Preţul neglijenţei A.W. Tozer

Vignette_coperta77

Disponibila

Categorii
ISBN
978-606-8000-53-4
Disponibilă din
30 Martie 2012
Numar pagini
123
Dimensiuni
14,7 x 21
Preț
10.0 RON

Preţul pe care creştinii buni şi serioşi îl plătesc pentru că nu fac nimic este acela de a fi conduşi de acele minorităţi foarte gălăgioase ale căror singure calificări pentru a conduce sunt o ambiţie arogantă şi o voce puternică. Întotdeauna au fost şi vor fi astfel de oameni în adunările sfinţilor. Ei cunosc cel mai puţin şi vorbesc cel mai mult, în timp ce oamenii evlavioşi şi chibzuiţi renunţă prea adesea la conducere în favoarea lor, în loc să le opună rezistenţă. Mai târziu, aceleaşi suflete docile dau din cap şi îşi plâng captivitatea. Însă atunci este prea târziu.
1. Preţul neglijenţei
2. Serviciul creştin de înmormântare are nevoie de reformă
3. Trebuie să avem credinţă adevărată
4. Teologie lirică
5. Călăuza Hobab
6. Despre fratele Laurenţiu
7. Nivelul nostru scăzut de entuziasm moral I
8. Nivelul nostru scăzut de entuziasm moral II
9. Dumnezeu ne iubeşte în Fiul Său
10.Sfinţenia personală este primordială
11.Să nu le luăm ca de apucat
12.Viaţa creştină are două faţete
13.Consideraţiile economice ucid religia
14.Rugăciunea schimbă oameni - şi lucruri
15.Trei factori care fac o faptă să fie bună
16.Niciun creştin nu ar trebui să simtă dispreţ
17.Trebuie să avem o mentalitate bisericească
18.Avem nevoie să fim eliberaţi de teama firească
19.Nu trebuie să ne fie teamă să privim
20.Integrare sau repudiere?
21.Despre provocare
22.Credinţă sau imaginaţie
23.Avem parte de o trezire a religiei adevărate? Partea I
24.Avem parte de o trezire a religiei adevărate? Partea II
25.Avem parte de o trezire a religiei adevărate? Partea III
26.Avem parte de o trezire a religiei adevărate? Partea IV
27.Avem parte de o trezire a religiei adevărate? Partea V
28.Avem parte de o trezire a religiei adevărate? Partea VI
29.Fără competiţie
30.Trebuie să gândim drept dacă vrem să fim drepţi
31.Nu Moise, ci Avraam
32.Valoarea unui cămin bun
33.De ce suntem căldicei în privinţa întoarcerii lui Hristos?
34.Despre omiterea strofei a treia
35.Să înfruntăm adevărul
36.Ce dă fiori unui om?
37.Binecuvântările lui Dumnezeu se găsesc pe "Calea"
38.Păcatul care pleacă ultimul
39.Astfel de oameni înţelepţi sunt prea puţini
40.Sigur! Plăteşte acel impozit
41.Legea liderului
Strigătul copilăresc după fericire poate deveni o reală capcană. Oamenii se pot înşela cu uşurinţă pe ei înşişi cultivând o bucurie religioasă fără o viaţă neprihănită care să corespundă acesteia. Niciun om nu ar trebui să-şi dorească să fie fericit dacă nu este sfânt. El ar trebui să-şi consacre eforturile pentru a căuta să cunoască şi să facă voia lui Dumnezeu, lăsând în seama lui Hristos problema fericirii lui. Am o sugestie pentru cei care iau toată această chestiune în serios. Du-te la Dumnezeu şi fă o înţelegere cu El. Spune-I că dorinţa ta este să fii sfânt cu orice preţ, şi apoi cere-I să nu-ţi dea niciodată mai multă fericire decât sfinţire. Când sfinţenia ta îşi pierde strălucirea, fie ca şi bucuria ta să slăbească. Şi cere-I să te facă sfânt, indiferent dacă eşti fericit sau nu. Fii sigur că, în final, vei fi la fel de fericit pe cât eşti de sfânt; însă deocamdată, fie ca întreaga ta ambiţie să fie aceea de a L sluji pe Dumnezeu şi de a fi asemenea lui Hristos. Dacă vom lua poziţia aceasta, ne putem aştepta să cunoaştem o nouă treaptă a purificării lăuntrice şi, fiindcă Dumnezeu este Cine este, e mai mult decât probabil să cunoaştem de asemenea o nouă treaptă a fericirii, însă o fericire care izvorăşte dintr-o părtăşie mai intimă cu Dumnezeu, o fericire superioară, lipsită de egoism şi eliberată de atracţiile fireşti ale cărnii.

