Urmărirea lui Dumnezeu A.W. Tozer

Vignette_coperta42

Disponibila

Categorii
ISBN
978-606-8000-82-4
Disponibilă din
08 Iulie 2014
Numar pagini
98
Dimensiuni
14,8 x 21
Preț
12.0 RON

În aceste vremuri de întuneric general apare o rază îmbucurătoare: în comunitatea creştinismului conservator se găsesc din ce în ce mai mulţi oameni ale căror vieţi religioase sunt marcate de o foame crescândă după Dumnezeu Însuşi. Ei tânjesc după realităţile spirituale şi nu pot fi înşelaţi cu simple cuvinte, nici nu pot fi mulţumiţi cu „interpretări” corecte ale adevărului. Sunt însetaţi după Dumnezeu şi nu vor fi satisfăcuţi până când nu vor bea din plin din Izvorul de Apă vie.

Acesta este singurul vestitor al trezirii spirituale pe care l-am putut identifica la orizontul religios. Poate că faptul acesta este norul de mărimea palmei unui om spre care priveau câţiva sfinţi de ici-colo. Această sete poate duce la învierea multor suflete şi la o redobândire a acelei uimiri radioase care ar trebui să însoţească credinţa în Hristos, acea uimire care a dispărut în totalitate din Biserica lui Dumnezeu din zilele noastre.

Însă foamea aceasta trebuie recunoscută de către liderii noştri religioşi. Evanghelismul actual a zidit altarul (ca să schimbăm figura de stil) şi a împărţit jertfa în bucăţi, dar acum pare satisfăcut să numere pietrele altarului şi să reaşeze bucăţile fără să le pese de faptul că nu este nici urmă de foc pe muntele Carmel. Dar să-I mulţumim lui Dumnezeu că mai sunt câţiva cărora le pasă. Ei sunt aceia care, deşi iubesc altarul şi se desfată în jertfa de pe el, totuşi nu se pot împăca cu absenţa continuă a focului. Ei Îl doresc pe Dumnezeu mai presus de orice altceva. Sunt nerăbdători să guste ei înşişi „dulceaţa pătrunzătoare” a dragostei lui Hristos despre care au scris toţi prorocii sfinţi şi pe care L-au cântat toţi psalmiştii.

Astăzi nu ducem lipsă de învăţători biblici care să prezinte corect principiile doctrinei lui Hristos, dar prea mulţi dintre aceştia par satisfăcuţi să dea învăţături despre bazele credinţei an după an, fiind ciudat de inconştienţi de faptul că în slujba lor nu este nici o Prezenţă vădită, şi că în vieţile lor nu este nimic neobişnuit. Ei slujesc în mod constant unor credincioşi care simt în piepturile lor un dor aprins pe care învăţătura primită pur şi simplu nu îl astâmpără.

Nădăjduiesc că vorbesc cu dragoste, dar sărăcia amvoanelor noastre este reală. Observaţia teribilă a lui Milton se aplică şi astăzi la fel de bine ca în zilelor lui: „Oile flămânde privesc în sus şi nu sunt hrănite”. Este un lucru solemn, şi o mare ruşine în Împărăţie, să vezi copiii lui Dumnezeu flămânzind în timp ce stau la masa Tatălui. Adevărul cuvintelor lui Wesley ne este confirmat:

„Ortodoxia sau credinţa corectă este, în cel mai bun caz, o parte foarte mică a religiei. Deşi atitudinile corecte nu pot exista fără convingeri corecte, totuşi, convingerile corecte pot exista fără atitudini corecte. Este posibil ca cineva să aibă o opinie corectă despre Dumnezeu fără să aibă dragoste sau măcar o atitudine corectă faţă de El. Satan este o dovadă a acestui lucru.”

Graţie minunatelor noastre societăţi biblice şi altor agenţii eficiente pentru răspândirea Cuvântului, există astăzi, probabil mai mult ca niciodată în istoria Bisericii, milioane de oameni care au „convingeri corecte”. Cu toate acestea, mă întreb dacă a fost vreodată un timp când adevărata închinare duhovnicească să fie într un declin mai mare. O mare parte a Bisericii a uitat cu desăvârşire arta închinării şi, în locul ei, a adoptat acel lucru ciudat şi străin numit „program”. Cuvântul acesta a fost împrumutat din teatru şi atribuit cu o regretabilă înţelepciune serviciului divin public ce trece acum drept închinare.

Expunerea biblică sănătoasă este o necesitate imperativă în Biserica Dumnezeului celui viu. Fără ea, nici o biserică nu poate fi o biserică nou-testamentară, în sensul strict al termenului. Însă expunerea poate fi făcută într-un aşa fel încât să lase ascultătorii lipsiţi de orice fel de hrană spirituală adevărată. Pentru că sufletul nu poate fi hrănit cu simple cuvinte, ci cu Dumnezeu Însuşi, şi dacă, şi până când ascultătorii nu-L descoperă pe Dumnezeu în experienţă personală, ei nu au făcut altceva decât să audă adevărul. Biblia nu este un scop în sine, ci un mijloc prin care oamenii pot fi aduşi la o cunoaştere intimă şi satisfăcătoare a lui Dumnezeu, astfel încât să poată intra în relaţie cu El, să se poată desfăta în Prezenţa Lui, să poată gusta şi cunoaşte dulceaţa tainică a lui Dumnezeu Însuşi în străfundul inimilor lor.

