Viaţa şi Jurnalul lui David Brainerd Jonathan Edwards

Vignette_coperta40

Indisponibila

Categorii
ISBN
978-606-8000-07-7
Disponibilă din
20 Mai 2009
Numar pagini
366
Dimensiuni
14,8 X 21
Preț
18.0 RON

O, nu plăcerile lumii mă pot mângâia! Dacă Dumnezeu îşi retrage prezenţa, ce sunt plăcerile oraşului pentru mine? O oră de singurătate în prezenţa lui Dumnezeu este mai bună decât o lume întreagă.

Mi-am petrecut dimineaţa citind câteva pasaje din Sfânta Scriptură, şi rugându-mă fierbinte pentru indienii mei, pentru ca Dumnezeu să Îşi aşeze împărăţia printre ei, şi să-i aducă în biserica Lui. Pe la nouă m-am retras în locul meu obişnuit din pădure; şi acolo am primit din nou ajutor în rugăciune. Cea mai mare preocupare a mea este convertirea păgânilor la Dumnezeu; şi Domnul m-a ajutat să pledez pentru acest lucru. La prânz m-am întors la indieni, ca să le predic; şi în timp ce mă îndreptam spre ei, inima mea s-a înălţat spre Dumnezeu în rugăciune; am putut să-I spun lui Dumnezeu că El ştie că nu este cauza mea, şi că ar fi spre slava Sa dacă sărmanii indieni s-ar converti; şi binecuvântat să fie Dumnezeu, nu am simţit nici o dorinţă ca ei să se convertească şi eu să primesc onoruri de la lume, fiindcă am contribuit la convertirea lor. Am vorbit indienilor în mod liber.

Nu cred că mai există altă fiinţă la fel de rea ca mine. O, stricăciunea din sufletul meu! O, vina şi ruşinea care mă chinuiesc în faţa lui Dumnezeu! Nu ştiu ce să mai fac. O, doresc fierbinte să fiu curăţit de petele stricăciunii sufleteşti! O, dacă aş deveni asemeni lui Dumnezeu, sau dacă aş putea să Îi aparţin lui Dumnezeu!

Am fost apăsat de lipsa mea de curăţie şi sfinţenie; am simţit că mi se topeşte sufletul, şi am jelit, fiindcă rănisem şi îndurerasem un Dumnezeu îndurător, care a fost totuşi bun cu mine, fără să ţină seama de nevrednicia mea. Sufletul meu s-a bucurat de un timp binecuvântat de căinţă amară şi durere, fiindcă L-a nedreptăţit pe slăvitul Dumnezeu, care s-a împăcat cu mine prin Fiul Său scump. Sufletul meu este acum iubitor, devotat şi solemn. Şi mă tem doar de păcat, în orice gând şi faptă.

Am străbătut călare drumul de la Rockciticus la râul Delaware. Am fost foarte chinuit de frig şi dureri de cap. Pe la şase seara m-am pierdut în sălbăticie, şi am rătăcit peste stânci şi munţi, prin râpe îngrozitoare, prin mlaştini şi alte locuri periculoase şi groaznice; fiindcă noaptea era întunecoasă şi nu se vedeau decât câteva stele, am fost în mare primejdie. Am îngheţat de frig, şi chinuit de o durere extremă de cap şi de stomac, astfel că fiecare pas era o tortură. Timp de câteva ore, am crezut că voi petrece toată noaptea în pădure. Dar pe la ora nouă am ajuns la o casă, prin bunătatea minunată a lui Dumnezeu, şi am fost primit cu ospitalitate. Am trecut de multe ori prin asemenea primejdii, şi uneori am rămas afară toată noaptea, dar Dumnezeu m-a păzit mereu; binecuvântat să fie numele Său. Asemenea oboseli şi greutăţi mă îndepărtează şi mai mult de pământ, şi fac raiul mai dulce. Mai înainte, în timp ce eram expus frigului, ploii, etc. îmi plăcea să mă gândesc la o casă confortabilă, la un foc plăcut şi la alte binefaceri materiale; dar acum aceste lucruri nu mai ocupă atâta loc în inima mea (prin harul lui Dumnezeu), şi ochii mei se îndreaptă spre Dumnezeu pentru mângâiere. În lumea aceasta mă aştept să am necazuri, şi acestea nu mi se mai par ciudate. În timpurile dificile nu mă mângâi cu speranţa că îmi va fi mai bine, ci mă gândesc că va fi mai rău; mă gândesc la marile încercări pe care le-au îndurat copiii lui Dumnezeu, şi la faptul că pe mine mă aşteaptă poate altele mai mari. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care mă ajută să mă gândesc la sfârşitul călătoriei mele şi la moartea mea ca la o mângâiere, în cele mai grele încercări; gândurile acestea nu sunt aproape niciodată însoţite de groază sau melancolie, ci de o mare bucurie.

