Cookies ne ajuta la livrarea serviciului. Folosind serviciul nostru, consemnati la utilizarea cookies-urilor. Mai multe

Viaţa lui Robert Murray M'Cheyne Andrew Bonar

Vignette_03_coprta__fat_a_

Indisponibila

Categorii
ISBN
978-606-8895-51-2
Disponibilă din
28 Noiembrie 2021
Numar pagini
218
Dimensiuni
14,8 x 21
Preț
28.0 RON

Pe 25 martie 1843, la vârsta de 29 de ani, Robert Murray M’Cheyne a trecut în veşnicie ca să-L întâlnească pe Cel pe care l-a iubit şi l-a slujit cu toată ardoarea; totuşi, el continuă să vorbească generaţiei noastre. 

Nu există nicio îndoială că orice creștin care citește cu seriozitate aceste pagini are un exemplu al puterii sfințeniei întipărit în conștiința sa într-un mod care va rămâne în el în toate zilele vieții sale. Viața și slujirea lui M’Cheyne au fost atât de aproape de realitățile veșnice încât chiar și cu trecerea anilor și a generațiilor, importanța lecțiilor pe care le-a propovăduit el rămâne aceeași. Nu există nicio îndoială că dacă am putea aduna din nou turma de mult plecată a bisericii St.Peter's și dacă am putea chema păstorul ei din Noul Ierusalim, mesajul pe care l-ar primi ar fi exact același: 

 „Oh! Fraților, fiți înțelepți. «De ce stați aici toată ziua fără lucru»? Într-o clipă, totul se va termina. Încă puțin timp și ziua harului se va sfârși – predicarea și rugăciunea se vor sfârși. Încă puțin timp și ne vom înfățișa înaintea Marelui Tron alb – încă puțin timp și cei păcătoși nu vor mai fi; îi vom vedea ducându-se în pedeapsa veșnică. Încă puțin timp și lucrarea veșniciei va începe. Vom fi ca El – Îl vom vedea zi și noapte în Templul Lui – vom cânta cântecul nou, fără păcat și fără oboseală, în veci de veci.”.
I. Tinereţea şi pregătirea lui pentru lucrare
II. Truda lui în vie înainte de ordinare
III. Primii ani de lucrare din Dundee
IV. Misiunea sa în Palestina şi printre evrei
V. Zile de trezire
VI. Ultima perioadă a lucrării sale

Dumnezeu nu binecuvântează atât de mult talente mari, cât asemănarea cu Isus.

Trebuie să văd faţa lui Dumnezeu, şi apoi să îndeplinesc orice altă îndatorire. 

Noi putem fi prea absorbiți de înveliș, chiar și de cel al lucrurilor cerești. 

Păcatele de omitere dau naștere celor de comitere. 

Muzica nu sfințește, deși face inima mai sensibilă. 

24 februarie – A scris o scrisoare cuiva care, se temea el, era doar sentimental și nu era cu adevărat sub un simțământ al păcatului. „Crezi că este posibil ca o persoană să se laude cu ticăloșiile ei? Oare nu cumva este o plămădeală adâncă de mândrie atunci când spunem cât de sterpi și de insensibili suntem, când ne lamentăm suferințele noastre spirituale, când ne plângem că suntem marginalizați de lumea indiferentă, când ne purtăm ca invalizii spitalului lui Hristos?”. El însuși fusese învățat de Duhul că este mai umilitor pentru noi să luăm ceea ce ne oferă harul, decât să ne tânguim lipsurile și nevrednicia. 

„21 noiembrie – Doamne, dacă nimic altceva nu va putea să mă despartă de păcatele mele, trimite-mi dureri și nenorociri chinuitoare care să mă trezească din adormirile mele lumești. Întotdeauna este mai bine să fiu viu pentru Tine, indiferent de instrumentul prin care mă duci acolo. Mă cutremur în timp ce scriu pentru că, oh! peste tot văd ocazii prea potrivite pentru dureri chinuitoare.” 

Dorința lui adâncă de a profita de fiecare ajutor posibil pentru înaintarea în sfințenie, l-a făcut să observe care sunt dezavantajele celor care nu sunt zilnic stârniți prin părtășia cu credincioși mai maturi. „Am aflat din experiență că aici în sat, ceasul meu nu funcționa la fel de bine cum funcționa în oraș. Prin schimbări mici și treptate, ceasul meu o ia înainte ori rămâne în urmă și sunt surprins să aflu că sunt diferit în timp față de toată lumea și, ceea ce este mai rău, față de soare. Explicația este simplă: în oraș, întâlnesc pe fiecare stradă câte o turlă cu un ceas exact, astfel că orice abatere a ceasului meu este imediat observată și ușor corectată. Și mă gândesc că, uneori, tot așa se poate întâmpla și cu ceasul lăuntric, ale cărui ace nu indică timpul, ci eternitatea. Prin schimbări lente și treptate, roțile sufletului meu rămân în urmă sau izvoarele pasiunilor devin prea abundente; iar eu nu am niciun ceasornic viu față de care să mă pot examina și după care să-mi pot îndrepta umblarea. Vei spune că eu pot avea tot timpul soarele: și așa ar trebui să fie, dar avem și mulți nori care ascund soarele de ochii noștri slabi.” 

