nici nu vrem să-I scădem din măreţie. Ceea ce susţin eu este o examinare serioasă a lui Cristos din Apocalipsa ca fiind cea mai completă imagine pe care o avem la dispoziţie. Este portretul care se aplică în mod particular Bisericii Lui. În timp ce continuăm să cercetăm Evangheliile, cartea Faptele Apostolilor şi scrisorile diferiţilor apostoli să păstrăm totdeauna în minţile noastre descoperirea culminantă a lui Ioan. Putem noi oare să citim cu atenţie primele capitole ale cărţii Apocalipsa şi apoi să ne întoarcem şi să-L tratăm pe Cristos ca un fel de conducător cu numele sau ca un musafir tăcut al adunărilor noastre? El este implicat în mod decisiv şi activ. Niciun detaliu nu scapă atenţiei Sale.

El (Isus) nu avea un loc stabil unde să-şi odihnească capul. Din Betleem la Golgota nu s-a găsit niciun loc pentru El. Împărăţia Lui nu a izbit privirile pentru că nu era din lumea aceasta. În lucrarea Lui pe pământ El nu şi-a stabilit sedii centrale. Casa lui Petru, dealurile, locurile pustii şi pridvorul lui Solomon erau locuri potrivite pentru adunările Lui. Nici ucenicii Lui nu văd nevoia de a iniţia un proiect de construcţie. Singurul loc în care El s-a înrădăcinat a fost inimile oamenilor. A durat câtva timp până când creştinii au început să zidească temple care mai târziu s-au numit "Biserici". Odată cu decăderea creştinismului ele au devenit mai mult de paradă. Banii şi munca săracilor se folosesc pentru a construi multe. Astăzi continuă să se lanseze programe uriaşe, care necesită milioane de dolari. În Noul Ierusalim nu există templu deoarece prezenţa lui Dumnezeu şi a Mielului înlocuieşte şi face inutilă o casă de închinare. Când Cristos este real, simbolurile tind să dispară. Creştinismul nu este puternic niciodată când turlele bisericilor ajung la cer, ci numai atunci când prezenţa manifestată a lui Dumnezeu umple oraşele şi satele cu slavă. Nu este dificil pentru creştinii însetaţi după Dumnezeu să devină nostalgici după întâlnirile austere din corturile Metodiştilor sau după casele simple care răsunau de predicile lui Finney sau după adunările secrete ale credincioşilor din China.

Un fior străbate fiinţele noastre atunci când Matei îl citează pe prooroc: "Îi vor pune numele Emanuel, care, tâlmăcit înseamnă: «Dumnezeu este cu noi»" (Matei 1:23). Locul cel mai demn de invidiat de pe pământ este acela care este onorat de prezenţa Domnului Isus. "Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?" (Exod 33:16).

Deosebirea dintre moarte şi viaţă, ritual şi închinare, status quo şi trezire este prezenţa activă a lui Cristos în mijlocul nostru. El este încă disponibil. "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Matei 28:20).

Ceea ce ne-a arătat despre Sine Însuşi este măreţ şi nu se poate descrie în cuvinte. În Evanghelia lui Ioan, Domnul Isus a făcut alte afirmaţii minunate: "EU SUNT Păstorul cel Bun ...EU SUNT Uşa (uşa mântuirii) ... EU SUNT Lumina lumii ... EU SUNT Calea, Adevărul şi Viaţa". Ioan a spus că dacă s-ar fi scris toate lucrurile cu privire la lucrarea Domnului Isus de pe pământ, cărţile acelea nu ar fi încăput în lume.

Cu cât mai puţin pot eu să apreciez aşa cum trebuie, cu hârtie şi creion, atributele cereşti descoperite în broşura finală a lui Ioan! Este evident că noi doar zgâriem suprafaţa în această cărţulie. Nu, asta nu este decât o picătură microscopică dintr-un ocean infinit. În Apocalipsa afirmaţiile continuă şi ating punctul culminant în ultimul capitol. "EU SUNT Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul ... EU SUNT Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă" (Apocalipsa 22:13,16).

Domnul Isus este veşnicul şi neschimbătorul EU SUNT. El este "acelaşi ieri şi azi şi în veci" (Evrei 13:8). Domnul Isus încă mai stă în mijlocul sfeşnicelor de aur. Apa vieţii încă se mai revarsă. Lumina din cer încă mai străluceşte. Toată minunea care a înfrumuseţat ţara lui Israel în urmă cu 2000 de ani ne este încă disponibilă. Tot ceea ce Ioan a văzut în locurile cereşti este încă actual. Sângele nu şi-a pierdut puterea de a răscumpăra. Viaţa de înviere încă mai înviorează inimile moarte. Păcătosul încă mai poate veni la piciorul crucii. Creştinul declarat încă mai poate reveni de la ritualurile moarte la realitate. Cei înşelaţi încă mai pot fi eliberaţi de sub puterea mincinoasă a lui Satan. Inima înfometată încă mai poate schimba golul lăuntric care o stăpâneşte cu plinătatea Cristosului din Apocalipsa.

Adaugă o recenzie

Numele dumneavoastră*

Recenzia dumneavoastră*

Trimite recenzia