Thumb_baxter Richerd Baxter (1615-1691) a fost un cleric englez de seamă ai anilor 1600. A fost un pacificator care a căutat unitatea printre protestanţi şi, cu toate acestea, a fost un gânditor foarte independent şi a stat în centrul fiecărei controverse majore din Anglia, din timpul vieţii lui. 

Fiind născut în Rowton unor părinţi care au subestimat educaţia lui, Baxter a fost în mare parte autodidact. A studiat în cele din urmă la o şcoală independentă şi apoi, la Curtea regală, unde a ajuns dezgustat de ceea ce considera drept frivolitate. A plecat ca să studieze teologia şi, la vârsta de 23 de ani, a fost ordinat în Biserica Angliei. În cadrul Bisericii Anglicane, Baxter a găsit un teren comun cu puritanii, o partidă în creştere care se opunea episcopatului bisericii şi care se împărţea la rândul ei în partide. Baxter, de partea lui, şi-a dat toate silinţele să evite disputele dintre anglicani, prezbiterieni, congregaţionalişti şi alte denominaţii, chiar convingându-i pe slujitorii locali să coopereze în anumite chestiuni pastorale. „În lucrurile necesare, unitate; în lucrurile nesigure, libertate; în toate lucrurile, dragoste” – obişnuia el să spună. 

Interesul de a coopera nu se datora unei lipse de convingere. Din contră, Baxter a fost dogmatic în teologia sa, care nu era nici separatistă, nici conformistă. Dintre lucrările sale, mai mult de 200 sunt nişte discursuri lungi şi controversate despre doctrină. Cu toate acestea, el credea că societatea era o mare familie condusă de un tată iubitor, iar în teologia sa, a încercat să evite extremele. În cele din urmă, s-a înregistrat ca „un simplu nonconformist” („nonconformist” era un termen mecanic care însemna „că nu era anglican”), separându-se de Biserica Angliei în principal din cauză că aceasta nu dădea putere clerului parohiilor. 

Baxter a fost de asemenea un pacificator în timpul Războaielor civile engleze. El a crezut în monarhie, dar într-una limitată. A slujit ca şi capelan pentru armata parlamentului, dar apoi a contribuit la restaurarea regelui. Totuşi, fiind moderat, Baxter s-a trezit a fi ţinta ambelor extreme. Încă era iritat de episcopat şi în anul 1660, când i s-a oferit episcopatul în Hereford, l-a refuzat. Ca rezultat, a fost exclus din slujirea ecleziastică şi nu i s-a permis să se întoarcă în Kedderminister, şi nici nu i s-a permis să predice. Între anii 1662 şi 1688, când Iacov al II-lea a fost răsturnat de la tron, Baxter a fost persecutat şi întemniţat timp de 18 luni, şi a fost silit să vândă două biblioteci mari. Cu toate acestea, a continuat să predice: „Am predicat ca pentru ultima oară”, scria el, „ca un om pe moarte unor oameni pe moarte”. 

Baxter a devenit şi mai bine cunoscut datorită scrierii lui prolifice. Cartea sa devoţională clasică, „Odihna veşnică a sfinţilor” a fost una dintre cele mai citite cărţi ale secolului. Când a fost întrebat ce devieri ar trebui permise de la Cartea Anglicană de Rugăciuni, el a făcut o carte complet nouă, numită Liturghia reformată, în numai două săptămâni. Christian Directory (Manualul Creştinului) conţine peste un milion de cuvinte. Autobiografia şi ghidul lui de păstorire, Păstorul cu viaţa înnoită, încă sunt citite pretutindeni azi.