Thumb_mcheyne Robert Murray M'Cheyne (1813-1843)

Partea I - "Ca unul cumpărat cu un preţ"

Fiind ales nu pentru vreun lucru bun din mine,
Trezit ca să fug de mânie,
Ascuns în coasta Mântuitorului,
Sfinţit prin Duhul,
Învaţă-mă, Doamne, prin dragostea mea
Să arăt pe acest pământ cât de mult datorez.

Chiar dacă puţine dintre imnurile lui M'Cheyne ar putea fi incluse în colecţiile moderne, există unul care deţine un loc de seamă în inimile tuturor creştinilor care îl cunosc, deoarece cuvintele lui transmit o claritate şi un adevăr pe care ei le vor recunoaşte în propriile experienţe. Faptul că M'Cheyne a putut exprima în cuvinte simple, şi totuşi frumoase, modurile în care Dumnezeu a lucrat cu El a fost doar unul dintre darurile pe care Dumnezeu i le-a acordat în îndurarea Sa. Un exemplu al acestei abilităţi poate fi văzut în imnul "Când această lume trecătoare se va sfârşi" a cărui ultimă strofă reprezintă o mărturie a convertirii şi înaintării spirituale a lui M'Cheyne.

Copilăria
Robert Murray M'Cheyne s-a născut în Edinburgh în mai 1813, fiind cel mai mic copil al unui avocat de seamă al Curţii Supreme de Justiţie a Scoţiei. Părinţii lui s-au îngrijit foarte mult de bunăstarea spirituală a familiei şi, pe măsură ce creştea, Robert şi-a dezvoltat un înalt standard al virtuţii în comportamentul său, atât de înalt încât tatăl său a scris despre el privind în urmă: "Niciodată nu a fost vinovat de minciună sau de vreo altă acţiune răutăcioasă sau nevrednică." La vârsta de 14 ani a intrat la Universitatea Edinburgh, unde a studiat literatura şi poezia, şi a absolvit patru ani mai târziu în 1831. De asemenea, Robert îl respecta foarte mult pe fratele său mai mare, David, care, la rându-i, a manifestat un interes plin de zel pentru starea spirituală a lui Robert, însă o boală neaşteptată din vara anului 1831 a avut ca rezultat moartea lui David. Robert a simţit din plin amărăciunea pierderii, mai ales dat fiind faptul că prpriul său comportament virtuos nu-i aducea nicio mângâiere în durerea lui. A căutat alinare căutându-L pe Dumnezeu printr-un studiu sârguincios al Bibliei până când, ca să folosim cuvintele lui, a fost "adus la Hristos printr-o convingere profundă şi trainică" a faptului că păcatele sale erau iertate şi că avea pace cu Dumnezeu.

Devreme în slujire
La scurt timp după convertirea sa din 1831, M'Cheyne a început să se pregătească pentru a intra în slujirea Bisericii Scoţiei şi şi-a început studiile de teologie sub călăuzirea lui Thomas Chalmers, teologul şi eruditul remarcabil din vremea sa. După puţin timp, stăpânea deja latina, greaca şi ebraica, însă Robert învăţa doar cu scopul de a-şi spori înţelegerea pe care o avea asupra Scripturii, de vreme ce nu avea deloc timp pentru speculaţii intelectuale sau controverse savante. Pentru el, înţelepciunea tuturor veacurilor, aşa cum este ea dezvăluită de Dumnezeu prin Cuvântul Său, depăşea cu mult cele mai înalte filosofii şi teorii născocite de oameni. Anii lui de studenţie au fost marcaţi de o creştere rapidă în har pe măsură ce adevărurile Scripturii erau puse în aplicare în viaţa lui, până când a putut exclama: "Un ceas liniştit petrecut cu Dumnezeu valorează cât o viaţă întreagă petrecută cu un om."

De asemenea, s-a cufundat în jurnalele şi scrierile lui Jonathan Edwards, David Brainerd şi Henry Martyn şi a tânjit ca puterea Duhului Sfânt care fusese atât de evidentă în vieţile lor, să-i fie acordată şi lui. În felul acesta, la începutul anului 1834, a fost călăuzit să înceapă o lucrare de evanghelizare în zonele mai sărace din Edinburgh, împreună cu colegii lui. Fiind conştient de măreaţa responsabilitate a slujbei ce-i era pusă înainte, a consemnat: "Am început în frică şi slăbiciune, şi cu mult tremur. Fie ca puterea să vină de la Dumnezeu!" Anul următor a fost autorizat să predice de către Prezbiteriul Annan şi imediat şi-a început ceea ce a numit "privilegiul glorios" de a proclama Evanghelia.

