Hristos, Fiul etern
-
Categorii
-
ISBN978-606-8000-48-0
-
Disponibilă din08 noiembrie 2011
-
Număr pagini128
-
Dimensiuni14,7 x 21
-
Tip copertăBroșată
Cărți din aceleași categorii
Predici din Evanghelia după Ioan, capitolele 1-3.
Introducere: Gânduri despre misticismul lui Ioan, apostolul
1. Mare este misterul
2. Dumnezeu arătat în trup
3. Dumnezeul existent în El Însuşi
4. Eternitatea în inima omului
5. Planul de răscumpărare
6. Dragostea divină întrupată
7. Intenţia divină
8. Desemnarea divină
9. Esenţa credinţei
10.Darul vieţii veşnice
1. Mare este misterul
2. Dumnezeu arătat în trup
3. Dumnezeul existent în El Însuşi
4. Eternitatea în inima omului
5. Planul de răscumpărare
6. Dragostea divină întrupată
7. Intenţia divină
8. Desemnarea divină
9. Esenţa credinţei
10.Darul vieţii veşnice
Gloria Lui stă în faptul că El era dragoste desăvârşită într-o lume lipsită de dragoste; că El era curăţie desăvârşită într-o lume necurată; că El era blândeţe desăvârşită într-o lume aspră şi arţăgoasă. El era smerenie desăvârşită într-o lume în care fiecare om îşi căuta propriul interes. Era milă nemărginită şi de neînţeles într-o lume crudă şi nemiloasă. El era în întregime bunătate dezinteresată într-o lume plină de egoism. Ceea ce a făcut El a fost minunat; ce a spus şi a învăţat a fost extraordinar; însă ceea ce era, Cuvântul veşnic întrupat, a încoronat tot ce a făcut şi a spus.
Aş vrea mai degrabă să îmi pierd un picior şi să şchiopătez tot restul vieţii, decât să îmi pierd sensibilitatea faţă de Dumnezeu, faţă de glasul Lui şi faţă de lucrurile spirituale. Oh, vreau să păstrez lucrul acesta în mine, în sufletul meu!
Aceasta este tragedia omenirii, fraţii mei! Noi L-am respins din inimile noastre, fiindcă vrem neapărat să facem ce vrem noi.
Orice lucru este greşit până când Isus nu îl pune în ordine!
Sunt foarte îndurerat de faptul că creştinismul devine o religie a grupurilor de discuţie. Problema este că oamenilor din ziua de azi le place să se adune să discute despre religie, dar nu să se pocăiască. Părerea mea este că cinci minute pe genunchi cu Dumnezeu, în sinceritate deplină, te vor apropia mai mult de Domnul şi de adevăr decât toate grupurile de discuţii din lume. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de cruce, cu cât ne îndepărtăm mai mult de pocăinţă, cu atât alergăm mai mult la grupuri şi discuţii la mese rotunde.
Frate, doar stai singur cu Isus pentru un timp; lasă-ţi cei doi genunchi să ia contact cu pământul, şi să nu-ţi fie teamă sau ruşine să stai acolo un timp.
Amintiţi-vă că dacă un om ar fi avut abilitatea de a se ridica şi de a crea brazi, lacuri şi dealuri, şi nu ar fi fost un om bun, un om bun în întregime, tot nu ar avea nicio valoare înaintea lui Dumnezeu! Şi să ne amintim, de asemenea, că dacă un om este bun, dacă este în întregime bun şi nu are nicio putere de a face vreo minune sau vreo lucrare măreaţă, el rămâne în continuare una dintre comorile cele mai preţuite ale lui Dumnezeu. Dumnezeu îi va scrie numele pe mâinile Lui, fiindcă ceea ce caută El este bunătatea.
Dacă am putea face un calcul, s-ar vedea că mulţimi de bărbaţi şi femei merg la biserică fără a avea o dorinţă autentică de a intra în comuniune cu divinitatea. Ei nu vin să se întâlnească cu Dumnezeu şi să se desfete în prezenţa Sa. Ei nu vin să audă ceva din acea lume eternă de sus.
Nu cred că aş putea să îmi plec genunchii înaintea unui Dumnezeu pe care ar trebui să-L apăr. Nu m-aş putea oferi vreodată unui Dumnezeu care ar avea nevoie de mine, fraţilor. Dacă El ar avea nevoie de mine, nu L-aş putea respecta, şi dacă nu L-aş putea respecta, nu m-aş putea închina Lui. N-aş putea niciodată să mă plec şi să spun: „Tată, ştiu că lucrurile sunt dificile pentru Tine în vremurile acestea. Ştiu că modernismul creează probleme sfinţilor şi comunismul este o ameninţare serioasă pentru Împărăţie. Dumnezeule, ştiu că Tu chiar ai nevoie de ajutorul meu, aşa că mă dăruiesc Ţie.”
