Portretul omului evlavios Thomas Watson
Disponibila
- Categorii
- ISBN
- 978-606-8000-64-0
- Disponibilă din
- 22 Februarie 2013
- Numar pagini
- 257
- Dimensiuni
- 14,7 x 21
- Preț
- 20.0 RON
Cititorule creştin,
Sufletul fiind atât de preţios, iar mântuirea atât de glorioasă, e un semn de cea mai mare prudenţă să ne pregătim pentru lumea de dincolo. E dincolo de orice îndoială că există o moştenire în lumină, şi se afirmă cu toată certitudinea în Sfânta Scriptură că trebuie să existe o potrivire şi o calificare pentru ea (Col. 1:12). Dacă întreabă cineva: „Cine va putea să se suie la muntele Domnului?”, răspunsul este: „Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată” (Psalm 24:4). Descrierea unei astfel de persoane reprezintă lucrarea tratatului care urmează.
Aveţi aici portretul unui om evlavios: priviţi-l reprezentat cu toate trăsăturile sale. Ce lucru rar este evlavia! Ea nu este ceva uşor sau umflat cu aer, ci ceva solid, care implică inima şi duhul. Evlavia constă în armonia exactă dintre principiile şi practica sfântă. O, dacă toţi cei în mâinile cărora va cădea în mod providenţial această carte ar fi îndrăgostiţi de evlavie, astfel încât să o îmbrăţişeze din toată inima! Evlavia e ceva atât de sublim, încât nu poate fi înfăţişată în toată strălucirea şi frumuseţea ei nici dacă ar lua un înger creionul în mână. Evlavia este înţelepciunea noastră. „Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea” (Iov 28:28). Practica fără evlavie este nebunie curată. Evlavia este o regină spirituală şi oricine se căsătoreşte cu ea poate fi sigur că are parte de o zestre mare din partea ei. Evlavia are promisiunea vieţii de acum şi a celei de dincolo (1 Tim. 4:8). Evlavia dă siguranţă, da, o biruinţă sfântă în Domnul, şi ce lucru dulce este acesta (Isaia 32:17).
Latimer a fost cel care a spus mai demult: „Atunci când stau câteodată singur şi când am o siguranţă clară a stării sufletului meu, când ştiu că Dumnezeu este Dumnezeul meu, pot să râd de toate necazurile mele şi nimic nu mă poate îngrijora”. Evlavia îl aşează pe om în ceruri înainte de a-i veni timpul.
Creştine, aspiră după evlavie; este o ambiţie legală. Priviţi la caracteristicile celui sfânt prezentate aici şi nu vă lăsaţi până nu le aveţi pecetluite pe sufletele voastre. Aceasta este marea lucrare care ar trebui să vă ocupe întregul timp şi toate gândurile. Alte speculaţii şi noţiuni interesante nu valorează nimic pentru suflet. Ele sunt ca nişte biscuiţi, pe care sunt imprimate nişte imagini frumoase, care sunt plăcute ochiului, dar care sunt atât de subţiri, încât nu hrănesc. Dar nu vă voi mai ţine mult timp la poartă. Dacă aş fi lărgit porţiunea referitoare la vreuna dintre caracteristicile omului evlavios, partea aceea s-ar fi transformat într-un volum; dar, dorind să trec prin cât mai multe caracteristici, mi-am restrâns pânzele şi am prezentat doar câte un rezumat al lucrurilor. Dacă această operă (oricât de nedigerată) conduce la vreun bine sufletelor, atunci îmi voi fi îndeplinit scopul. Ca Dumnezeul harului să îndeplinească în mod eficace acest lucru va fi rugăciunea celui care este
Sufletul fiind atât de preţios, iar mântuirea atât de glorioasă, e un semn de cea mai mare prudenţă să ne pregătim pentru lumea de dincolo. E dincolo de orice îndoială că există o moştenire în lumină, şi se afirmă cu toată certitudinea în Sfânta Scriptură că trebuie să existe o potrivire şi o calificare pentru ea (Col. 1:12). Dacă întreabă cineva: „Cine va putea să se suie la muntele Domnului?”, răspunsul este: „Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată” (Psalm 24:4). Descrierea unei astfel de persoane reprezintă lucrarea tratatului care urmează.
