Drumul spre Rusalii
-
Categorii
-
ISBN978-606-8000-06-0
-
Disponibilă din30 aprilie 2009
-
Număr pagini122
-
Dimensiuni14,8 x 21
-
Tip copertăBroșată
Cărți din aceleași categorii
Am scris şi am predicat mult despre Duhul Sfânt deoarece cunoaşterea Lui a fost faptul vital al experienţei mele. Datorez totul darului Rusaliilor. L-am primit când nu îl căutam. Eram în lucrarea Tatălui meu ceresc, căutând mijloace prin care să pot face lucrarea la care El mă chemase şi mă trimisese, şi în căutarea mea am dat peste un proroc, am auzit o mărturie şi am început să caut ceva ce nu cunoşteam. Ştiam că era un lucru mai mare decât cunoscusem eu vreodată. A venit pe când eram la datorie, într un moment hotărâtor de ascultare. Când a venit, nu mi puteam explica ce se întâmplase, dar eram conştient de lucruri negrăite şi pline de slavă. Unele rezultate au fost imediate. O pace adâncă, o bucurie care-mi dădea fiori, şi un nou sentiment de putere au venit în sufletul meu. Mintea mi-a fost înviorată. Fiecare putere a fost vitalizată. Puterile mele trupeşti au fost înnoite. Aveam un nou sens al izvorului şi al vitalităţii, o nouă putere de a răbda şi voioşia unui om puternic în lucruri mari.
Lucrurile au început să se întâmple. Ceea ce eşuam să fac prin sforţări încordate, s-a realizat fără trudă. A fost ca atunci când în ciuda vâslirii ucenicilor, corabia nu înainta, dar când Domnul Isus a păşit înăuntru, corabia „a sosit îndată la locul spre care mergeau”. A fost glorios de minunat.Lucrurile care s-au întâmplat au fost cea mai neînsemnată parte a experienţei. Vântul, focul şi limbile au stârnit majoritatea remarcilor, dar acestea au dispărut, şi realităţile care au rămas au fost cele mai minunate. Experienţa aceasta mi-a dat cheia gândirii mele, slujirii şi întregii mele vieţi. Rusaliile mi-au dat cheia Scripturilor. Mi-au păzit picioarele în toate locurile alunecoase ale diferitelor feluri de critică. Lucrurile care erau pietre de poticnire pentru atât de mulţi, pentru mine erau pietre pe care le puneam în râu pentru a putea înainta. Inexplicabilul devine limpede când recunoaştem Prezenţa şi Legea Duhului. Echilibrează erudiţia, oferă un discernământ dincolo de orice cunoştinţă omenească. Într-adevăr, cunoştinţa fără Duhul Sfânt orbeşte oamenii la realităţile adevărului divin. Omul care crede că poate cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu printr-un studiu pur intelectual este înfiorător de înşelat. Adevărul duhovnicesc se discerne în mod duhovnicesc. Sufletul vede cu ochii inimii, iar aceştia sunt deschişi de Duhul Sfânt. Cunoştinţa pe care o dă El este mai mult decât informaţie: este o cunoştinţă care duce la încredere, cunoştinţă care aduce viaţă, şi o cunoştinţă care insuflă dragoste. Acelaşi Duh mi-a dat o nouă înţelegere şi experienţă a rugăciunii, şi împreună cu aceste daruri, a venit o nouă înzestrare cu înţelepciune şi putere. Din prima zi a Rusaliilor mele, am devenit un căutător şi un câştigător de suflete. (Samuel Chadwick)
„Vinul bun nu are nevoie de reclamă” şi un vin excelent ca cel pe care îl conţine această carte nu necesită elogii. Însă vechiul meu prieten şi-a exprimat o puternică dorinţă ca eu să scriu un Cuvânt înainte. Şi mai degrabă aş prefera să fiu considerat îngâmfat decât să fiu necredincios poruncii lui.
Acestor pagini le este ataşat un interes patetic. Pe când erau încă la tipar, autorul lor a trecut în veşnicie, la marea lui răsplată. Prin urmare, într-un anume fel, cartea poate considerată a fi un volum memorial.
Are trăsăturile distinctive ale autorului: cunoaştere deplină şi precisă a Scripturilor, claritatea învăţăturii, exactitatea afirmaţiei, profunzimea înţelegerii şi scopul practic. Nu poate să eşueze în lărgirea minţii, în trezirea conştiinţei şi în înflăcărarea dorinţei arzătoare de a primi darul Duhului în plinătatea lui.
