Remediu pentru mânia păcătoasă
-
Categorii
-
ISBN978-630-6643-20-2
-
Disponibilă din10 decembrie 2024
-
Număr pagini125
-
Dimensiuni13 x 20
-
Tip copertăBroșată
Cărți din aceleași categorii
Descrierea seriei Comori puritane pentru astăzi
Interesul față de puritani continuă să crească, însă mulți oameni consideră că lecturarea acestor giganți ai credinței este obositoare. Seria de față încearcă să doboare această barieră prezentând oamenilor cărți puritane de mărime potrivită și lungime neintimidantă. Avându-i în vedere pe cititorii moderni, fiecare carte este editată cu grijă, ușurând limbajul dificil al unei ere trecute, dar păstrând sensul menit de autorii originali. Cărțile din această serie au fost alese cu mare grijă ca să poată oferi cele mai bune sfaturi în privința unor subiecte importante pe care oamenii le înfruntă și astăzi.
Descrierea titlului de față
Cum aș putea să fiu sfânt dacă sunt atât de mânios?
Ca un doctor de suflete, John Downame își începe cartea sa importantă definind cu atenție mânia și deosebind manifestările ei sfinte de cele păcătoase. Apoi ne ajută să ne gândim la caracteristicile, cauzele, felurile și efectele mâniei păcătoase. Spre final, trecând dincolo de un simplu diagnostic, ne prezintă remediul pentru mânia păcătoasă prescriindu-ne strategii practice atât pentru a preveni, cât și pentru a birui mânia păcătoasă în diferitele ei forme. Downame scrie ca un medic priceput care și-a alcătuit o vastă farmacie morală și spirituală pentru tratarea sufletelor bolnave de păcat.
1. Natura mâniei
2. Mânia sfântă
3. Mânia păcătoasă
4. Cauzele interioare ale mâniei păcătoase
5. Cauzele exterioare ale mâniei păcătoase
6. Caracteristicile mâniei păcătoase
7. Diferitele feluri de mânii păcătoase
8. Efectele rele ale mâniei păcătoase
9. Îndepărtarea cauzelor mâniei păcătoase
10. Subjugarea mâniei trudind pentru răbdare
11. Remedii pentru vindecarea mâniei păcătoase
12. Remedii pentru vindecarea mâniei în alții
Mânia sfințită nu este doar dreaptă și legitimă, ci și necesară, folositoare și lăudabilă. Este testul adevăratei tării de caracter prin care suntem provocați și încurajați să păstrăm gloria lui Dumnezeu, dar și propriile noastre persoane și demnități, păzindu-le de lipsa de evlavie și de dreptate a oamenilor. Prin urmare, deși mânia este o stăpână rea dacă ne conduce, ea este o slujitoare bună dacă ne ascultă. Deși este un căpitan rău dacă ne conduce forțele pe câmpul de luptă împotriva dușmanilor noștri spirituali și temporali, ea este un bun soldat dacă rămâne supusă disciplinării și controlului rațiunii sfințite.
Deși mânia este o perturbare a minții, nu înseamnă că e rea în sine, fiindcă nu tulburarea în sine, ci cauza ei este ceea ce o face bună sau rea.
Oamenii se mânie repede pe aproapele lor din cauza oricărui lucru mic, chiar dacă e vorba doar de un cuvânt sau o privire ciudată. Dar când Dumnezeu este dezonorat, Numele Lui este hulit, religia e tăgăduită, Sabatul profanat și întreaga închinare înaintea Sa este disprețuită, oamenii se uită la răufăcători cu o față zâmbitoare și îi consolidează în păcatele lor. Sau, dacă se mânie, fie n-o arată deloc, fie o arată într-un mod atât de rece că abia dacă este observat vreodată. Dar când ei suferă cea mai mică vătămare, atunci furia lor nu are limite! Însă dacă vrem să arătăm că suntem copiii și slujitorii lui Dumnezeu, trebuie să fim la fel de zeloși pentru onoarea și gloria Lui ca și pentru propria reputație.
De altă parte, sub pretextul blândeții și al răbdării, unii oameni consideră că e în regulă să audă că Dumnezeu este dezonorat, că slujitorii Lui sunt disprețuiți, iar religia este făcută de rușine. Dar blestemată să fie blândețea care ne face să trădăm gloria și adevărul lui Dumnezeu rămânând calmi și făcând cu ochiul celor ce aduc aceste ofense. Asemenea oameni sunt atât de blânzi și de umili când e vorba să apere cauza lui Dumnezeu că roșesc dacă trebuie să rostească un cuvânt dezaprobator la adresa păcatului. Dar când propria reputație le este criticată, se umplu de mânie. Ce altceva poate fi aceasta dacă nu prea multă dragoste de sine și prea puțină dragoste de Dumnezeu? Blândețea aceasta este bastardul mândriei, mama relelor. Îi determină pe oameni să caute amabilitatea și lauda celorlalți, trădând gloria lui Dumnezeu.
Trebuie să evităm două extreme: a urî persoana din cauza păcatului; sau a iubi păcatul de dragul persoanei... Sunt nebuni oamenii care își îndreaptă mânia către o persoană făcută după chipul lui Dumnezeu din cauză că acea persoană este murdărită de păcat; sunt nebuni și cei care încuviințează stricăciunile murdare care deteriorează chipul lui Dumnezeu. Dar sunt cu adevărat înțelepți aceia care urăsc murdăriile păcatului, dar iubesc excelenta operă de artă a lui Dumnezeu și o prețuiesc atât de mult, încât sunt mâhniți din pricina murdăriei care o deformează.
