Isaac Ambrose

A fost un cleric prezbiterian foarte învăţat şi evlavios, născut în 1591, dar de obârşie necunoscută. Cu toate acestea, se pare că nu a fost educat într-un mod strict, iar biografii lui spun că a studiat clasicii şi Scrisorile Frumoase cu multă atenţie. Avea abilităţi în fiecare ramură a teologiei şi era familiarizat în mod deosebit cu antichităţile ebraice şi cu scrierile Părinţilor. În timpul Parlamentului cel lung al lui Cromwell s-a stabilit în Preston, Lancashire şi de acolo, în Garstrang; după mult timp a fost expulzat prin actul uniformităţii din 1662. Şi-a petrecut tot restul vieţii revizuindu-şi publicaţiile anterioare şi scriind altele noi. A fost unul dintre preoţii care s-au opus greşelilor antinomiştilor care erau foarte răspândite în vremea lui.

Edmund Calamy, care a scris The Nonconformist Memorial (Memoriile nonconformiştilor), îl descrie astfel:

A fost un om de o reală valoare, de o evlavie distinsă, a avut o viaţă exemplară atât ca slujitor, cât şi ca şi creştin, încât este foarte regretabil faptul că lumea nu beneficiază de nişte amintiri specifice referitoare la el, scrise de o mână capabilă [sau că aceia care au trăit în vremea sa nu au adunat şi nu au păstrat o relatare despre diferitele incidente care i-au marcat viaţa, despre sârguinţa sa neobosită în scrierea diferitelor lucrări, despre felul său de viaţă, despre familia lui, tovarăşii lui, despre providenţa lui Dumnezeu care i-a purtat de grijă atunci când de dragul conştiinţei, a renunţat la perspectivele de îmbogăţire, ba chiar a renunţat la unele mijloace de trai.]

Un lucru specific lui merită menţionat aici. Obiceiul său era ca, odată pe an, timp de o lună, să se retragă într-o colibă mică din pădure şi, evitând orice conversaţie cu oamenii, să se dedice contemplării divine, rugăciunii şi meditaţiei. Este foarte posibil ca, tocmai această practică, să-l fi făcut potrivit pentru slujirile sale sacre din tot restul anului. Ultima parte a vieţii sale, a trăit-o în Preston, iar atunci când i se apropia sfârşitul, a fost foarte conştient de aceasta. Luându-şi la revedere cu solemnitatea obişnuită de la mulţi din prietenii săi din afara casei, de parcă prevedea că nu îi va mai vedea, a ajuns acasă şi a pus toate lucrurile în ordine. Când unii din ascultătorii săi au venit din Garstang ca să-l viziteze, el a discutat liber cu ei despre lucrurile lui Dumnezeu, le-a dat sfaturi bune, le-a spus că era pregătit ca Domnul lui să îl cheme şi că terminase tot ceea ce îşi propusese să scrie, căci în noaptea de dinainte trimisese la tipografie lucrarea sa intitulată Ministration of, and Communion with Angels (Slujba şi comuniunea cu îngerii). Şi-a însoţit prietenii până la uşă şi după ce aceştia au urcat pe cai, s-a întors şi s a închis în camera lui, locul în care se retrăgea de obicei pentru rugăciune şi meditaţie. Deoarece celor din casă li s-a părut că stătea prea mult, ei au deschis uşa şi l-au găsit stingându-se din viaţă. Lucrul acesta s-a întâmplat în 1664, la vârsta de 72 de ani. A fost sfânt în timpul vieţii, fericit în moarte şi onorat de Dumnezeu şi de toţi oamenii buni.