Semănând sămânţa
Spre sfârşitul anului 1835, M'Cheyne a devenit ajutor de pastor într-o parohie de lângă Stirling, care includea Larbert-ul, un oraş industrial cu fierării şi mine de cărbuni, şi în Dunipace, un sat înconjurat de ferme. Prin predicile şi grija sa pastorală, curând i-a impresionat profund deopotrivă pe orăşeni, cât şi pe fermieri. În fiecare duminică, prezenta Evanghelia "cu la fel de multă libertate ca a aerului pe care îl respirăm, la fel de proaspăt ca izvorul ce curge din dealurile eterne" şi în fiecare zi din săptămână vizita sistematic fiecare cămin, împărtăşind din Scriptură cu orice suflet nevoiaş care era gata să asculte. A fost un timp de pregătire răbdătoare pentru lucrarea pe care Dumnezeu o avea plănuită pentru el şi, în 1836, a fost chemat să slujească în biserica Sf. Petru din Dundee. Textul predicii sale de acolo a fost cel ales de Domnul Isus în sinagoga din Nazaret: "Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune" (Isaia 61:1-3) şi, în timp ce privea înapoi la acea zi, s-a rugat lui Dumnezeu: "Lasă-Ţi binecuvântarea peste ziua aceasta", şi a însemnat în jurnalul lui că "s-a simţit predat lui Dumnezeu, ca unul cumpărat cu un preţ".

"Sacralitate ca la Betel"
Slujirea lui M'Cheyne în Dundee a durat numai şase ani şi a fost împărţită în două perioade de timp aproape egale de călătoria sa în Ţara Sfântă, din 1839. Încă de la început a trudit fără încetare printre oamenii de pe străzile supraaglomerate pe care biserica sa vroia să îi slujească. Hotărârea inimii şi a minţii lui se poate vedea din declaraţia lui: „Simt că sunt două lucruri pe care este imposibil să le doreşti cu suficientă ardoare: sfinţenia personală şi onoarea lui Hristos în mântuirea sufletelor.” Această combinaţie inseparabilă de evlavie şi zel pentru câştigarea de suflete a fost caracteristica principală a slujirii lui M’Cheyne. Într-adevăr, o autoritate modernă a scris următoarele despre el: „Era convins că un slujitor sârguincios trebuie să se aştepte la succes în slujba lui Dumnezeu, dar a văzut că nu putea spera la asemenea succes dacă nu era gata să-L predice pe Hristos doar de dragul lui Hristos.” M’Cheyne a realizat pe deplin că un singur cuvânt rostit în puterea Duhului Sfânt putea face mai mult decât o mie de vorbe rostite într-un duh de necredinţă, iar pecetea lui Dumnezeu peste slujirea lui a fost atât de evidentă încât un contemporan de-al său a remarcat că biserica se umplea cu o sacralitate ca a Betelului  în timpul slujbelor. În cei şase ani scurţi pe care i-a petrecut la Biserica Sf. Petru a avut o congregaţie de 1200 de membri şi, spre sfârşitul vieţii lui, a putut să afirme, fără urmă de lăudăroşie: „Cred că pot spune că nu m-am trezit în nicio dimineaţă fără să mă gândesc cum aş putea să aduc mai multe suflete la Hristos.”

Darurile şi harurile lui Dumnezeu
Anii dintre 1836-1839 au fost petrecuţi punând cu credincioşie temeliile pentru binecuvântarea care avea să urmeze în slujirea lui. Darurile lui naturale pentru poezie, artă şi muzică s-au manifestat din belşug în predicile şi scrierile lui care au inclus un volum de versuri intitulat „Cântări din Sion”. Multe dintre acestea au fost puse pe muzică şi folosite ca imnuri, dintre care „Când această lume trecătoare se va sfârşi” este un exemplu memorabil. Realizările lui M’Cheyne sunt mult mai remarcabile când ne aducem aminte că o boală gravă de inimă îl obliga adesea să pună deoparte activităţile energice. Lucrul acesta a fost astfel mai ales în problema misiunilor, care i-a ocupat gândurile încă din primele sale zile ca şi creştin. Căutase cu nerăbdare cele câteva relatări ale întreprinderilor misionare care fuseseră publicate pe atunci şi fusese profund mişcat de devoţiunea sacrificială arătată de pionieri ca Brainerd şi Martyn. În 1836 se simţea dispus să meargă în India şi s-a rugat ca Dumnezeu să-i arate clar voia Sa, însă crizele de boală pe care le-a suferit i-au arătat că Dumnezeu avea multe să-l înveţe. Lui M’Cheyne i s-a dat credinţa să vadă dincolo de necazurile temporare şi de gloriile trecătoare ale acestei lumi prezente, spre „o greutate veşnică de slavă” tot mai mare.