Lucrul cel mai important pe care îl avem de făcut nu este să argumentăm cu generaţia noastră, şi nici să convingem sau să dovedim. Cu declaraţia noastră, „Aşa vorbeşte Domnul”, Îl facem pe Dumnezeu responsabil de rezultat.
Dacă a fost vreodată un ceas în care biserica a avut mai multă nevoie de oameni curajoşi cu viziune profetică, atunci acesta este ceasul! Predicatori şi pastori? Ei pot ieşi din şcolile noastre aşa cum ies automobilele de pe banda rulantă de asamblare. Dar profeţii? Unde sunt ei? Bărbaţii simpli, smeriţi şi curajoşi care sunt gata să-L slujească şi să-L aştepte pe Dumnezeu în tăceri îndelungate, care aşteaptă să audă ceea ce le spune Dumnezeu înainte de a merge să vorbească lumii – aceştia nu se arată prea des. Dar când o fac, ei caută doar să L glorifice pe Dumnezeul lor şi pe Hristosul Lui!
Aş vrea mai degrabă să îmi pierd un picior şi să şchiopătez tot restul vieţii, decât să îmi pierd sensibilitatea faţă de Dumnezeu, faţă de glasul Lui şi faţă de lucrurile spirituale. Oh, vreau să păstrez lucrul acesta în mine, în sufletul meu!
Aceasta este tragedia omenirii, fraţii mei! Noi L-am respins din inimile noastre, fiindcă vrem neapărat să facem ce vrem noi.
Orice lucru este greşit până când Isus nu îl pune în ordine!
Sunt foarte îndurerat de faptul că creştinismul devine o religie a grupurilor de discuţie. Problema este că oamenilor din ziua de azi le place să se adune să discute despre religie, dar nu să se pocăiască. Părerea mea este că cinci minute pe genunchi cu Dumnezeu, în sinceritate deplină, te vor apropia mai mult de Domnul şi de adevăr decât toate grupurile de discuţii din lume. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de cruce, cu cât ne îndepărtăm mai mult de pocăinţă, cu atât alergăm mai mult la grupuri şi discuţii la mese rotunde.
Frate, doar stai singur cu Isus pentru un timp; lasă-ţi cei doi genunchi să ia contact cu pământul, şi să nu-ţi fie teamă sau ruşine să stai acolo un timp.
Amintiţi-vă că dacă un om ar fi avut abilitatea de a se ridica şi de a crea brazi, lacuri şi dealuri, şi nu ar fi fost un om bun, un om bun în întregime, tot nu ar avea nicio valoare înaintea lui Dumnezeu! Şi să ne amintim, de asemenea, că dacă un om este bun, dacă este în întregime bun şi nu are nicio putere de a face vreo minune sau vreo lucrare măreaţă, el rămâne în continuare una dintre comorile cele mai preţuite ale lui Dumnezeu. Dumnezeu îi va scrie numele pe mâinile Lui, fiindcă ceea ce caută El este bunătatea.
Dacă am putea face un calcul, s-ar vedea că mulţimi de bărbaţi şi femei merg la biserică fără a avea o dorinţă autentică de a intra în comuniune cu divinitatea. Ei nu vin să se întâlnească cu Dumnezeu şi să se desfete în prezenţa Sa. Ei nu vin să audă ceva din acea lume eternă de sus.
Nu cred că aş putea să îmi plec genunchii înaintea unui Dumnezeu pe care ar trebui să-L apăr. Nu m-aş putea oferi vreodată unui Dumnezeu care ar avea nevoie de mine, fraţilor. Dacă El ar avea nevoie de mine, nu L-aş putea respecta, şi dacă nu L-aş putea respecta, nu m-aş putea închina Lui. N-aş putea niciodată să mă plec şi să spun: „Tată, ştiu că lucrurile sunt dificile pentru Tine în vremurile acestea. Ştiu că modernismul creează probleme sfinţilor şi comunismul este o ameninţare serioasă pentru Împărăţie. Dumnezeule, ştiu că Tu chiar ai nevoie de ajutorul meu, aşa că mă dăruiesc Ţie.”
Lucrul cel mai important pe care îl avem de făcut nu este să argumentăm cu generaţia noastră, şi nici să convingem sau să dovedim. Cu declaraţia noastră, „Aşa vorbeşte Domnul”, Îl facem pe Dumnezeu responsabil de rezultat.
Dacă a fost vreodată un ceas în care biserica a avut mai multă nevoie de oameni curajoşi cu viziune profetică, atunci acesta este ceasul! Predicatori şi pastori? Ei pot ieşi din şcolile noastre aşa cum ies automobilele de pe banda rulantă de asamblare. Dar profeţii? Unde sunt ei? Bărbaţii simpli, smeriţi şi curajoşi care sunt gata să-L slujească şi să-L aştepte pe Dumnezeu în tăceri îndelungate, care aşteaptă să audă ceea ce le spune Dumnezeu înainte de a merge să vorbească lumii – aceştia nu se arată prea des. Dar când o fac, ei caută doar să L glorifice pe Dumnezeul lor şi pe Hristosul Lui!