Fiindcă am acum fericita oportunitate de a mă retrage în casa mea, în care m-am mutat recent, şi având în vedere că a trecut mult timp de când nu am mai putut petrece o zi în post şi rugăciune tainică, fie din cauza slăbiciunii fizice, fie din cauza altor greutăţi; având în vedere de asemenea măreţia lucrării mele şi dificultăţile extreme care mă aşteaptă, precum şi faptul că sărmanii mei indieni slujesc diavolului acum, fără să ţină seama de toate eforturile pe care le-am făcut pentru ei, care aproape că m-au dat gata; mai mult, având în vedere sărăcia mea spirituală extremă, indiferenţa şi descurajarea din ultimul timp, dar şi puterea anumitor ispite, am pus deoparte această zi pentru post şi rugăciune tainică, ca să implor binecuvântarea lui Dumnezeu asupra mea, asupra sărmanului meu popor, asupra prietenilor mei şi asupra bisericii lui Dumnezeu. La început am simţit o mare reţinere în privinţa îndatoririlor, fiindcă mi se părea imposibil să le îndeplinesc; dar Domnul m-a ajutat să înving această dificultate. Dumnezeu a binevoit să-mi dăruiască o convingere limpede în privinţa păcatului, prin folosirea acestor mijloace, şi mi-a descoperit răutatea din inima mea mai clar decât înainte. Am văzut cât sunt de păcătos fiindcă, atunci când Dumnezeu s-a retras de la mine, în loc să trăiesc şi să mor căutându-L, am ales una din următoarele alternative: fie să arăt un respect nepotrivit unor obiecte pământeşti, de parcă fericirea mea ar fi venit de la ele, fie să fiu capricios şi nerăbdător în sufletul meu, dorindu-mi moartea şi nesuportând gândul că va trebui să mai trăiesc o vreme. Sentimentul care îmi provoca această dorinţă nerăbdătoare de a muri era disperarea că nu puteam face nimic bun în viaţă; şi alegeam mai bine moartea, decât o viaţă trăită în zadar. Dar Dumnezeu m-a făcut conştient de păcatul meu, şi m-a întărit să cer iertarea Lui. Dar eu nu doream doar iertarea, fiindcă sufletul meu era extraordinar de mânjit, iar inima mea era ca un cuib de vipere, o colivie plină de păsări necurate şi groaznice; de aceea, voiam să fiu curăţat „prin sângele care a curs spre iertarea oricărui păcat”. Şi am primit putere să mă rog pentru acest lucru, în credinţă. Am primit mai multă concentrare, râvnă şi spiritualitate, decât mă aşteptam; Dumnezeu a fost mai bun decât temerile mele. La căderea serii, sufletul meu s-a bucurat, fiindcă Dumnezeu este veşnic fericit şi slăvit; fiindcă va fi preamărit, orice s-ar întâmpla cu fiinţele create de El. Am primit putere să stărui în rugăciune până la căderea nopţii, şi în timpul acesta am văzut că am mare nevoie de ajutorul divin, în orice privinţă, aşa că nu mă puteam ridica de pe genunchi, şi am uitat că trebuie să mănânc. Am primit mult ajutor meditând la textul din Isaia 52:3: „Căci aşa vorbeşte Domnul: ‚Fără plată aţi fost vânduţi….”. Binecuvântat să fie Domnul pentru ajutorul de astăzi.

Am predicat dimineaţa şi după-amiaza într-un loc numit Greenwich, în New Jersey, la zece mile de casa mea. La începutul predicii, nu simţeam nici o dorinţă de luminare a sufletelor. În pauză m-am retras singur într-un crâng şi am strigat către Dumnezeu, ca să-mi ierte indiferenţa; eram foarte neliniştit şi amărât, fiindcă nu puteam vorbi sufletelor cu mai multă compasiune şi iubire. M-am judecat şi m-am condamnat singur pentru lipsa caracterului divin; şi am văzut că nu-l pot obţine singur, cum nu pot crea o lume. În timpul ultimei predici, binecuvântat să fie Domnul, am dovedit râvnă, atât în rugăciune, cât şi în predicare; îndeosebi la concluzie, am fost întărit să vorbesc sufletelor preţioase cu iubire, grijă, afecţiune şi insistenţă. Duhul lui Dumnezeu, cred, era acolo; şi efectul era vizibil, fiindcă multe feţe erau scăldate în lacrimi.