Ca şi în "Cărarea rugăciunii", dl Chadwick nu ezită să împărtăşească cititorului câteva din măreţele lui clipe de experienţă personală. A sta la picioarele unuia a cărui ureche Domnul a trezit-o, căruia i-a dat, de asemenea, limba celor învăţaţi, nu este o favoare obişnuită. Tuturor celor care iau această poziţie, fie că sunt obosiţi, fie zeloşi, le prezic cu încredere că vor auzi un cuvânt la vreme potrivită. (F.L. Wiseman în Cuvânt înainte)
Lucrurile au început să se întâmple. Ceea ce eşuam să fac prin sforţări încordate, s-a realizat fără trudă. A fost ca atunci când în ciuda vâslirii ucenicilor, corabia nu înainta, dar când Domnul Isus a păşit înăuntru, corabia „a sosit îndată la locul spre care mergeau”. A fost glorios de minunat.Lucrurile care s-au întâmplat au fost cea mai neînsemnată parte a experienţei. Vântul, focul şi limbile au stârnit majoritatea remarcilor, dar acestea au dispărut, şi realităţile care au rămas au fost cele mai minunate. Experienţa aceasta mi-a dat cheia gândirii mele, slujirii şi întregii mele vieţi. Rusaliile mi-au dat cheia Scripturilor. Mi-au păzit picioarele în toate locurile alunecoase ale diferitelor feluri de critică. Lucrurile care erau pietre de poticnire pentru atât de mulţi, pentru mine erau pietre pe care le puneam în râu pentru a putea înainta. Inexplicabilul devine limpede când recunoaştem Prezenţa şi Legea Duhului. Echilibrează erudiţia, oferă un discernământ dincolo de orice cunoştinţă omenească. Într-adevăr, cunoştinţa fără Duhul Sfânt orbeşte oamenii la realităţile adevărului divin. Omul care crede că poate cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu printr-un studiu pur intelectual este înfiorător de înşelat. Adevărul duhovnicesc se discerne în mod duhovnicesc. Sufletul vede cu ochii inimii, iar aceştia sunt deschişi de Duhul Sfânt. Cunoştinţa pe care o dă El este mai mult decât informaţie: este o cunoştinţă care duce la încredere, cunoştinţă care aduce viaţă, şi o cunoştinţă care insuflă dragoste. Acelaşi Duh mi-a dat o nouă înţelegere şi experienţă a rugăciunii, şi împreună cu aceste daruri, a venit o nouă înzestrare cu înţelepciune şi putere. Din prima zi a Rusaliilor mele, am devenit un căutător şi un câştigător de suflete. (Samuel Chadwick)
„Vinul bun nu are nevoie de reclamă” şi un vin excelent ca cel pe care îl conţine această carte nu necesită elogii. Însă vechiul meu prieten şi-a exprimat o puternică dorinţă ca eu să scriu un Cuvânt înainte. Şi mai degrabă aş prefera să fiu considerat îngâmfat decât să fiu necredincios poruncii lui.
Acestor pagini le este ataşat un interes patetic. Pe când erau încă la tipar, autorul lor a trecut în veşnicie, la marea lui răsplată. Prin urmare, într-un anume fel, cartea poate considerată a fi un volum memorial.
Are trăsăturile distinctive ale autorului: cunoaştere deplină şi precisă a Scripturilor, claritatea învăţăturii, exactitatea afirmaţiei, profunzimea înţelegerii şi scopul practic. Nu poate să eşueze în lărgirea minţii, în trezirea conştiinţei şi în înflăcărarea dorinţei arzătoare de a primi darul Duhului în plinătatea lui.
Ca şi în "Cărarea rugăciunii", dl Chadwick nu ezită să împărtăşească cititorului câteva din măreţele lui clipe de experienţă personală. A sta la picioarele unuia a cărui ureche Domnul a trezit-o, căruia i-a dat, de asemenea, limba celor învăţaţi, nu este o favoare obişnuită. Tuturor celor care iau această poziţie, fie că sunt obosiţi, fie zeloşi, le prezic cu încredere că vor auzi un cuvânt la vreme potrivită. (F.L. Wiseman în Cuvânt înainte)
