Călătorim pe un drum stabilit
-
Categorii
-
ISBN978-606-8000-83-1
-
Disponibilă din01 decembrie 2014
-
Număr pagini101
-
Dimensiuni14,7 x 21
-
Tip copertăBroșată
Cărți din aceleași categorii
Eseuri pe diferite aspecte ale vieţii creştine
1. Călătorim pe un drum stabilit
2. Credulitate versus credinţă
3. Biblia: Cartea vieţii
4. Vânturile de toamnă
5. Umilinţa câştigă acolo unde forţa nu o poate face
6. Un cuvânt pentru bărbaţi, despre femei
7. Nu există creştini nesemnificativi
8. Tragedia risipei
9. Succesul este costisitor
10. Înlăturarea distragerilor
11. Un creştin nu-şi poate permite să învinovăţească
12. Adevărul aduce şi probleme
13. De ce sunt displăcuţi unii creştini
14. Dacă Hristos duce povara
15. Dragostea este "vointa de a", intenţia
16. Partea lui Dumnezeu versus partea greşită
17. Rugându-ne fără a pune condiţii
18. Oh, Doamne, întoarce-ne din nou la Tine!
19. Erezie printre sfinţi
20. Răbdarea slăbiciunilor celorlalţi
21. Oameni sfinţi şi fapte sfinte
22. Frumuseţe de Crăciun
23. Cea de-a doua cea mai bună carte pentru un creştin
24. Locul vital al autocriticii
25. Cel mai bun dar al lui Dumnezeu
26. Luaţi seama la părtinire
27. Religia la diateză pasivă
28. Ajutor din necazurile lui Pavel
29. Lumea neschimbătoare a oamenilor
30. Meditaţie de Anul Nou
31. Mărturia Duhului: ce este?
32. Elocvenţa poate aduce cu sine o capcană
33. Religia intelectului versus religia duhului
34. Se roagă Domnul nostru pentru cei nemântuiţi?
35. De ce iubim datele şi dispreţuim adevărul?
36. Fratele nostru, Petru
37. Păziţi-vă de infatuare
38. E posibil ca aceasta să fie nevoia noastră cea mai critică?
Omul cu o credinţă adevărată
poate trăi în siguranţa absolută că paşii lui sunt rânduiţi de Domnul. Pentru
el, nenorocul este în afara graniţelor posibilităţii. El nu poate fi smuls de
pe acest pământ cu o oră mai devreme faţă de timpul stabilit de Dumnezeu, şi nu
poate fi ţinut pe pământ o clipă în plus după ce Dumnezeu a terminat cu el
aici. El nu e un copil oropsit al lumii largi, un copil găsit al timpului şi al
spaţiului, ci un sfânt al Domnului şi iubitul grijii Sale deosebite.
Fără îndoială că Îl întristăm pe
Domnul nostru atunci când ne gândim la noi înşine ca fiind ceva mai puţin decât
suntem de fapt în planul lui Dumnezeu. În noi înşine, suntem un nimic, şi marea
prăpastie a uitării către care ne îndreptăm ar fi fost locul nostru cuvenit. Nu
ne-am câştigat nicio parte în interesul lui Dumnezeu, niciun loc în afecţiunea
Lui; păcatele noastre ne-au deposedat de orice drept pe care l-am fi avut
înaintea lui Dumnezeu ca şi Creator al nostru. Dar sângele Legământului celui
veşnic a schimbat toate acestea. Acum dreptul nostru este acela al unui copil
înaintea tatălui său. Avem un drept în casa Tatălui, şi putem sta la masa Lui
fără teamă sau stinghereală.
Nu trebuie niciodată să dăm vina
pe cineva sau pe ceva pentru înfrângerile noastre. Indiferent cât de rele pot
fi intenţiile lor, ei sunt absolut incapabili să ne facă rău până în clipa în
care noi începem să-i învinovăţim şi să-i folosim ca scuze pentru necredinţa
noastră. Atunci devin ei capabili să ne facă rău; cu toate acestea, tot noi
suntem de vină, şi nu ei.
Darurile lui Dumnezeu nu sunt
datorii pe care ni le plăteşte, ci haruri acordate din milă pură.
Fie că avem un talent, sau mai multe, în cele din urmă va
trebui să dăm socoteală, iar factorul care va decide în dreptul nostru nu va fi
câte talente am avut, ci, ce am făcut cu ele. Povestea omului care şi-a ascuns
banul în pământ este o lectură alarmantă pentru creştinul nepăsător care nu îşi
foloseşte darurile. Unii oameni cu daruri modeste au ajuns să aibă realizări
spirituale strălucitoare; alţii, cu abilităţi mult mai mari, s-au jucat cu vara
vieţii precum lăcusta din fabulă şi şi-au lăsat darurile nefolosite în timp ce
timpul se scurgea pe lângă ei. Aşa ceva, repet, este o tragedie, şi faptul că
este des întâlnit nu face să fie mai puţin tragic.
Duşmanul oportunităţii este preocuparea. Exact atunci
când Dumnezeu trimite o şansă de a câştiga o mare victorie pentru omenire, unii
dintre noi sunt prea ocupaţi să piardă timpul cu fleacuri ca să o observe.
Cuvintele de distragere ale lui
Satan vin deseori din cele mai neaşteptate părţi. Marta a chemat-o pe Maria de
la picioarele Învăţătorului. Câteodată, dacă nu suntem atenţi, cel mai bun
prieten al nostru ne poate distrage. Sau ar putea fi o activitate foarte
legitimă. Agitaţia şi tărăboiul din zilele acestea ne cheamă prea adesea şi
prea curând înapoi de la picioarele lui Isus. Distragerile acestea trebuie
imediat înlăturate, altfel vom cunoaşte numai „sterpiciunea activismului”.