Însă obiceiul lumii este foarte diferit. Oamenii cu greu reușesc să fie prieteni cu cineva fără să-i favorizeze și păcatele. Nici nu pot fi dușmani ai păcatului fără să calomnieze și persoana care săvârșește păcatul sau, chiar mai rău, să urască persoana în timp ce îi iubesc viciul.
Mânia lui Dumnezeu planează asupra unor țări întregi când păcatul este aprobat și nu este pedepsit cu dreptate. Dacă păcatul este pedepsit de cei cu autoritate, atunci Dumnezeu nu mai pedepsește națiunea pentru el; dar dacă judecătorii fac cu ochiul păcatului și își neglijează datoria încredințată lor de Dumnezeu, atunci Domnul va lua sabia dreptății în propriile-I mâini și îl va pedepsi nu numai pe rău făcătorul care a săvârșit nelegiuirea, ci și pe judecătorul nepăsător, și chiar întreaga națiune care a ajuns pătată și mânjită de păcatele lor.
Prima cauză interioară a mâniei păcătoase este dragostea de sine. Când noi ne iubim excesiv, nu ne gândim la injuriile și înjosirile pe care le provocăm altora, sau le privim cu atâta ușurință că nici nu merită pomenite. Însă dragostea de sine îi determină de asemenea pe oameni și să-și agraveze groaznic injuriile primite, pentru ca apoi să le transforme din niște mușuroaie de furnici în munți înalți. Face inima să perceapă cu ușurință un rău, o menține ocupată cu meditația la acel rău perceput, apoi o face nerăbdătoare să-și caute răzbunarea bazându-se pe năpastele vindicative pe care le-a inventat inima. Dragostea de sine îi face pe oameni să creadă că sunt vrednici de toată dragostea și onoarea. Apoi, când cineva le face rău, chiar și un rău minor, consideră că moartea este o răzbunare prea mică pentru marea infamie pe care au suferit o în calitate de persoane atât de vrednice! Chiar și atunci când sunt mai puțin respectați decât doresc ei cu mândrie sau când alții sunt preferați pe drept înaintea lor, lucrul acesta este de ajuns ca să-i provoace la o mânie violentă nu doar față de cei care i-au desconsiderat, dar și față de aceia care au fost preferați mai mult decât ei.
De aceea, nu-ți scuza mânia pripită argumentând că pur și simplu așa ești tu. Mai bine ai spune că nu poți să te abții din cauză că ești carnal și neregenerat! Aceia care au lepădat omul vechi și sunt înnoiți prin Duhul lui Dumnezeu și-au supus parțial această emoție și au sfințit-o parțial, au reformat-o și au înnoit-o pentru întrebuințări bune și necesare. Aceia care își lasă liberă această emoție coruptă n-au fost niciodată spălați prin Duhul lui Dumnezeu. Și atâta vreme cât continuă în starea aceasta, nu pot să intre în Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3:5).
De altfel, mi se pare o mare nebunie să te superi pe toiagul cu care ești lovit, fără să-l iei vreodată în calcul pe cel ce lovește.
Nu trebuie să luăm mânia cu noi la culcare. Și după ce ne trezim la o nouă zi, nu trebuie să permitem mâniei să se trezească împreună cu noi... Când Satan găsește oameni care au păstrat mânia în patul lor, îi consideră o pradă nimerită și vine cu răgetele sale de furie ca să aprindă și mai mult focul mâniei, până când izbucnește într-o răzbunare furioasă. El agravează ofensa primită, șoptindu-le că dacă acceptă o asemenea umilință, se vor expune și altora. Dacă permit să sufere așa ceva, își vor pierde și reputația. Oamenii îi vor considera niște lași. Apoi, după ce a făurit în inimile lor o hotărâre fermă de a se răzbuna, el le umple mințile cu cele mai potrivite mijloace și oportunități de a se răzbuna cu toată cruzimea și violența. Astfel se face că deseori, când se trezesc, ei acționează pe baza lucrurilor pe care le-au dorit câtă vreme s-au odihnit pe pernele lor.
Dacă sufli într-o scânteie, aceasta va crește într-o flacără, dar dacă scuipi pe ea, flacăra se va stinge ‒ și ambele ies din gură. În același mod, cuvintele nervoase vor preschimba cea mai mică scânteie de mânie într-o furie năvalnică, dar un răspuns potolit o va stinge ușor.
Jonathan Master, 04 octombrie 2024, 06:03
„Un doctor bun poate ajuta la tratarea bolilor fizice, însă, așa cum ne amintește Domnul nostru, sufletul etern este mult mai important decât trupul pământesc. John Downame este un chirurg de suflete, îndreptându-ne atenția spre mânie în cartea de față. Asemenea celui mai bun medic, el diagnostichează simptomele cu acuratețe și tratează boala pornind de la sursa ei. Poate că te consideri bolnav de mânie sau poate că știi pe cineva care este. Și chiar dacă te consideri imun la mânie, cartea aceasta te va îndrepta spre sursa multelor boli din sufletul tău și spre gloria Celui ca oferă remediul final.”