1. Credem în Duhul Sfânt?
2. Biserica fără Duhul
3. "Duhul făgăduinţei"
4. Rusalii
5. Darul Duhului Sfânt
6. Viaţa rusalică
7. Duhul sălăşluitor
8. Comuniunea Duhului Sfânt
9. "Duhul lui Hristos"
10."Duhul puterii"
11."Duhul vieţii"
12."Duhul adevărului"
13."Duhul sfinţeniei"
14."Duhul dragostei"
15."Duhul focului"
16.Roada Duhului
17.Darurile Duhului
18.Legea Duhului
19.Provocarea Rusaliilor
20.Drumul în binecuvântare
2. Biserica fără Duhul
3. "Duhul făgăduinţei"
4. Rusalii
5. Darul Duhului Sfânt
6. Viaţa rusalică
7. Duhul sălăşluitor
8. Comuniunea Duhului Sfânt
9. "Duhul lui Hristos"
10."Duhul puterii"
11."Duhul vieţii"
12."Duhul adevărului"
13."Duhul sfinţeniei"
14."Duhul dragostei"
15."Duhul focului"
16.Roada Duhului
17.Darurile Duhului
18.Legea Duhului
19.Provocarea Rusaliilor
20.Drumul în binecuvântare
Biserica îşi afirmă credinţa în Duhul Sfânt de fiecare dată când repetă Crezul, dar oare Biserica îşi crede cu adevărat crezul?
Religia creştină începe într-o naştere din nou, în puterea Duhului. Se dezvoltă sub călăuzirea Lui şi este susţinută prin prezenţa Lui; dar ignorând Duhul, ea devine o chestiune de educaţie şi evoluţie. Biserica este Trupul lui Hristos născut, unit, şi locuit de Duhul, dar uitând Duhul, oamenii se ceartă pe mădulare, funcţii şi orânduiri. Fără Duhul Sfânt, religia creştină este fără speranţă.
Biserica este deznădăjduită fără prezenţa şi puterea Duhului. Biserica nu a vorbit niciodată atât de mult despre ea şi depre problemele ei. Lucrul acesta este totdeauna un semn rău. Pofta de a vorbi despre lucrare se măreşte pe măsură ce puterea lucrării se diminuează. Conferinţele se înmulţesc când lucrarea eşuează. Problemele Bisericii nu se rezolvă niciodată vorbind despre ele. Problemele se ivesc din eşecuri. Nu este nevoie să discutăm problema atingerii maselor de oameni, atâta vreme cât masele sunt atinse. Nu există problema bisericilor goale, atâta vreme cât bisericile sunt pline. Puterea de a atrage stă în atractivitate şi este inutil să faci reclamă unui ospăţ dacă nu este nimic de mâncare. Ne comportăm de parcă singurul remediu pentru declin este metoda, organizarea şi compromisul.
Sfinţii sunt conducătorii rânduiţi ai pământului, dar ei nu conduc; într adevăr, ei au scăpat sceptrul, şi au respins responsabilitatea. Neputinţa Bisericii este patetică şi tragică, de parcă n-ar exista o aşa Persoană ca Duhul Sfânt.
Biserica cunoaşte foarte bine atât motivul, cât şi remediul eşecului. Resursele umane ale Bisericii nu au fost niciodată atât de mari. Oportunităţile Bisericii nu au fost niciodată atât de glorioase. Nevoia pentru lucrarea Bisericii nu a fost niciodată atât de urgentă. Criza este foarte însemnată; iar Biserica se clatină neajutorată în mijlocul tuturor acestora. Când Biserica antică I-a reproşat lui Dumnezeu că doarme la datorie, Dumnezeu Şi-a acuzat poporul că era beat criţă. Biserica ştie foarte bine care este problema. A căuta explicaţia în condiţiile schimbate este făţărnicie pură. Când au fost condiţiile diferite? Prin neglijarea voită şi persistentă a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, Biserica şi-a pierdut caracteristica autorităţii, secretul înţelepciunii, şi darul puterii. Confuzia şi neputinţa sunt inevitabile când înţelepciunea şi resursele lumii iau locul prezenţei şi puterii Duhului lui Dumnezeu.
Noul Testament ne prezintă exemple de biserici pline de Duhul şi biserici fără Duhul. Diferenţele sunt evidente. Biserica în care slujea Apolo nici măcar nu auzise că Duhul fusese dat. Biserica din zilele noastre nu are o asemenea scuză. Noi avem păcatul negării. El a fost eliminat din domeniul în care este indispensabil. Religia a fost reconstruită fără El. Nu este nici o negare a supranaturalului, dar se insistă asupra faptului că supranaturalul trebuie să se conformeze legii naturale. Se admite că adevărul este inspirat, dar inspiraţia lui trebuie să se dezvolte în liniile creşterii şi selecţiei naturale. Nu se poate permite religiei să ajungă pe alte linii decât cele ale literaturii, filosofiei şi eticii.