Aveţi aici portretul unui om evlavios: priviţi-l reprezentat cu toate trăsăturile sale. Ce lucru rar este evlavia! Ea nu este ceva uşor sau umflat cu aer, ci ceva solid, care implică inima şi duhul. Evlavia constă în armonia exactă dintre principiile şi practica sfântă. O, dacă toţi cei în mâinile cărora va cădea în mod providenţial această carte ar fi îndrăgostiţi de evlavie, astfel încât să o îmbrăţişeze din toată inima! Evlavia e ceva atât de sublim, încât nu poate fi înfăţişată în toată strălucirea şi frumuseţea ei nici dacă ar lua un înger creionul în mână. Evlavia este înţelepciunea noastră. „Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea” (Iov 28:28). Practica fără evlavie este nebunie curată. Evlavia este o regină spirituală şi oricine se căsătoreşte cu ea poate fi sigur că are parte de o zestre mare din partea ei. Evlavia are promisiunea vieţii de acum şi a celei de dincolo (1 Tim. 4:8). Evlavia dă siguranţă, da, o biruinţă sfântă în Domnul, şi ce lucru dulce este acesta (Isaia 32:17).
Latimer a fost cel care a spus mai demult: „Atunci când stau câteodată singur şi când am o siguranţă clară a stării sufletului meu, când ştiu că Dumnezeu este Dumnezeul meu, pot să râd de toate necazurile mele şi nimic nu mă poate îngrijora”. Evlavia îl aşează pe om în ceruri înainte de a-i veni timpul.
Creştine, aspiră după evlavie; este o ambiţie legală. Priviţi la caracteristicile celui sfânt prezentate aici şi nu vă lăsaţi până nu le aveţi pecetluite pe sufletele voastre. Aceasta este marea lucrare care ar trebui să vă ocupe întregul timp şi toate gândurile. Alte speculaţii şi noţiuni interesante nu valorează nimic pentru suflet. Ele sunt ca nişte biscuiţi, pe care sunt imprimate nişte imagini frumoase, care sunt plăcute ochiului, dar care sunt atât de subţiri, încât nu hrănesc. Dar nu vă voi mai ţine mult timp la poartă. Dacă aş fi lărgit porţiunea referitoare la vreuna dintre caracteristicile omului evlavios, partea aceea s-ar fi transformat într-un volum; dar, dorind să trec prin cât mai multe caracteristici, mi-am restrâns pânzele şi am prezentat doar câte un rezumat al lucrurilor. Dacă această operă (oricât de nedigerată) conduce la vreun bine sufletelor, atunci îmi voi fi îndeplinit scopul. Ca Dumnezeul harului să îndeplinească în mod eficace acest lucru va fi rugăciunea celui care este
Slujitorul vostru, cu
toată afecţiunea creştină,
THOMAS WATSON
THOMAS WATSON
1. „De aceea orice om evlavios să se roage Ţie” (Psalm 32:6)
2. Expunerea naturii evlaviei
3. Mustrarea celor care doar pretind să fie evlavioşi
4. Prezentarea caracteristicilor unui om evlavios
(i) Un om al cunoaşterii
(ii) Un om mişcat de credinţă
(iii) Un om înflăcărat de dragoste
(iv) Un om ca Dumnezeu
(v) Un om care manifestă grijă faţă de închinarea înaintea lui Dumnezeu
(vi) Un om care-L slujeşte pe Dumnezeu şi nu pe oameni
(vii) Un om care-L preţuieşte pe Hristos
(viii) Un om care plânge
(ix) Un om care iubeşte Cuvântul
(x) Un om în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu
(xi) Un om smerit
(xii) Un om al rugăciunii
(xiii) Un om sincer
(xiv) Un om ceresc
(xv) Un om zelos
(xvi) Un om răbdător
(xvii) Un om mulţumitor
(xviii) Un om care-i iubeşte pe sfinţi
(xix) Un om care nu se complace în niciun păcat
(xx) Un om care manifestă bunătate în relaţiile sale
(xxi) Un om care face lucrurile spirituale într-un mod spiritual
(xxii) Un om care e pe deplin instruit în ce priveşte cele religioase
(xxiii) Un om care umblă cu Dumnezeu
(xxiv) Un om care caută să fie un instrument care să-i facă şi pe alţii evlavioşi
5. Două concluzii cu privire la caracteristicile unui om evlavios
6. Un îndemn la evlavie
(i) Oamenii să-şi cumpănească cu seriozitate nenorocirea în care se găsesc cât timp rămân într-o stare de neevlavie
(ii) Ce persoane rare sunt cei evlavioşi
(iii) Căutarea de a fi evlavios este un lucru foarte raţional
(iv) Excelenţa evlaviei
(v) Există numai puţini oameni evlavioşi
