Când vine Duhul Sfânt Samuel L. Brengle
Disponibila
- Categorii
- ISBN
- 978-606-8000-57-2
- Disponibilă din
- 15 Iunie 2012
- Numar pagini
- 181
- Dimensiuni
- 14,7 x 21
- Preț
- 20.0 RON
Schimbarea pe care o face Duhul Sfânt în caracter şi în slujire atunci când umple viaţa unui credincios.
1. Cine este El?
2. Pregatirea locuinţei Lui
3. Este botezul cu Duhul Sfânt o a treia binecuvântare?
4. Mărturia Duhului
5. Puritate
6. Putere
7. Testând duhurile
8. Călăuzire
9. Inima blândă şi smerită
10.Nădejde
11.Substitutul Duhul Sfânt pentru bârfă şi vorbire de rău
12.Păcatul împotriva Duhului Sfânt
13.Ofense împotriva Duhului Sfânt
14.Duhul Sfânt şi învăţătura sănătoasă
15.Rugăciunea în Duhul
16.Caracteristici ale predicatorului uns
17.Predicarea
18.Chemarea Duhului Sfânt la lucrare
19.Sabia în teacă: o lege a Duhului
20.Biruinţa prin Duhul Sfânt asupra suferinţei
21.Binecuvântarea care se revarsă
22.Importanţa doctrinei şi experienţei sfinţirii pentru liderii spirituali
23.Biruinţă asupra mâniei prin puterea Duhului Sfânt
2. Pregatirea locuinţei Lui
3. Este botezul cu Duhul Sfânt o a treia binecuvântare?
4. Mărturia Duhului
5. Puritate
6. Putere
7. Testând duhurile
8. Călăuzire
9. Inima blândă şi smerită
10.Nădejde
11.Substitutul Duhul Sfânt pentru bârfă şi vorbire de rău
12.Păcatul împotriva Duhului Sfânt
13.Ofense împotriva Duhului Sfânt
14.Duhul Sfânt şi învăţătura sănătoasă
15.Rugăciunea în Duhul
16.Caracteristici ale predicatorului uns
17.Predicarea
18.Chemarea Duhului Sfânt la lucrare
19.Sabia în teacă: o lege a Duhului
20.Biruinţa prin Duhul Sfânt asupra suferinţei
21.Binecuvântarea care se revarsă
22.Importanţa doctrinei şi experienţei sfinţirii pentru liderii spirituali
23.Biruinţă asupra mâniei prin puterea Duhului Sfânt
Nimeni nu poate citi Biblia cu meditaţie fără să urască ori Biblia, ori propriile păcate.
Voi, care aveţi viziuni ale slavei şi desfătări răpitoare şi astfel vă socotiţi umpluţi cu Duhul, vă duc aceste viziuni la virtuţi şi la o slujire umilă şi iubitoare? Dacă nu, luaţi seama la voi înşivă ca nu cumva, fiind înălţaţi asemenea Capernaumului, până la Cer, să nu fiţi aruncaţi în cele din urmă jos în Iad. Slavă Domnului pentru munţii schimbării la faţă unde privim slava Lui! Dar acolo jos, în vale, sunt copii posedaţi de demoni; şi la ei vrea El să mergem cu slava muntelui pe feţele noastre, cu o dragoste smerită, cu o credinţă tare în inimile noastre şi cu mâini curate, gata pentru slujire. El vrea ca noi să ne dăruim pe noi înşine lor; şi dacă Îl iubim pe El, dacă Îl urmăm, dacă suntem într-adevăr umpluţi cu Duhul Sfânt, o vom face.
Pericolul cel mai mare pentru orice organizaţie religioasă este să se ridice în rândurile ei şi să ocupe poziţiile ei de încredere un grup de oameni care să fi învăţat pe dinafară marile doctrine fundamentale din catehism, dar să nu aibă nicio cunoaştere experimentală a adevărului lor întipărită în ei prin ungerea puternică a Duhului Sfânt şi care să fie lipsiţi de o „ungere din partea Celui Sfânt” prin care, spune Ioan, „ştiţi orice lucru” (1Ioan 2:20, 27).
Timiditatea şi delicateţea cu care oamenii încearcă să facă lucrarea lui Dumnezeu sunt de multe ori cauza eşecului lor. Dacă vor vorbi cu îndrăzneală ca bărbaţi, ca ambasadori ai Cerului, cărora nu le este teamă să îşi reprezinte Regele, atunci vor impune atenţie şi respect şi vor ajunge la inimile şi conştiinţele oamenilor.
Ar fi mai bine pentru un predicator să se facă tâlhar la drumul mare şi să jefuiască oamenii cu bâta şi cu forţa, decât cu zâmbete, cuvinte dulci, o dragoste simulată şi linguşitoare, decât să îi jefuiască prin măguliri în timp ce sărmanele lor suflete, neglijate şi înşelate, merg în Iad. Cum se va întâlni cu acei oameni în Ziua Judecăţii şi cum va privi feţele lor cuprinse de groază, realizând că s-a jucat şi a glumit cu plăcerile, sentimentele şi mândria lor, pentru a obţine bani şi în loc să îi avertizeze cu credincioşie şi să caute să îi mântuiască, le-a îngrăşat sufletul cu cuvinte măgulitoare pentru pieire.
