Schimbarea pe care o face Duhul Sfânt în caracter şi în slujire atunci când umple viaţa unui credincios.
1. Cine este El?
2. Pregatirea locuinţei Lui
3. Este botezul cu Duhul Sfânt o a treia binecuvântare?
4. Mărturia Duhului
5. Puritate
6. Putere
7. Testând duhurile
8. Călăuzire
9. Inima blândă şi smerită
10.Nădejde
11.Substitutul Duhul Sfânt pentru bârfă şi vorbire de rău
12.Păcatul împotriva Duhului Sfânt
13.Ofense împotriva Duhului Sfânt
14.Duhul Sfânt şi învăţătura sănătoasă
15.Rugăciunea în Duhul
16.Caracteristici ale predicatorului uns
17.Predicarea
18.Chemarea Duhului Sfânt la lucrare
19.Sabia în teacă: o lege a Duhului
20.Biruinţa prin Duhul Sfânt asupra suferinţei
21.Binecuvântarea care se revarsă
22.Importanţa doctrinei şi experienţei sfinţirii pentru liderii spirituali
23.Biruinţă asupra mâniei prin puterea Duhului Sfânt
Nimeni nu poate citi Biblia cu meditaţie fără să urască ori Biblia, ori propriile păcate.
Voi, care aveţi viziuni ale slavei şi desfătări răpitoare şi astfel
vă socotiţi umpluţi cu Duhul, vă duc aceste viziuni la virtuţi şi la o
slujire umilă şi iubitoare? Dacă nu, luaţi seama la voi înşivă ca nu
cumva, fiind înălţaţi asemenea Capernaumului, până la Cer, să nu fiţi
aruncaţi în cele din urmă jos în Iad. Slavă Domnului pentru munţii
schimbării la faţă unde privim slava Lui! Dar acolo jos, în vale, sunt
copii posedaţi de demoni; şi la ei vrea El să mergem cu slava muntelui
pe feţele noastre, cu o dragoste smerită, cu o credinţă tare în inimile
noastre şi cu mâini curate, gata pentru slujire. El vrea ca noi să ne
dăruim pe noi înşine lor; şi dacă Îl iubim pe El, dacă Îl urmăm, dacă
suntem într-adevăr umpluţi cu Duhul Sfânt, o vom face.
Pericolul cel mai mare pentru orice organizaţie religioasă este să se
ridice în rândurile ei şi să ocupe poziţiile ei de încredere un grup de
oameni care să fi învăţat pe dinafară marile doctrine fundamentale din
catehism, dar să nu aibă nicio cunoaştere experimentală a adevărului lor
întipărită în ei prin ungerea puternică a Duhului Sfânt şi care să fie
lipsiţi de o „ungere din partea Celui Sfânt” prin care, spune Ioan,
„ştiţi orice lucru” (1Ioan 2:20, 27).
Timiditatea şi delicateţea cu care oamenii încearcă să facă lucrarea
lui Dumnezeu sunt de multe ori cauza eşecului lor. Dacă vor vorbi cu
îndrăzneală ca bărbaţi, ca ambasadori ai Cerului, cărora nu le este
teamă să îşi reprezinte Regele, atunci vor impune atenţie şi respect şi
vor ajunge la inimile şi conştiinţele oamenilor.
Ar fi mai bine pentru un predicator să se facă tâlhar la drumul mare
şi să jefuiască oamenii cu bâta şi cu forţa, decât cu zâmbete, cuvinte
dulci, o dragoste simulată şi linguşitoare, decât să îi jefuiască prin
măguliri în timp ce sărmanele lor suflete, neglijate şi înşelate, merg
în Iad. Cum se va întâlni cu acei oameni în Ziua Judecăţii şi cum va
privi feţele lor cuprinse de groază, realizând că s-a jucat şi a glumit
cu plăcerile, sentimentele şi mândria lor, pentru a obţine bani şi în
loc să îi avertizeze cu credincioşie şi să caute să îi mântuiască, le-a
îngrăşat sufletul cu cuvinte măgulitoare pentru pieire.
Fără această Prezenţă, marile daruri, şi studiul temeinic şi exact nu
sunt de niciun folos în mântuirea oamenilor. Vedem adesea oameni cu
mari capacităţi naturale, extraordinar de educaţi şi echipaţi cu toate
lucrurile, cu excepţia acestui botez de foc, care trudesc şi predică an
după an, fără să vadă vreun suflet mântuit. Au petrecut ani întregi
studiind; dar nu au petrecut nicio zi, cu atât mai puţin zece zile,
postind şi rugându-se şi aşteptându-L pe Dumnezeu care să vină cu
ungerea Lui şi să îi umple cu înţelepciune şi putere cerească pentru
lucrarea lor. Ei sunt ca o puşcă mare, încărcată şi îngrijită, dar fără
nicio scânteie de foc care să transforme pulberea şi glontele într-un
trăsnet de nebiruit.
Nimic nu îl deosebeşte mai clar pe omul plin de Duhul de acela care
nu este plin, decât modul în care primeşte fiecare suferinţa. Unul, cu
credinţă triumfătoare, cu faţa strălucitoare şi o inimă puternică, se
desfată în suferinţă şi o consideră bucurie. Printre aceştia sunt
apostolii care, bătuţi şi ameninţaţi, „au plecat dinaintea Soborului, şi
s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele
Lui” (Fapte 5:41). Altul, cu îndoieli şi temeri, cu murmure şi plângeri,
adaugă la celelalte suferinţe pe aceea a unei inimi răzvrătite şi a
unei minţi nemulţumite. Unul vede oştile înarmate ale duşmanului,
necazul şi pericolul; altul vede Îngerul Domnului cu sprijin şi
protecţie din belşug (Psalmul 34:7).