Triumful asupra fricii păcătoase
-
Categorii
-
ISBN978-630-6643-21-9
-
Disponibilă din15 decembrie 2024
-
Număr pagini127
-
Dimensiuni13 x 20
-
Tip copertăBroșată
Cărți din aceleași categorii
Descrierea seriei Comori puritane pentru astăzi
Interesul față de puritani continuă să crească, însă mulți oameni consideră că lecturarea acestor giganți ai credinței este obositoare. Seria de față încearcă să doboare această barieră prezentând oamenilor cărți puritane de mărime potrivită și lungime neintimidantă. Avându-i în vedere pe cititorii moderni, fiecare carte este editată cu grijă, ușurând limbajul dificil al unei ere trecute, dar păstrând sensul menit de autorii originali. Cărțile din această serie au fost alese cu mare grijă ca să poată oferi cele mai bune sfaturi în privința unor subiecte importante pe care oamenii le înfruntă și astăzi.
Descrierea titlului de față
Cum vei triumfa când inima îți tremură? Într-o anumită măsură, cu toții experimentăm frica. Aceasta își pune amprenta pe deciziile pe care le luăm și ne face să ne simțim iremediabili. John Flavel începe această carte examinând diferite frici și discutând câteva moduri generale prin care Dumnezeu conduce lumea aceasta. Ajunge apoi la frica păcătoasă în particular, explicându-i cauzele și efectele dezastruoase. Cel mai lung capitol al său vorbește despre regulile de a trata frica păcătoasă, arătând că o frică adecvată de Dumnezeu este remediul ultim pentru toate celelalte frici. Această carte practică te va ajuta să eviți scuzele pentru frica păcătoasă și te va încuraja să te încrezi în angajamentul lui Hristos de a liniști inimile plăpânde și tremurânde ale oamenilor Săi.
Capitolul 1 – Introducere
Capitolul 2 – Tipuri de frică
Capitolul 3 – Beneficiile fricii
Capitolul 4 – Cauzele fricii păcătoase
Capitolul 5 – Efectele fricii păcătoase
Capitolul 6 – Remedii pentru frica păcătoasă
Capitolul 7 – Răspunsuri la obiecții
Există o teamă sfântă și lăudabilă, care este comoara noastră, nu chinul nostru. Este podoaba supremă a sufletului – frumusețea și desăvârșirea lui, nu păcatul sau nefericirea lui. Frica naturală e o patimă pură și nevinovată a sufletului. Frica păcătoasă este patima haotică și depravată a acestuia. Însă frica măreață, filială de Dumnezeu e patima naturală sfințită – schimbată și botezată în numele și natura unui har spiritual. În textul nostru este menționată și această frică. Ea e recomandată ca un antidot împotriva celei păcătoase. Ea devorează teama carnală, după cum șarpele lui Moise i-a devorat pe cei ai vrăjitorilor (Ex. 7:12). Să trăiești ziua și noaptea în frica de om este una dintre cele mai rele pedepse (Deut. 28:65-67), dar să trăiești „cât este ziua de lungă”1 în teama de Domnul e una dintre cele mai minunate îndurări (Prov. 23:17). Frica de om scurtează zilele noastre, însă frica de Dumnezeu le lungește (Prov. 10:27). Frica de om este un izvor de rele, însă frica de Dumnezeu e un izvor de viață (Prov. 14:27). Frica de om îi face pe oameni să alerge spre rău (Prov. 29:25), dar frica de Dumnezeu îi face să se abată de la de rău (Prov. 16:6).
Această teamă este un principiu sau un obicei al harului, pe care Dumnezeu îl sădește în suflet și prin care sufletul e păstrat într-o venerație sfântă, sub privirea lui Dumnezeu. Prin urmare, el este înclinat să înfăptuiască ceea ce Îi face plăcere lui Dumnezeu și să evite ceea ce El interzice și urăște.