Păcatele care m-au chinuit cel mai tare sunt mândria şi gândurile hoinare, prin care L-am batjocorit pe Dumnezeu. Primul din aceste păcate m-a făcut să scriu, să predic, să convertesc păgânii şi să fac orice altă lucrare, pentru ca numele meu să dăinuiască şi după ce voi muri. Sufletul meu era neliniştit, şi gata să cadă în disperare, fiindcă aveam un caracter atât de rău. Din cauza aceasta şi a celuilalt păcat cu care mă luptam ¬– gândurile rătăcitoare, am fost aproape copleşit, şi gata să renunţ la obţinerea unui spirit de devoţiune; adesea am căzut în disperare, şi am crezut că eram „mai păcătos decât orice om”. Totuşi, cred că, prin harul lui Dumnezeu, durerea din ziua aceasta şi încercările prin care am trecut au fost spre binele meu, şi m-au învăţat mai multe despre stricăciunea mea, iar acum ştiu cât sunt de slab fără Hristos.

Am primit putere să stărui înaintea lui Dumnezeu, fiindcă era cauza Lui, nu a mea; sufletul meu plângea şi spunea: „Doamne, aşează aici împărăţia Ta, spre slava numelui Tău. Slăveşte-Te singur, şi eu mă voi bucura. Onorează binecuvântatul Tău nume; este singura mea dorinţă. Fă ce doreşti cu mine. Binecuvântat să fie numele Tău pe vecie, fiindcă eşti Dumnezeu, şi Te măreşti singur. O, dacă Te-ar slăvi întreaga lume! O, îngăduie ca acest sărman popor să Te cunoască, şi să Te iubească, spre slava scumpului Tău nume binecuvântat pe vecie!” Sper că Dumnezeu va aduce la El pe aceşti sărmani indieni păcătoşi, deşi din punct de vedere omenesc este puţin probabil; fiindcă dansează şi benchetuiesc de parcă ar fi posedaţi de diavol. Dar sper, în ciuda raţiunii, că Dumnezeu va fi slăvit, şi că numele Său va fi glorificat de aceşti sărmani indieni.

În timp ce vorbeam despre anumite părţi din psalmul 110 şi psalmul 2, puterea lui Dumnezeu a coborât peste adunare; şi în timpul primei rugăciuni, mulţi au fost mişcaţi şi m-am simţit şi eu înduioşat. Am predicat din Fapte 4:31: „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi…”. Dumnezeu m-a ajutat pe mine şi pe tălmaciul meu; adunarea a fost mişcată şi cutremurată, iar unii au fost „umpluţi cu Duhul Sfânt”.

Am înţeles că nu voi mai fi niciodată fericit dacă nu mă face Dumnezeu fericit, dăruindu-mi capacitatea de „a-L slăvi şi lăuda pentru totdeauna”. Luaţi-mi acest lucru, şi dăruiţi-mi cel mai frumos rai conceput vreodată de oameni sau de îngeri, şi voi fi nefericit în veşnicie.