Fără această Prezenţă, marile daruri, şi studiul temeinic şi exact nu sunt de niciun folos în mântuirea oamenilor. Vedem adesea oameni cu mari capacităţi naturale, extraordinar de educaţi şi echipaţi cu toate lucrurile, cu excepţia acestui botez de foc, care trudesc şi predică an după an, fără să vadă vreun suflet mântuit. Au petrecut ani întregi studiind; dar nu au petrecut nicio zi, cu atât mai puţin zece zile, postind şi rugându-se şi aşteptându-L pe Dumnezeu care să vină cu ungerea Lui şi să îi umple cu înţelepciune şi putere cerească pentru lucrarea lor. Ei sunt ca o puşcă mare, încărcată şi îngrijită, dar fără nicio scânteie de foc care să transforme pulberea şi glontele într-un trăsnet de nebiruit.
Nimic nu îl deosebeşte mai clar pe omul plin de Duhul de acela care nu este plin, decât modul în care primeşte fiecare suferinţa. Unul, cu credinţă triumfătoare, cu faţa strălucitoare şi o inimă puternică, se desfată în suferinţă şi o consideră bucurie. Printre aceştia sunt apostolii care, bătuţi şi ameninţaţi, „au plecat dinaintea Soborului, şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui” (Fapte 5:41). Altul, cu îndoieli şi temeri, cu murmure şi plângeri, adaugă la celelalte suferinţe pe aceea a unei inimi răzvrătite şi a unei minţi nemulţumite. Unul vede oştile înarmate ale duşmanului, necazul şi pericolul; altul vede Îngerul Domnului cu sprijin şi protecţie din belşug (Psalmul 34:7).
Voi, care aveţi viziuni ale slavei şi desfătări răpitoare şi astfel vă socotiţi umpluţi cu Duhul, vă duc aceste viziuni la virtuţi şi la o slujire umilă şi iubitoare? Dacă nu, luaţi seama la voi înşivă ca nu cumva, fiind înălţaţi asemenea Capernaumului, până la Cer, să nu fiţi aruncaţi în cele din urmă jos în Iad. Slavă Domnului pentru munţii schimbării la faţă unde privim slava Lui! Dar acolo jos, în vale, sunt copii posedaţi de demoni; şi la ei vrea El să mergem cu slava muntelui pe feţele noastre, cu o dragoste smerită, cu o credinţă tare în inimile noastre şi cu mâini curate, gata pentru slujire. El vrea ca noi să ne dăruim pe noi înşine lor; şi dacă Îl iubim pe El, dacă Îl urmăm, dacă suntem într-adevăr umpluţi cu Duhul Sfânt, o vom face.
Pericolul cel mai mare pentru orice organizaţie religioasă este să se ridice în rândurile ei şi să ocupe poziţiile ei de încredere un grup de oameni care să fi învăţat pe dinafară marile doctrine fundamentale din catehism, dar să nu aibă nicio cunoaştere experimentală a adevărului lor întipărită în ei prin ungerea puternică a Duhului Sfânt şi care să fie lipsiţi de o „ungere din partea Celui Sfânt” prin care, spune Ioan, „ştiţi orice lucru” (1Ioan 2:20, 27).
Timiditatea şi delicateţea cu care oamenii încearcă să facă lucrarea lui Dumnezeu sunt de multe ori cauza eşecului lor. Dacă vor vorbi cu îndrăzneală ca bărbaţi, ca ambasadori ai Cerului, cărora nu le este teamă să îşi reprezinte Regele, atunci vor impune atenţie şi respect şi vor ajunge la inimile şi conştiinţele oamenilor.
Ar fi mai bine pentru un predicator să se facă tâlhar la drumul mare şi să jefuiască oamenii cu bâta şi cu forţa, decât cu zâmbete, cuvinte dulci, o dragoste simulată şi linguşitoare, decât să îi jefuiască prin măguliri în timp ce sărmanele lor suflete, neglijate şi înşelate, merg în Iad. Cum se va întâlni cu acei oameni în Ziua Judecăţii şi cum va privi feţele lor cuprinse de groază, realizând că s-a jucat şi a glumit cu plăcerile, sentimentele şi mândria lor, pentru a obţine bani şi în loc să îi avertizeze cu credincioşie şi să caute să îi mântuiască, le-a îngrăşat sufletul cu cuvinte măgulitoare pentru pieire.
Fără această Prezenţă, marile daruri, şi studiul temeinic şi exact nu sunt de niciun folos în mântuirea oamenilor. Vedem adesea oameni cu mari capacităţi naturale, extraordinar de educaţi şi echipaţi cu toate lucrurile, cu excepţia acestui botez de foc, care trudesc şi predică an după an, fără să vadă vreun suflet mântuit. Au petrecut ani întregi studiind; dar nu au petrecut nicio zi, cu atât mai puţin zece zile, postind şi rugându-se şi aşteptându-L pe Dumnezeu care să vină cu ungerea Lui şi să îi umple cu înţelepciune şi putere cerească pentru lucrarea lor. Ei sunt ca o puşcă mare, încărcată şi îngrijită, dar fără nicio scânteie de foc care să transforme pulberea şi glontele într-un trăsnet de nebiruit.
Nimic nu îl deosebeşte mai clar pe omul plin de Duhul de acela care nu este plin, decât modul în care primeşte fiecare suferinţa. Unul, cu credinţă triumfătoare, cu faţa strălucitoare şi o inimă puternică, se desfată în suferinţă şi o consideră bucurie. Printre aceştia sunt apostolii care, bătuţi şi ameninţaţi, „au plecat dinaintea Soborului, şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui” (Fapte 5:41). Altul, cu îndoieli şi temeri, cu murmure şi plângeri, adaugă la celelalte suferinţe pe aceea a unei inimi răzvrătite şi a unei minţi nemulţumite. Unul vede oştile înarmate ale duşmanului, necazul şi pericolul; altul vede Îngerul Domnului cu sprijin şi protecţie din belşug (Psalmul 34:7).