Dacă oamenii nu se tem de Dumnezeu, atunci se vor teme unul de altul. El îi va face o pricină de groază pentru ei înșiși. Faptul că Dumnezeu îl lasă pe un om în mâinile propriei sale frici, este într-adevăr o pedeapsă cumplită. Aproape că nu există un chin mai mare pe lume, decât ca un om să fie propriul său torționar și ca mintea lui să fie un instrument de tortură pentru trup. În 2 Împărați 17:25, citim că Dumnezeu a trimis lei în mijlocul poporului. Dar lucrul acesta nu este la fel de rău ca atunci când Dumnezeu lasă ca propriile noastre temeri să se dezlănțuie asupra noastră. Niciun leu nu e așa de nemilos ca această patimă. David a socotit o mare binecuvântare faptul că Dumnezeu l-a izbăvit din toate temerile lui (Ps. 34:4). Amenințările lui Dumnezeu împotriva oamenilor neascultători și răzvrătiți sunt cumplite: „Între aceste neamuri, nu vei fi liniștit și nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îți va face inima fricoasă, ochii lâncezi și sufletul îndurerat. Viața îți va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi și noapte, nu vei fi sigur de viața ta. În groaza care-ți va umple inima și în fața lucrurilor pe care ți le vor vedea ochii, dimineața vei zice: «O, de ar veni seara!» și seara vei zice: «O, de ar veni dimineața!»” (Deut. 28:65-67). Când teama cuprinde inima, fața are culoarea morții. Ce viață tristă trăiesc aceia care nu au nici pace ziua și nici odihnă noaptea, ci numai zile și nopți greu de suportat! Zilele unor astfel de oameni sunt istovitoare. Ei își doresc să vină noaptea, sperând că ea le va da puțină odihnă. Dar frica lor merge în pat cu ei. Inimile le zvâcnesc de groază. Ei strigă: „O, de ar fi ziuă din nou!”
Noe „plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape casa” (Evrei 11:7). Teama lui a fost instrumentul de mântuire pentru el și familia sa. Unii oameni mor din cauza fricii lor, însă oamenii buni (într-un sens) trăiesc datorită fricii pe care o au. Frica păcătoasă i-a ucis pe unii, în timp ce frica evlavioasă i-a salvat pe alții. „Înțeleptul se teme și se abate de la rău, dar nesocotitul este îngâmfat și fără frică” (Prov. 14:16).
Nu atât de mult furia vrăjmașilor noștri dinafară, pe cât temerile noastre dinlăuntru sunt cauza pentru care ispitele ne biruie.
Dragostea pentru onoruri a ucis miile lui, dar frica de suferințe zecile lui de mii.
Intensitatea iubirii noastre față de lume este direct proporțională cu intensitatea fricii noastre. Dacă vreți să scăpați vreodată de frica neplăcută, trebuie să folosiți mijloacele lui Dumnezeu pentru a vă mortifica afecțiunile.
Biete suflete înfricoșate! Nu există oare un Împărat, un Domn suveran, care stăpânește peste toate? Nu are Hristos în mâinile Lui frâiele guvernării (Mat. 28:18; Ioan 17:2; Fil. 2:9-12)? Dacă am studia stăpânirea lui Hristos și dependența absolută a creaturii de El, am scăpa de încrederea în alții și de frica de oameni. Am conștientiza repede că ei nu au nicio putere să ne ajute sau să ne facă rău decât dacă le este dată de sus. În mândria lor, vrăjmașii noștri sunt în stare să își supraestimeze puterea. E trist că noi suntem în stare să le-o supraestimăm în frica noastră. „Nu știi”, i-a spus Pilat lui Hristos, „că am putere să Te răstignesc și am putere să-Ți dau drumul?” (Ioan 19:10). „Mie nu vrei să-mi răspunzi? Nu știi cine sunt eu?” „Da”, îi spune Hristos, „știu că ești o biată creatură neputincioasă, care nu are nicio putere în afară de aceea care îi este dată de sus. Știu cine ești; de aceea, nu Mă tem de tine.” Dar noi suntem capabili să acceptăm lăudăroșiile lor ca fiind adevărate și să credem că puterea lor este așa cum pretind ei.
Sunt trupurile noastre atât de slabe și inimile noastre atât de sensibile, încât nu putem îndura suferința pentru Hristos? Dacă așa stau lucrurile, atunci noi nu ne calificăm să fim ucenicii Lui. Creștinismul este un război. Creștinii trebuie să treacă prin greutăți (2 Tim. 2:3). Este ciudat să vezi fragilitate într-un creștin, după cum este ciudat să o vezi într-un soldat. Nu putem fi ucenicii lui Hristos decât dacă socotim prețul. Trebuie să ne hotărâm ca, prin puterea lui Dumnezeu, să riscăm totul cu El și pentru El. Nu are niciun sens să vorbim despre o religie pe care nu o considerăm vrednică de suferința noastră.