Oare sunt un creştin adevărat?

1. Greşeli cu privire la convertire
2. Natura convertirii
3. Necesitatea convertirii
4. Semnele unui om neconvertit
5. Starea mizerabilă a unui neconvertit
6. Îndrumări pentru cei neconvertiţi
7. Motive pentru convertireConcluzie

Iubiţii mei, recunosc cu bucurie că sunt dator faţă de voi şi sunt preocupat să fiu găsit un ispravnic bun al casei lui Dumnezeu, să dau fiecăruia partea lui. Însă medicul este cel mai îngrijorat pentru pacienţii al căror caz este mai nesigur şi mai riscant; iar mila tatălui este îndreptată în special către copilul muribund. Tot astfel, sufletele neconvertite cer compasiune arzătoare şi sârguinţă promptă pentru a fi smulşi ca tăciunii din foc (Iuda 23). Aşadar, lor mă voi adresa în primul rând în aceste pagini.

Dar de unde să-mi scot argumentul? Cu ce să-i câştig? O, dacă aş putea spune! Le-aş scrie cu lacrimi, aş vărsa lacrimi peste fiecare argument, mi-aş goli venele ca să-mi folosesc sângele drept cerneală, i-aş ruga pe genunchi. O, cât de mulţumit aş fi dacă ei ar fi convinşi să se pocăiască şi să se întoarcă.

Cât de mult m-am trudit pentru voi! Cât de des v-am adunat! Pentru aceasta m-am rugat şi am studiat toţi aceşti mulţi ani: ca să vă pot aduce la Dumnezeu. O, dacă aş putea să fac asta acum! Încă mai vreţi să fiţi imploraţi? „Dar, o, Doamne, cât de nedesăvârşit sunt eu pentru această lucrare. Vai, cu ce voi străpunge solzii leviatanului sau cum voi face inima să simtă că este tare ca piatra? Să merg şi să vorbesc mormântului şi apoi să mă aştept ca mortul să mă asculte şi să vină? Să ţin un discurs stâncilor, să vorbesc cu înflăcărare munţilor şi să cred că îi ating cu argumente? Voi face eu pe orb să vadă? De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere (Ioan 9:32). Dar, o, Doamne, Tu poţi străpunge inima păcătosului. Eu nu pot decât să trag cu arcul la întâmplare, dar îndreaptă tu săgeata spre încheieturile armurii. Nimiceşte păcatul şi salvează sufletul păcătosului care-şi aruncă ochii peste aceste pagini.”

Nu există o altă intrare în cer decât pe poarta îngustă a celei de-a doua naşteri; fără sfinţenie, nu-L veţi vedea niciodată pe Dumnezeu (Evrei 12:14). Aşadar, daţi-vă pe voi înşivă Domnului, acum. Înălţaţi-L pe Domnul Isus în inimile voastre şi înălţaţi-L în casele voastre. Sărutaţi pe Fiul (Psalmul 2:12) şi îmbrăţişaţi gingăşiile îndurării; atingeţi sceptrul Lui şi veţi trăi; de ce vreţi să muriţi? Eu nu implor pentru mine, ci vreau ca voi să fiţi fericiţi – acesta este premiul pentru care alerg. Dorinţa sufletului meu şi rugăciunea mea pentru voi este să fiţi mântuiţi (Romani 10:1).

Vă rog fierbinte să-mi îngăduiţi o libertate şi o sinceritate prietenească cu voi în lucrurile cele mai importante pentru voi. Nu fac pe oratorul spunându-vă un discurs savant, nici nu-mi înfrumuseţez vorbirea cu elocvenţă ca să vă fiu pe plac. Aceste rânduri au o misiune într-adevăr grea: să vă convingă, să vă convertească şi să vă mântuiască. Nu vă momesc cu retorică, nici nu vă pescuiesc aplauzele, ci o fac pentru sufletele voastre.
Treaba mea nu este să vă satisfac pe voi, ci să vă salvez; nu am de-a face nici cu capriciile voastre, ci cu inimile voastre. Dacă nu am inimile voastre, nu am nimic. Dacă e să vă fac pe plac urechilor voastre, aş cânta un alt cântec. Dacă ar fi să mă predic pe mine, aş conduce într-o altă direcţie. Atunci, aş putea să vă spun o poveste mai liniştitoare; v-aş face perne şi v-aş spune: „Pace”, pentru că cum poate Ahab să iubească pe acest Mica care întotdeauna profeţeşte rău cu privire la el? (1 Împăraţi 22:8). Însă, cu cât sunt mai bune rănile unui prieten, decât vorbele frumoase ale unei curve, care ademeneşte cu buzele ei, până ce săgeata străpunge ficatul? (Proverbele 7:21-23 şi 6:26).
Dacă ar fi să liniştesc un bebeluş care plânge i-aş cânta ceva vesel sau l-aş legăna să adoarmă; însă atunci când copilul a căzut în foc, părintele adoptă o altă atitudine; el nu va încerca să-l liniştească cu un cântec sau cu un fleac. Ştiu că dacă nu voi reuşi, voi sunteţi pierduţi; dacă nu voi putea să obţin consimţământul vostru de a vă ridica şi de a pleca, voi veţi pieri pentru totdeauna. Fără convertire nu există mântuire! Trebuie să vă câştig bunăvoinţa sau să vă las în nelegiuire. Dar şi aici mă întâlnesc cu dificultatea lucrării mele.
„O, Doamne, alege-mi pietrele din pârâu (1 Samuel 40, 45). Vin în numele Domnului Oştirilor, Dumnezeul armatelor lui Israel. Vin, precum tânărul David împotriva lui Goliat, ca să mă lupt nu cu carnea şi sângele, ci cu căpeteniile, domniile, cu stăpânitorii întunericului acestui veac (Efeseni 6:12). Fie ca în ziua aceasta Domnul să bată pe Filisteni, să ia de la omul cel tare armura şi să mi dea captivii din mâna Lui. Doamne, alege-mi cuvintele, alege-mi armele; iar când îmi bag mâna în traistă, scot o piatră şi o arunc, du-o tu la ţintă şi fă-o să intre nu în fruntea, ci în inima păcătosului neconvertit şi loveşte-l să cadă la pământ ca Saul din Tars (Fapte 9:4).”

