Viața lăuntrică a bisericii
-
Categorii
-
ISBN978-606-8895-61-1
-
Disponibilă din13 decembrie 2021
-
Număr pagini125
-
Dimensiuni14,7 x 21
-
Tip copertăBroșată
Cărți din aceleași categorii
Perioada de slujire în Biserică și în lucrarea săvârșită la editura
„Creștinul” a fost marcată de unsprezece ani petrecuți în închisoare și
în lagăre de concentrare. Acolo a început el manuscrisul acestei cărți.
Scria „aranjându-și” pe genunchi caietele, care erau greu de găsit pe
atunci. Scria după ce termina munca istovitoare din lagăr, uitând de
odihnă. Scria pe ascuns, uitându-se când într-o parte, când într-alta,
să vadă dacă nu cumva vine gardianul. Scria ca răspuns la întrebările pe
care le primea deseori de la întemnițații și ofițerii din lagăr: „În ce
constă puterea, stabilitatea și biruința vieții creștine?”.
Cartea
se adresează cititorilor care sunt deja membri ai Bisericii – Biserică
nu în sensul clădirii, al templului, ci în sensul comunității
creștinilor ce au credința adevărată și trăiesc după învățătura lui Isus
Hristos.
Aspectele exterioare ce țin de viața
creștinilor sunt ușor de recunoscut și accesibile oricui. Însă
conținutul acestei cărți arată procesele lăuntrice din viața Bisericii
și a membrilor ei.
I. Ajutor pentru îndreptare
1. Biserica Locală
2. Judecata de sine
3. Răul din noi este scos la iveală
4. Îndemnul
5. Convingerea
6. Mustrarea
7. Acuzații reciproce
8. Disciplinarea
II. O inimă largă
1. Grija reciprocă
2. Dăruirea de sine
3. Slujirea
4. Exemplu unul pentru altul
5. Rugăciunea
6. Postul
III. Slujirea prin Cuvânt
1. Râvna pentru aceasta
2. Mângâierea
3. Zidirea
4. Învățătura
IV. Despre starea bisericii
1. Despărțirea
2. Dezbinători și tulburători
3. Porțile iadului nu o vor birui
Noi suntem creați de Dumnezeu pentru a trăi în comunitate, nu în
singurătate, măcar că uneori avem nevoie și de ea. „Dar dacă umblăm în
lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții”
(1 Ioan 1:7). Noi avem această nevoie de a fi iubiți și de a putea iubi
pe cineva. Avem nevoie să fim influențați în bine de alți copii ai lui
Dumnezeu și, la rândul nostru, să-i influențăm pe ei. Toate aceste
lucruri le avem în biserică. În biserică suntem treziți dacă am ațipit;
suntem mângâiați dacă suntem în necaz; suntem avertizați dacă ne abatem
de la adevăr. În biserică primim hrana spirituală care contribuie la
creșterea noastră în duh. În biserică suntem mustrați dacă am păcătuit
și acolo sunt înălțate rugăciuni către Dumnezeu pentru noi. La o astfel
de slujire ne cheamă și Cuvântul lui Dumnezeu: „Ca niște buni ispravnici
ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora
după darul pe care l-a primit” (1 Petru 4:10).
Dacă
omul este atent la starea sa personală, dacă se cercetează și se pune
la încercare, el neapărat își va vedea greșelile și se va osândi înainte
de a fi judecat din exterior. Însă dacă omul nu se judecă singur,
atunci alții din jur încep să-l judece și să-l mustre. „Eu mustru și
pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și
pocăiește-te!” (Apocalipsa 3:19).
Judecata din
exterior și pedeapsa lui Dumnezeu nu îl corectează pe om, ci îl
provoacă să se judece pe sine, pentru că doar o astfel de judecată aduce
schimbare.
În viața noastră se întâmplă să
avem înclinații păcătoase pe care nici nu le bănuim. Mai mult decât
atât, dacă cineva ne vorbește despre ele, suntem gata să ne apărăm.
Pentru a ne ajuta să vedem ce se ascunde înlăuntrul nostru, Domnul
permite acestui rău să se manifeste în fapte și în vorbă.
De
obicei, oamenii sunt indignați mai mult pentru faptul că răul a ieșit
la iveală, decât de realitatea că el se află în interiorul lor.
Dacă
ne deranjează doar faptul că ne-am făcut de rușine în fața oamenilor,
aceasta nu este judecata răului, ci doar o condamnare a noastră pentru
că am dat dovadă de neatenție și nu am putut să ne stăpânim răul din
interior. Această întristare nu este de la Dumnezeu, ci este una
egoistă. Ea nu aduce corectare. În îndurarea Sa, Domnul permite ca
păcatul nostru să se manifeste, ca prin aceasta să ne judecăm singuri.
Atunci când ajungem să urâm răul din inima noastră, nu doar manifestarea
lui exterioară, ne vom osândi singuri și vom căpăta eliberare. Dacă nu
osândim viciul de care avem cunoștință, Dumnezeu va trimite în calea
noastră prieteni care ne vor mustra și ne vor sfătui.
Oamenii
sunt predispuși mai degrabă să recurgă la prefăcătorie decât să dea
îndemnuri și să vorbească pe față despre greșeala unui alt om. Ba mai
mult, chiar cei care încalcă în mod conștient hotărârea lui Dumnezeu
sunt găsiți buni (Romani 1:32). Toate acestea se fac cu scopul de a
păstra o relație bună cu oamenii din jur, în special cu cei care au
potențial să le influențeze bunăstarea proprie.
Nu
este bine când se încep discuții despre greșeala comisă „pe la spatele”
celui care s-a abătut de la adevăr. Deseori noi preferăm să nu vorbim
pe față despre abaterea fratelui, pentru a evita neplăcerile. Dar noi
suntem chemați nu să ne învinuim unii pe alții, ci să ne îndemnăm.
Editorii, 19 ianuarie 2022, 08:32
Autorul cărții a fost total străin de noul tip de biserici contemporane care răsar și cresc precum o sămânță de muștar, prin aplicarea eficientă a metodelor lumești de plantare și creștere. Dar nu a fost străin de planul Marelui Arhitect cu privire la Biserica Sa și, însuflețit fiind de Duhul Sfânt, a trudit și a pătimit pentru zidirea bisericii după acel model. De aceea, cuvintele scrise aici vor fi folositoare tuturor celor care au același deziderat și același Duh.