Biserica încă are o teologie despre Duhul Sfânt, dar nu are nici o conştienţă vie a prezenţei şi puterii Lui. Teologia fără experienţă este asemenea credinţei fără fapte – moartă. Semnele morţii abundă. Întâlnirile de rugăciune au dispărut pentru că oamenii nu au crezut în Duhul Sfânt. Libertatea prorocirii s-a stins deoarece oamenii cred în investigare şi nu în inspiraţie. Există o lipsă a convertirilor deoarece credinţa în privinţa naşterii din nou ca act creator al Duhului Sfânt şi-a pierdut puterea asupra intelectului şi inimii. Experienţa celui de-al doilea dar al harului nu mai este propovăduită şi mărturisită, deoarece experienţa creştină, chiar dacă trebuie să înceapă în Duhul, trebuie desăvârşită în înţelepciunea firii pământeşti (carne) şi în cultura şcolilor. Confuzia şi neputinţa sunt rezultatele inevitabile când înţelepciunea şi resursele lumii iau locul prezenţei şi puterii Duhului.
Ricoşeul materialismului este vizibil în mişcări precum Ştiinţa creştină, Spiritualismul şi Teosofia. Ceea ce le dă puterea pe care o au, este adevărul din ele, şi este inutil să le denunţăm. Ele sunt reacţia duhului împotriva sclaviei faţă de carne (firea pământească) şi faţă de minte. Poftele pe care le reprezintă trebuie întâmpinate de experienţa Rusaliilor. Modernismul şi misticismul sunt, de asemenea, produsele unei religii care nu este botezată în Duhul Sfânt. Sacerdotalismul este un altul. Lucrurile acestea înfloresc pe terenuri sărăcite şi pe grămezi de gunoi. Sunt lucrările firii pământeşti şi produsul morţii spirituale. Remediul pentru ele nu se găseşte în reproş şi amărăciune, ci în inundaţii şi în râuri, în vânturi şi în soare. Răspunsul este în demonstrarea unei religii supranaturale, şi singura cale către o religie supranaturală este în prezenţa dăinuitoare a Duhului lui Dumnezeu.
Puterea Duhului este inseparabilă de Persoana Sa. Dumnezeu nu dă drumul atributelor Sale. Puterea Lui nu poate fi închiriată. Nu poate fi detaşată de prezenţa Lui. El întăreşte locuind înlăuntru. Duhul lucrează prin duh. El nu este doar Dătătorul puterii. El o mânuieşte. Nimeni altcineva nu poate face aceasta. Numai puterea Sa lucrând în noi este ceea ce ne face atotputernici pentru toată voia lui Dumnezeu. Nu este acesta punctul în care eşuăm atât de adesea? Oare în rugăciunile noastre pentru putere nu există adesea mai multă dorinţă pentru EA, decât pentru EL? Nu este oare posibil să fii mai nerăbdător după realizările puterii decât după Duhul puterii? Vrem rezultate vizibile, minuni dramatice, lucrări puternice; dar Duhul puterii nu este totdeauna dat pentru acestea. Puterea poate fi la fel de necesară pentru a tăcea, ca şi pentru a vorbi, şi la fel de mare în obscuritate ca şi în locurile înalte. El vine pentru a ne face eficienţi în toată voia lui Dumnezeu. În acelaşi Duh există atât diversităţi de funcţie, cât şi de manifestare.
Problema de la rădăcină a necazului actual este că Biserica are mai multă încredere în lume şi în firea pământească (carne) decât în Duhul Sfânt, iar lucrurile nu se vor îmbunătăţi dacă nu ne întoarcem la conştientizarea prezenţei şi puterii Lui. Suflarea celor patru vânturi ar transforma moartea în viaţă şi oasele uscate în armate puternice, dar lucrul acesta se realizează numai prin rugăciune.
Lipsurile noastre sunt multe şi greşelile nenumărate, dar toate sunt cuprinse în faptul că ne lipseşte Duhul Sfânt. Nu vrem nimic altceva decât focul.