Ascultaţi, o, păcătoşilor, ascultaţi dacă vreţi să trăiţi. De ce să vă înşelaţi de bunăvoie singuri, sau să vă clădiţi speranţele pe nisip? Ştiu că cel ce vrea să vă smulgă speranţele are de îndeplinit o misiune grea. Nu pot fi decât neplăcut pentru voi şi, într-adevăr, nu e plăcut nici pentru mine. Mă apuc de aceasta ca un chirurg care este gata să taie un mădular cangrenat al unui prieten iubit, lucru care-l face din necesitate, deşi cu o inimă plină de durere.
Înţelegeţi-mă, preaiubiţilor, nu vreau decât să dărâm casa dărăpănată, care altfel s-ar prăbuşi cu repeziciune şi v-ar îngropa în ruine, ca să pot zidi una frumoasă, trainică şi statornică, care să dureze veşnic. Aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită (Proverbele 11:7).
Şi nu ai vrea mai degrabă, o, păcătosule, să laşi Cuvântul să te convingă acum, la vreme, şi să dai drumul speranţelor tale false şi înşelătoare, decât să laşi ca moartea să-ţi deschidă ochii prea târziu şi să te trezeşti în iad înainte de a-ţi da seama? Aş fi un păstor fals şi neloial dacă nu v-aş spune că aceia dintre voi care nu v-aţi clădit speranţele pe o temelie mai bună decât lucrurile menţionate mai sus, sunteţi încă în păcatele voastre. Lăsaţi conştiinţa să vorbească. Ce aduceţi în apărarea voastră? Faptul că purtaţi uniforma lui Hristos; că-I purtaţi numele; că sunteţi membri ai bisericii vizibile; că aveţi cunoştinţe referitoare la religie, că sunteţi civilizaţi, îndepliniţi practici religioase, că sunteţi drepţi în afacerile voastre, că păcatele voastre v-au tulburat conştiinţele? Vă spun din partea Domnului: aceste argumente nu vor fi acceptate niciodată la judecata lui Dumnezeu. Toate acestea, deşi sunt bune în sine, nu vor dovedi că sunteţi convertiţi şi astfel, nu vor fi de ajuns pentru mântuirea voastră. O, gândiţi-vă la aceasta şi hotărâţi-vă să vă întoarceţi degrabă şi cu desăvârşire. Cercetaţi-vă inimile; nu vă odihniţi până când Dumnezeu nu va face o lucrare deplină în voi; pentru că voi trebuie să fiţi altfel de oameni, căci dacă nu, sunteţi pierduţi.

Dar dacă aceste persoane nu ajung la convertire, ce să mai spun despre cel profan? Poate că sunt slabe şanse ca el să-şi arunce ochii peste acest tratat, sau să-şi plece urechea la el; însă dacă există un astfel de cititor sau unul care să audă cuvintele acestea, trebuie să ştie din partea Domnului care l-a creat că el este departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Să fie un om, care a stat în tovărăşia fecioarelor înţelepte, închis afară, şi un tovarăş al nebunilor să nu fie cu atât mai mult nimicit? Un om poate fi corect în afacerile lui şi totuşi să nu fie socotit drept înaintea lui Dumnezeu! Atunci, ce se va alege din tine, o, om nenorocit, căci conştiinţa ta îţi spune că eşti mincinos în afacerea ta şi nu-ţi ţii cuvântul?

Dacă oamenii pot fi luminaţi şi aduşi în punctul în care să împlinească la exterior îndatoririle sfinte, şi totuşi să coboare spre pierzare deoarece se bazează pe ele şi îşi însuşesc această parte a convertirii; ce se va alege din voi, o, familiilor nenorocite, care trăiţi fără Dumnezeu în lume? Unde veţi ajunge, o, păcătoşilor mizerabili, în gândurile cărora rareori este Dumnezeu; care sunteţi aşa de neştiutori, încât nu vă puteţi ruga, sau aşa de neglijenţi, încât nu vreţi? O, pocăiţi-vă şi convertiţi-vă, lepădaţi-vă de păcatele voastre, prin neprihănire. Alergaţi la Hristos după harul care iartă şi reînnoieşte. Daţi-vă Lui ca să umblaţi cu El în sfinţenie, sau nu-L veţi vedea niciodată pe Dumnezeu! O, dacă aţi fi atenţi la avertizările lui Dumnezeu!

În Numele Lui vă mai previn o dată. Întoarceţi-vă la mustrarea mea. Lăsaţi nebunia şi trăiţi. Fiţi serioşi, drepţi şi evlavioşi. Spălaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inimile, ipocriţilor. Nu mai faceţi răul, învăţaţi să faceţi binele (Proverbele 1:23 şi 9:6; Tit 2:12; Iacov 4:8; Isaia 1:16-17). Dar dacă veţi continuaţi aşa, va trebui să muriţi.

Adaugă o recenzie

Numele dumneavoastră*

Recenzia dumneavoastră*

Trimite recenzia