În 1838, pe când se refăcea după o perioadă de boală, M’Cheyne a fost deodată invitat să facă parte dintr-o delegaţie trimisă să examineze posibilitatea lucrării misionare printre evreii din Europa de Est şi din Imperiul Turciei. În felul acesta, Dumnezeu, în îndurarea şi providenţa Sa, a răspuns cu bunătate la tânjirea lui M’Cheyne de a lua parte la lucrarea de deschidere de noi câmpuri în care Evanghelia să răsune.

Partea 2 – Îmbrăcat într-o frumuseţe care nu este a mea
Pe 12 aprilie 1839, M’Cheyne a plecat din Dover împreună cu Andrew Bonar, Alexander Black şi Alexander Keith în călătoria lor spre Ţara Sfântă. Pentru a aprecia natura neobişnuită a misiunii lor, ar trebui să ne amintim că puterea Imperiului Turciei, care dominase regiunea timp de secole făcea ca asemenea vizite să fie foarte rare pentru călătorii europeni. În relatarea călătoriei lor au scris: „Nu suntem conştienţi de faptul că niciun cleric al Bisericii Scoţiei nu a mai avut privilegiul de a vizita Oraşul Sfânt până acum.” Pe lângă asta, relaţiile tensionate dintre Turcia şi statele europene de atunci i-au silit să navigheze pe lângă Franţa şi Egipt, şi apoi să facă lunga traversare pe uscat între Alexandria şi Palestina. Astfel, având un sentiment profund că se aventurau pe pământuri necunoscute şi că redescopereau locurile străvechi din vremurile biblice, cei patru prieteni au ajuns în cele din urmă în Ierusalim în luna iunie. M’Cheyne nu-şi putea reţine desfătarea crescândă în timp ce se grăbea înaintea însoţitorilor săi ca să arunce prima privire atât de mult aşteptată asupra oraşului. Cuvintele din Psalmul 122:2: „Picioarele mi se opresc în porţile tale, Ierusalime!” au fost adevărate la modul literal în experienţa lor, în timp ce şi-au petrecut următoarele zile explorând Oraşul. Povârnişurile Muntelui Măslinilor, cărările din Ghetsimani, malurile Galileei – fiecare scenă era plină de asocierile făcute cu viaţa Mântuitorului, iar relatările lui M’Cheyne scrise pentru prietenii lui de acasă arată cât de profund mişcat a fost de aceste experienţe.

Suferind pentru Mântuitorul
După ce au vizitat cât de multe aşezări evreieşti au putut, cei patru prieteni s-au despărţit la Beirut. Black şi Keith au pornit spre Constantinopole pentru a se întoarce acasă prin Imperiul Austriac, pe când Bonar şi M’Cheyne au mai făcut o scurtă vizită în Ierusalim înainte de a se îmbarca spre Asia Mică. Săptămânile de călătorie i-au slăbit foarte mult sănătatea lui M’Cheyne şi, până să pornească pe mare, avea deja febră. Chiar şi în starea aceasta, a rămas pe punte pentru a privi dealurile Libanului dispărând de la orizont şi numai atunci când s-a lăsat întunericul s-a întors cu tristeţe de la acea privelişte. Febra l-a slăbit pe M’Cheyne atât de mult încât a trebuit să fie adus pe uscat pe malul Smirnei şi, timp de două săptămâni, a fost îngrijit de către o familie engleză care locuia în preajmă, până şi-a recăpătat sănătatea. În ciuda bolii sale, a mai petrecut două luni călătorind prin Balcani şi prin teritoriile austriece, poloneze şi germane vizitând comunităţile de evrei şi adunând multe informaţii pe care aveau să-şi fundamenteze raportul adus înaintea Adunării Generale a Bisericii Scoţiei.