Bisericii îi este dat să exploreze resursele Duhului. Resursele lumii sunt nefolositoare. Resursele Bisericii din ea însăşi sunt neadecvate. În plinătatea Duhului există belşug de înţelepciune, resurse şi putere; dar o Biserică dirijată de om, alipită de lume şi cu pretinşi preoţi nu poate mântui vreodată lumea sau împlini misiunea lui Hristos. Socotesc că ar trebui să încercăm Rusaliile!
Religia creştină începe într-o naştere din nou, în puterea Duhului. Se dezvoltă sub călăuzirea Lui şi este susţinută prin prezenţa Lui; dar ignorând Duhul, ea devine o chestiune de educaţie şi evoluţie. Biserica este Trupul lui Hristos născut, unit, şi locuit de Duhul, dar uitând Duhul, oamenii se ceartă pe mădulare, funcţii şi orânduiri. Fără Duhul Sfânt, religia creştină este fără speranţă.
Biserica este deznădăjduită fără prezenţa şi puterea Duhului. Biserica nu a vorbit niciodată atât de mult despre ea şi depre problemele ei. Lucrul acesta este totdeauna un semn rău. Pofta de a vorbi despre lucrare se măreşte pe măsură ce puterea lucrării se diminuează. Conferinţele se înmulţesc când lucrarea eşuează. Problemele Bisericii nu se rezolvă niciodată vorbind despre ele. Problemele se ivesc din eşecuri. Nu este nevoie să discutăm problema atingerii maselor de oameni, atâta vreme cât masele sunt atinse. Nu există problema bisericilor goale, atâta vreme cât bisericile sunt pline. Puterea de a atrage stă în atractivitate şi este inutil să faci reclamă unui ospăţ dacă nu este nimic de mâncare. Ne comportăm de parcă singurul remediu pentru declin este metoda, organizarea şi compromisul.
Sfinţii sunt conducătorii rânduiţi ai pământului, dar ei nu conduc; într adevăr, ei au scăpat sceptrul, şi au respins responsabilitatea. Neputinţa Bisericii este patetică şi tragică, de parcă n-ar exista o aşa Persoană ca Duhul Sfânt.
Biserica cunoaşte foarte bine atât motivul, cât şi remediul eşecului. Resursele umane ale Bisericii nu au fost niciodată atât de mari. Oportunităţile Bisericii nu au fost niciodată atât de glorioase. Nevoia pentru lucrarea Bisericii nu a fost niciodată atât de urgentă. Criza este foarte însemnată; iar Biserica se clatină neajutorată în mijlocul tuturor acestora. Când Biserica antică I-a reproşat lui Dumnezeu că doarme la datorie, Dumnezeu Şi-a acuzat poporul că era beat criţă. Biserica ştie foarte bine care este problema. A căuta explicaţia în condiţiile schimbate este făţărnicie pură. Când au fost condiţiile diferite? Prin neglijarea voită şi persistentă a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, Biserica şi-a pierdut caracteristica autorităţii, secretul înţelepciunii, şi darul puterii. Confuzia şi neputinţa sunt inevitabile când înţelepciunea şi resursele lumii iau locul prezenţei şi puterii Duhului lui Dumnezeu.
Noul Testament ne prezintă exemple de biserici pline de Duhul şi biserici fără Duhul. Diferenţele sunt evidente. Biserica în care slujea Apolo nici măcar nu auzise că Duhul fusese dat. Biserica din zilele noastre nu are o asemenea scuză. Noi avem păcatul negării. El a fost eliminat din domeniul în care este indispensabil. Religia a fost reconstruită fără El. Nu este nici o negare a supranaturalului, dar se insistă asupra faptului că supranaturalul trebuie să se conformeze legii naturale. Se admite că adevărul este inspirat, dar inspiraţia lui trebuie să se dezvolte în liniile creşterii şi selecţiei naturale. Nu se poate permite religiei să ajungă pe alte linii decât cele ale literaturii, filosofiei şi eticii.