Mă tem că o mulţime de favoruri sunt făcute cu atâta lipsă de bunăvoinţă, încât nu se mai pot numi favoruri, ci jigniri la adresa persoanelor care le primesc. Majoritatea dintre noi au trăit, la un moment dat, experienţa dureroasă de a fi determinat să te simţi mic în urma unui favor de care ai avut parte, făcut cu un aer superior sau cu un zâmbet tolerant. Noi, creştinii, ar trebui să urmărim şi să ne rugăm pentru harul nepăsării când ajutăm un prieten. Am cunoscut câteva persoane care au fost în stare să facă un favor în aşa fel încât să creeze sentimentul că ei înşişi au fost cei favorizaţi. O asemenea artă pe cât este de rară, pe atât este de frumoasă. Ar trebui să o cultivăm cu mai multă grijă.

Dispreţul faţă de o fiinţă umană este un afront la adresa lui Dumnezeu aproape la fel de grav ca idolatria, fiindcă în timp ce idolatria este lipsă de respect pentru Dumnezeu Însuşi, dispreţul este lipsă de respect pentru fiinţa creată după chipul Său. Dispreţul spune unui om: „Prostule! Nu eşti bun de nimic. Pentru mine, persoana ta nu are absolut nicio valoare.” Cel care se face vinovat de o asemenea apreciere a fiinţei umane este un om rău în întregime; şi asta din mai multe motive. Dispreţul este un sentiment care poate apărea doar acolo unde este multă mândrie. Eroarea în judecata morală care subestimează un alt om provine întotdeauna din eroarea că acel om se supraestimează pe sine. Omul dispreţuitor se apreciază prea mult din motive neîntemeiate. Părerea sa înaltă despre sine nu se bazează pe poziţia lui ca fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu; el se apreciază pentru virtuţi închipuite pe care nu le are.

Probabil că ne apropiem de o vreme în care cei ce sunt de partea Domnului vor fi constrânşi să se retragă din talmeş-balmeşul religios şi să formeze un grup de credincioşi care să insiste asupra doctrinei nou-testamentare şi asupra practicii nou-testamentare. Templul aşteaptă să fie curăţat. Ar trebui să ne rugăm zi şi noapte până când are loc acest eveniment fericit.

Doamne drag, de acum înainte refuz să concurez cu oricare dintre slujitorii Tăi. Ei au congregaţii mai mari decât a mea. Foarte bine. Mă bucur de succesul lor. Ei au daruri mai mari. Foarte bine. Aceasta nu stă în puterea lor sau în a mea. Sunt recunoscător cu umilinţă pentru darurile lor mai mari şi pentru darurile mele mai mici. Mă rog doar să pot folosi pentru gloria Ta darurile modeste pe care le am. Nu mă voi compara cu nimeni, nici nu voi încerca să-mi clădesc respectul de sine observând în ce domenii aş putea să-l întrec pe cutare sau cutare în lucrarea Ta sfântă. Prin aceasta tăgăduiesc absolut orice vrednicie proprie. Nu sunt decât un rob netrebnic. Cu bucurie mă duc la coada clasei şi mă consider cel mai neînsemnat din poporul Tău. Dacă greşesc în felul în care mă judec pe mine însumi şi chiar mă subestimez, nu vreau să ştiu lucrul acesta. Îmi propun să mă rog pentru alţii şi să mă bucur de prosperitatea lor ca şi cum ar fi a mea. Şi chiar este a mea, dacă este a Ta, fiindcă ce este al Tău este şi al meu şi chiar dacă unul plantează şi altul udă, doar Tu eşti Acela care faci să crească.
Adauga recenzie