Roadă la vreme potrivită
La întoarcerea lor în Scoţia în noiembrie 1839, raportul lor a avut un asemenea impact încât Adunarea Generală a decis în unanimitate să-şi înceapă eforturile misionare printre evreii din Europa de Est şi, în 1841, Daniel Edward a fost trimis în Polonia şi Prusia, iar John Duncan în Ungaria pentru a începe această lucrare. În felul acesta, rugăciunile lui M’Cheyne şi ale prietenilor lui au primit un răspuns plin de îndurare, şi în inimile creştinilor scoţieni a fost sădită o preocupare adâncă pentru evanghelizarea printre evrei. În anii următori, lucrarea aceasta a continuat să se extindă până când mai mulţi misionari din Scoţia au fost în cele din urmă trimişi în Estul Mijlociu, inclusiv în câteva oraşe pe care M’Cheyne le vizitase în 1839.

Lucrări minunate ale lui Dumnezeu
În timp ce M’Cheyne fusese în străinătate, îl lăsase pe William Burns la conducerea Bisericii Sf Petru din Dundee, iar M’Cheyne s-a rugat cu credincioşie ca pe parcursul absenţei lui, Dumnezeu să onoreze şi să binecuvânteze slujirea tânărului predicator. Fără ca M’Cheyne să ştie, o trezire remarcabilă măturase oraşul Kilsyth unde Burns predicase în august, iar după două zile, se întorsese în Dundee pentru a da un raport la întâlnirea de rugăciune de la mijlocul săptămânii despre binecuvântarea trezirii la care fusese martor. În timp ce vorbea despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu cu oamenii din Kilsyth, ascultătorii lui au devenit conştienţi de mişcarea Duhului Sfânt care se desfăşura printre ei cu mare putere. Mulţi au fost aduşi la pocăinţă cu lacrimi, în timp ce alţii se bucurau în siguranţa că păcatele le erau iertate, şi în următoarele săptămâni, în fiecare seară s-au ţinut întâlniri de rugăciune şi laudă, atâta timp cât trezirea a durat în oraş. Astfel, când M’Cheyne a ajuns acasă a aflat că trezirea după care tânjise cu atâta ardoare, deja inundase oraşul Dundee şi, la prima întâlnire de rugăciune la care a participat în ziua în care s-a întors, a spus: „Duhul lui Dumnezeu lucrează cu atâta putere încât nu cred că pot rosti un cuvânt în parohia aceasta fără să câştig câteva suflete.” Înainte de trezirea din 1839, a estimat că în timpul slujirii sale avuseseră loc în jur de 60 de convertiri, dar s-a abţinut în mod înţelept să nu exagereze roadele trezirii şi a afirmat numai că mai multe suflete se născuseră din nou atâta vreme cât erau evidenţe de netăgăduit ale vieţii noi. Pe lângă discernământul spiritual de care a dat dovadă, M’Cheyne a recunoscut că era prerogativa lui Dumnezeu să poruncească darea binecuvântării sau reţinerea ei. Când s-au ridicat mai multe obiecţii legate de strigătele de căinţă şi de lacrimile de pocăinţă care se auzeau din biserica lui, M’Cheyne a răspuns cu simplitate: „Nu am simţit nicio ezitare în ce priveşte datoria noastră de a declara adevărul simplu în aşa fel încât să producă o impresie profundă, şi de a-L lăsa pe Dumnezeu să lucreze în inimile lor în modul LUI. Dacă EL mântuieşte într-un mod liniştit, voi fi fericit; dacă o face în mijlocul strigătelor şi a lacrimilor, tot Îi voi binecuvânta Numele!”