Cartea aceasta este o încercare modestă de a ajuta copiii flămânzi ai lui Dumnezeu, să-L găsească. Nimic din ea nu este nou decât în sensul că toate acestea sunt descoperirea făcută de inima mea, a celor mai încântătoare şi mai minunate realităţi spirituale. Alţi oameni înaintea mea au mers mult mai departe în aceste mistere sfinte, dar, dacă focul meu nu este mare, el este totuşi real, şi poate că unii îşi vor putea aprinde candela de la flacăra lui. (A.W. Tozer)
1. Urmându-L îndeaproape pe Dumnezeu
2. Binecuvântarea de a nu poseda nimic
3. Înlăturarea perdelei
4. Percepându-L pe Dumnezeu
5. Prezenţa universală6. Vocea care vorbeşte
7. Privirea aţintită a sufletului
8. Restaurarea relaţiei Creator-creatură
9. Blândeţe şi odihnă
10. Sacralitatea trăirii
Astăzi, credinţa poate fi exercitată fără a zdruncina viaţa morală şi fără a jena eul adamic. Hristos poate fi „primit” fără ca în sufletul celui ce Îl primeşte să ia naştere o dragoste deosebită pentru El. Omul este „salvat”, dar el nu este nici flămând, nici însetat după Dumnezeu. De fapt, el este învăţat de către alţii într un mod specific să fie satisfăcut, şi este încurajat să fie mulţumit cu puţin.

Caut în mod deliberat să încurajez această sete puternică după Dumnezeu. Lipsa ei ne-a adus în actuala noastră stare josnică. Calitatea lemnoasă şi rigidă a vieţii noastre spirituale este rezultatul lipsei de dorinţă sfântă. Mulţumirea de sine este duşmanul mortal al oricărei creşteri spirituale. Trebuie să existe o dorinţă puternică, altfel, oamenii Lui nu vor avea parte de nici o manifestare a lui Hristos. El aşteaptă să fie dorit. Ce păcat că în privinţa multora dintre noi, El aşteaptă atât de mult, prea mult, în zadar.

Fiecare vreme îşi are caracteristicile proprii. Acum, trăim în vremea complexităţii religioase. Simplitatea din Hristos se găseşte rareori printre noi. În locul ei avem programe, metode, organizaţii şi o lume de activităţi caracterizate de agitaţie care ocupă timp şi care atrag atenţia, dar care nu pot satisface vreodată tânjirea inimii. Superficialitatea experienţei noastre lăuntrice, goliciunea închinării noastre şi imitarea slugarnică a lumii care marchează metodele noastre promoţionale, toate acestea depun mărturie pentru faptul că astăzi, noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu doar în mod imperfect, iar pacea lui Dumnezeu aproape deloc.

Dacă vrem să-L găsim pe Dumnezeu în mijlocul tuturor formelor religioase, trebuie să ne hotărâm să-L găsim pe El, iar apoi să pornim pe calea simplităţii. Ca întotdeauna, Dumnezeu Se descoperă „pruncilor” şi Se ascunde în întunericul gros de cei înţelepţi şi pricepuţi. Trebuie să simplificăm felul în care ne apropiem de El. Trebuie să îndepărtăm totul până ajungem la lucrurile esenţiale (şi vom vedea că acestea sunt binecuvântat de puţine). Trebuie să lăsăm deoparte orice efort de a impresiona şi să venim cu acea sinceritate inocentă a copilăriei. Dacă facem aceasta, fără îndoială, Dumnezeu va răspunde curând.

Înlăuntrul fiecăruia dintre noi există un vrăjmaş pe care îl tolerăm spre pierzarea noastră. Isus l-a numit viaţă sau sine, sau după cum am spune noi, viaţa sinelui. Caracteristica lui principală este setea de posesiune; cuvintele câştig şi profit sugerează acest lucru. Să permiţi acestui vrăjmaş să trăiască înseamnă, până la urmă, să pierzi totul. Să-l repudiezi şi să renunţi la totul de dragul lui Hristos înseamnă să nu pierzi nimic până la urmă, ci să păstrezi totul pentru viaţa veşnică.

Calea spre o cunoaştere mai profundă a lui Dumnezeu este prin văile singuratice ale sărăciei sufleteşti şi ale renunţării la toate lucrurile.

Promovarea sinelui sub pretextul promovării lui Hristos este atât de obişnuită astăzi încât trece neobservată.

Nu pretind că ştiu ce poate face Dumnezeu, în suveranitatea Lui, la nivel mondial. Dar cred că ştiu şi cred că pot spune altora ce va face El pentru bărbatul sau femeia simplă care caută Faţa Lui. Orice om să se întoarcă la Dumnezeu cu seriozitate, să înceapă să practice evlavia, să caute să-şi dezvolte puterile de receptivitate spirituală prin încredere, ascultare şi umilinţă, şi atunci, rezultatele vor depăşi toate speranţele pe care le-a avut în vremurile de secetă şi slăbiciune.
Martyn Lloyd Jones, 05 Decembrie 2012, 10:01
Orice carte care stimulează şi măreşte foamea şi setea cuiva după Dumnezeu este de nepreţuit. Această carte face acest lucru în modul cel mai profund. Eu spun că dintre toţi scriitorii contemporani, Dr. Tozer cercetează sufletul, îi arată toată ruşinea, şi îl conduce pe înălţimile adevăratei închinări spirituale într-un mod incomparabil. Sunt fericit să o recomand. Nu voi uita niciodată prima ei citire. Fie ca această carte să fie citită şi rumegată în întreaga lume.
David J. Fant, 05 Decembrie 2012, 10:02
Tozer a scris cartea "Urmărirea lui Dumnezeu" literal pe genunchi. Probabil lucrul acesta explică puterea şi binecuvântarea de care a fost însoţită.
Adauga recenzie