Cookies ne ajuta la livrarea serviciului. Folosind serviciul nostru, consemnati la utilizarea cookies-urilor. Mai multe

Dumnezeu a făcut natura

  • Categorii
  • ISBN
    978-973-88299-3-0
  • Disponibilă din
    27 august 2007
  • Număr pagini
    189
  • Dimensiuni
    14,8 x 21
  • Tip copertă
    Broșată
Format tipărit | 12.0 RON
Cantitate
Format digital pdf | 8.0 RON
Cantitate
Recunosc cu toată sinceritatea că, atât în această scriere alegorică, cât şi în principiile pe care m-am străduit să vi le fac cunoscute în cartea de faţă, poate fi uşor observată influenţa lui John Bunyan. Bineînţeles, nimeni nu ar trebui nici măcar să se gândească la faptul că aceasta poate egala în vreun fel specificul cărţii "Călătoria Creştinului", iar un om de rând, limitat ca şi mine, nu trebuie să aibă astfel de impresii false. Cu toate acestea, avem libertatea să folosim metoda lui Bunyan – nararea unei istorisiri – pentru a aduce adevărul în inima cititorului.

Avem înaintea noastră o carte în care autorul, folosindu-se de o alegorie care se bazează în cea mai mare parte pe experienţe adevărate din viaţă, ne conduce înspre cele mai importante aspecte ale vieţii creştine. Mesajul acesteia nu este lapte, ci hrană tare şi are, în acelaşi timp, o anumită simplitate care ne îmdeamnă să ne întoarcem la principiile Bibliei atât de devalorizate în acest timp în care trăim.
1. Dumnezeu a făcut natura
2. Un loc numit cer
3. Isus din Nazaret
4. Privind ţintă la Isus
5. Creştinii sunt născuţi, nu făcuţi
6. Casa şi atelierul lui Dumnezeu pe pământ
7. Drumul pustiei şi încercarea grea a munţilor
8. Trăind prin credinţă
9. Umpleţi pământul " iubiţi persoana în sine
10. Maşinăria uriaşă şi lucrătorii simpli
11. Metode şi materiale corecte şi greşite
12. Principiul împrumutului
13. Lipsa de curaj duce la conformitate
14. Carne şi duh
15. E vorba doar de relaţii
16. Biserica " un trup viu
În loc să întrebăm: „Ce şcoală biblică ai absolvit?”, este timpul să cerem de la candidaţii noştri să răspundă la întrebarea: „Unde şi când L-ai întâlnit pe Dumnezeu? Când ai meditat asupra Cuvântului lui Dumnezeu pe genunchi, verset cu verset? Când L-ai implorat pe Dumnezeu cu post şi rugăciune, strigând puternic după o descoperire reală a Persoanei Sale?”

Iar tu, prietene, ce împlineşti – visele tale sau planul lui Dumnezeu? Isus niciodată nu a luat El iniţiativa în lucrarea Sa, cu atât mai puţin ne va da Dumnezeu nouă iniţiativa să împlinim misiunea noastră. Isus a spus: „Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze”. Noi trebuie să fim în strânsă legătură cu cerul. Vieţile noastre trebuie să strălucească de gloria lui Dumnezeu.

Un om poate să obţină încă trei titluri pe lângă numele lui, poate fi la fel de elocvent precum Shakespeare, poate avea mii de ucenici, poate fi recunoscut în toată lumea şi totuşi să nu aibă abilitatea şi nici experienţa necesară pentru a propovădui Evanghelia. Doar ceea ce vine de sus se va întoarce de unde a plecat. Tot ce împrumutăm de la lume nu va încălca legea gravitaţiei. În ceea ce priveşte înzestrarea cu putere, aş putea cita pe D. L. Moody, Charles G. Finney, John Wesley, George Whitefield şi mulţi alţii, dar mă voi întoarce din nou la Jonathan Goforth pentru un simplu citat: „Nimic nu ne poate îmbrăca cu o putere victorioasă, decât botezul cu Duhul Sfânt şi cu foc şi nimeni nu poate avea un botez de felul acesta fără să ştie că îl are”.

Prima dată, Isus Şi-a trimis ucenicii fără traistă, sandale sau alte lucruri pentru ca aceştia să înţeleagă clar sursa de la care vor primi cele necesare. În zilele noastre dacă vrei să faci lucrarea lui Dumnezeu trebuie să ai deja pregătită o garanţie a unui venit lunar de o anumită valoare şi pe lângă aceasta, câţiva ani de pregătire într-un institut. Orice fel de lucrare creştină are nevoie de o campanie de promovare, o echipă muzicală şi un comitet de planificare. Când au ţinut Isus, Petru sau Pavel conferinţe pentru strângeri de fonduri? Când au fost la mese festive sau la întâlniri spirituale de week-end? Nu ştiu de când avem aceste metode, dar cu siguranţă nu le-am luat din Biblie.

În vremurile trecute, creştinii se aşteptau ca slujitorii lui Dumnezeu să umble prin credinţă, dar zilele lui George Müller încă nu s-au sfârşit. Părinţii mei, imediat după Marele Crah (The Depression) au plecat fără suport financiar la indienii americani pentru a le spune Evanghelia. În 1965, au mers în Mexic cu o camionetă veche care se folosea pentru transportul sucului de portocale şi cu promisiunea că vor primi 10 dolari pe lună din partea bisericii de unde plecaseră (nu după mult timp, din pricina greutăţilor prin care trecea biserica, angajamentul acesta a fost anulat). De atunci am văzut câţiva oameni care au plecat în America Latină, Europa şi Asia, fără un traseu anume, fără o listă cu adrese ale persoanelor cu care să corespondeze prin poştă electronică, ci bazându-se doar pe Cuvântul lui Dumnezeu. Am auzit mărturii despre credincioşia lui Dumnezeu şi despre felul în care El a acoperit nevoile. Puteţi fi siguri că bogăţia credinţei şi experienţei voastre personale se va reflecta în lucrarea şi în roadele voastre.

Armele luptei noastre pentru a împlini nevoile spirituale nu sunt fireşti. Eu încă nu pot să mi-l imaginez pe apostolul Pavel într-un costum de clovn sau pe ucenici mergând prin sate făcând diferite scenete. Ei nu s-au jucat, au trăit. Nu au făcut divertisment, ci au predicat. Ei aveau un mesaj real şi prezentau o viaţă reală.

Încercările care vin în viaţa noastră pentru a dovedi loialitatea noastră numai faţă de Hristos, nu sunt niciodată uşoare. Deseori suntem încercaţi prin cei care ne sunt cei mai dragi pe acest pământ pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. Oamenii morali cred uneori că soluţia cea mai bună, cea mai înţeleaptă şi mai dreaptă este să aleagă să cedeze în faţa nemulţumirilor oamenilor în loc să urmeze în continuare aprobarea lui Dumnezeu. Cred că scriitorul cărţii Evrei a scris cu o mare durere în inimă aceste cuvinte: „Dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”
Luci , 07 decembrie 2012, 08:56

.....eu am inceput s-o citesc.....si descopar cat de mult vrem noi sa detinem controlul....cititi-o...si Domnul sa va vorbeasca fiecaruia intr-un mod real si puternic...

Adaugă o recenzie