„22 mai – O, Doamne, când Tu lucrezi, toate descurajările se risipesc; când ești departe, totul e o descurajare. Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru o asemenea zi – una dintr-o mie! Oh, de ce să nu fie mereu așa? Veghează și roagă-te.” 

„8 iulie – De marți zac bolnav. Retras încă o dată pentru o vreme ca să-mi simt inutilitatea și să-mi fie curmată mândria. Când va fi tămăduită aceasta predispoziție de a alege numai în favoarea sinelui? „Doamne, voi predica, voi alerga, voi vizita, mă voi lupta”, am spus eu. „Nu, tu vei sta în patul tău și vei suferi”, a spus Domnul. Astăzi am pierdut câteva oportunități bune de a vorbi pentru Hristos. Domnul a văzut că aș fi vorbit la fel de mult pentru onoarea mea, cât pentru a Sa și de aceea mi-a închis gura. Conștientizez faptul că un om nu poate fi un lucrător credincios până când nu-L propovăduiește pe Hristos, de dragul lui Hristos – până când nu renunță la a se strădui să atragă oameni la sine și până când nu caută doar să-i atragă la Hristos. Doamne, dă-mi lucrul acesta! În această seară am avut parte de câteva întrezăriri de smerire și mai apoi, de luptă în rugăciune pentru oameni. Dar rugăciunile mele de-abia pot fi numite rugăciuni.” 

„2 iunie – Multă pace și odihnă în seara aceasta. Am fost mult zdrobit sub un simțământ al răutății mele peste măsură de mare, pe care niciun ochi în afară de al Tău nu o poate vedea. Convins pe deplin de suficiența lui Hristos și de statornicia dragostei Sale. Oh, cât de plăcut este să lucrezi toată ziua pentru Dumnezeu și apoi să te odihnești noaptea sub zâmbetul Său!” 

De fiecare dată se străduia să predice gândul Duhului dintr-un pasaj; pentru că se temea că dacă făcea altfel, întrista Duhul care l-a scris. 

Există o mare diferență între a predica doctrină și a-L predica pe Hristos... Hristos era Cel din care izvora toată doctrina, la fel cum razele izvorăsc din soare. A căutat să sprijine pe El toate vasele și ligheanele. 

„Presupun că motivul pentru care unii din cei mai răi păcătoși din Dundee au venit să mă asculte este pentru că inima mea dădea dovadă de așa multă asemănare cu a lor”. 

Noi nu trebuie doar să vorbim cu credincioșie ascultătorilor în predicile noastre, ci și să trăim cu credincioșie pentru ei. Probabil că motivul pentru care atât de mulți din cei ce predică Evanghelia în întregime și cu toată seriozitatea nu sunt recunoscuți de Dumnezeu prin convertirea sufletelor, se poate găsi în manifestarea defectuoasă a harului lor în aceste clipe ușoare ale vieții. „Voi cinsti pe cine Mă cinstește” (1 Samuel 2:30). S-a observat cu mult timp în urmă că oamenii te vor lăsa să predici împotriva păcatelor lor, atât timp cât după predică nu vei fi altfel decât îngăduitor cu ei, vorbind și trăind ca ei. 

Credeți-mă, Însuși Dumnezeu nu v-ar putea face fericiți, dacă nu sunteți sfinți. 

Dacă masca mașinăriei acestei lumi ar fi ridicată, am descoperi că mult din acest proces s-a făcut ca răspuns la rugăciunile copiilor lui Dumnezeu. 

Un cuvânt rostit de tine atunci când conștiința îți este curată, iar inima îți este plină de Duhul lui Dumnezeu, valorează cât zece mii de cuvinte rostite în necredință și păcat. 

Amintește-ți că Moise nu știa că fața lui strălucea. Otrava ucigătoare a vieții spirituale și a slujirii este să te uiți la fața ta care strălucește. Aceasta este cea mai nobilă știință: să știi să trăiești oră de oră în părtășie cu Dumnezeu în Hristos. 

Dacă L-aș auzi pe Hristos rugându-Se pentru mine în camera alăturată nu m-aș teme de un milion de vrăjmași. Totuși distanța nu contează; El Se roagă pentru mine. 

„Nu mă gândesc mult la politică în curțile bisericilor; nu, o urăsc; dar vă voi spune ce îmi place: credincioșia față de Dumnezeu și o umblare sfântă.” 

Vorbim mult împotriva lucrătorilor necredincioși, în timp ce noi înșine suntem cumplit de necredincioși!
Alexia, 16 Septembrie 2021, 16:15
O carte de-a dreptul incurajatoare. O carte care evidentiaza modelul omului evlavios, al omului sfant, iubitor, jertiftor, al omului care tinde sa isi indrepte toate actiunile pentru slava Scumpului Mantuitor, al omului ce imprastie mireasma Domnului Hristos acolo unde este.
Adauga recenzie