(vi) Gândiţi-vă cât de deşarte şi de vrednice de dispreţuit sunt celelalte lucruri cu care îşi ocupă timpul oamenii lipsiţi de evlavie
7. Prescrierea unor ajutoare în vederea evlaviei
8. Un îndemn în vederea perseverării în evlavie
9. Motive pentru a persevera în evlavie
10. Un sfat pentru cei evlavioşi
11. O mângâiere pentru cei evlavioşi
12. Prezentarea unii mistice dintre Hristos şi sfinţi
2. Expunerea naturii evlaviei
3. Mustrarea celor care doar pretind să fie evlavioşi
4. Prezentarea caracteristicilor unui om evlavios
(i) Un om al cunoaşterii
(ii) Un om mişcat de credinţă
(iii) Un om înflăcărat de dragoste
(iv) Un om ca Dumnezeu
(v) Un om care manifestă grijă faţă de închinarea înaintea lui Dumnezeu
(vi) Un om care-L slujeşte pe Dumnezeu şi nu pe oameni
(vii) Un om care-L preţuieşte pe Hristos
(viii) Un om care plânge
(ix) Un om care iubeşte Cuvântul
(x) Un om în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu
(xi) Un om smerit
(xii) Un om al rugăciunii
(xiii) Un om sincer
(xiv) Un om ceresc
(xv) Un om zelos
(xvi) Un om răbdător
(xvii) Un om mulţumitor
(xviii) Un om care-i iubeşte pe sfinţi
(xix) Un om care nu se complace în niciun păcat
(xx) Un om care manifestă bunătate în relaţiile sale
(xxi) Un om care face lucrurile spirituale într-un mod spiritual
(xxii) Un om care e pe deplin instruit în ce priveşte cele religioase
(xxiii) Un om care umblă cu Dumnezeu
(xxiv) Un om care caută să fie un instrument care să-i facă şi pe alţii evlavioşi
5. Două concluzii cu privire la caracteristicile unui om evlavios
6. Un îndemn la evlavie
(i) Oamenii să-şi cumpănească cu seriozitate nenorocirea în care se găsesc cât timp rămân într-o stare de neevlavie
(ii) Ce persoane rare sunt cei evlavioşi
(iii) Căutarea de a fi evlavios este un lucru foarte raţional
(iv) Excelenţa evlaviei
(v) Există numai puţini oameni evlavioşi
(vi) Gândiţi-vă cât de deşarte şi de vrednice de dispreţuit sunt celelalte lucruri cu care îşi ocupă timpul oamenii lipsiţi de evlavie
7. Prescrierea unor ajutoare în vederea evlaviei
8. Un îndemn în vederea perseverării în evlavie
9. Motive pentru a persevera în evlavie
10. Un sfat pentru cei evlavioşi
11. O mângâiere pentru cei evlavioşi
12. Prezentarea unii mistice dintre Hristos şi sfinţi
Cunoaşterea
pe care o au majoritatea oamenilor îi face să fie mai şireţi în păcătuirea lor;
aceştia au puţine motive să se laude cu cunoştinţele lor. Absalom s-a putut
lăuda cu părul de pe capul lui, dar acesta l-a spânzurat; aşa că aceştia se pot
lăuda cu cunoştinţele din capetele lor, dar acestea le vor aduce pierzarea.
Păcatul este un tiran; păcătosul este un sclav chiar şi
atunci când păcătuieşte cu cea mai mare libertate. Plata pe care o dă păcatul
ar trebui să ne facă să încetăm să-l mai slujim: „plata păcatului este moartea”
(Rom. 6:23).
După cum toată sarea din apa mării nu poate face ca peştele
să fie sărat, ci îşi păstrează prospeţimea, la fel, toată răutatea din lume
nu-l poate face pe cel evlavios să fie rău, ci el îşi va păstra evlavia. El Îl
va urma pe Hristos şi în cele mai rele vremuri.
Atunci
când creştinii se plâng cu privire la situaţia lor, ei uită că sunt robi şi că
trebuie să trăiască cu cât le dă Stăpânul lor ceresc. Tu, care ai chiar şi cea
mai mică bucăţică de la Dumnezeu, vei muri fiindu-I dator Lui.
Unii pot sta liniştiţi şi tăcuţi atunci când aud cum e
batjocorit Numele lui Dumnezeu şi cum sunt criticate căile Lui. Dumnezeu se va
ruşina de astfel de robi şi îi va respinge înaintea oamenilor şi a îngerilor.
E o onoare mai mare în a-L sluji pe Dumnezeu decât să
avem împăraţi slujindu-ne pe noi. Îngerii din ceruri sunt slujitorii sfinţilor
de pe pământ.
Un om poate trăi fără muzică,
dar nu fără mâncare. Unui copil al lui Dumnezeu îi pot lipsi sănătatea şi
prietenii, dar nu-i poate lipsi Hristos. În absenţa lui Hristos, el spune, ca
şi Iov: „În absenţa soarelui, umblu jelind” (Iov 30:28, KJV).