Cerul înseamnă să fiu pe placul lui Dumnezeu, şi să-L slăvesc, şi să-I dau totul, şi să fiu pe deplin consacrat slavei sale; acesta este cerul pe care îl doresc; aceasta este religia mea, şi aceasta este fericirea mea, şi aşa a fost de la început, din momentul în care am primit religia adevărată: şi toţi cei care au această religie mă vor întâlni în ceruri. Nu merg în ceruri ca să fiu onorat, ci ca să Îi aduc onoruri lui Dumnezeu. Nu contează unde voi sta în ceruri, dacă voi avea un loc de seamă sau umil; contează să iubesc, să slăvesc şi să fiu pe placul lui Dumnezeu. Dacă aş fi avut o mie de suflete, şi ar fi valorat ceva, le-aş fi dăruit pe toate lui Dumnezeu; dar nu am nimic să-I dăruiesc, fiindcă totul s-a sfârşit. Este imposibil ca o fiinţă raţională să fie fericită fără să lucreze pentru Dumnezeu: Dumnezeu însuşi nu îi poate dărui fericirea pe altă cale. Doresc fierbinte să fiu în ceruri, lăudându-L şi slăvindu-L pe Dumnezeu cu sfinţii îngeri: slava lui Dumnezeu este singura mea dorinţă. Inima mea se îndreaptă spre mormânt; mi se pare un loc de dorit; dar să Îl slăvesc pe Dumnezeu este mai de dorit decât orice. Este o mare mângâiere pentru mine să mă gândesc la puţinul pe care l am făcut pentru Dumnezeu în lume; oh, este foarte puţin, dar am făcut totuşi ceva, şi îmi pare rău că nu am făcut mai mult. Nu există nici un lucru în lume care să merite să trăieşti pentru el, în afară de facerea de bine şi încheierea lucrării lui Dumnezeu, cum a făcut şi Hristos. Nu văd nimic altceva care să-ţi aducă satisfacţie, în afară de a trăi pentru Dumnezeu, a fi pe placul Său, şi a face în totul voia Sa. Cea mai mare bucurie şi mângâiere a mea a fost să fac ceva pentru promovarea religiei, şi pentru sufletul câtorva persoane; şi acum pe timp de boală, când sunt din ce în ce mai îndurerat, toată mângâierea mea este că pot să fac ceva (o lucrare cât de mică), pentru Dumnezeu; prin ceea ce spun, sau prin scrierile mele, sau în alt mod.
Leonard Ravenhill, 05 Decembrie 2012, 10:40
Prin natura sa, focul naşte foc. Dacă mai este împrejur alt combustibil, focul îşi răspândeşte domeniul. "Iată un foc mic ce pădure mare aprinde! Gheaţa nu produce foc; diavolul nu naşte sfinţi; şi nici predicatorii lipsiţi de rugăciune nu pot naşte credincioşi care să lupte în rugăciune. Si totuşi, o singură scânteie care sare de pe nicovală aprinde un oraş. Dintr-o singură lumânare, alte zece mii îşi aprind lumina! Din rugăciunea fără seamăn a lui David Brainerd şi au început strălucirea stele mari pe firmamentul câştigătorilor de suflete. William Carey a citit istoria vieţii lui Brainerd şi un dinam a început să se mişte în sufletul lui de tânăr şi n-a mai avut astâmpăr până ce n-a plecat spre stâncile de corali ale Indiei. La făclia sufletului topit al lui Brainerd s-a aprins lumânarea inimii lui Edward Payson. Astfel, din jurnalul de călătorie al acelui apostol sărac şi bolnăvicios al indienilor nord-americani, Payson şi-a găsit la vârsta de 20 de ani inspiraţia destinului său într-o viaţă de rugăciune care aproape a eclipsat-o pe cea a lui Brainerd. Ca să mai adaug un fiu născut din scânteia vieţii lui Brainerd, un alt cavaler al rugăciunii, care s-a stins din viaţă la numai 29 de ani, Robert Murray McCheyne. Acest gigant al rugăciunii a citit viaţa lui Brainerd şi a fost inspirat la rugăciune, a fost magnetizat de "forţa aceasta unică şi magnifică pe care o poate exercita sufletul omenesc. Apoi încă unul, marele Jonathan Edwards, l-a privit pe Brainerd (în timp ce fiica lui Jerusha, plângea), când valurile suferinţelor creşteau tot mai mari în trupul firav al lui Brainerd. Cu milă, Edwards scrie: "Slăvesc pe Dumnezeu că în providenţa Sa a făcut ca Brainerd să moară în casa mea, ca să-i aud rugăciunile, ca să-i văd consacrarea, ca să fiu inspirat de exemplul lui. În timp ce Brainerd se stingea, Wesley era în floarea cuceririlor sale. Ascultaţi-l pe Wesley vorbind la congresul metodist de atunci din Anglia. Wesley spunea: "Ce putem face ca să reînviem lucrarea Domnului acolo unde lâncezeşte?Şi răspunsul îl dă tot el, acest neobosit evanghelist care a scuturat trei imperii cu propovăduirea Evangheliei: "Fiecare predicator să citească cu atenţie viaţa lui David Brainerd! Să facem totalul. Să-i punem la rând: Payson, McCheyene, Carey, Edwards, Wesley " oameni de renume " şi toţi aprinşi de o singură scânteie şi toţi datori unui Brainerd cuprins de slăbiciune şi de foc în rugăciune.
Joseph, 07 Decembrie 2012, 10:24
Frumos jurnal! Pot spune ca in literatura Brainerd a fost mentorul meu sa zic asa.. De multe ori credeam ca eu am scris in paginile cartii... Duhul Domnului m-a intarit! Glorie Domnului pentru sfintii lui!
Daniel, 07 Decembrie 2012, 10:25
Foarte frumos! Merita citita...David Brainerd un exemplu pentru toti tinerii de astazi!
Adauga recenzie