Biserica încă are o teologie despre Duhul Sfânt, dar nu are nici o conştienţă vie a prezenţei şi puterii Lui. Teologia fără experienţă este asemenea credinţei fără fapte – moartă. Semnele morţii abundă. Întâlnirile de rugăciune au dispărut pentru că oamenii nu au crezut în Duhul Sfânt. Libertatea prorocirii s-a stins deoarece oamenii cred în investigare şi nu în inspiraţie. Există o lipsă a convertirilor deoarece credinţa în privinţa naşterii din nou ca act creator al Duhului Sfânt şi-a pierdut puterea asupra intelectului şi inimii. Experienţa celui de-al doilea dar al harului nu mai este propovăduită şi mărturisită, deoarece experienţa creştină, chiar dacă trebuie să înceapă în Duhul, trebuie desăvârşită în înţelepciunea firii pământeşti (carne) şi în cultura şcolilor. Confuzia şi neputinţa sunt rezultatele inevitabile când înţelepciunea şi resursele lumii iau locul prezenţei şi puterii Duhului.
Ricoşeul materialismului este vizibil în mişcări precum Ştiinţa creştină, Spiritualismul şi Teosofia. Ceea ce le dă puterea pe care o au, este adevărul din ele, şi este inutil să le denunţăm. Ele sunt reacţia duhului împotriva sclaviei faţă de carne (firea pământească) şi faţă de minte. Poftele pe care le reprezintă trebuie întâmpinate de experienţa Rusaliilor. Modernismul şi misticismul sunt, de asemenea, produsele unei religii care nu este botezată în Duhul Sfânt. Sacerdotalismul este un altul. Lucrurile acestea înfloresc pe terenuri sărăcite şi pe grămezi de gunoi. Sunt lucrările firii pământeşti şi produsul morţii spirituale. Remediul pentru ele nu se găseşte în reproş şi amărăciune, ci în inundaţii şi în râuri, în vânturi şi în soare. Răspunsul este în demonstrarea unei religii supranaturale, şi singura cale către o religie supranaturală este în prezenţa dăinuitoare a Duhului lui Dumnezeu.
Puterea Duhului este inseparabilă de Persoana Sa. Dumnezeu nu dă drumul atributelor Sale. Puterea Lui nu poate fi închiriată. Nu poate fi detaşată de prezenţa Lui. El întăreşte locuind înlăuntru. Duhul lucrează prin duh. El nu este doar Dătătorul puterii. El o mânuieşte. Nimeni altcineva nu poate face aceasta. Numai puterea Sa lucrând în noi este ceea ce ne face atotputernici pentru toată voia lui Dumnezeu. Nu este acesta punctul în care eşuăm atât de adesea? Oare în rugăciunile noastre pentru putere nu există adesea mai multă dorinţă pentru EA, decât pentru EL? Nu este oare posibil să fii mai nerăbdător după realizările puterii decât după Duhul puterii? Vrem rezultate vizibile, minuni dramatice, lucrări puternice; dar Duhul puterii nu este totdeauna dat pentru acestea. Puterea poate fi la fel de necesară pentru a tăcea, ca şi pentru a vorbi, şi la fel de mare în obscuritate ca şi în locurile înalte. El vine pentru a ne face eficienţi în toată voia lui Dumnezeu. În acelaşi Duh există atât diversităţi de funcţie, cât şi de manifestare.
Problema de la rădăcină a necazului actual este că Biserica are mai multă încredere în lume şi în firea pământească (carne) decât în Duhul Sfânt, iar lucrurile nu se vor îmbunătăţi dacă nu ne întoarcem la conştientizarea prezenţei şi puterii Lui. Suflarea celor patru vânturi ar transforma moartea în viaţă şi oasele uscate în armate puternice, dar lucrul acesta se realizează numai prin rugăciune.
Lipsurile noastre sunt multe şi greşelile nenumărate, dar toate sunt cuprinse în faptul că ne lipseşte Duhul Sfânt. Nu vrem nimic altceva decât focul.
Bisericii îi este dat să exploreze resursele Duhului. Resursele lumii sunt nefolositoare. Resursele Bisericii din ea însăşi sunt neadecvate. În plinătatea Duhului există belşug de înţelepciune, resurse şi putere; dar o Biserică dirijată de om, alipită de lume şi cu pretinşi preoţi nu poate mântui vreodată lumea sau împlini misiunea lui Hristos. Socotesc că ar trebui să încercăm Rusaliile!
Jim Cymbala, 05 decembrie 2012, 15:58
Samuel Chadwick atinge punctul sensibil al subiectului în cartea sa clasică "Drumul spre Rusalii". Creştinismul este lipsit de speranţă fără Duhul Sfânt şi nicio altă carte pe care am citit-o vreodată pe acest subiect nu a analizat cu atâta claritate atât problemele noastre spirituale cât şi promisiunile minunate ale lui Dumnezeu cu privire la provizia Duhului Său.