Un câmp mai vast
Hotărârea lui M’Cheyne de a se dedica lucrării din Dundee nu l-a împiedicat să joace un rol în câmpul mai extins de evanghelizare din vremea sa. Trezirea ajunsese în multe locuri în Scoţia şi implicase mulţi slujitori şi predicatori, dintre care majoritatea erau asociaţi apropiaţi de-ai lui. Prietenul lui încă din zilele studenţiei, Alexander Somerville, a fost folosit de Dumnezeu în fiecare trezire spirituală din Scoţia în următorii 50 de ani şi, pe lângă el, M’Cheyne a găsit duhuri înrudite cu al lui şi co-lucrători în Andrew Bonar, a cărui slujire la College era asemănătoare cu a sa la Dundee, şi în fratele lui mai mare, Horatius, remarcabilul predicator şi scriitorul de imnuri dăruit care a fost foarte stimat pentru adâncimea pătrunderii sale spirituale. Pe măsură ce Dumnezeu adăuga mai mulţi lucrători la secerişul de suflete, M’Cheyne şi prietenii lui i-au sprijinit cu credincioşie în orice mod posibil pe: William Burns în Kilsyth, John Milne în Perth, James Grierson în Errol, Robert MacDonald în Blairgowrie, James Hamilton în Abernyte şi mai târziu, în Regent Square, London, pe Patrick Miller în Wallacetown, Daniel Cormick în Kirriemuir şi mulţi alţii au fost împuterniciţi să proclame calea mântuirii. Prin lucrările unor astfel de oameni, în istoria Bisericii Scoţiei s-a scris un nou capitol. Mesajul lor avea un singur scop, după cum a scris Andrew Bonar: „ca Ahimaaţ, care venea cu o veste extrem de importantă şi care era hotărât să facă această veste cunoscută.” M’Cheyne a exprimat aceeaşi tânjire când a scris: „Un lucru umple totdeauna paharul consolării mele: acela că Dumnezeu poate lucra prin cele mai sărace şi umile cuvinte, cât şi prin cele mai şlefuite şi înfrumuseţate – da, poate că mai bucuros prin primele, pentru ca slava să fie toată a LUI.”

Cât de mult datorez
Trezirea a sporit nespus sentimentul de urgenţă pe care M’Cheyne îl simţea legat de Evanghelie, şi odată, în timp ce predica, a declarat: „Fraţilor, dacă v-aş putea promite că uşa va sta deschisă timp de 100 de ani, tot ar fi înţelept din partea voastră să intraţi acum! Dar nu pot garanta pentru un an; nu pot garanta pentru o lună; nu pot garanta pentru o zi; nu pot garanta pentru un ceas; tot ce vă pot garanta este că e deschisă acum.” Predicile lui M’Cheyne erau caracterizate de fidelitate faţă de Scriptură, de o sensibilitate constantă manifestată în timp ce-şi ţinea predica şi de un sentiment profund de reverenţă faţă de Dumnezeu care strălucea prin întreaga sa viaţă; toate acestea confereau predicilor lui o mare eficienţă. Îi plăcea să folosească chemări scurte, dar directe către ascultătorii lui: „Dacă Dumnezeu nu Şi-a cruţat propriul SĂU FIU din cauza păcatului altui om, cum te va cruţa El pe tine, care stai sub greutatea şi povara propriilor tale păcate? Dacă se fac acest lucru copacului verde, ce se va face celui uscat?”

Cu Hristos sus
Ultimii ani ai vieţii lui au coincis cu Cei Zece ani de Conflict legat de puterea patronilor laici de a numi pe cineva în slujbă. M’Cheyne nu s-a dat niciodată înapoi de la bătălia de a susţine dreptul congregaţiilor de a-şi alege proprii pastori şi l-a sprijinit pe Thomas Chalmers în evenimentele care au dus la înfiinţarea Bisercii Libere a Scoţiei. El a fost unul dintre cei 427 de slujitori care, în noiembrie 1842 s-au hotărât să se separe de Biserică dacă era aprobat controlul laic, iar atunci când Parlamentul a luat decizia crucială în favoarea patronajului de stat, în martie 1843, M’Cheyne a afirmat: „Încă odată, ÎMPĂRATUL ISUS stă într-un tribunal pământesc, şi ei nu ÎL cunosc.” Cu toate acestea, M’Cheyne nu avea să vadă „Ruptura” care a urmat. În următoarea duminică, a predicat seara din textul: „Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine” (Isaia 60:1), de care mulţi şi-au adus aminte mai târziu ca de o binecuvântare bogată pentru sufletele lor. Două zile mai târziu, a fost doborât de epidemia de tifos care izbucnise în Dundee şi, pe măsură ce viaţa lui se apropia de sfârşit, a continuat să se roage pentru sufletele din congregaţia sa. Pe 25 martie 1843, când încă nu împlinise 30 de ani, M’Cheyne a plecat la Domnul, iar viziunea celui mai bun imn al său s-a împlinit.

Când voi sta înaintea tronului,
Îmbrăcat într-o frumuseţe care nu va fi a mea,
Când Te voi vedea aşa cum eşti,
Te voi iubi cu o inimă fără de păcat.
Atunci, Doamne, voi şti pe deplin –
Nu mai devreme – cât de mult Îţi datorez.