Pogoară-Te, Doamne!
-
Categorii
-
ISBN978-973-88299-8-5
-
Disponibilă din30 octombrie 2007
-
Număr pagini46
-
Dimensiuni14,8 x 21
-
Tip copertăBroșată
Cărți din aceleași categorii
Aceste pagini au fost scrise cu dubla convingere că Dumnezeu Şi-a întors faţa de la oamenii Săi şi că nu este un lucru uşor să cauţi faţa Lui.
În mare măsură, biserica de astăzi nu este dispusă să confrunte nici una din aceste două realităţi.
Insistă, pe de o parte, asupra faptului că Dumnezeu o binecuvintează şi, ca să dovedească lucrul acesta, citează tot felul de statistici sclipitoare. Dar statisticile nu pot măsura climatul spiritual al bisericii. Biserica poate avea statistici impresionante şi poate fi, în acelaşi timp, total deficitară în privinţa sfinţeniei şi a puterii spirituale. Din nefericire, biserica a folosit deseori statisticile ca să-şi arunce singură praf în ochi. Ea poate să freamăte de activitate şi să fie arhiplină cu membrii ei şi, în acelaşi timp, să fie infiltrată şi cucerită de gândirea şi faptele lumii.
Trezirea adevărată nu poate veni atâta timp cât biserica pretinde cu insistenţă că merge bine.
Apoi, mai este o altă problemă. Uneori, biserica reuşeşte să surprindă o licărire a stării disperate în care se află. Dar care este reacţia ei? De prea multe ori a crezut că trezirea poate veni uşor şi repede. Însă pocăinţa implică o muncă atentă şi profundă. Ascunderea ei sub o spoială înşelătoare nu va aduce niciodată o lucrare extraordinară a lui Dumnezeu.
Rugăciunea lui Isaia exprimă în întregime aceste două lucruri. Rugăciunea lui: „Pogoară-Te, Doamne!” reflectă înţelegerea sa asupra faptului că Dumnezeu era departe şi asupra nevoii unei pocăinţe profunde. Nădejdea mea este că toţi cei care vor citi această carte vor prinde viziunea lui Isaia şi se vor alătura rugăciunii lui.

1. Ne este dor de Tine
2. Avem nevoie de Tine
3. Te aşteptăm
4. Te vom întâlni
5. Am păcătuit faţă de Tine
6. Ţie Îţi aparţinem
7. Te implorăm
2. Avem nevoie de Tine
3. Te aşteptăm
4. Te vom întâlni
5. Am păcătuit faţă de Tine
6. Ţie Îţi aparţinem
7. Te implorăm
Nu există fragmente sugestive pentru această carte
Joy, 07 decembrie 2012, 09:34
Sfintenia lui Dumnezeu m-a coplesit, citind aceasta carte. Fie ca Dumnezeu sa ne faca tot mai constienti de sfintenia Sa.