Mulţi spun că Îl
venerează în mod deosebit pe Hristos, dar nu se obosesc să se folosească de
instrumentele harului pentru a-L obţine. Dacă Hristos ar cădea ca o smochină
coaptă în gurile lor, ei ar fi mulţumiţi să-L aibă, dar nu se vor obosi prea
mult să-L obţină. Oare cel care nu îşi ia medicamentul sau care nu face
exerciţii fizice îşi preţuieşte sănătatea?
O
lacrimă în ochi ne împodobeşte mai mult decât un inel pe deget.
Cel care vorbeşte cuvinte frumoase de la amvon, dar nu ştie
să mustre, e ca o sabie care are un mâner fin, dar nu are tăiş.
Creştinul smerit îşi studiază slăbiciunile proprii şi
calităţile celorlalţi şi aceasta îl face să-i preţuiască pe alţii mai presus
decât pe sine.
Cu cât posedă mai multă
cunoaştere un creştin, cu atât mai mult se plânge de ignoranţă; cu cât are mai
multă credinţă, cu atât se plânge mai mult de necredinţa sa.
Sfântului smerit îi place starea pe care o consideră
Dumnezeu ca cea mai bună pentru el. Omul mândru se plânge că nu are mai mult;
omul smerit se miră că are atât de mult: „Eu sunt prea mic pentru toate
îndurările Tale” (Gen. 32:10).
O, creştine, nu te mândri cu ceea ce ai, ci
smereşte-te din cauza a ceea ce-ţi lipseşte.
Păcătosul
se roagă mai mult pentru mâncare decât pentru har. Lucrul acesta Dumnezeu nu-l
interpretează ca fiind rugăciune, ci bocire: „se bocesc în aşternutul lor;
turbează după grâu şi must” (Osea 7:14).
„Dă-mi numai bogăţii” (Ovidiu).
Dumnezeu nu înţelege alt limbaj decât cel al Duhului Său. Rugaţi-vă pentru
Duhul Sfânt, ca să vă puteţi ruga prin Duhul Sfânt.
E mai bine să ai parte de
aprobarea lui Dumnezeu decât de aplauzele lumii. Cei care aleargă în cursa
olimpică se silesc să aibă parte de aprobarea judecătorilor şi arbitrilor
cursei. În curând va veni vremea când un zâmbet pe faţa lui Dumnezeu va fi
infinit mai folositor decât toate aplauzele oamenilor. Ce dulci vor fi acele
cuvinte: „Bine, rob bun şi credincios” (Matei
25:21).
Lumea este doar un han mare în care trebuie să stăm o noapte sau
două, şi apoi plecăm. Ce nebunie e să ne fixăm inimile pe hanul acesta şi să
uităm de casa noastră!
E semnul celor ipocriţi să fie zeloşi pentru tradiţii şi
nepăsători faţă de lucrurile instituite de Dumnezeu. Fariseii au fost mai
zeloşi pentru spălarea paharelor lor decât a inimilor lor.
Copilul lui Dumnezeu are întotdeauna două cărţi cu el: una
în care-şi scrie păcatele, pentru ca să se smerească; cealaltă în care-şi scrie
îndurările de care a avut parte, ca să poată fi recunoscător.
Animozităţile dintre sfinţi Îl pot face pe Dumnezeu să-Şi
părăsească templul: „slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi şi s-a îndreptat
spre pragul casei” (Ezec. 10:4). Nu
se vede că Dumnezeu stă pe pragul casei Sale ca şi când şi-ar deschide aripile
să zboare? Şi vai de noi dacă se îndepărtează Dumnezeu de noi (Osea 9:12)! Dacă vasul e părăsit de
căpitan, înseamnă că e aproape să se scufunde. Dacă părăseşte Dumnezeu o ţară,
ea va cădea inevitabil în ruină.
Fereşte-te de
curierii diavolului – vreau să spun, de cei care aleargă cu comisioane din
partea lui, şi care îşi au ca lucrare aceea de a aprinde cărbunii certei
printre creştini, făcând o partidă urâtă în ochii celeilalte.
Cei care fac rău celor evlavioşi reprezintă blestemul
creaţiei.
Creştinii cu numele vorbesc despre
trăirea prin credinţă, dar ei nu trăiesc dintr‑o meserie. Ei sunt ca şi crinii
de pe câmp: „ei nici nu torc, nici nu ţes” (Matei
6:28). O persoană leneşă este mingea de tenis a lui Satan, pe care o tot
loveşte cu ispite, până ce o scoate din joc.